Un cercetător de la Cambridge avertizează că scăderea stratului de gheaţă din Groenlanda reprezintă un pericol pentru oraşele situate pe coastă.
Peter Wadhams, profesor la Cambridge, spune că a observat, în expediţiile sale, schimbările dramatice survenite în zona Arcticului, scriu cei de la Independent.
În vârstă de 71 de ani, Wadhams a condus 55 de expediţii în zonă arctică de-a lungul carierei. Recent, el a comparat apa provenită din topirea stratului de greaţă cu ceea ce se întâmplă la cascada Niagara. “Gheaţa dispare cu un ritm mult mai mare decât în trecut”, a declarat el. “Creşterea nivelului apei este acum complet dependentă de stratul de gheaţă din Groenlanda.”
Potrivit celor de la Independent, el a mai spus că în urmă cu 30 de ani, la prima sa vizită în Arctic, nu exista fenomenul de topire a gheţii vara.
Potrivit Asociaţiei Mondiale Meteorologice (WMO), iulie 2019 a fost cea mai caldă lună din istorie la nivel global.
Dacă întreg stratul de gheaţă din Groenlanda s-ar topi, nivelul apelor ar creşte, la nivel global, cu 7 metri. Prin urmare, majoritatea oraşelor aflate pe coastă ar fi complet inundate.
“Nimeni nu s-a gândit la soluţii prin care să readucem gheaţa, răcorind astfel întreaga planetă”, a mai spus profesorul, sugerând că eliminarea dioxidului de carbon din atmosferă ar putea fi o soluţie mai bună decât reducerea emisiilor de carbon.
Leave a Reply