Elena Popa are 67 de ani şi o pensie de urmaş, după decesul soţului, de 230 de lei. În urmă cu o săptămână, bătrâna a aflat că nu mai poate mânca gratuit la cantina socială. Ba mai mult, trebuie să plătească pentru hrana pe care a primit-o gratuit din 2013 până acum.
Elena Popa, pensionar: „Mi-a arătat dosarul şi m-a găsit acolo cu 13 milioane 317. Nu am ce să fac, decât să nu plătesc, că nu am de unde”.
În total, 754 de bătrâni şi tineri cu probleme de sănătate din Constanţa trebuie să plătească pentru hrana primită. Asta după ce în 2013, fostul primar Radu Mazăre a propus în Consiliu Local ca persoanele care au venituri de până în 500 de lei pe lună să primească mâncare gratuită la cantinele sociale.
Asta deşi legea spune că de această măsură ar trebui să beneficieze doar cei al căror câştig lunar nu depăşeşte 126 de lei. Ceilalţi, care au până într-o mie de lei, trebuie să plătească la cantinele sociale 30 la sută din venit.
Ionela Halciuc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Constanţa: „Sunt sume de recuperat între 12 lei şi 2.190 de lei de la 754 de persoane. În total vorbim de 1.382.000 de lei”, scrie digi24.ro
Leave a Reply