Însă un sistem de inteligenţă artificială prezentat în jurnalul ştiinţific Toxicological Sciences arată că ar putea fi posibilă automatizarea acestor teste utilizând cunoştinţele despre interacţiunile chimice pe care le avem deja.
Inteligenţa artificială a fost antrenată să prezică modul în care vor reacţiona zeci de mii de combinaţii chimice necunoscute, pe baza testelor anterioare care au fost efectuate pe animale, iar rezultatele date de algoritm s-au dovedit a fi la fel de exact ca cele obţinute din testele pe animale.
Algoritmul poate prezice rezultatul pentru nouă teste diferite, de la coroziunea pielii şi până la iritarea ochilor. Autorii susţin că 57% din testele pe animale realizate în UE în 2011 acopereau exact aceste nouă teste.
Nu este primul sistem computerizat care încearcă să prezică dacă o substanţă chimică va fi toxică, însă cantitatea masivă de date pe care o poate folosi acest sistem de inteligenţă artificială a fost de neconceput până în ultimii ani.
În 2008, legislaţia europeană a obligat companiile să facă publice informaţiile cu privire la substanţe chimice toxice comercializate în Uniunea Europeană.
Echipa, condusă de toxicologul Thomas Hartung, din cadrul institutului de cercetare John Hopkins, a lucrat la traducerea datelor publice în UE în date utilizabile pentru algoritmul de inteligenţă artificială, încă din 2014, potrivit Nature.
Leave a Reply