Aproape din intamplare mi s-a intamplat sa asist in ultimele
zile la doua episoade, unul cu o fata de 15 ani care rasfoia foarte
interesata un album de reproduceri de arta, altul cu doi baieti de
aceeasi varsta care vizitau (extaziati) Luvrul. Toti trei erau
nascuti si educati in tari cat se poate de laice si in familii
atee. Asa se face ca, privind “Pluta Meduzei”(1), ei ar fi inteles
ca acei cativa nefericiti tocmai au supravietuit unui naufragiu sau
ca cele doua personaje din tabloul lui Hayez(2) din Pinacoteca
Brera sunt doi indragostiti, dar nu reuseau sa-si dea seama de ce
Angelico(3) ar fi reprezentat o tanara conversand cu o creatura
inaripata sau de ce un domn zdrentaros ar fi coborat poticnindu-se
de pe un munte, carand in spinare doua placi de piatra extrem de
grele si emanand raze luminoase din coarne. Desigur, tinerii
recunosteau ceva intr-o Nativitate sau o Crucificare, pentru ca mai
vazusera ceva asemanator, dar daca pe langa iesle se strecurau trei
domni cu mantie si coroana, deja nu mai stiau cine erau ei si de
unde veneau. E adevarat ca acelasi lucru i se intampla si lui
Matei, dar nu asta conteaza.
Trei sferturi din arta occidentala este imposibil de inteles, sa
spunem, daca nu cunoastem faptele din Vechiul si Noul Testament si
povestile sfintilor. Cine este fata cu ochii pe o farfurie, vine ea
din noaptea mortilor vii? Iar cavalerul care taie in doua un
vesmant oare protesteaza impotriva lui Armani?
Deci se intampla ca, in multe situatii culturale, tineri si tinere
invata la scoala totul despre moartea lui Hector, dar nimic despre
cea a Sfantului Sebastian, totul probabil despre nunta lui Cadmus
si Harmonia(4), dar nimic despre nunta din Cana. In anumite tari
exista o puternica traditie de lectura a Bibliei, iar copiii stiu
totul despre vitelul de aur, dar nimic despre lupul Sfantului
Francisc. In alte locuri li se impuie capul cu Calea Crucii, dar
despre “mulier amicta sole”(5) din Apocalipsa nu li se pomeneste.
Dar ce-i mai rau se intampla cu siguranta atunci cand un occidental
(si nu doar cei in varsta de 15 ani) se confrunta cu reprezentari
ale altor culturi – cu atat mai frecvent intalnite la ora actuala,
cand oamenii calatoresc in tari exotice in timp ce locuitorii
acelor tari vin sa se stabileasca la noi.
Nu vorbesc despre acele reactii perplexe ale unui occidental in
fata unei masti africane sau de hohotele lui de ras in fata unor
zei Buddha cotropiti de celulita (de altfel, persoanele de acest
gen, intrebate, sunt gata sa raspunda ca Buddha este dumnezeul
orientalilor la fel cum Mahomed este dumnezeul musulmanilor), ci de
faptul ca multi dintre vecinii nostri ar fi dispusi sa creada ca
fatada unui templu indian a fost proiectata de comunisti pentru a
reprezenta ceea ce se va intampla in Villa Certosa(6) si stramba
din nas atunci cand vad ca indienii in chestiune iau in serios un
domn chircit, cu cap de elefant, fara a-si da seama ca ei nu gasesc
nimic de obiectat in fata unei persoane divine reprezentate in chip
de porumbita.
In consecinta, dincolo de orice consideratie religioasa, dar si din
punctul de vedere cel mai laic din lume, este nevoie ca tinerii sa
primeasca la scoala o instruire de baza cu privire la ideile si
traditiile diferitelor religii. A crede ca ea nu este necesara
echivaleaza cu a spune ca nu trebuie sa fie invatati cine a fost
Jupiter sau Minerva, intrucat respectivii erau doar niste eroi de
basme pentru batranele din Pireu. Acum, a dori sa rezolvi problema
educatiei religioase prin educatia intr-o singura religie (doar ca
sa dau un exemplu, cea catolica in Italia) este periculos din punct
de vedere cultural, pentru ca, pe de-o parte, nu ii poti impiedica
pe elevii necredinciosi sau copiii de atei sa nu lipseasca de la
ora respectiva, pierzand astfel si minimul de elemente culturale
fundamentale, iar pe de alta parte se exclude din educatia scolara
orice referire la alte traditii religioase.
Chiar si ora de religie catolica s-ar putea transforma intr-un
spatiu de discutie etica, cat se poate de respectabila, despre
datoriile fata de semenii nostri sau despre ceea ce inseamna
credinta, dincolo de acele informatii ce ne permit sa distingem o
Fornarina(7) de o Magdalena pocaita.
Tot adevarat este si faptul ca oamenii din generatia mea au studiat
totul despre Homer si nimic despre Pentateuh(8) si am avut parte si
de lectii execrabile de istoria artei la liceu, dupa cum ne invatau
totul despre Burchiello(9), dar nimic despre Shakespeare – si cu
toate acestea am scos-o la capat, pentru ca in mod evident exista
ceva in mediu ce facea sa ne parvina informatii si noutati. Totusi,
cei trei tineri de care pomeneam, cei incapabili sa-i recunoasca pe
Regii Magi, imi sugereaza ca mediul ne transmite din ce in ce mai
putine informatii utile, in schimb multe cat se poate de
inutile.
Regii Magi sa ne binecuvanteze cu cele sase maini sfinte ale
lor.
1. Tablou celebru de Theodore Gericault.
2. Este vorba despre “Sarutul” pictorului romantic italian
Francesco Hayez – cel mai reprodus tablou din secolul al
XVIII-lea.
3. Fra Angelico, pictor renascentist timpuriu.
4. “Nunta lui Cadmus si Harmonia”, roman de Calasso Roberto.
5. Femeia Imbracata In soare – aparitie din Apocalipsa considerata
a o prefigura pe Fecioara Maria.
6. Resedinta lui Silvio Berlusconi.
7. “La fornarina” (Brutarita), pictura celebra de Rafael.
8. Legea, Torah.
9. Burchiello, alias Domenico di Giovanni, poet din sec. al
XVIII-lea.
Leave a Reply