BusinessMagazin

Tag: fabrica

  • Povestea omului care a fost numit şi „Thomas Edison al Japoniei”. El a fondat compania care a stat la baza unuia dintre cei mai mari producători de electronice din lume

    Savantul, inginerul şi inventatorul japonez Tanaka Hisashige a avut o contribuţie impresionantă la dezvoltarea laturii moderne, dar şi a economiei ţării sale. Numit şi „Thomas Edison al Japoniei”, în urmă cu un deceniu şi jumătate el a fondat compania care a stat la baza unuia dintre cei mai mari producători de electronice din lume, Toshiba.

    Tanaka Hisashige s-a născut pe 16 octombrie 1799 în oraşul Kurume din provincia Chikugo, Japonia, în familia unui meşteşugar care confecţiona decoraţiuni din carapace de broască ţestoasă. Lucrând încă de mic copil ca ucenic, Hisashige s-a dovedit a fi un talentat artizan.

    La vârsta de 8 ani, el a inventat o călimară cu închizătoare secretă, iar mai apoi a confecţionat un război de ţesut. La 20 de ani, a început să producă păpuşi karakuri – marionete mecanizate, capabile, cu ajutorul unor arcuri, să execute mişcări relativ complexe, fiind foarte solicitate de aristocraţii din Kyoto, de celebrii daimyō feudali şi de oamenii de la curtea shōgunului, din Edo.

    Un an mai târziu, Hisashige a refuzat să se ocupe de businessul familiei, cedându-i acest rol fratelui său mai mic pentru a se putea dedica complet pasiunii sale, şi a început să meargă la diverse festivaluri din ţară cu păpuşile pe care le fabrica singur.

    Cu toate acestea, pe când avea în jur de 35 de ani, aceste păpuşi au ieşit din modă. În 1834, el s-a mutat în Osaka, unde a început să creeze corpuri de iluminat, inclusiv o lampă cu pompă de combustibil sub presiune, care a devenit foarte populară. A plecat apoi la Kyoto, unde a studiat rangaku (metodele vestice de învăţare) şi astronomia. Ulterior, Hisashige a proiectat prima locomotivă japoneză şi prima navă de război japoneză cu aer folosindu-se de schiţele dintr-o carte olandeză, fără să aibă nicio experienţă în domeniu. După succesul acestui proiect, a urmat cursurile centrului de instruire Nagasaki Naval. Ulterior, a construit mai multe obiecte de referinţă din istoria ţării, necesare inclusiv în producerea armamentului modern.

    În 1873, în timpul dinastiei Meiji, Tanaka, pe atunci în vârstă de 74 de ani şi încă energic, a fost invitat de Ministerul Industriei la Tokyo pentru a produce telegrafe la mica fabrică a ministerului. Antreprenorul s-a mutat în cartierul Ginza în 1875 şi a închiriat al doilea etaj al unui templu pentru a-l folosi drept atelier. Aici a pus, în acelaşi an, bazele primei sale companii – Tanaka Seizo-sho (Tanaka Engineering Works), unul dintre precursorii companiei Toshiba. 

    În paralel, în 1878, Ichisuke Fujioka, un alt inventator japonez, a dezvoltat primul bec incandescent din Japonia în timp ce studia la Imperial College of Engineering (acum Facultatea de Inginerie a Universităţii din Tokio), sub tutela profesorului William Ayrton. În acel moment, Japonia trebuia să importe toate lămpile sale electrice. În 1890 Fujioka a înfiinţat Hakunetsu-sha Co., Ltd, compania având ca domeniu de activitate producţia de becuri.

    După moartea celor doi inventatori (a lui Tanaka Hisashige în 1881 şi a lui Ichisuke Fujioka în 1918), companiile au fuzionat, în 1939, sub numele de Tokyo Shibaura Denki K.K. (Tokyo Shibaura Electric Co., Ltd). Numele noii companii a fost schimbat oficial în Toshiba Corporation în 1978.

    În 2019, conglomeratul a avut vânzări de 34,4 miliarde de dolari. În prezent, compania are o echipă de circa 141.000 de angajaţi. Produsele şi serviciile businessului includ tehnologii informaţionale şi echipamente şi sisteme de comunicaţii, componente şi materiale electronice, sisteme de alimentare, sisteme de infrastructură industrială şi socială, electronice de consum, electrocasnice, echipamente medicale, echipamente de birou, precum şi produse de iluminat.

  • O fabrică din Călăraşi realizează cămăşi pentru giganţii Versace, River Island sau Trussardi. 90% din producţie merge la export

    Businessul Condra, înfiinţat în ur­mă cu peste 25 de ani în Olteniţa, la cir­ca 70 km de Călăraşi, controlat de o fa­mi­lie de antreprenori, a ajuns anul tre­cut a afaceri de 8,1 mil. lei din producţia de cămăşi pentru bărbaţi, o creştere uşoa­ră faţă de 2016. Circa 90% din pro­ducţia realizată de cei 140 de angajaţi ai fabricii merge la export, în magazinele unor branduri celebre în modă, precum italienii de la Versace, Trussardi sau englezii de la River Island.

    „Am început cu patru oameni într-un spaţiu închiriat, am vândut prin târguri. Oamenii au crezut în noi. Ne-am extins până în 2003, de la o clădire de 180 mp am ajuns la 620 mp. Ne-am propus să ţinem oamenii în firmă şi cu ajutorul lor am reuşit să ne reinventăm. Perioada crizei ne-a făcut să trecem de la serie foarte mare la clienţi dedicaţi pe nişă de producţie. Am investit continuu, iar din 1998 am început exportul sub formă lohn“, a spus pentru ZF Silviu Rotaru, unul dintre acţionarii companiei.

    El a menţionat că înainte de ade­rarea României la Uniunea Euro­pea­nă avea 240 de angajaţi, iar în primele două luni de la aderare au plecat 60 de oameni pentru a lucra în străi­nătate. Antreprenorul menţio­nează că, deşi este o perioadă grea deoarece nu mai vin oameni din urmă pentru a lucra, nu resimte criza de personal de care se plânge mediul de business din România.

    „Până la un punct se poate stăpâni cri­za de forţă de muncă, din pro­duc­tivitate, dacă ne gândim că putem in­vesti şi asigurăm nişte condiţii de muncă“, a mai spus Silviu Rotaru. Din ac­ţionariatul companiei mai fac parte şi soţia şi soacra sa.

    El a menţionat că că investeşte permanent în oameni şi în utilaje pentru producţie şi că a trebuit să se uite spre pieţele de nişă pentru că astfel apar şi rezultatele în business.

    „Avem o gamă largă, lucrăm ca subcontractori şi la Versace, Trussardi, lucrăm şi pentru branduri mari din Marea Britanie, ca River Island. Din ţările nordice Peak Performance. Mai avem o gamă de clienţi strict pe online. Noi am construit prima parte a firmei bazată pe piaţa internă“, a mai spus Silviu Rotaru.

    Pe lângă cămăşi, Condra produce şi pijamale pentru bărbaţi. Capacitatea de producţie a fabricii este de 1.100 de cămăşi pe zi.

  • O fabrică de bere din Marea Britanie oferă gratis berea rămasă nevândută

    O fabrică de bere din Marea Britanie dăruieşte gratis clienţilor berea rămasă nevândută odată cu începerea pandemiei. Fabrica de bere Alnwick din Northumberland le-a cerut localnicilor să vină cu recipiente proprii pentru a-şi lua butoaiele cu bere acasă.

    O fabrică de bere din MArea Britanie dăruieşte clienţilor berea rămasă nevândută odată cu începerea pandemiei de coronavirus.

    Fabrica de bere Alnwick din Northumberland le-a cerut localnicilor să vină cu recipiente proprii pentru a-şi lua butoaiele cu bere acasă.

    În schimb, li s-a solicitat să facă o donaţie către serviciul public de Sănătate din Marea Britanie (NHS).

    Patronii berăriei au spus că o persoană „a glumit că va veni cu o cadă”.

  • Povestea lui Dariusz Miłek, fondatorul unuia dintre cei mai cunoscuţi retaileri europeni de încălţăminte. Magazinele companiei pe care a fondat-o se găsesc în fiecare mall

    Dariusz Miłek s-a născut pe 1 februarie 1968 în Szczecin, Polonia. În 1976, familia s-a mutat în Lubin. În 1989, imediat după căderea regimului comunist din Polonia, antreprenorul a început să vândă pantofi sub brandul Miłek. Din 1996, compania Miłek a deschis primele magazine în sistem de franciză, care operau sub denumirea Yellow Foot. În 1999, Dariusz Miłek a pus bazele retailerului de încălţăminte CCC Sp. z o.o., începând rapid colaborarea cu peste 100 de francizaţi.

    La doi ani distanţă, sunt inaugurate un nou sediu şi un depozit în Polkowice. În paralel, este dat startul construcţiei fabricii CCC.  În 2004, antreprenorul hotărăşte să schimbe numele firmei în CCC S.A. şi să listeze compania la Bursa de Valori din Varşovia începând cu 2 decembrie. Tot în acelaşi an Dariusz Miłek devine acţionarul principal şi preşedintele consiliului de administraţie, iar businessul se extinde în afara graniţelor, cu o primă subsidiară în Praga, Cehia.

    Un an mai târziu, fabrica CCC ajunge să producă pentru prima dată în istoria grupului un număr record de peste 1 milion de perechi de încălţăminte. În prezent, CCC Capital Group operează în 29 de state prin intermediul a 1.242 de magazine, cu o echipă de peste 15.600 de angajaţi. Pe lângă prezenţa din Europa, începând cu primăvara anului 2019 grupul s-a extins în sistem de franciză şi în Emirabele Arabe Unite, Qatar, Arabia Saudită, Bahrein şi Oman.

    Cota CCC pe piaţa foarte fragmentată de retail de încălţăminte din Polonia este estimată la aproximativ 25%. În 2019, businessul a vândut 52 de milioane de perechi de încălţăminte şi a înregistrat venituri consolidate de peste 1,2 miliarde de euro.

    Businessul a intrat în piaţa locală în urmă cu şase ani, iar până la sfârşitul anului 2018 ajunsese la un număr de 62 de unităţi.

    De-a lungul timpului, Dariusz Miłek a investit de asemenea în tehnologia de imprimare 3D şi în real estate. În anul 2009 el a cumpărat palatul Kulczyk din Mazovia, construit în secolul XIX. În prezent, Miłek locuieşte în Chrostnik, Polonia, alături de soţia sa şi cei trei copii şi, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, are o avere de 1 miliard de dolari. 

  • Antreprenorii care au lansat un business pornind de la expresia „trăieşti o singură dată”

    „În perioada aceasta în care cu toţii facem şi stocăm fotografiile pe telefonul mobil, ne-a venit ideea de a reintroduce tradiţia imprimării fotografiilor, combinând-o cu tehnologiile moderne prin care se efectuează comanda şi cu realizarea acestor produse cu ajutorul echipamentelor de imprimare”, spune Kristina Mancu, administratorul firmei Yolo Technology, cea care operează businessul.

    În doi ani de existenţă, Filip Milenković şi Stefan Bogunović au primit şi onorat peste 100.000 de comenzi, numărul celor care au descărcat aplicaţia YoloBook fiind dublu. Odată cu solicitările, s-a extins şi echipa, care numără acum 40 de angajaţi în patru ţări – România, Serbia, Bosnia şi Herţegovina şi Croaţia. În România, punctul de lucru se află în Timişoara, unde lucrează o echipă formată din trei oameni.

    Cum funcţionează concret YoloBook? Clientul descarcă o aplicaţie, accesează produsul pe care şi-l doreşte, încarcă fotografiile pe care le vrea printate, din galeria telefonului, de pe Facebook sau de pe Instagram, alege coperta dorită pentru album şi plasează comanda. Fotografiile sunt printate în Serbia şi de acolo pleacă mai departe către cei care vor să-şi ţină amintirile în mâini.

    „70% din succesul realizat a fost înregistrat în anul 2019. Ne străduim să ne extindem fabrica şi portofoliul de produse. Birourile noastre acoperă pieţele din ţările balcanice şi ale Uniunii Europene, iar viziunea noastră este ca, într-o zi, în fiecare locuinţă să existe un colţ în care vor fi ataşate produsele noastre YoloBook, un colţ de emoţie, fericire şi amintiri”, mai spune Kristina Mancu.

    YoloBook este o afacere de tip B2C (business to consumer), astfel că ţinta sunt beneficiarii finali, cei care vor ca fotografiile lor să dăinuiască în format fizic sau cei care vor să le dăruiască familiei, prietenilor, apropiaţilor un album cu fotografii ceva mai emoţionant decât un folder din computer.

    „Produsele noastre se adresează tuturor – tinerilor, persoanelor vârstnice, bărbaţilor şi femeilor, acestea din urmă fiind totodată şi principalii consumatori, în principiu cele între 20 şi 45 de ani.”
    Fotografiile integrate într-un album astfel încât să spună o poveste sunt printate în fabrica din Belgrad, acolo unde, de altfel, a început toată povestea. Deşi businessul a crescut, fabrica a rămas tot în Serbia. Un album YoloBook costă 59 de lei, în vreme ce o cutie cu poze tip polaroid YoloBox costă 69 de lei, iar o ramă foto de perete YoloFrame – 89 de lei sau 109 lei.

    „Am investit într-un număr mare de echipamente, angajaţi şi muncitori instruiţi, astfel încât să putem acorda atenţie fiecărui detaliu al procesului de realizare a produselor. Datorită cererii şi comenzilor în creştere, dar şi având în vedere faptul că avem un potenţial destul de mare pe o piaţă mai largă, următorul pas este extinderea activităţii şi în alte ţări din UE. Dorinţa noastră este să reintroducem trendul imprimării fotografiilor, să readucem această obişnuinţă, să avem amintiri păstrate în format fizic, şi nu doar într-un format digital”, mai spune Kristina Mancu.

  • Sibiu: Fabrică de produse medicale închisă. O femeie a murit şi 17 angajaţi confirmaţi cu COVID-19

    O fabrică de produse medicale din oraşul Cisnădie, judeţul Sibiu, a fost închisă, după ce o angajată care avea COVID-19 a murit şi alţi 17 oameni au fost confirmaţi cu noul coronavirus. Aproape 300 de oameni s-au izolat la domiciliu.

    Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ştefan, a declarat, luni, că la fabrica de produse medicale din Cisnădie au fost confirmate pozitiv un număr de 17 persoane.

    „Toate cele 17 persoane se află în acest moment internate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, sub tratament specific şi fiind atent monitorizate”, a spus Ştefan.

    O femeie, angajată a fabricii din Cisnădie, a murit săptămâna trecută din cauza coronavirusului.

    La fabrica de produse medicale lucrează circa 300 de persoane, în prezent toţi angajaţii fiind izolaţi la domiciliu.

    Fabrica şi-a suspendat activitatea până la data de 30 aprilie, urmând ca în funcţie de evoluţia situaţiei reprezentanţii ei să decidă dacă va fi reluată sau nu munca.

    Angajata

  • Un farmacist din Maramureş produce gel igienizant pentru mâini şi poate realiza până la 2.000 de produse pe zi. „Am crezut tot timpul în activităţile mici, cred că există posibilitatea ca orice antreprenor să reziste“

    ♦ Gheorghe Ţibuleac, de meserie farmacist, are o farmacie în Ocna Şugatag şi o mică unitate de producţie în care fabrică suplimente alimentare şi, în contextul unei cereri crescute, gel igienizant pentru mâini cu peste 70% alcool

    Criza coronavirusului a golit rafturile farma­ciilor şi ale magazinelor care comer­cializau produse dezinfectante, de la geluri la spirt, iar antreprenorii care fabrică produse cosmetice sau medicamente au modificat por­tofoliul şi au inclus aceste produse în gama lor.

    Acesta este şi cazul farmacistului Gheorghe Ţibuleac, care deţine farmacia Salinfitofarm şi o fabrică de produse farmaceutice de talie mică.

    „Pe partea de producţie, lucrăm la dezinfectant, la dosarul pentru biocid, cererea clienţilor a fost crescută pe acest segment. În partea de farmacie mergem ceva mai greu, ne confruntăm cu lipsa anumitor medicamente, cum este euthyrox (medicament utilizat în controlul afecţiunilor tiroi­diene – n.red.), e o lipsă acută de pe piaţă la acest medicament“, a spus Gheor­ghe Ţibuleac pentru ZF. El a înfiinţat în 2012 far­macia Salinfitofarm, în Ocna Şugatag, o localitate la 50 de kilometri de Baia Mare, şi a accesat fonduri europene pentru o fabrică de pro­duse farmaceutice, o investiţie totală de peste 110.000 de euro, finalizată în octombrie 2015.

    Chiar dacă fabrica este mică în comparaţie cu siturile de producţie ale marilor jucători, având o suprafaţă utilă de 210 mp, cu două fluxuri tehnologice, pot ieşi pe porţile fabricii din Maramureş circa 2.000 de geluri de igienizare pe zi, explică farmacistul. Produsul este ambalat în flacon de 75 ml şi costă 20 lei.

    Farmacistul spune că litrul de alcool este 70 de lei, preţul crescând în această perioadă, iar pentru gelul de mâini foloseşte o concentraţie de 70% de alcool, fiind volumul minim impus de specialişti astfel încât produsul să dea şi rezultate. Referitor la business, Gheorghe Ţibuleac precizează că a fost o creştere în prima parte a lunii martie, însă se aşteaptă ca vânzările să scadă, pe fondul scăderii puterii de cumpărare după această criză.

    „Cred că va fi o criză, nu ştim cât ne va lua să ne revenim la normal. Autorităţile trebuie să îi sprijine real pe cei care vor să producă aceşti dezinfectanţi prin adaptarea legislaţiei, să îi ajute pe producători cu stocurile. Eu am crezut tot timpul în activităţile de tip mic, cred că exista posibilitatea ca orice antreprenor să reziste astfel“, a mai spus Gheorghe Ţibuleac.

    Antreprenorul care a fondat Salinfitofarm are 43 de ani, a terminat Facultatea de Farmacie la Arad, iar din anul 2012 şi-a propus ca pe lângă profesia de farmacist să dezvolte şi partea de preparare de produse farmaceutice.

    Pia?a de retail farmaceutic pe care activeaz? Salinfitofarm este dominat? de Catena, lan?ul de farmacii controlat de antreprenoarea Anca Vlad, urmat de Dr. Max/ Sensiblu, Help Net, Dona şi Ropharma.

    În piaţă există însă şi farmacii independente care au păstrat partea de laborator şi pot fabrica în situaţie de criză dezinfectanţi de exemplu. Totuşi, numărul farmaciilor cu laborator reprezintă sub 1% din totalul unităţilor deţinute de primii cinci jucători din piaţă de exemplu, fiind o nişă pe care aceştia nu au mizat.

     

  • Ce fac marii antreprenori români cu cei 1 mld. euro încasaţi din vânzarea propriilor businessuri? Pariază pe o fabrică în Indonezia, pe proiecte imobiliare sau pe propriile pasiuni devenite afaceri. „Eu cred că cine poate trebuie să facă investiţii şi în această criză“

    ♦ Antreprenorii care au marcat unele dintre cele mai importante 10 vânzări din businessul local sunt mai bogaţi cu 1 mld. euro, potrivit calculelor ZF ♦ Sumele încasate variază de la câteva zeci de milioane de euro la peste 200 de milioane de euro ♦ Deşi primele astfel de tranzacţii ce au la vânzare antreprenori români au început să se parafeze în urmă cu aproape 15 ani, afacerile construite în capitalism au început să devină tot mai atrăgătoare pentru investitorii străini (dar nu numai) în special în ultimii cinci ani, când businessurile ajunseseră la maturitate sau pe poziţii cheie în industriile lor ♦ Banii încasaţi s-au întors, cel puţin parţial, în economie l Oamenii de afaceri au investit în domenii legate de propriile pasiuni, în sectoare legate de studiile lor sau de experienţa anterioară, dar şi în imobiliare.

    Îngheţata Betty Ice, farmaciile Help Net şi pro­ducătorul de lactate Albalact sunt doar câteva dintre numele româneşti create de antre­prenori locali, dar care în urma unor tran­zac­ţii de zeci sau chiar sute de milioane de euro au ajuns în portofoliul unor giganţi străini.

    România are o istorie scurtă în capitalism, mo­tiv pentru care nu există cultura busines­surilor de fa­milie transmise din generaţie în generaţie. Ba mai mult, mai mulţi antreprenori locali au creat afa­ceri, le-au dezvoltat, le-au vândut şi au luat-o apoi iarăşi de la zero ghidaţi de ambiţia de a creşte din nou.

    „Am investit o parte din banii încasaţi în do­me­niul imobiliar, dar o parte s-au îndreptat către do­meniul alimentar, pe care îl cunosc. Nu am in­vestit pe bursă, ci direct în afacerile unor antre­pre­nori pe care vreau să îi susţin astfel în dezvoltare“, spu­ne Vasile Armenean, antrepre­no­rul care în 2017 a vândut producătorul de îngheţată Betty Ice din Suceava gigantului anglo-olan­dez Unilever. El a încasat atunci circa 100 mil. euro.

    Antreprenorul spune acum că nu e exclus să revină cu o in­ves­ti­ţie de la zero în do­me­niul ali­mentar – altul decât cel de în­gheţată – date fiind con­diţiile din piaţă în con­tex­tul pande­miei de Covid-19. „Nu e ex­clus nimic, se schim­bă jo­cul din business şi eu sunt des­chis oportu­n­ită­ţilor. Pot fi şi alte domenii, nu doar alimen­tar, dacă apar şanse“, spu­ne el, fă­ră a oferi momentan alte informaţii.

    Doar o treime dintre afacerile de familie din România ajung la a doua generaţie, iar 10% sunt pre­date şi celei de a treia generaţii, conform celor celor mai recente date.

    Există businessuri antre­pre­no­riale create cu gândul de a fi vândute, iar acesta este în special cazul celor din domeniul teh­no­logiei, un domeniu unde Ro­mâ­nia şi-a creat deja un nume, dar nu numai.

    Există însă şi acele ca­zuri unde businessurile au fost create pentru a fi duse mai departe, doar că a exis­tat un moment în care an­trepre­no­rii au realizat că nu au capi­ta­lul, forţa de ne­go­ciere sau know-how-ul să meargă singuri. Mai sunt şi situa­ţii în care o afa­cere nu a ajuns la cea de-a doua ge­nera­ţie deoarece copiii oame­nilor de afaceri respectivi nu au fost pregătiţi să pre­ia businessul sau pentru că şi-au dorit alte specializări. Şi totuşi, există şi excepţii.

    Nici antreprenorii care au vândut însă nu s-au ţinut departe de business. Unii s-au reîntors în busi­ness cu pariuri în industrii conexe, în domenii legate de propriile pasiuni sau în sectoare aflate pe val la momentul investiţiilor.

    „Am început să investesc în vin în 2007 ca un hobby, dar între timp am dezvoltat şi am ajuns la 750 de hectare de viţă de vie. Am investit astfel 25 de milioane de euro în industria vinului, iar acum avem în construcţie o crama nouă cu centru de vinificaţie, pe care sper să o terminăm până la anul. Este vorba de o investiţie de încă 8 mil. euro“, spune Constantin Duluţe, cunoscut pentru că a vân­dut Agricost – cea mai mare fermă de cereale şi oleaginoase din România după suprafaţa cultivată – către arabii de la Al Dahra.

    El a mai cumpărat, cu aproape 50 mil. euro, şi la Iaşi un teren de 27 de hectare pentru a construi un proiect imobiliar, aveam studiu de fezabilitate.

    „Acum aşteptăm să vedem ce va urma pentru a decide ce facem acolo. Nu mă voi opri, doar mă voi adapta. Eu cred că cine poate trebuie să facă investiţii în criză, cine are posibilitatea bineînţeles. Trebuie să ne folosim experienţa pentru ceva util tuturor. E doar o criză, totul se va rezolva şi va trece dacă suntem sănătoşi. Am cumpărat şi 300 de hectare de teren agricol la Bârlad. Eu toţi banii încasaţi îi investesc tot în România, nu plec nicăieri“, spune el.

    Există însă şi antreprenori care nu şi-au limitat investiţiile locale, ba chiar au ajuns până în Asia.

    „În 2007 – mult înainte să vând Supremia – am investit într-un restaurant în Alba Iulia, într-o vreme în care nu prea erau localuri în oraş. A fost un restaurant de patru stele pe care l-am făcut mai degrabă pentru firmă pentru că aveam mulţi străini care veneau la noi atunci. L-am vândut însă anul trecut pentru că acum stau jumătate din an în SUA şi nu aveam timp să mă ocup“, spune Levente Bara. El a vândut acum circa trei ani producătorul de ingrediente pentru industria alimentară Supremia Grup către francezii de la Solina. Valoarea tranzacţiei era estimată la acea vreme la 30-40 mil. euro.

    „Eu am păstrat însă o fabrică de condimente în Indonezia, Natural Java Spice, sunt cel mai mare investitor român din această ţară. Fabrica am deschis-o în 2013, ca furnizor de materie primă pentru Supremia, ea face doar condimente şi doar de origine Indonezia. Când am vândut businessul nu am vrut să o vând şi pe ea. Noi acum vindem către unii dintre cei mai mari jucători din lume, avem birouri în SUA şi Germania (pentru toată Europa), unde distribuim noi direct, iar apoi lucrăm în rest prin parteneri.“ Compania se află pe o curbă ascendentă, e încă în dezvoltare, deci nu se pune problema de o nouă vânzare acum. La maturitate da, pentru că totul este de vânzare, susţine antreprenorul.

    „Eu mai sunt acţionar cu 50% şi în Transilvania Nuts (procesator de miez de nucă ce realizează şi batoane pe bază de fructe – n.red.) şi am şi un portofoliu consistent în imobiliare în România şi în Chicago, SUA. Îmi împart timpul între SUA, România şi Indonezia, am un portofoliu de business diversificat“, spune Levente Bara.

    La polul opus se găseşte medicul cardiolog Wargha Enayati a dezvoltat reţeaua de sănătate privată Regina Maria pe care a vândut-o apoi, în 2015, către fondul de investiţii Mid Europa Partners. Banii încasaţi – peste 100 mil. euro este valoarea vehiculată a tranzacţiei – s-au reîntors în domeniul medical, deşi în alte segmente de business.

    Pariul său cel mai mare este Enayati Medical City, proiectul greenfield de 60 mil. euro din Bucureşti, ce urmează să fie deschis în ianuarie 2021. El a început construcţia proiectului Enayati Medical City la jumătatea anului 2018, alături de italienii de la Monza pentru partea de spital de oncologie, iar pe terenul de 35.000 mp din Bucureşti sunt în construcţie o unitate de îngrijire medicală, un centru pentru vârstnici şi un spital oncologic.

    „Am investit în mai multe sectoare ale domeniului medical. (…) Am şi investiţii imobiliare, dar doar ca sprijin pentru celelalte afaceri“, spune Wargha Enayati, un activ investitor în economia locală.

    Totuşi, mai mulţi oameni de afaceri s-au orientat către imobiliare, un business cu un grad mai mic de risc în vremurile bune şi cu o implicare constantă redusă prin comparaţie cu producţia spre exemplu. Există însă şi oameni de afaceri care au mizat pe businessuri legate de propriile pasiuni, care apoi au devenit şi ele afaceri în toată regula.

     

    Pe ce domenii au pariat din nou antreprenorii români după ce şi-au vândut businessurile

    Dragoş Anastasiu a vândut anul trecut compania de turism Travelbrands către Dertour, divizia de turism a grupului german Rewe, un gigant cu afaceri de 6 mld. euro. El deţine în continuare transportatorul Eurolines dar şi mai multe afaceri în turism precum un complex în Delta Dunării şi un pachet de acţiuni într-un business similar din Transilvania.

    „Mizez în continuare pe turism per total“, spunea recent antreprenorul Dragoş Anastasiu într-un material din revista Business Magazin.

    Constantin Duluţe a încasat de la arabii de la Al Dahra peste 200 mil. euro pentru Agricost, cea mai mare fermă de cereale şi oleaginoase din România după suprafaţa cultivată. „Am început să investesc în vin în 2007 ca un hobby, dar între timp am dezvoltat şi am ajuns la 750 de hectare de viţă de vie. Am mai cumpărat, cu aproape 50 mil. euro, un teren de 27 ha la Iaşi pentru un proiect imobiliar. Am investit şi în 300 de hectare de teren agricol la Bârlad. Eu toţi banii încasaţi îi investesc tot în România, nu plec nicăieri.“

    Mihai Marcu, care a dezvoltat alături de familia sa operatorul de servicii medicale private MedLife, a vândut treptat din titlurile pe care le avea în companie. Cel mai recent pachet a fost vândut pe Bursă în martie 2020. El are afaceri adiacente în domeniul turismului şi în domeniul yachtingului. „Cea mai importantă valoare deţinută de familie în calitate de investitor este şi va rămâne MedLife. Restul investiţiilor nu sunt deloc o prioritate pentru noi până la finalizarea crizei generate de pandemia de Covid-19.“

    Levente Bara a vândut în 2017 francezilor de la Solina producătorul de ingrediente pentru industria alimentară Supremia Grup. Banii încasaţi au mers către mai multe domenii. „Eu am păstrat o fabrică de condimente în Indonezia, fabrică deschisă în 2013 ca furnizor de materie primă pentru Supremia. Când am vândut businessul nu am vrut să o vând şi pe ea. Avem birouri în SUA şi Germania (pentru toată Europa), unde distribuim noi direct, iar apoi lucrăm în rest prin parteneri. Eu mai sunt acţionar cu 50% şi în Transilvania Nuts.“

    Raul Ciurtin este unul dintre cei mai mari antreprenori români din industria alimentară. El a dezvoltat producătorul de lactate Albalact de la un jucător regional, cu afaceri de 2 mil. euro pe an, la liderul pieţei, cu afaceri de peste 100 mil. euro, moment în care a vândut compania către grupul francez Lactalis. Apoi a pariat pe sectorul imobiliarelor dar şi pe producţie. El a dezvoltat Prefera Foods, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa conservelor. Totodată, acum trei ani el a investit în businessul de vin. „Am investit în afacerea unui prieten.“

    Wargha Enayati, cel care a vândut în 2015 reţeaua de sănătate privată Regina Maria, a pariat apoi tot pe domeniul medical, doar că pe alte segmente. „Am investit în comunicare medicală, în organizare de evenimente în domeniu. Am dezvoltat împreună cu alţi patru antreprenori un mic fond de investiţii – Cleverage – şi investim în start-up-uri în domeniul medical. Ar mai fi Intermedicas (un business în domeniul serviciilor medicale – n.red.) şi Enayati Medical City (un proiect medical de câteva zeci de milioane de euro – n.red.). “

  • Pakmaya: Nu am majorat preţurile la drojdie, este vorba despre acţiuni speculative. Fabrica de la Paşcani funcţionează la capacitate maximă, fără întreruperi în flux

    Reprezentanţii Rompak Paşcani, care produce drojdie de panificaţie sub licenţa Pakmaya, spun că preţul diferitelor sortimente de drojdie fabricate nu a fost majorat în această perioadă, iar fabrica lucrează la capacitate maximă.

    Ei susţin că scumpirea exagerată din ultimele săptămâni a unor produse, printre care se numără şi drojdia de consum casnic, se face independent de producător, acesta din urmă recomandând magazinelor să păstreze preţul la raft.

    „Perioada de instabilitate la nivel mondial se reflectă cu siguranţă şi asupra costurilor noastre. În aceste momente, facem tot ceea ce este necesar pentru a asigura continuitatea activităţii, fără să ţinem cont de aceste majorări. Preţurile noastre nu au suferit majorări în această perioadă şi ne vom strădui să menţinem această situaţie cât mai mult posibil. Scumpirile care pot fi observate în anumite magazine sunt strict rezultatul acţiunilor speculative ale unor comercianţi”, afirmă Cristina Hanganu, directorul de vânzări al Pakmaya România.

    De la declanşarea epidemiei cu noul coronavirus, fabrica de la Paşcani, singura din România care produce drojdie de panificaţie, a produs şi livrat magazinelor şi unităţilor de panificaţie din întreaga ţară cantităţi record de drojdie proaspătă şi uscată. Pentru consumatorul casnic comenzile din luna martie 2020 au fost de trei ori mai mari faţă de luna februarie 2020 sau martie 2019. Situaţia pare să continue în acelaşi ritm, comenzile pentru începutul lunii aprilie fiind, de asemenea, cu mult peste o perioadă normală.

    „Fabrica noastră produce, în acest moment, drojdie proaspătă la capacitate maximă. Oricât de mult ne-am dori să mărim această producţie, există o limită maximă impusă de echipamentele tehnice din fabrică, structura de personal etc. Prin natura activităţii noastre, în zona de producţie se lucrează în mod normal 24h/24h, 7 zile din 7.  Priorităţile noastre sunt să ne protejăm angajaţii, să asigurăm respectarea normelor de siguranţă alimentară, aşa cum am făcut întotdeauna, şi să lucrăm îndeaproape cu toţi partenerii noştri pentru a răspunde tuturor cererilor în limita capacităţii de producţie. Avem stocuri suficiente de materii prime pentru a continua activitatea fabricii pe o perioadă lungă de timp şi subliniem acest lucru.” Problema cu disponibilitatea produselor la raft, adaugă reprezentanţii businessului, este legată de o reducere a cantităţilor de produse similare din import care erau înainte disponibile pe piaţa din România dar şi de achiziţiile exagerate ale unor consumatori. „Vom depăşi cu bine această perioadă, dar numai dacă vom consuma responsabil cu toţii”, mai spune Cristina Hanganu.

    Fabrica de drojdie Rompak SRL Paşcani face parte din Pak Group Turcia, unul dintre liderii mondiali în producţia de drojdie. Rompak produce sub licenţă Pakmaya şi este singurul producător de drojdie de panificaţie din România. Fabrica de la Paşcani a fost deschisă în 1994 şi timp de patru ani au fost realizate investiţii semnificative, unitatea din România fiind cea mai nouă din grup şi una dintre cele mai noi din Europa. La nivelul anului 2019, cifra de afaceri a Rompak SRL a fost de peste 22 de milioane de euro.

  • Wetterbest finalizează relocarea fabricii din Băicoi şi deschide o nouă facilitate de producţie, în urma unei investiţii de 44,5 mil. lei

    Wetterbest, al doilea producător de sisteme pentru acoperişuri din România, atât după volum cât şi după cifra de afaceri, a inaugurat astăzi, la Băicoi, noua facilitate de producţie, în urma unei investiţii de 44,5 milioane de lei. Wetterbest este parte a Grupului TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcţii. Implementarea proiectului de investiţii a început în a doua jumătate a anului 2018 şi a fost realizat în două faze. Proiectul a fost cofinanţat parţial prin schema de ajutor de stat, valoarea ajutorului de stat fiind de 8,64 milioane de lei.

    „Am finalizat relocarea chiar în aceste zile când economia României este atât de afectată. Credem că acum, mai mult decât oricând, este vital să ne păstrăm concentrarea şi să privim în perspectivă. Ne protejăm angajaţii şi ne adaptăm condiţiilor actuale, însă nu dorim să oprim producţia aşa cum se întâmplă în Italia. Am investit cu gândul la partenerii noştri şi la dezvoltarea pe termen lung. Noua fabrică beneficiază de cele mai moderne echipamente disponibile, care ne permit creşterea capacităţii de producţie cu 30%, astfel încât vom putea deservi şi mai eficient atât piaţa locală, cât şi pieţele din regiune. Perioada aceasta dificilă, la fel ca altele, va trece, iar noi ne propunem să fim printre învingători”, a declarat Marian Pîrvu, director general Wetterbest.

    Noua fabrică va avea o capacitate anuală de producţie de 10 milioane de metri pătraţi de ţiglă metalică. În urma relocării, au fost create 42 de noi locuri de muncă, astfel încât în prezent numărul total de angajaţi a Wetterbest este de peste 350 persoane. Pe lângă echipamentele de ultimă generaţie, noua unitate de producţie beneficiază de softuri de automatizare a proceselor de producţie şi de gestiune, care vor contribui la optimizarea producţiei si a fluxurilor logistice şi de depozitare. Înainte de relocare, Wetterbest îşi desfăşura activitatea într-o zonă aflată de o parte şi de alta a unui drum judeţean, iar spaţiile nu erau optime pentru desfăşurarea eficientă a activităţii din punct de vedere comenzi, distribuţie şi logistică. Acum, compania are la dispoziţie toate instrumentele necesare dezvoltării, la acelaşi nivel cu marii jucători europeni.

    Obiectivele Wetterbest pentru acest an prevăd creşterea cifrei de afaceri şi a cotei de piaţă, creşterea accesibilităţii produselor prin dezvoltarea reţelei de distribuţie şi creşterea exporturilor în ţările din regiune. Produsele Wetterbest sunt prezente în majoritatea magazinelor de bricolaj, precum şi în cele trei showroom-uri din Cluj, Craiova şi Braşov. Compania a înregistrat, anul trecut, afaceri de 269,9 milioane de lei, în creştere cu 22%, faţă de 2018.
    Compania Wetterbest are trei locaţii de producţie în Băicoi (sediul central; Prahova), Podari (Dolj) şi Sărăţel (Bistriţa-Năsăud), iar de la începutul acestui an este deţinută integral de TeraPlast.