Gata cu statul la cozi: măsura ANAF care va uşura mult viaţa contribuabililor

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va transmite în format electronic certificatele de atestare fiscală şi adeverinţele de venit direct instituţiilor care le solicită, scutind contribuabilii, persoane fizice şi juridice deopotrivă, de necesitatea deplasării la sediile ANAF, potrivit noului proiect de ordin al ministrului Finanţelor Publice.

“Proiectul funcţionează deja la nivel de regiune în sensul că agenţii economici din Bihor trimit solicitările la Cluj, documentele sunt transmise în format electronic la Oradea, unde sunt listate şi ştampilate, iar reprezentanţii firmelor le ridică de aici. În cel mai scurt timp nu vor mai trebui să vină nici aici, la noi, le vor primi direct pe mail”, a explicat luni purtătorul de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bihor, Vasile Farc.

Potrivit acestuia, măsura va uşura mult viaţa contribuabililor, în condiţiile în care ANAF eliberează în medie anual peste 5,5 milioane de adeverinţe de venit pentru persoanele fizice şi aproape 600.000 de certificate de atestare fiscală pentru persoane fizice şi juridice.

Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală asigură în prezent suportul tehnic şi procedura legală pentru transmiterea electronică a certificatelor de atestare fiscală, a adeverinţelor de venit, a situaţiilor fiscale ale contribuabilului, a situaţiilor financiare şi a altor documente, către toate autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, prin aderarea acestora la sistemul informatic PatrimVen.

Cititi mai multe pe www.ebihoreanul.ro

 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *