Tag: cazare

  • Cum se poate transforma un copac într-un spaţiu de cazare de lux

    Se întâmplă şi ca o astfel de căsuţă să pornească drept spaţiu de relaxare şi apoi să fie transformată în altceva, ca în cazul celei deţinute de o artistă ceramistă americană, Raina J. Lee. Desemnată iniţial loc de citit, căsuţa la care nu se poate ajunge decât pe un pod suspendat cu balustrade de funie, de pe proprietatea acesteia din Los Angeles, a trecut printr-o transformare în momentul în care proprietara şi-a dat seama că nu mai are suficient spaţiu în casă pentru creaţiile sale, scrie New York Times.

    Cu ajutorul soţului său, architect de meserie, aceasta a adăugat rafturi speciale pe care să-şi poată înşira lucrările de ceramică pentru a a le arăta celor interesaţi, reuşind astfel să-şi asigure un spaţiu de prezentare fără a mai fi nevoie să închirieze unul pe undeva. Mai mult, din când în când, expoziţia de ceramică din copac este şi cu vânzare, doritorii putând pleca acasă cu obiectele care le-au plăcut. 

  • Oraşul care le impune turiştilor cea mai mare taxă din Europa. Cât vor avea de plătit pentru fiecare noapte de cazare

    Amsterdamul va deveni oraşul european care le impune turiştilor cea mai mare taxa de vizitare.

    De la 1 ianuarie 2020, cei care merg în capitala Olandei vor avea de plătit câte 3 euro pe noapte în plus faţă de taxa actuală, de 7%, din factura la hotel. În cazul celor care se cazează prin Airbnb, taxa va creşte la 10% din tarif.

    Amsterdamul se numără printre oraşele europene torturate de turismul excesiv, cu 18 milioane de vizitatori la o populaţie stabilă de nici 900.000 de oameni.

    Autorităţile locale, au luat şi alte măsuri menite să taie din zelul plimbăreţilor: o taxă de intrare de 8 euro pentru cei care vin cu barca în oraş, desfiinţarea unui faimos loc pentru selfie-uri de lângă muzeul de artă şi istorie şi interzicerea hoinărelii prin “districtul roşu”.

    De anul viitor, şi Veneţia va institui o taxă de intrare de 10 euro în vârf de sezon pentru cei care nu se cazează, măcar o noapte, în oraşul-lagună, scrie www.stirileprotv.ro

  • Oraşul german care oferă cazare gratis timp de o lună. Primar este un român

    Oraşul german Görlitz, în care primar este românul Octavian Ursu, a găsit o idee inedită de a revitaliza comunitatea.
     
    Oamenii se pot caza gratis aici vreme de o lună pentru a testa dacă le place comunitatea, pentru ca mai apoi să decidă dacă rămân definitiv şi se angajează.

    Görlitz este un oraş pitoresc, situat la graniţa cu Polonia, ce atrage anual circa 140.000 de turişti. Pe de altă parte, aici se înregistrează cele mai mici venituri şi una dintre cele mai mari rate de alegători care votează politicienii de extremă dreaptă.

    În Görlitz sunt circa 7.000 de apartamente în care nu locuieşte nimeni, iar rata şomajului este cu o treime mai mare decât cea înregistrată la nivel naţional, relatează The Guardian.

    Tot mai mulţi germani au părăsit această comunitate, iar autorităţile locale vor să inverseze acest trend. Prin urmare, au pus la punct un program: să vină oamenii să locuiască aici vreme de o lună, fără să dea măcar un euro pe chirie.

    Peste 150 de aplicaţii au fost primite pentru acest program. Mulţi dintre cei interesaţi erau din alte oraşe germane, dar erau unii şi din Cehia, Statele Unite sau Marea Britanie. Printre ei se numără inclusiv antreprenori, un regizor, un model, artişti vizuali şi muzicieni.

    Deşi municipalitatea speră ca măcar câţiva să rămână în oraş, principala intenţie este ca interviurile şi chestionarele pe care le vor completa participanţii să fie analizate şi, în baza lor, autorităţile locale să pună la punct un plan amplu de a revitaliza oraşul.

    „Scopul nostru este să aflăm de ce au nevoie oamenii şi, dacă se mută, care este motivaţia lor”, a declarat Robert Knippschild, directorul autorităţii implicate în acest demers.

    „Le-am spus oamenilor că trebuie să se gândească dacă vor un oraş deschis, european, sau un oraş închis”, a declarat şi primarul din Görlitz, Octavian Ursu. El crede că vor exista mai multe slujbe, mai mulţi angajaţi şi o comunitate mai înfloritoare dacă oamenii chiar se vor simţi bine primiţi, scrie stirileprotv.ro

  • Cât costă o noapte de cazare la hotelurile din România: staţiunea Băile Tuşnad e cea mai scumpă

    O noapte de cazare într-un hotel de trei stele din Bucureşti costă în medie în această toamnă 40 de euro, un preţ similar cu cel din staţiunea montană Predeal, dar mai puţin decât în Braşov, Băile Tuşnad sau Mamaia.

    Mai exact, una dintre cele mai populare staţiuni de la Marea Neagră are chiar şi în extrasezon preţuri (la hotelurile de 3 stele) peste multe destinaţii montane, arată o analiză a motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro. 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Intotero, după ce poliţia din Leipzig a cerut hotelurilor să anunţe când cazează români: Inacceptabil

    ”Am aflat cu surprindere şi îngrijorare că la Leipzig, în Germania, Poliţia le cere hotelierilor să anunţe dacă au cazaţi cetăţeni români.Este inacceptabil ca românii din Germania sau cei care calătoresc în Germania să fie supuşi unei asemenea forme de discriminare care ne pune pe toţi, ca popor, într-o lumină nefavorabilă şi nedreaptă”, transmite ministrul pentru Românii de Pretutindeni, într-un comunicat de presă postat pe site.

    Natalia Intotero precizează că în Germania trăiesc peste 850.000 de români şi persoane de origine română, reprezentând a cincea minoritate din această ţară.

    “Românii sunt bine integrati şi fac cinste României aducând, în acelaşi timp, plus valoare ţării-gazdă. Urmărim îndeaproape această situaţie îngrijorătoare, menţinând legătura cu MAE şi cu misiunea diplomatică a României la Berlin, unde domnul ambasador face deja demersuri pe lângă autorităţile din Leipzig. Situaţia este cunoscută şi de către doamna premier Viorica Dăncilă, care a cerut toate datele legate de acest caz, precum şi informări legate de evoluţiile ulterioare”, potrivit sursei citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Locul de muncă din România unde se poate ajunge la venituri de 10.000 de lei lunar. Angajaţii primesc şi mese gratuite, zile libere, cazare şi pot lucra de la mare sau munte

    OLX a realizat în luna iulie a anului 2019 un sondaj în rândul utilizatorilor care au accesat secţiunea OLX Locuri de muncă, pentru a vedea în ce măsură au fost sau sunt aceştia interesaţi de un loc de muncă sezonier în industria hospitality. La sondaj au participat aproximativ 4.000 de respondenţi, dintre care circa 1.000 au avut o experienţă de muncă sezonieră în domeniul hotelurilor şi restaurantelor, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentaţii companiei.

    Majoritatea au vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani (24% din totalul celor circa 4.000 de respondenţi) sau între 45 şi 54 de ani (25% dintre respondenţi). Cei mai mulţi dintre ei provin din regiunile Moldova şi Transilvania.

    Opt din zece participanţi la studiu ar repeta această experienţă sezonieră, dacă ar putea, salariile mari fiind principalul argument. Surprinzător este că tot din cauza banilor câştigaţi ar renunţa la un astfel de job şi restul de 22% dintre cei care au participat la studiul OLX.

    Potrivit rezultatelor sondajului OLX, angajaţii din industria ospitalităţii care au răspuns la chestionar au venituri fixe lunare care variază între 1.300 – 5.170 de lei net/lună (1.100 de euro net/lună).

    În ceea ce priveşte partea variabilă, formată, în principal, din recompensele financiare oferite de către clienţi după ce aceştia evaluează calitatea serviciilor oferite de angajaţii din HoReCa, aceasta variază între 0 lei (veniturile din bacşiş revin proprietarilor restaurantelor/ hotelurilor, iar angajaţii au venituri fixe mai mare, care acoperă diferenţa) şi 4.700 lei net/lună (1.000 de euro pe lună).

    O mare parte dintre cei care au răspuns la chestionarul dedicat industriei ospitalităţii şi care lucrează în prezent în acest sector susţin că pachetul de beneficii oferit de angajator include mese gratuite (29% dintre respondenţi), zile libere (29%) şi cazare asigurată (24%). Unii dintre participanţii la studiu au menţionat, printre avantaje, transportul gratuit, posibilitatea de a lucra în ture sau locul desfăşurării activităţii – la mare sau la munte. 

     În ceea ce priveşte dezavantajele, 34% dintre cei care au participat la studiu au menţionat numărul mare de ore de muncă şi lipsa timpului liber (24%) ca principale motive pentru care ar refuza un job sezonier. De asemenea, pentru 12% dintre respondenţi, venitul obţinut dintr-o activitate sezonieră reprezintă un minus al acestui tip de loc de muncă. Lipsa programului flexibil, cazarea prea scumpă sau condiţiile improprii de cazare, lipsa beneficiilor sau imposibilitatea de a lucra cu forme legale sunt alte aspecte negative ale unui job sezonier menţionate de utilizatorii OLX.

  • Vise dulci în lumea artei

    Cum la muzeu, în general, nu te poţi caza, se găsesc destui turişti dispuşi să cheltuie câteva sute de dolari pentru o noapte pe tărâmul artei. Printre hotelurile-muzeu se numără, scrie La Times, The Art, un hotel din Denver, amplasat chiar în cartierul cu muzee al oraşului şi a cărui colecţie de artă modernă poate fi admirată pe holurile sale, în apartamente şi în restaurant, Gehry ori reţeaua 21c Museum Hotels, care funcţionează în clădiri istorice, una dintre acestea fiind o fostă uzină Ford din Oklahoma City. În West Hollywood se găseşte hotelul Petit Ermitage, care găzduieşte mai bine de 150 de opere de artă, majoritatea din colecţia proprietarului unităţii de cazare. Petit Ermitage se laudă cu lucrări de Joan Miró, Salvador Dali sau de-ale artistului francez de origine rusă Erté. La Huntington Beach, în California, se află Paséa Hotel & Spa, unde oaspeţii pot admira opere confecţionate din diverse obiecte, cum ar fi „Leftovers”, un colaj din capace de sticle, sandale şi tacâmuri de plastic folosite, semnat de Katlin Evans, ori „Wavelength 4” a lui Jorg Dubin, realizată din mai bine de 1.400 de şlapi coloraţi prinşi pe un panou. În Irlanda, la Dublin, Merrion Hotel deţine o impresionantă colecţie de artă, expunând tablouri ale unor pictori ca Paul Henry sau Jack Butler Yeats. Pe lângă acestea, hotelul oferă şi opţiunea unui ceai artistic, unde dulciurile servite sunt inspirate de operele de artă expuse.

  • Cea mai scumpă cameră de hotel de pe litoralul românesc, unde o noapte de cazare te costă mai mult decât o casă într-un sat la ţară

    Un adult care vrea să îşi petreacă weekendul 5-7 iulie în confortul oferit de hotelurile clasate cu 5 stele de pe litoralul românesc poate să ajungă să plătească nu mai puţin de 10.175 de lei. Potrivit informaţiilor de pe o platformă de rezervări hoteliere, acesta este preţul listat pentru cele două nopţi de cazare din intervalul menţionat la hotelul Vega, aflat în Mamaia. În preţ sunt incluse două mese.

    Valoarea reprezintă, în acest moment, echivalentul a opt salarii minime nete şi a peste trei salarii medii nete pe economie.

    Satul din România în care o casă COSTĂ cât un SALARIU mediu – FOTO

    La Phoenicia Royal Hotel, o altă proprietate de cinci stele din Mamaia disponibilă în perioada respectivă, preţurile ajung la 5.023 de lei. Desigur, în Mamaia există şi opţiuni de cazare mai ieftine: pentru aceeaşi perioadă, cel mai mic preţ listat pe aceeaşi platformă de rezervări  este de 270 de lei, reprezentând suma pe care o pot plăti turiştii dispuşi să îşi petreacă weekendul într-o vilă aflată la 4,9 kilometri de centrul staţiunii.

     

     

  • Cat costa viaţa de student în străinătate – VIDEO

    MAREA BRITANIE

    Costuri
    Taxă studiu: 9.250 GBP/an
    Cazare: 400-550 GBP/lună
    Cheltuieli: 200-350 GBP/lună

    Venituri
    Împrumut: 9.250 GBP/an taxă
    Job part-time: 450 GBP/lună
    Alte surse de finanţare: 500-2.000 GBP/an bursă


    DANEMARCA

    Costuri
    Taxă studiu:
    0 euro/an
    Cazare: 500-700 euro/lună
    Cheltuieli: 300 euro/lună

    Venituri
    Împrumut:
    0 euro/an
    Job part-time: 13-15 euro/oră
    Alte surse de finanţare: 800 euro/lună ajutor studenţesc SU pentru studenţii care lucrează


    OLANDA

    Costuri
    Taxă studiu:
    2.000 euro/an
    Cazare: 400-550 euro/lună
    Cheltuieli: 200-350 euro/lună

    Venituri
    Împrumut:
    2.600 euro/an
    Job part-time: 7-10 euro/oră
    Alte surse de finanţare: 860 euro/lună împrumut suplimentar pentru studenţii care lucrează


    SUEDIA

    Costuri
    Taxă studiu: 0 euro/an
    Cazare: 500-700 euro/lună
    Cheltuieli: 300 euro/lună

    Venituri
    Împrumut: 0 euro/an
    Job part-time: 13-15 euro/oră
    Alte surse de finanţare: 260 euro/lună prin ajutorul studenţesc CSN pentru studenţii care lucrează

  • Vacanţa pe litoralul românesc devine misiune imposibilă: Preţurile sunt din ce în ce mai mari, în timp ce locurile de cazare sunt mai puţine

    Un studiu realizat de Frames & Train Your Brain, în perioada 2-9 aprilie 2019, în rândul a 350 de persoane (patroni, manageri şi angajaţi ai unor companii dintr-o sferă largă de domenii) arată că pentru mulţi români, petrecerea concediului în afara ţării a devenit singura soluţie.
     
    Potrivit ,,Barometrului privind vacanţele din 2019’’, românii ar vrea să meargă mai des pe litoral, însă găsesc din ce în ce mai greu locuri de cazare. Creşterea semnificativă a cererii de servicii hoteliere, stimulată de voucherele de vacanţă, a făcut ca multe hoteluri să fie rezervate pentru sezonul estival încă de pe acum, iar tarifele la cazare să crească exponenţial.