Don Carroll, fost analist financiar cu un master in
administrarea afacerilor la o universitate de top, era evident
supracalificat pentru postul de conducator al departamentului de
reclamatii al Cartwright International, o mica afacere de familie
care se ocupa cu servicii de mutari in Grandview, statul Missouri,
la sud de Kansas City.
Dar Don era fara serviciu de sase luni, iar departamentul in
cauza avea nevoie urgenta de modernizare dupa cateva decenii in
care fusese profund neglijat. A fost o potrivire buna. Dupa ce a
fost angajat in decembrie, Carroll (31 de ani), s-a pus repede pe
treaba cu revigorarea departamentului, format din patru persoane,
care gestioneaza plangerile legate de distrugerile cauzate la
mutari. S-a ocupat si de crearea de modalitati prin care compania
sa-si poata urmari mai bine cheltuielile.
Intelepciunea populara spune ca e periculos sa angajezi
candidati supracalificati precum Carroll, care ajung rapid
frustrati de noile indatoriri. (In anuntul pentru acest post se
cerea “de preferat diploma de bacalaureat, dar nu este
obligatorie”.) Dar dupa patru luni de la angajare, treburile par sa
mearga bine pentru toti cei implicati.
Este o situatie care se repeta in multe alte locuri, pe masura
ce aspiratiile multor angajati se recalibreaza in urma recesiunii,
permitandu-le unor companii sa faca pe seama lor adevarate
chilipiruri.
“Se incearca profesionalizarea reala a acestei companii”,
sustine Carroll, singurul care aduce venituri familiei sale de
patru persoane si care tocmai si-a pierdut casa din cauza ipotecii.
“Si eu am avut sansa sa joc un rol major in asta.”
Rezultatul problemelor din economie este o noua categorie de
angajati pe posturi inferioare calificarii lor, ce au impanzit
companiile americane, ocupand posturi cu cateva trepte mai jos
decat nivelul cu care erau obisnuiti.
Leave a Reply