Arabii se opun: Unul dintre cel mai mare acţionar al Deutsche Bank nu este de acord cu o fuziune cu Commerzbank

Deutsche Bank întâlneşte rezistenţă din partea acţionarilor din Qatar în încercarea de a negocia o fuziune cu competitorul Commerzbank, potrivit Bloomberg.

Investitorii sunt îngrijoraţi că un astfel de deal le-ar reduce participaţia – în cazul în care Deutsche Bank ar fi forţată să strângă capital printr-o vânzare de acţiuni pentru a finanţa tranzacţia, potrivit surselor citate.

Arabii au interesele lor şi se aşteaptă ca nemţii să facă anumite concesiuni înainte de a susţine planul de fuziune.

Acţiunile Deutsche Bank au scăzut cu circa două treimi de când Fondul Suveran al Qatar-ului a cumpărat prima dată, în urmă cu cinci ani.

Nemulţumirile acţionarilor cheie le întăresc pe cele ale vocilor din piaţă care se opun unei astfel de tranzacţii – pe care Germania o consideră o tranzacţie cheie în încercarea de a asigura finanţarea economiei orientate spre export.

Reprezentanţii sindicatelor prezenţi în board-ul Deutsche Bank susţin că o fuziune nu este soluţia pentru a „repara” creditorii germani, mai ales că aceasta ar duce la concedieri masive.

Entităţile statului arab deţin peste 6% din Deutsche Bank.

 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *