Ce ar face CEO-ul CEZ dacă s-ar întoarce în timp, înainte de investiţia de peste 1 mld. euro în Cogealac-Fântânele?

Chiar dacă România era la vremea aceea în top din punctul de vedere al dezvoltărilor făcute în direcţia energiei regenerabile, sistemul era, potrivit lui Zmelik, unul defect de la început. Mulţi investitori de atunci aveau o viziune pe termen scurt şi dezvoltaseră această oportunitate în condiţiile de atunci ale pieţei. „Mediul era supraestimat, era normal ca o reacţie să vină; dar modul în care a fost gestionată această dezvoltare a fost ca o moarte subită pentru toată lumea. Totodată a afectat mult sistemul bancar, care finanţa domeniul la vremea respectivă.” Conchide totuşi: „Per ansamblu, a fost o decizie bună în ce priveşte tehnologia, investiţia, dar în termeni de previzibilitate credeam că ştim mediul de aici, era deja al cincilea an al nostru aici, credeam că ştim ce pot face legislaţia şi instituţiile reglementatoare aici, dar a fost ceva neaşteptat, a fost greu să reacţionăm. Astfel că, prin prisma acestei experienţe, nu aş mai face o astfel de investiţie niciodată; ţara, în general, a pierdut mult din credibilitate. Nu contest decizia, dar modul în care a fost făcută a fost departe de un mediu de afaceri standard. După această experienţă, nu aş face nicio investiţie majoră în regenerabile.”

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *