Prima pozitie in top este detinuta de Societatea Companiilor Hoteliere Grand, care administreaza hotelul Marriott din Bucuresti si care, potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finantelor, a incheiat anul 2008 cu o cifra de afaceri de 139,753 milioane lei, in crestere cu 4% fata de 2007.
Pe locul doi se afla Pro Hotels, firma fratilor Negoita, care detine hotelurile Grand Rin, Rin Otopeni, Confort Traian si Confort Otopeni, cu un total de peste 2.000 de camere. Firma a avut in 2008 o cifra de afaceri de 105 milioane de lei, cu 71% mai mult decat rezultatul obtinut cu un an in urma.
Sind Romania, societatea hoteliera a confederatiilor sindicale, care detine 15.500 de locuri de cazare in 24 de hoteluri si 25 de vile, ocupa locul trei in topul companiilor hoteliere. Cifra de afaceri a societatii a crescut cu peste 15% in 2008, de la 90,6 milioane lei la 104,5 milioane lei.
Pe locul patru se afla lantul Continental Hotels, controlat de Radu Enache, care numara 15 hoteluri, trei dintre ele fiind operate sub brandul Ibis.
Ana Hotels, compania controlata de George Copos, se pozitioneaza pe locul cinci, cu o cifra de afaceri de 92,94 milioane lei, in crestere cu 38%.
Leave a Reply