Tag: Cambridge

  • Care este povestea Karinei Pavăl şi de ce a ales ea să se întoarcă în ţară pentru a avea un rol în afacerea de familie – VIDEO

    Responsabilităţile sale includ identificarea soluţiilor necesare pentru îmbunătăţirea fluxului operaţional şi implementarea acestora împreună cu managementul companiei. De asemenea, contribuie la identificarea, negocierea şi monitorizarea noilor iniţiative de investiţii şi de dezvoltare ale grupului, fiind implicată în mod direct în proiecte precum: achiziţii pe piaţă imobiliară locală (două proiecte de birouri de clasă A în Bucureşti şi Cluj, însumând cca. 140.000 mp), încheierea de parteneriate de dezvoltare spaţii logistice, înfiinţarea noului proiect Equiliant, un fond de private equity ce ţinteşte realizarea de investiţii de cca. 50-60 mil Euro în IMM-uri, şi achiziţii pe piaţă de capital.  Karina Pavăl este de asemenea membru în comitetul de investiţii Equiliant şi în cel al platformei ROCA, focusată pe restructurarea şi dezvoltarea companiilor româneşti aflate în dificultate. Despre întoarcerea în ţara, Karina Pavăl spune că este cea mai bună decizie pe care o putea lua, fiind recunoscătoare pentru încrederea primită şi aportul pe care îl poate aduce în cât mai multe domenii de activitate ale grupului, dorindu-şi că şi în viitor să poată contribui la consolidarea şi dezvoltarea diferitelor linii de business alături de ceilalţi membri ai familiei sale şi întreaga echipă Dedeman/Pavăl Holding. 

    Profilul Karinei Pavăl a apărut în ediţia de anul acesta a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP.

     

  • Avertisment sumbru făcut de un cercetător de renume. Cum ar putea să dispară unele dintre cele mai mari oraşe din lume precum New York sau Singapore

    Un cercetător de la Cambridge avertizează că scăderea stratului de gheaţă din Groenlanda reprezintă un pericol pentru oraşele situate pe coastă.
     
    Peter Wadhams, profesor la Cambridge, spune că a observat, în expediţiile sale, schimbările dramatice survenite în zona Arcticului, scriu cei de la Independent.
     
    În vârstă de 71 de ani, Wadhams a condus 55 de expediţii în zonă arctică de-a lungul carierei. Recent, el a comparat apa provenită din topirea stratului de greaţă cu ceea ce se întâmplă la cascada Niagara. “Gheaţa dispare cu un ritm mult mai mare decât în trecut”, a declarat el. “Creşterea nivelului apei este acum complet dependentă de stratul de gheaţă din Groenlanda.”
     
    Potrivit celor de la Independent, el a mai spus că în urmă cu 30 de ani, la prima sa vizită în Arctic, nu exista fenomenul de topire a gheţii vara.
     
    Potrivit Asociaţiei Mondiale Meteorologice (WMO), iulie 2019 a fost cea mai caldă lună din istorie la nivel global.
     
    Dacă întreg stratul de gheaţă din Groenlanda s-ar topi, nivelul apelor ar creşte, la nivel global, cu 7 metri. Prin urmare, majoritatea oraşelor aflate pe coastă ar fi complet inundate.
     
    “Nimeni nu s-a gândit la soluţii prin care să readucem gheaţa, răcorind astfel întreaga planetă”, a mai spus profesorul, sugerând că eliminarea dioxidului de carbon din atmosferă ar putea fi o soluţie mai bună decât reducerea emisiilor de carbon.

     

  • Unul dintre principalii actori ai scandalului Cambridge Analytica: “Cei de la Facebook sunt geniali, dar şi lipsiţi de scrupule. Dacă te pui în calea lor, te vor distruge”

    Aleksandr Kogan, analistul care a stat în centrul scandalului Cambridge Analytica, a renunţat la procesul pentru defăimare intentat celor de la Facebook în martie.
     
    Kogan i-a acuzat pe cei de la Facebook că au încercat să îl transforme în ţap ispăşitor, distrugându-i pe parcurs cariera academică. Fostul profesor de psihologie de la Cambridge este creatorul aplicaţiei care strângea datele utilizatorilor, iar cei de la Cambridge Analytica i-au oferit 800.000 de dolari pentru bazele sale de date.
     
    “Cei de la Facebook sunt geniali, dar şi lipsiţi de scrupule”, a declarat Kogan celor de la DailyMail. “Dacă te pui în calea lor, te vor distruge”.
     
    Scandalul Cambridge Analytica a ridicat numeroase semne de întrebare vizavi de modul în care datele personale ale utilizatorilor sunt colectate şi ulterior folosite; multe dintre acestea au rămas încă fără răspuns, iar companiile caută metode de a transparentiza şi mai ales proteja fluxul de date private.
     
    87 de milioane de utilizatori au fost afectaţi de acest scandal, pornit de la o aplicaţie ce funcţiona în cadrul platformei Facebook şi care a colectat datele personale ale utilizatorilor şi ale prietenilor utilizatorilor care au accesat-o.
     
    Respectivele date au fost utilizate mai târziu de Cambridge Analytica pentru campania prezidenţială a lui Donald Trump, servind drept instrumente de profilare. Dintre cele 87 de milioane de conturi afectate, peste 100.000 aparţin românilor.
  • Povestea femeii care a revoluţionat platformele online de ştiri

    Arianna Huffington s-a născut cu numele de Ariadnē-Anna Stasinopoulous în Atena, Grecia. Ea este primul copil al lui Konstantinos Stasinopoulos şi al soţiei sale, Elli Stasinopoulos; are şi o soră mai mică, Agapi Stasinopoulos.

    La vârsta de 11 ani, Arianna şi sora ei mai mică au asistat la divorţul părinţilor, după 25 de ani de căsnicie, iar apoi cele două fete au fost crescute de mama lor. De la o vârstă foarte fragedă, Huffington a plănuit să-şi continue educaţia la o prestigioasă universitate.

    La început, pentru că nu vorbea engleza şi pentru că venea dintr-o familie săracă, Arianna Huffington a fost ridiculizată odată ce şi-a dezvăluit intenţiile de a studia la Universitatea din Cambridge. După multe eforturi din partea mamei, la vârsta de 16 ani s-a mutat în Marea Britanie, unde a început să urmeze cursurile universităţii visate. A absolvit cu onoruri şi a obţinut diploma de masterat în economie la 21 de ani. În timp ce studia la Cambridge, Huffington a fost aleasă preşedinte al celebrei societăţi de dezbateri The Cambridge Union, fiind şi prima femeie străină şi cea de-a treia studentă care a fost aleasă în această poziţie.

    După absolvire, în 1980, Huffington s-a mutat în New York, iar în anul următor a lansat biografia uneia dintre cele mai mari cântăreţe de operă din lume, „Maria Callas: Femeia din spatele legendei”. În 1983, ea şi-a abordat rădăcinile etnice lansând opera „Zeii Greciei”, care urmărea importanţa miturilor antice, şi, până la sfârşitul deceniului, a lansat şi o biografie a lui Picasso. În 1986, Arianna s-a căsătorit cu Michael Huffington, secretar în cadrul Departamentului Apărării al SUA, iar cuplul a avut două fiice.

    Arianna Huffington şi-a început cariera politică şi jurnalistică în calitate de republican şi susţinător al guvernării discrete şi al ajutorului social limitat. A scris pentru revista conservatoare National Review şi în 1994 a lucrat la campania – fără succes – a soţului ei pentru un loc in Senatul Statelor Unite ale Americii.

    De asemenea, Huffington a scris pentru emisiunea de televiziune Politically Incorrect, prezentată de Bill Maher.La sfârşitul anilor 1990, orientarea politică a lui Huffington a început să se mişte spre stânga, pornind de la opoziţia sa faţă de intervenţia SUA în războaiele civile din fosta Iugoslavie.

    Ulterior, ea a devenit activă în numeroase cauze progresiste, în special în eforturile de combatere a încălzirii globale.În 1997, Arianna a divorţat de Michael Huffington şi s-a mutat în Los Angeles cu cele două fiice ale sale. În 2003, a candidat ca independentă pentru poziţia de guvernator al statului California, dar încercarea ei nu a avut succes. Huffington a privit eşecul în mod pozitiv, a fost încântată de sprijinul publicului şi a observat puterea internetului după ce a strâns mai mult de 1 milion de dolari dintr-o campanie online pentru a candida la alegeri.

    În 2005, Huffington a înfiinţat Huffington Post împreună cu Kenneth Lerer, pe care l-a întâlnit la un interviu după încercarea eşuată din alegeri. Fondarea Huffington Post a fost primită la început cu critici severe din partea jurnaliştilor şi a publicului larg, dar Huffington, cu ajutorul partenerului ei, Lerer, a ignorat criticile şi s-a concentrat pe îmbunătăţirea platformei. Ei au intenţionat să creeze HuffPost ca o platformă de ştiri simple, dar au ajuns să creeze o platformă cu ştiri din toate domeniile. După numai un an de activitate, în 2006, Huffington Post a primit o investiţie de 5 milioane de dolari de la SoftBank.

    În iunie 2007, site-ul a lansat prima sa versiune locală, HuffPost Chicago. În iunie 2009, a fost lansat HuffPost New York, urmat la scurt timp de HuffPost Denver, lansat la 15 septembrie 2009, şi HuffPost Los Angeles, lansat la 2 decembrie 2009. În martie 2011, AOL a achiziţionat The Huffington Post pentru 315 milioane de dolari, iar Huffington a devenit preşedinte şi redactor-şef al grupului Huffington Post Media Group, o nouă afacere care a inclus tot conţinutul de pe site-ul web şi AOL. În 2016, ea a anunţat că părăseşte compania pentru a începe Thrive Global, o afacere de sănătate şi wellness.

    Thrive Global este o platformă care oferă soluţii bazate pe ştiinţă pentru a îmbunătăţi performanţa şi a apărut după ce Arianna Huffington a suferit o leziune facială în 2007, după ce a leşinat la birou din cauza epuizării severe. Prin Thrive Global ea promovează echilibrul între muncă şi viaţă ca pe o reformă importantă necesară pentru cultura organizaţională a tuturor companiilor. 

  • Cum arată aniversarea Reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, cel mai vârstnic suveran în viaţă

    Data de naştere a reginei Elizabeth a II-a este pe 21 aprilie, însă suverana britanică, în vârstă de 93 de ani, are o aniversare oficială în a doua sâmbătă din luna iunie, tradiţional marcată printr-o ceremonie denumită “Trooping the Colour” (“Salutul Culorilor”).

    Parada se desfăşoară între palatul Buckingham, reşedinţa oficială a reginei, şi Horse Guards Parade, un teren destinat evenimentelor de acest tip, în apropiere de Whitehall, în centrul Londrei.

    La parada de anul acesta participă peste 1.400 de militari, cu 300 de cai şi 400 de muzicieni.

    Sâmbătă, prinţul moştenitor Charles, prinţul William, fiul acestuia, şi prinţesa Anne, fiica reginei, au participat la procesiune călare, aşa cum o fac de mai mulţi ani, în timp ce Elizabeth a II-a a mers în trăsură. Ducesa Catherine de Cambridge şi ducesa Camilla de Cornwall au împărţit altă trăsură, iar la eveniment şi-au făcut apariţia şi ducii de Sussex.

     Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Ce companie gigant l-a angajat pe tânărul care a dezvăluit cel mai mare SCANDAL în care a fost implicat Facebook

    Lanţul de magazine H&M l-a angajat pe Christopher Wylie, denunţătorul din scandalul Cambridge Analytica, pe baza unui contract de consultanţă. Wylie trebuie să folosească inteligenţa artificială şi analizele de date pentru a determina, cu o mai mare acurateţe, cerinţele clienţilor, potrivit celor de la Bloomberg.
     
    Pariul H&M vine ca urmare a unei creşteri record a inventarului din 2018. În ultimii ani, lanţul de magazine a încercat să se adapteze la mutarea pe zona online, fiind mereu cu un pas în urma rivalilor de la Inditex, care deţin magazinele Zara.
     
    În septembrie, CEO-ul H&M Karl-Johan Persson spunea că efectele noii strategii ar trebui să se vadă cât de curând în vânzări. Potrivit acestuia, compania dezvoltă în permanenţă noi metode de a estima trendurile şi preţurile corecte.
  • Ce companie gigant l-a angajat pe tânărul care a dezvăluit cel mai mare SCANDAL în care a fost implicat Facebook

    Lanţul de magazine H&M l-a angajat pe Christopher Wylie, denunţătorul din scandalul Cambridge Analytica, pe baza unui contract de consultanţă. Wylie trebuie să folosească inteligenţa artificială şi analizele de date pentru a determina, cu o mai mare acurateţe, cerinţele clienţilor, potrivit celor de la Bloomberg.
     
    Pariul H&M vine ca urmare a unei creşteri record a inventarului din 2018. În ultimii ani, lanţul de magazine a încercat să se adapteze la mutarea pe zona online, fiind mereu cu un pas în urma rivalilor de la Inditex, care deţin magazinele Zara.
     
    În septembrie, CEO-ul H&M Karl-Johan Persson spunea că efectele noii strategii ar trebui să se vadă cât de curând în vânzări. Potrivit acestuia, compania dezvoltă în permanenţă noi metode de a estima trendurile şi preţurile corecte.
  • Povestea tânărului care a zguduit întreaga lume când a creat cel mai mare scandal în care a fost implicat Facebook

    Christopher Wylie, denunţătorul care a zguduit întreaga lume la începutul lunii martie după ce a anunţat că Facebook le permite terţilor să colecteze date personale despre utilizatori, a venIt la Bucureşti în cadrul conferinţei How To Web şi a discutat despre internet, reţele sociale şi reglementări. Internetul nu este un loc sigur. Cum te poţi apăra? „Nu te poţi apăra. Este ca şi cum ai încerca să te salvezi dintr-o clădire în flăcări care nu are ieşiri de incendiu”, spune Christopher Wylie, denunţătorul care a adus scandalul Cambridge Analytica în atenţia publicului larg, prezent în cadrul evenimentului How To Web, desfăşurat săptămâna trecută în Bucureşti.

    „Problema nu este privită cum trebuie. Lumea se întreabă cum se pot proteja utilizatorii, însă tu, ca cetăţean, nu ar trebui să fii nevoit să te protejezi singur de o infrastructură, pentru că ăsta este internetul. Când urci într-un avion, nu te asiguri tu că funcţionează motoarele şi că pista este pregătită de decolare. Când intri într-o clădire, în sediul unei instituţii sau al unei companii, nu trebuie să te asiguri tu că este bine construită acea clădire, cum nu e treaba ta să verifici dacă mâncarea ta de la restaurant e otrăvită sau nu. Totul este o infrastructură”, consideră Wylie.

    El scoate în evidenţă ideea că siguranţa pe internet ar trebui asigurată de companii şi de organele de reglementare, în special datorită frecvenţei cu care oamenii accesează mediul online.
    „Când laşi oamenii să acceseze ceva pe internet, trebuie să fie sigur pentru ei. Dacă zbori cu avionul de câteva ori pe an, intri în câteva clădiri pe zi sau mănânci de trei ori pe zi, nu se compară cu accesul la internet, pentru că intri pe internet de 150 de ori pe zi. Oamenii chiar merg la culcare cu telefonul.”

    De ce oamenii care construiesc dispozitivele nu au obligaţia de a se asigura că acestea nu vor face rău? De ce nu iau în calcul impactul acestor tehnologii asupra societăţii şi a utilizatorului? Întrebările lui Wylie sunt îndreptăţite pe fondul scandalului recent Cambridge Analytica: 87 de milioane de utilizatori au fost afectaţi de acest scandal, pornit de la o aplicaţie ce funcţiona în cadrul platformei Facebook şi care a colectat datele personale ale utilizatorilor şi ale prietenilor utilizatorilor care au accesat-o.

    Respectivele date au fost utilizate mai târziu de Cambridge Analytica pentru campania prezidenţială a lui Donald Trump, servind drept instrumente de profilare. Dintre cele 87 de milioane de conturi afectate, peste 100.000 aparţin românilor. În momentul în care Christopher Wylie, director de cercetare în cadrul companiei Cambridge Analytica, a ieşit în faţă şi a discutat cu publicaţia britanică The Guardian despre modul în care firma ajută campania lui Trump, reacţia reprezentanţilor Facebook a fost una defensivă. Mai exact, aceştia au declarat că problema a pornit de la faptul că firma de consultanţă Cambridge Analytica i-a minţit şi a abuzat de politica companiei. Criticii au aruncat ulterior vina şi asupra reţelei de socializare, cerând o serie de explicaţii în numele utilizatorilor şi solicitând noi reglementări pentru companiile de profil.

    Scandalul amintit nu este însă singurul din ultimii ani, iar una dintre întrebările care nu au primit răspuns este „Cum am putea începe totuşi să reparăm internetul?”. Un prim pas, crede Wylie, ar fi o mai bună reglementare a spaţiului virtual. „Cum un inginer sau un arhitect trebuie să aibă standarde în meserie şi este răspunzător pentru ceea ce proiectează şi construieşte, aşa trebuie să fie şi pentru inginerii de software şi pentru specialiştii în date digitale. Telefoanele au ajuns o extensie, iar oamenii care le construiesc trebuie să îşi asume responsabilitatea şi să anticipeze ce se poate întâmpla”, spune denunţătorul.
    În urma dezvăluirilor din cadrul Cambridge Analytica, Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, a fost audiat atât în Statele Unite cât şi în Marea Britanie pentru a explica implicarea companiei. „Facebook ştia de colectarea de date, au semnat un contract cu compania prin care ne-au permis la momentul respectiv să facem asta, iar apoi au zis pur şi simplu că ei nu au citit termenii şi condiţiile, doar pentru a se putea scuza. Facebook ştie şi de actuala propagandă care se desfăşoară în cadrul aplicaţiei”, a declarat Christopher Wylie.
    În esenţă, activitatea firmei de cercetare Cambridge Analytica şi utilizarea instrumentelor de colectare de date şi profilare de către aceasta nu au plecat de la intenţii dăunătoare, ci doar s-au transformat în momentul în care au încăput pe mâna lui Steve Bannon, fostul strateg-şef al preşedintelui american, Donald Trump.
    „Iniţial lucram cu guvernul britanic şi cu clienţi care căutau expertiză în operaţiuni cibernetice. Spre exemplu, colectam date, profilam şi analizam cine ar putea fi, spre exemplu, recrutor pentru ISIS. După ce Bannon a intrat în contact cu şeful meu şi după mai multe conversaţii, compania s-a reorientat spre aplicaţii politice. Aici a intervenit cea mai mare problemă. A fost luată tehnologie dezvoltată pentru terorişti şi utilizată pe electorat”, îşi aminteşte Chris Wylie.

    Analistul susţine că alegătorii americani au fost manipulaţi în 2016. „Aşa cum nu învinuim victimele fraudelor, nu trebuie nici să acuzăm oamenii că nu au avut realitatea alături de ei. Faţă de o piaţă de consum în care poţi manipula oamenii spre un produs sau altul, alegerile nu au elasticitate, alegerile au doar învingători şi câştigători. Aşa că, oricât de mult sau puţin a influenţat aplicaţia rezultatul alegerilor, cu siguranţă a contat.”

    Wylie atrage atenţia că în prezent principala ameninţare vine dinspre Rusia, iar principala ţintă a propagandei digitale în 2018 este reprezentată de alegerile europarlamentare care urmează, România fiind unul dintre principalele fronturi de acţiune. „Ruşii cred că toate ţările din fostul bloc comunist sunt încă ale lor. Ruşii vor putere dar sunt faliţi, aşa că îşi exercită puterea prin propagandă. România este o zonă fierbinte pentru propaganda rusă deoarece principala ţintă acum sunt alegerile europarlamentare”, spune analistul. El susţine că ruşii se gândesc de mai mulţi ani la posibilitatea de a folosi datele de pe reţele sociale pentru a căpăta influenţă. „Prin 2011-2012, mai mulţi generali ruşi scriau şi publicau comentarii şi declarau prin conferinţe că li se pare incredibil faptul că Vestul dublează bazele de date şi personalităţile oamenilor în online prin reţele sociale, dar mai ales faptul că aceste baze de date sunt deschise.”

    În  prezent, Christopher Wylie lucrează cu mai multe agenţii de securitate pentru a ajuta la identificarea şi eliminarea unor astfel de sisteme de propagandă. În acelaşi timp, canadianul colaborează cu guvernul britanic pentru a crea un cadru de reglementare potrivit pentru mediul online.


    Carte de vizită Christopher Wylie

    Vârstă 29
    Naţionalitate canadiană
    Profesie specialist   în date digitale
    Studii London School
    of Economics;
    Universitatea
    George   Washington
    Cunoscut denunţător
    pentru în scandalul
    Cambridge
    Analytica

  • Compania Facebook a fost amendată cu 500.000 de lire sterline de autorităţile britanice

    Oficiul Comisarului pentru Informaţii din Marea Britanie a comunicat că sancţiunea a fost aplicat după ce agenţia a concluzionat că Facebook a eşuat să protejeze datele persoanele ale utilizatorilor săi şi nu a dat dovadă de transparenţă în privinţa modului în care datele sunt colectate de alte entităţi.

    “Sancţiunile şi anchetele pedepsesc actori rău intenţionaţi, însă scopul meu real este de a efectua o schimbare şi de a restabili încrederea în sistemul nostru democratic”, a declarat Elizabeth Denham, comisarul pentru Informaţii.

    În prima semestru al anului în curs, Facebook a obţinut venituri de 500.000 de lire sterline la fiecare cinci minute şi jumătate.

    Oficiul Comisarului pentru Informaţii a explicat că nu a putut să aplice în acest caz sancţiunile introduse de Regulamentul european general privind protecţia datelor deoarece faptele s-au petrecut înainte de adoptarea regulamentului. În cazul în care ar fi fost aplicat Regulamentul european general privind protecţia datelor – care prevede amenzi de până la 4% din veniturile globale – Facebook risca o sancţiune în valoare de până la 1,4 miliarde de lire sterline.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cambridge Analytica, compania implicată în scandalul datelor personale de pe Facebook, a depus voluntar cererea de intrare în faliment

    Cambridge Analytica, firma de cercetare care a lucrat alături de Donald Trump în campania prezidenţială, a depus cererea de intrare în faliment săptămâna aceasta, potrivit CNN.

    Firma a depus în mod voluntar o cerere de intrare în faliment.

    Cererea de faliment indică doar cifre estimative: între 1 şi 49 creditori, active estimate între 100.000 de dolari şi 500.000 de dolari şi datorii cuprinse între 1 milion de dolari şi 10 milioane de dolari.

    Compania a fost pusă sub scrutinul opiniei publice în urma acuzaţiilor că ar fi gestionat necorespunzător datele a milioane de utilizatori Facebook.

    Firma de cercetare este lovită şi de anchetele derulate de Channel 4 News în Marea Britanie, care au scos la iveală mai multe discuţii ale executivilor companiei. Aceştia susţin că ar depune eforturi peste măsură pentru proiecte precum campania lui Trump, iar Alexander Nix, fostul CEO al Cambridge Analytica a fost surprins când sugera „să trimită nişte fete pe acolo”, pentru a obţine materiale compromiţătoare legate de un posibil contracandidat.

    Cambridge Analytica a transmis în luna martie că îl va suspenda pe Nix şi a respins ideea că ar fi folosit datele utilizatorilor Facebook în cadrul campaniei lui Donald Trump.