Închisoare cu suspendare pentru cele trei femei care au agresat un elev într-o şcoală din Constanţa

Judecătoria Constanţa a dispus condamnarea celor trei femei, acuzate de loviri şi alte violenţe şi de tulburarea liniştii publice la pedepse cu închisoarea, cu suspendare, de un an şi două luni.

De asemenea, ele au fost condamnate să plătească daune morale către partea civilă de câte 1.200 de lei.

Decizia instanţei nu este definitivă, având drept de apel.

În ianuarie, poliţiştii constănţeni au deschis o anchetă la o şcoală generală după ce un elev în vârstă de 13 ani a fost agresat pe holurile instituţiei de învăţământ de către mamele unor colegi, care veniseră să depună o plângere împotriva sa. Incidentul s-a petrecut la Şcoala Gimnazială nr. 28 ”Dan Barbilian” din Constanţa, poliţiştii fiind sesizaţi de directorul unităţii de învăţământ. Acesta a spus că mamele merseseră la şcoală ca să depună o plângere împotriva băiatului, care le-ar fi terorizat copiii, dar lucrurile au degenerat, iar acestea s-au repezit asupra copilului, lovindu-l chiar pe holurile instituţiei.

Imaginile au fost filmate de către colegi, cu telefoanele mobile, şi au ajuns astfel la mama copilului agresat, dar şi pe reţelele de socializare.

”Copilul meu a fost bătut cu bestialitate de către trei mămici în şcoala gimnazială 28 Dan Barbilian Constanţa!”, a scris mama băiatului.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *