Calea inedită prin care chinezii încearcă să se îmbogăţească

La începutul acestui an, domnul şi doamna Cai, un cuplu din Shanghai, au decis să-şi pună capăt căsniciei. Motivul nu a fost reprezentat de diferenţe ireconciliabile, ci de bula de pe piaţa imobiliară, scrie Bloomberg.

Cei doi, care au magazin de articole vestimentare, au vrut să cumpere un apartament cu 3,6 milioane de yuani (532.583 $), pe care să-l adauge celorlalte trei locuinţe pe care le deţin deja. Guvernul local începuse însă, printre alte măsuri menite să combată bula de pe piaţă, să limiteze achiziţiile celor care deţineau deja proprietăţi.

Prin urmare, cei doi au hotărât să divorţeze.

“Dacă nu cumpărăm apartamentul ăsta ratăm şansa de a ne îmbogăţi”, a declarat domnul Cai.

În China, preţurile în creştere ale proprietăţilor inspiră astfel de măsuri disperate, cumpărătorii încercând să acţioneze înainte ca şi alte restricţii să fie impuse. Deşi date recente arată că preţurile au mai scăzut în unele dintre cele mai “fierbinţi” oraşe ca Beijing şi Shanghai, costul locuinţelor noi a înregistrat cea mai mare creştere din ultimii şapte ani în septembrie.

Citiţi mai multe pe www.zf.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *