„Fiecare îşi poate creşte tariful sau îl poate menţine în funcţie de costurile pe care le are, în funcţie de preţurile carburantului sau de costurile cu flota. Este decizia fiecărei companii în parte. Nu există o creştere unitară la un anumit tarif, ci de la caz la caz. Este ceva normal dacă ne gândim că tariful s-a menţinut timp de 7 ani la 1,39 lei/km, apoi timp de aproape doi ani a stat majorat la 1,69 lei/km. Dacă ne uităm în ţară vedem în Cluj sau Constanţa tarife şi de 2,4 lei/km”, spune Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România.
Astfel, unii operatori au majorat deja preţurile la 1,99 lei/km, în timp ce alţii vor atinge acest prag de la 1 noiembrie. În acelaşi timp, unii operatori vor păstra tarifele la nivelul pe care l-au stabilit în urmă cu un an şi jumătate, când legislaţia a majorat tariful minim la 1,69 lei/km.
„Majoritatea vor creşte preţurile la 1,95 – 1,99 lei pe km. În baza Legii 38, fiecare firmă de taxi, dacă consideră că este necesar, având în vedere majorările de cheltuieli, de preţuri la combusibili, îşi va face calculele şi ajunge la situaţia de a mări sau nu. Noi nu vom mări. Avem deja 1,79 lei/km de la majorările anterioare”, spune Nicolae Truşcă, director în compania Auto Cobălcescu.
În timp ce transportatorii critică perioada îndelungată în care preţurile din Capitală s-au situat la 1,39 lei/km, Truşcă atrage atenţia asupra potenţialului consumatorului român.
Leave a Reply