Afacerile Fabryo au crescut cu 3% la sase luni

Cresterea cifrei de afaceri vine si in contextul rationalizarii portofoliului de produse Fabryo, care a implicat delistarea a peste 400 de produse. Continuitatea proiectelor intr-un context de piata defavorabil s-a materializat in realizarea obiectivelor pe care ni le-am asumat pentru primul semestru. Aceste rezultate au in spate resurse financiare importante, o strategie bine conturata si o mobilizare fara precedent a organizatiei si a partenerilor nostri. Performantele permit continuarea investitiilor si in proiectele stabilite pentru a doua jumatate de an, a declarat Aliz Kosza, director general executiv al Fabryo.

 

Din total cifra de afaceri, ponderea produselor decorative s-a mentinut la 94%. Rationalizarea portofoliului, un proces pe care compania l-a derulat in 2008, a continuat sa duca la descresteri controlate pe categoriile care nu sunt de baza. Cea mai mare contributie la rezultatele obtinute le-au avut categoriile sub marca umbrela Savana, inregistrand o crestere valorica de 13% comparativ cu 2008 si Savana cu Teflon, gama super premium, cu o crestere medie de 25% fata de anul trecut.

 

Toate produsele Savana s-au relansat in ambalaje noi la inceputul sezonului 2009, compania deruland si o companie de publicitate. „A fost o jumatate de an foarte intensa, cu incertitudini, dificultati si blocate financiare in piata,” a mai declarat directorul companiei. Fabryo Corporation, companie fondata de omul de afaceri Daniel Guzu in 1994 si vanduta in etape catre Oresa Ventures, a realizat anul trecut o crestere a cifrei de afaceri de circa 17%, pana la 163 mil. lei (44,3 mil. euro). Principalii competitori ai companiei pe piata de lacuri si vopsele sunt Kober Piatra-Neamt, Policolor Bucuresti, DŸfa Deutek, Atlas Corporation si Daw Benta din Targu-Mures.
 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *