BusinessMagazin

Tag: victorii

  • Tânărul de 34 de ani responsabil de gestionarea crizelor pentru unul dintre cei mai mari producători locali de bere

    Atanas Boychev este legal & corporate affairs director pe România şi Bulgaria, departamentul pe care îl conduce fiind format din nouă persoane, dintre care şase sunt în România.

    „Acoperim o varietate de domenii, cum ar fi guvernanţa juridică, afacerile corporatiste, inclusiv PR, respectarea, gestionarea crizelor”, explică el. Una dintre principalele borne din parcursul său profesional spune că a fost numirea în funcţia actuală. Un pas dificil din carieră, povesteşte el, a fost cel în care a fost ales în calitate de specialist în compliance al unei înţelegeri în cadrul unui „vast proiect multinaţional, care implica mai multe jurisdicţii, numeroase părţi interesate, interne şi externe, şi o mulţime de activităţi organizaţionale, legale şi de conformitate”, proiect la a cărui structurare a lucrat, alături de colegii din departamentul său, aproape un an.

    Atanas Boychev are un master în drept acordat de Universitatea St. Kliment Ohridski din Sofia, şi îşi descrie experienţa internaţională într-un cuvânt: intensă. Spune că îi place foarte mult să lucreze în mediul multinaţional deoarece, prin prisma faptului că anterior acestei funcţii a ocupat-o pe cea de director de conformitate pentru segmentul european de business al companiei Molson Coors, care produce Bergenbier, este obişnuit să lucreze cu oameni din diferite ţări şi culturi, lucru care îi face plăcere „dintr-un motiv simplu – pasiunea pentru succes”, care, spune el, ne uneşte pe toţi, indiferent de origine sau de diferenţele noastre culturale.

    În ceea ce priveşte activitatea pe piaţa din România, spune: „Mi se pare uşor să lucrez în România, în principal datorită persoanelor prietenoase şi destupate la minte din compania Bergenbier. În fiecare zi învăţ mai multe despre ţară, despre afaceri, despre mersul pieţei şi mă bucur că sunt înconjurat de profesionişti dovediţi”.

  • Povestea uneia dintre cele mai bune sportive românce din toate timpurile: „Orgoliile deoparte, echipa contează” – VIDEO

    În vara acestui an, Ana Maria Brânză (34 de ani, nume de căsătorie şi de competiţie Ana Maria Popescu) şi-a mai adăugat o medalie în palmares, argintul la campionatul mondial de la Wuxi (China), performanţa dovedindu-i că locul ei încă este pe planşa de scrimă. Dincolo de această revenire însă, cea mai bună spadasină din lume a deschis mai multe fronturi pe care obţine victorii cu paşi mici, analizaţi, ca în orice luptă bine gândită.

    „Încă de la prima vizită în sala de scrimă am fost fascinată de sportivii îmbrăcaţi în costume albe care se duelau”, spune Ana Maria Popescu.
    Scrima nu a fost prima opţiune, ci tenisul de câmp, sport care însă nu a pasionat-o. Dintr-o pură întâmplare, fratele său mai mare, care juca fotbal la secţia de juniori a CSA (Clubul Sportiv al Armatei) Steaua, a dus-o într-o zi în sala de scrimă.

    Spada însă nu a fost o alegere la fel de întâmplătoare, ci unica opţiune, în contextul în care era singura armă din sală cu mâner pentru stângaci.
    „Am simţit, deşi aveam doar 10 ani pe atunci, că acolo este locul meu şi am rămas. Iniţial a fost dorinţa părinţilor de a-mi consuma energia într-un cadru organizat, iar după o perioadă am hotărât că vreau să urmez calea performanţei.”

    Medalii după medalii

     Pentru Ana Maria Popescu performanţa a însemnat un argint la Jocurile Olimpice de la Beijing în 2008 (individual), o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro în 2016 (pe echipe), două medalii de aur la campionatele mondiale de la Paris (2010) şi Catania (2011), argint la Moscova (2015), 7 medalii de aur, individuale sau pe echipe, la campionate europene desfăşurate în perioada 2006-2016 şi multe altele. În plus, Ana Maria Popescu a fost declarată cea mai bună spadasină a lumii în anii 2008, 2009 şi 2013. La acest palmares, anul acesta s-a mai adăugat o medalie, un argint obţinut la campionatele mondiale din Wuxi (China), după un an de muncă.

    „Fiecare competiţie îţi aduce o emoţie aparte, dar medalia de aur câştigată la Campionatul Mondial din 2001, la Gdansk, în Polonia, cred că a avut cea mai mare încărcătură emoţională. Eram pentru prima dată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi imnul cânta pentru mine. De acolo a început cu adevărat drumul meu. Cu siguranţă, printre momentele dragi se regăsesc medalia de bronz cucerită în 2002 la campionatul mondial de seniori, deşi abia terminasem perioada junioratului, medalia de argint obţinută la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, aurul de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016 şi, nu în ultimul rând, medalia de argint de la Campionatul Mondial din Wuxi, din 2018, care a fost răsplata pentru un an întreg de pregătire, speranţe şi totoodată confirmarea că locul meu este încă pe planşa de scrimă.”

    Cum se clădeşte un campion

    Sportiva spune că ia lucrurile treptat, aşa că deşi mai toată lumea vorbeşte despre Jocurile Olimpice din Tokio din 2020, politica Anei Maria Popescu este cea a paşilor mici, unul după altul, bine analizat fiecare, ca în orice luptă. „Jocurile Olimpice de la Tokio din 2020 sunt încă departe.

    Mi-am dorit ca în acest sezon să revin în elita mondială şi am reuşit. Acum pot să respir puţin şi apoi voi începe pregătirea noului sezon alături de domnii antrenori şi de colege.” În funcţie de perioada de pregătire, şi antrenamentele diferă destul de mult. „În sezonul precompetiţional se pune accentul mai mult pe pregătirea fizică generală şi specifică, iar odată cu începerea competiţiilor, procentul creşte în favoarea pregătirii tehnico-tactice. Pe lângă antrenamentele alături de lotul naţional, încerc pe cât posibil să variez pregătirea, incluzând în programul zilnic sesiuni de alergare, înot şi yoga.”

    În toată această călătorie, Ana Maria Popescu spune că oamenii au contat cel mai mult, iar dintre aceştia antrenorul Dan Podeanu este cel care şi-a pus amprenta puternic asupra carierei sale. Relaţia cu colectivul tehnic a avut la rândul ei o importanţă mare, dar în drumul spre podium a contat ceva înainte de toate.

    „Sportul m-a învăţat că toată munca se întoarce într-un final în favoarea celui care nu renunţă. Pentru mine, un campion este acel om care crede în visul lui şi munceşte pentru el până ajunge să-l împlinească! Datorită sportului şi oamenilor cu care am lucrat, am ajuns unde poate nici nu aş fi visat, iar asta îmi dă ocazia să le spun oamenilor că în fiecare dintre noi există un campion. Ţine de fiecare în parte cum îl ajută ca el să performeze.”

    Orgoliile deoparte, echipa contează
    Antrenamentele comune cu sportivii mai tineri îi permit să facă transferul de know-how, puterea exemplului având o încărcătură motivaţională greu de egalat. „Sunt deschisă la discuţii şi ori de câte ori au întrebări încerc să îi ajut. Important este ca ei să conştientizeze de ce se află acolo şi unde vor să ajungă.”

    Dincolo de sport, Ana Maria Popescu luptă pe mai multe fronturi. Este un speaker care a dovedit că are un mesaj de transmis şi anume că reuşitele vin după foarte multă muncă, niciodată un campion nefiind creat doar prin vise. Este implicată în mai multe proiecte sociale şi este parte a platformei Sports HUB, alături de sportivi precum Mihai Leu (box), Cătălina Ponor (gimnastică), Camelia Potec (înot) sau Cristina Neagu, singura hadbalistă din istorie care a câştigat de trei ori premiul pentru cea mai bună jucătoare din lume.

    În linii mari, obiectivul platformei este de a uni mediul de business şi sportul prin crearea unui mix de marketing focusat pe dezvoltare personală şi management de brand.

    „Sunt câteva proiecte ambiţioase la care lucrez de ceva timp alături de echipa mea, Sports HUB. Momentan nu pot dezvolta foarte mult acest subiect, dar sunt proiecte care au strânsă legătură cu sportul şi sper ca aceastea să fie o sursă de inspiraţie pentru viitorii campioni. Pe de altă parte, mă bucur că am ocazia să cunosc oameni şi să învăţ lucruri noi prin intermediul echipei Sports HUB.“

    Mai departe, Ana Maria Popescu spune că în ceea ce priveşte sportul românesc în general a venit momentul luării unor decizii şi canalizării eforturilor şi a finanţărilor spre domeniile în care România încă mai poate face performanţă.

    Pentru unele însă, deja este prea târziu.

    „S-au pierdut generaţii întregi şi se vor mai pierde. Cumva, urmărind pregătirea altor delegaţii, ajungi să te întrebi cum de mai reuşeşti. Din punctul meu de vedere, sunt sporturi în care am pierdut trenul şi este greu să mai ţinem pasul cu elita mondială, dar sunt şi alte ramuri sportive în care mai putem salva ceva. Tehnologia şi ştiinţa îşi pun amprenta în acest domeniu, sportul a devenit o industrie şi nu mai merge «şi aşa». Sunt atâtea lucruri care pot fi făcute, trebuie doar să ne hotărâm dacă mai vrem performanţă şi să acţionăm. Lăsăm orgoliile la o parte şi ne concentrăm pe obiectiv, eu aşa am învăţat că funcţionează o echipă.”

  • Povestea uneia dintre cele mai bune sportive românce din toate timpurile: „Orgoliile deoparte, echipa contează”

    În vara acestui an, Ana Maria Brânză (34 de ani, nume de căsătorie şi de competiţie Ana Maria Popescu) şi-a mai adăugat o medalie în palmares, argintul la campionatul mondial de la Wuxi (China), performanţa dovedindu-i că locul ei încă este pe planşa de scrimă. Dincolo de această revenire însă, cea mai bună spadasină din lume a deschis mai multe fronturi pe care obţine victorii cu paşi mici, analizaţi, ca în orice luptă bine gândită.

    „Încă de la prima vizită în sala de scrimă am fost fascinată de sportivii îmbrăcaţi în costume albe care se duelau”, spune Ana Maria Popescu.
    Scrima nu a fost prima opţiune, ci tenisul de câmp, sport care însă nu a pasionat-o. Dintr-o pură întâmplare, fratele său mai mare, care juca fotbal la secţia de juniori a CSA (Clubul Sportiv al Armatei) Steaua, a dus-o într-o zi în sala de scrimă.

    Spada însă nu a fost o alegere la fel de întâmplătoare, ci unica opţiune, în contextul în care era singura armă din sală cu mâner pentru stângaci.
    „Am simţit, deşi aveam doar 10 ani pe atunci, că acolo este locul meu şi am rămas. Iniţial a fost dorinţa părinţilor de a-mi consuma energia într-un cadru organizat, iar după o perioadă am hotărât că vreau să urmez calea performanţei.”

    Medalii după medalii

     Pentru Ana Maria Popescu performanţa a însemnat un argint la Jocurile Olimpice de la Beijing în 2008 (individual), o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro în 2016 (pe echipe), două medalii de aur la campionatele mondiale de la Paris (2010) şi Catania (2011), argint la Moscova (2015), 7 medalii de aur, individuale sau pe echipe, la campionate europene desfăşurate în perioada 2006-2016 şi multe altele. În plus, Ana Maria Popescu a fost declarată cea mai bună spadasină a lumii în anii 2008, 2009 şi 2013. La acest palmares, anul acesta s-a mai adăugat o medalie, un argint obţinut la campionatele mondiale din Wuxi (China), după un an de muncă.

    „Fiecare competiţie îţi aduce o emoţie aparte, dar medalia de aur câştigată la Campionatul Mondial din 2001, la Gdansk, în Polonia, cred că a avut cea mai mare încărcătură emoţională. Eram pentru prima dată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi imnul cânta pentru mine. De acolo a început cu adevărat drumul meu. Cu siguranţă, printre momentele dragi se regăsesc medalia de bronz cucerită în 2002 la campionatul mondial de seniori, deşi abia terminasem perioada junioratului, medalia de argint obţinută la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, aurul de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016 şi, nu în ultimul rând, medalia de argint de la Campionatul Mondial din Wuxi, din 2018, care a fost răsplata pentru un an întreg de pregătire, speranţe şi totoodată confirmarea că locul meu este încă pe planşa de scrimă.”

    Cum se clădeşte un campion

    Sportiva spune că ia lucrurile treptat, aşa că deşi mai toată lumea vorbeşte despre Jocurile Olimpice din Tokio din 2020, politica Anei Maria Popescu este cea a paşilor mici, unul după altul, bine analizat fiecare, ca în orice luptă. „Jocurile Olimpice de la Tokio din 2020 sunt încă departe.

    Mi-am dorit ca în acest sezon să revin în elita mondială şi am reuşit. Acum pot să respir puţin şi apoi voi începe pregătirea noului sezon alături de domnii antrenori şi de colege.” În funcţie de perioada de pregătire, şi antrenamentele diferă destul de mult. „În sezonul precompetiţional se pune accentul mai mult pe pregătirea fizică generală şi specifică, iar odată cu începerea competiţiilor, procentul creşte în favoarea pregătirii tehnico-tactice. Pe lângă antrenamentele alături de lotul naţional, încerc pe cât posibil să variez pregătirea, incluzând în programul zilnic sesiuni de alergare, înot şi yoga.”

    În toată această călătorie, Ana Maria Popescu spune că oamenii au contat cel mai mult, iar dintre aceştia antrenorul Dan Podeanu este cel care şi-a pus amprenta puternic asupra carierei sale. Relaţia cu colectivul tehnic a avut la rândul ei o importanţă mare, dar în drumul spre podium a contat ceva înainte de toate.

    „Sportul m-a învăţat că toată munca se întoarce într-un final în favoarea celui care nu renunţă. Pentru mine, un campion este acel om care crede în visul lui şi munceşte pentru el până ajunge să-l împlinească! Datorită sportului şi oamenilor cu care am lucrat, am ajuns unde poate nici nu aş fi visat, iar asta îmi dă ocazia să le spun oamenilor că în fiecare dintre noi există un campion. Ţine de fiecare în parte cum îl ajută ca el să performeze.”

    Orgoliile deoparte, echipa contează
    Antrenamentele comune cu sportivii mai tineri îi permit să facă transferul de know-how, puterea exemplului având o încărcătură motivaţională greu de egalat. „Sunt deschisă la discuţii şi ori de câte ori au întrebări încerc să îi ajut. Important este ca ei să conştientizeze de ce se află acolo şi unde vor să ajungă.”

    Dincolo de sport, Ana Maria Popescu luptă pe mai multe fronturi. Este un speaker care a dovedit că are un mesaj de transmis şi anume că reuşitele vin după foarte multă muncă, niciodată un campion nefiind creat doar prin vise. Este implicată în mai multe proiecte sociale şi este parte a platformei Sports HUB, alături de sportivi precum Mihai Leu (box), Cătălina Ponor (gimnastică), Camelia Potec (înot) sau Cristina Neagu, singura hadbalistă din istorie care a câştigat de trei ori premiul pentru cea mai bună jucătoare din lume.

    În linii mari, obiectivul platformei este de a uni mediul de business şi sportul prin crearea unui mix de marketing focusat pe dezvoltare personală şi management de brand.

    „Sunt câteva proiecte ambiţioase la care lucrez de ceva timp alături de echipa mea, Sports HUB. Momentan nu pot dezvolta foarte mult acest subiect, dar sunt proiecte care au strânsă legătură cu sportul şi sper ca aceastea să fie o sursă de inspiraţie pentru viitorii campioni. Pe de altă parte, mă bucur că am ocazia să cunosc oameni şi să învăţ lucruri noi prin intermediul echipei Sports HUB.“

    Mai departe, Ana Maria Popescu spune că în ceea ce priveşte sportul românesc în general a venit momentul luării unor decizii şi canalizării eforturilor şi a finanţărilor spre domeniile în care România încă mai poate face performanţă.

    Pentru unele însă, deja este prea târziu.

    „S-au pierdut generaţii întregi şi se vor mai pierde. Cumva, urmărind pregătirea altor delegaţii, ajungi să te întrebi cum de mai reuşeşti. Din punctul meu de vedere, sunt sporturi în care am pierdut trenul şi este greu să mai ţinem pasul cu elita mondială, dar sunt şi alte ramuri sportive în care mai putem salva ceva. Tehnologia şi ştiinţa îşi pun amprenta în acest domeniu, sportul a devenit o industrie şi nu mai merge «şi aşa». Sunt atâtea lucruri care pot fi făcute, trebuie doar să ne hotărâm dacă mai vrem performanţă şi să acţionăm. Lăsăm orgoliile la o parte şi ne concentrăm pe obiectiv, eu aşa am învăţat că funcţionează o echipă.”

  • Primele victorii ale inteligenţei artificiale: Tehnologia ar putea înlocui total testele pe animale

    Însă un sistem de inteligenţă artificială prezentat în jurnalul ştiinţific Toxicological Sciences arată că ar putea fi posibilă automatizarea acestor teste utilizând cunoştinţele despre interacţiunile chimice pe care le avem deja.

    Inteligenţa artificială a fost antrenată să prezică modul în care vor reacţiona zeci de mii de combinaţii chimice necunoscute, pe baza testelor anterioare care au fost efectuate pe animale, iar rezultatele date de algoritm s-au dovedit a fi la fel de exact ca cele obţinute din testele pe animale.

    Algoritmul poate prezice rezultatul pentru nouă teste diferite, de la coroziunea pielii şi până la iritarea ochilor. Autorii susţin că 57% din testele pe animale realizate în UE în 2011 acopereau exact aceste nouă teste.

    Nu este primul sistem computerizat care încearcă să prezică dacă o substanţă chimică va fi toxică, însă cantitatea masivă de date pe care o poate folosi acest sistem de inteligenţă artificială a fost de neconceput până în ultimii ani.

    În 2008, legislaţia europeană a obligat companiile să  facă publice informaţiile cu privire la substanţe chimice toxice comercializate în Uniunea Europeană.

    Echipa, condusă de toxicologul Thomas Hartung, din cadrul institutului de cercetare John Hopkins, a lucrat la traducerea datelor publice în UE în date utilizabile pentru algoritmul de inteligenţă artificială, încă din 2014, potrivit Nature.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Horia Tecău şi Juls Rojer sunt CAMPIONI la US Open 2017: filmul unei victorii superbe în faţa ibericilor Marc şi Feliciano Lopez

    Horia Tecău a cuprins în braţe, pentru prima dată în carieră, trofeul de la US Open. A câştigat alături de Jean Julien Rojer, “jumătatea sa” pe tur începând cu 2014, o finală netă ca scor (2-0, după nebunia din semifinale), dar echilibrată şi cu multe momente de cumpănă pe teren. 6-4, 6-3 arată tabela. Horia şi Juls au câştigat mai net duelul loviturilor câştigătoare, al muşcăturilor letale: 41 la 25.
     
    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Novak Djokovic a renunţat la colaborarea cu întregul său staff înaintea turneului de la Madrid

    Mutarea a fost anunţat de presa internaţională, dar şi de site-ul oficial al sportivului sârb. Djokovic şi-a motivat decizia prin faptul că vrea să-şi regăsească ritmul victoriilor pe teren. Astfel, sârbul a renunţat la colaborarea cu antrenorul Marian Vajda, preparatorul fizic Gebhard Phil Gritsch şi fizioterapeutul Miljan Amanovic, despărţirea producându-se de comun acord, după cum se anunţă pe site-ul oficial al tenismenului.

    “Le voi fi întotdeauna recunoscător lui Marian, GG şi Miljan pentru profesinalism şi angajamentul faţă de obiectivele mele din carieră. Fără sprijinul lor nu aş fi putut atinge acesta înăltimi profesionale. Ştiu că s-au dedicat în totalitate şi şi-au trăit vieţile încercând să mă ajute să-mi realizez obiectivele. Nu a fost o decizie uşoară, dar cu toţii am simţit că este nevoie de o schimbare”, a declarat Novak Djokovic, conform site-ului său oficial.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Acesta este adevăratul motiv pentru care Halep nu mai câştigă meciuri

    Mulţi se întreabă de unde vine această neputinţă de a mai câştigă meciuri; printre explicaţiile aduse se numără, în egală măsură, accidentarea suferită la finalul anului trecut şi neîncrederea în propriile forţe. Realitatea este însă alta.

    În tenis, cel mai corect principiu este “victoriile aduc victorii”. Faptul că Simona Halep nu a mai reuşit să câştige turnee poate constitui o cauză pentru forma slabă arătată de sportiva noastră. Dar să luăm un alt exemplu: Roger Federer, campionul elveţian, a avut în 2016 cel mai slab an al carierei. Este adevărat, după semifinala de la Wimbledon (în luna iunie) el nu a mai disputat niciun meci până la finalul anului, luând decizia de a se recupera după o intervenţie chirurgicală – prima a carierei de peste 18 ani – suferită în prima parte a anului. Federer participase însă la turnee în primele 6 luni ale anului fără să câştige niciun titlu – din nou, o premieră în cariera sa ilustră. Care a fost, aşadar, urmarea? Elveţianul a revinut în circuit în luna ianuarie şi a câştigat turneul de mare şlem de la Australian Open, cel de-al 18-lea astfel de titlu din carieră. Câteva săptămâni mai târziu, el era eliminat în primul tur al turneului ATP 500 (categorie inferioară) de către un jucător aflat în cea de-a doua sută mondială. Mai trec două săptămâni, iar Federer câştigă turneul Masters 1000 de la Indian Wells. Concluzia? Şi înfrângerile pot aduce victorii, dacă ştii cum să le gestionezi.

    Mă întorc la Simona Halep şi amintesc faptul că în 2016 a avut a doua cea mai lungă serie de victorii din circuitul feminin (doar Victoria Azarenka a reuşit să adune mai multe victorii consecutive), dar asta nu a ajutat-o să îşi treacă în palmares vreun titlu important.

    Motivul pentru care sportiva din Constanţa nu reuşeşte să se impună în marile turnee nu este de natură psihică, ci de natură tehnică. Jocul Simonei Halep este unidimensional.

    Dacă urmăriţi câteva meciuri ale Simonei (excluzându-le pe cele din 2014), veţi observa că jocul ei se rezumă la lovituri de pe linia din spatele terenului. Baseline player, aşa cum spun americanii; şi chiar dacă a fost o vreme când puterea loviturilor lui Halep era suficientă pentru a-şi învinge adversarii, nefiind nevoie de foarte multe improvizaţii sau veniri la fileu, acea vreme a trecut. Jucătorii trebuie însă se adapteze şi să îşi adapteze jocul: Halep nu a făcut încă acest lucru.

    Revin la comparaţia cu Federer: elveţianul şi-a schimbat în ultimii ani mai toate aspectele jocului, începând cu trecerea (după 15 ani) la o rachetă mai lată şi continuând cu agresivitatea extremă cu care abordează meciurile. Câteva date tehnice, pentru a clarifica mai mult acest lucru: dacă în prima parte a carierei sale punctul de lovire a loviturilor se afla, în medie, la 50 de centimetri în spatele linie de fund, din 2015 aceasta a ajuns la peste un metru în interiorul terenului.

    Singurul mod în care Halep mai poate concura pentru titluri importante este să adauge o nouă dimensiune jocului său. Ea trebuie să fie mai agresivă, să-şi atace adversarele venind în faţă, spre fileu, şi nu stând în continuare pe linia de fund, acolo unde precizia ei a scăzut în mod vizibil. Simona Halep trebuie să accepte faptul că acele calităţi atletice care au diferenţiat-o de restul jucătoarelor nu mai sunt suficiente. Astfel, poate va reuşi să ne mai dea motive de a pierde nopţile urmărind meciurile ei.

  • Acesta este adevăratul motiv pentru care Halep nu mai câştigă meciuri

    Mulţi se întreabă de unde vine această neputinţă de a mai câştigă meciuri; printre explicaţiile aduse se numără, în egală măsură, accidentarea suferită la finalul anului trecut şi neîncrederea în propriile forţe. Realitatea este însă alta.

    În tenis, cel mai corect principiu este “victoriile aduc victorii”. Faptul că Simona Halep nu a mai reuşit să câştige turnee poate constitui o cauză pentru forma slabă arătată de sportiva noastră. Dar să luăm un alt exemplu: Roger Federer, campionul elveţian, a avut în 2016 cel mai slab an al carierei. Este adevărat, după semifinala de la Wimbledon (în luna iunie) el nu a mai disputat niciun meci până la finalul anului, luând decizia de a se recupera după o intervenţie chirurgicală – prima a carierei de peste 18 ani – suferită în prima parte a anului. Federer participase însă la turnee în primele 6 luni ale anului fără să câştige niciun titlu – din nou, o premieră în cariera sa ilustră. Care a fost, aşadar, urmarea? Elveţianul a revinut în circuit în luna ianuarie şi a câştigat turneul de mare şlem de la Australian Open, cel de-al 18-lea astfel de titlu din carieră. Câteva săptămâni mai târziu, el era eliminat în primul tur al turneului ATP 500 (categorie inferioară) de către un jucător aflat în cea de-a doua sută mondială. Mai trec două săptămâni, iar Federer câştigă turneul Masters 1000 de la Indian Wells. Concluzia? Şi înfrângerile pot aduce victorii, dacă ştii cum să le gestionezi.

    Mă întorc la Simona Halep şi amintesc faptul că în 2016 a avut a doua cea mai lungă serie de victorii din circuitul feminin (doar Victoria Azarenka a reuşit să adune mai multe victorii consecutive), dar asta nu a ajutat-o să îşi treacă în palmares vreun titlu important.

    Motivul pentru care sportiva din Constanţa nu reuşeşte să se impună în marile turnee nu este de natură psihică, ci de natură tehnică. Jocul Simonei Halep este unidimensional.

    Dacă urmăriţi câteva meciuri ale Simonei (excluzându-le pe cele din 2014), veţi observa că jocul ei se rezumă la lovituri de pe linia din spatele terenului. Baseline player, aşa cum spun americanii; şi chiar dacă a fost o vreme când puterea loviturilor lui Halep era suficientă pentru a-şi învinge adversarii, nefiind nevoie de foarte multe improvizaţii sau veniri la fileu, acea vreme a trecut. Jucătorii trebuie însă se adapteze şi să îşi adapteze jocul: Halep nu a făcut încă acest lucru.

    Revin la comparaţia cu Federer: elveţianul şi-a schimbat în ultimii ani mai toate aspectele jocului, începând cu trecerea (după 15 ani) la o rachetă mai lată şi continuând cu agresivitatea extremă cu care abordează meciurile. Câteva date tehnice, pentru a clarifica mai mult acest lucru: dacă în prima parte a carierei sale punctul de lovire a loviturilor se afla, în medie, la 50 de centimetri în spatele linie de fund, din 2015 aceasta a ajuns la peste un metru în interiorul terenului.

    Singurul mod în care Halep mai poate concura pentru titluri importante este să adauge o nouă dimensiune jocului său. Ea trebuie să fie mai agresivă, să-şi atace adversarele venind în faţă, spre fileu, şi nu stând în continuare pe linia de fund, acolo unde precizia ei a scăzut în mod vizibil. Simona Halep trebuie să accepte faptul că acele calităţi atletice care au diferenţiat-o de restul jucătoarelor nu mai sunt suficiente. Astfel, poate va reuşi să ne mai dea motive de a pierde nopţile urmărind meciurile ei.

  • Dacian Cioloş, apel pentru susţinerea lui Ponor şi Drăgulescu: “Haideţi să nu fim doar consumatori de victorii, să fim suporteri adevăraţi”

    ”Cătălina Ponor ştie să dăruiască atunci când câştigă, aşa cum dăruieşte şi când trece prin momente mai grele. Să fim alături de ea, de Marian Drăgulescu, de toţi sportivii români care dau totul la Jocurile Olimpice, să le spunem că-i iubim pentru ceea ce sunt şi ceea ce fac. Haideţi să nu fim doar consumatori de victorii. În astfel de momente, să fim suporteri adevăraţi pentru toţi aceia pentru care sportul este un mod de viaţă, este formator de caractere – uneori în condiţii foarte grele, este fair-play şi autodepăşire. Este momentul să recunoaştem că, după fiecare competiţie, învăţămintele trebuie să le tragem şi noi, ca oameni chemaţi să-i susţină, să-i sprijine. Suntem alături de voi Cătălina, Marian, vă iubim şi vă apreciem enorm, pentru că ştim cât munciţi şi cât dăruiţi pentru a ne reprezenta acolo şi pentru a ne oferi momente de emoţie şi de bucurie”, a scris Dacian Cioloş.

    Ulterior, el a revenit şi cu un comentariu la postarea sa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 3 victorii macroeconomice

    După mai mult de un deceniu de modificări numeroase şi după ani de promisiuni,saga Codului fiscal a dat semne că se apropie de final. Anul 2015 a adus republicarea Codului fiscal – cel mai important document de politică fiscală pentru România. Codul fiscal, care a intrat în vigoare la începutul anului 2004 şi a suferit de-a lungul timpului numeroase mo-dificări, a fost rescris după mai mulţi ani de tergiversări. Rescrierea şi republicarea Codului fiscal este un proiect cerut şi aşteptat de ani de zile de mediul de afaceri în condiţiile în care legea a suferit în ultimii ani peste 100 de modificări prin tot atâtea acte normative care au pus în dificultate oamenii de afaceri. Multitudinea modificărilor legislative care au avut loc de-a lungul anilor au făcut Codul fiscal greu de urmărit şi aplicat atât de către contribuabili, cât şi de către autorităţi.

    După mai mulţi ani de austeritate şi creşteri de taxe, guvernul Ponta a venit cu o amplă reformă de relaxare fiscală, agreată ulterior, tacit, şi de guvernul Cioloş, bugetul anului 2016, aprobat deja de Parlament, încorporând impactul modificărilor Codului fiscal, precum şi majorările salariale din sectorul public legiferate în a doua parte a acestui an. Autorităţile au decis că începând de anul viitor cota standard de TVA va scădea de la 24% la 20%,  iar impozitul pe dividende scade de la 16% la 5%. Eliminarea „taxei pe stâlp“ şi a taxei de 7 euro-cenţi, programate iniţial pentru 2016, au rămas pe lista de aşteptare. Planurile guvernului de reducere a cotei unice şi a CAS în 2016 nu au primit acordul parla-mentarilor, figurând la amen-da-mente respinse. Propunerile de relaxare fiscală vin după pasul făcut în 2014 cu reducerea CAS la angajator şi după adoptarea diminuării TVA la produse alimentare, începând din iunie 2015.

    Pentru acest an guvernul a decis ca toate produsele alimentare, băuturile nealcoolice şi serviciile de alimentaţie publică să aibă TVA de 9% de la 1 iunie. Ulterior, s-a decis extinderea din 2016 a aplicabilităţii cotei reduse de 9% pentru apă potabilă şi apă pentru irigaţii în agricultură. Tot pentru anul viitor s-a decis modificarea cotei de impozitarea microîntreprinderilor în funcţie de număr de salariaţi şi creşterea plafonului la 100.000 euro. În 2015 va fi modificat nivelul de accizare pentru băuturile alcoolice şi se elimină sfera de aplicare a accizelor la alte produse accizabile.

    Aplaudată, dar şi contestată pentru presupusul potenţial destabilizator asupra bugetului, reducerea fiscalităţii poate fi măsura-şoc care să scoată economia din inerţia creşterii mediocre, după cum au spus unii economişti. Am-ploarea ajustărilor fiscale i-a determinat însă pe alţi specialişti să-şi pună întrebări cu privire la suste-nabilitatea avalanşei de măsuri de relaxare fiscală. Impactul bugetar substanţial al Codului fiscal face ca deficitul bugetar să se apropie anul viitor de pragul critic de 3% din PIB.

    Anvergura şi multitudinea modificărilor fiscale avute în vedere de autorităţi au făcut ca proiectul republicat al Codului fiscal să fie caracterizat de specialişti ca fiind „foarte ambiţios“, „fără precedent“, „revoluţionar“, „cel mai îndrăzneţ set de măsuri fiscale de care am avut parte în ultimii 25 de ani, depăşind ca impact şi anvergură introducerea cotei unice din anul 2005“.

    FMI şi Comisia Europeană nu şi‑au dat girul pe măsurile aprobate de Executiv şi Legislativ şi au solicitat ajustări semnificative ale planului de relaxare fiscală pentru 2016. Cel de-al treilea acord succesiv al României cu FMI, aflat încă de la început sub semnul neînţelegerilor şi tergiversărilor, a ajuns din nou într-un punct nevralgic, „mărul discordiei“ fiind de această dată impactul măsurilor de relaxare fiscală în 2016, respectiv saltul deficitului bugetar spre 3% din PIB sau chiar peste acest nivel. Acordul este practic „suspendat“ din vara anului trecut, în urma deciziei de reducere a CAS.

    Planurile ambiţioase de relaxare fiscală adoptate de guvern şi Parlament pentru anul electoral 2016 au pus politica monetară pe „hold“. Menţinerea ratei-cheie la minimul istoric de 1,75%, în condiţiile în care inflaţia a coborât mult în teritoriul negativ poate fi percepută de fapt ca o întărire a politicii monetare, în condiţiile în care rata reală a dobânzii este în creştere. Dobânda-cheie a fost redusă de patru ori în acest an şi de cinci ori în 2014, însă nivelul continuă să fie unul dintre cele mai mari din Uniunea Europeană.
    Accentuarea relaxării fiscale, concomitent cu accelerarea creşterii economice, incertitudinile privind acordurile cu finanţatorii externi, dar şi contextul extern, inclusiv divergenţa conduitelor politicilor monetare ale principalelor bănci centrale din lume, au amplificat prudenţa şi au făcut improbabil un scenariu în care BNR să continue relaxarea politicii monetare.