Adrian Cocan este manager al brandului Lăptăria cu Caimac, parte integrantă a producătorului de lactate Agroserv Măriuţa, un business cu 134 de angajaţi şi o cifră de afaceri în 2018 de aproape 10 milioane de euro.
El conduce o echipă de 34 de persoane, însă estimează că până la finele anului vor fi în total 50 de oameni. Potrivit lui Adrian Cocan, cel mai dificil moment din cariera sa a venit odată cu criza. „Am încercat antreprenoriatul în 2008 şi 2009, însă până la începutul lui 2010 ambele companii înfiinţate s-au închis. Am revenit apoi în corporaţii pentru a alege cu mai multă atenţie momentul unei iniţiative personale.” În 2014, împreună cu soţia sa, el a luat decizia de a începe demersurile pentru transformarea fermei Agroserv Măriuţa într-un brand cu propria fabrică de procesare. „A fost un moment cheie pentru noi, dar şi un moment plin de creativitate şi muncă în echipă, iar proiectul a presupus o investiţie de peste 5 milioane de euro. Atunci am încheiat activitatea pe care o aveam în multinaţionale şi am început să conturăm proiectul fabricii.” Brandul Lăptăria cu Caimac a avut lansarea în iunie 2018 şi este, spune el, cea mai mare realizare din cariera sa. Din experienţa internaţională a antreprenorului, care este absolvent al SNSPA, secţia Comunicare şi relaţii publice, fac parte o serie de cursuri de specialitate, precum şi realizarea unor proiecte pentru pieţele din Europa de Sud-Est, Orientul Mijlociu şi nordul Africii.
Profilul lui Adrian Cocan a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019.
Leave a Reply