Tag: casnicie

  • Elon Musk şi cântăreaţa Grimes s-au despărţit după trei ani de relaţie

    Fondatorul SpaceX a confirmat că el şi cântăreaţa canadiană sunt “semi-separaţi”, dar sunt în continuare în relaţii bune şi părinţi ai fiului lor în vârstă de un an, X Æ A-Xii Musk.

    “Suntem semi-separaţi, dar încă ne iubim, ne vedem frecvent şi suntem în relaţii foarte bune”, a declarat Musk pentru PageSix.

    “Este vorba mai ales de faptul că munca mea la SpaceX şi Tesla mă obligă să fiu în principal în Texas sau să călătoresc peste hotare, iar munca ei este în principal în Los Angeles” a mai spus Elon Musk. “Ea stă cu mine acum, iar Baby X se află în camera alăturată”.

    Cuplul a început să se întâlnească în 2018 şi fiul lor a venit pe lume anul următor. Cel mai recent au fost văzuţi împreună la Met Gala, la începutul acestei luni.

  • Motivul uluitor pentru care nevasta a divortat de Bill Games dupa 27 de ani de casnicie

    Bill si Melinda Gates si-au anuntat oficial divortul printr-un mesaj publicat in acelasi timp pe conturile amandurora de pe social media.

    Confom presei americane, printre alte motive de cuplu, legatura bizara dintre Gates si fosta sa iubita, Ann Winblad, a fost cea care a pus capat casatoriei cu Melinda, scrie sport.ro

    In fiecare an, Bill Gates isi petrecea o vacanta de cateva zile doar cu Ann Winblad. La randul sau casatorita, Ann a acceptat relatia stranie de prietenie cu Gates. Intr-un dialog pe care l-a avut cu revista Time in 1997, creatorul Microsoft a marturisit ca pasiunea pentru biotehnologie l-a apropiat de Winblad. Inainte sa se insoare cu Melinda, Gates chiar i-a cerut acordul fostei iubite pentru a face marele pas.

  • Surpriză: cel mai bogat om din lume divorţează după o căsnicie de 25 de ani

    Anunţul a fost făcut chiar de Bezos, în vârstă de 54 de ani, pe contul său de pe platforma de micro-blogging Twitter.

    Acesta a mai scris că el şi soţia sa, MacKenzie, în vârstă de 48 de ani, divorţează pe cale amiabilă. “Ne simţim extrem de norocoşi că ne-am cunoscut şi extrem de recunoscători pentru fiecare an de căsnicie”, a mai scris acesta. “Dacă am fi ştiut că ne vom despărţi după 25 de ani, tot ne-am fi căsătorit”, a adăugat acesta.

    Cei doi s-au cunoscut în New York, pe când Bezos era vicepreşedinte al unui trust şi a intervievat-o pe aceasta pentru o slujbă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Unul dintre cele mai discrete cupluri de la Hollywood divorţează după 21 de ani de căsnicie

    Robert De Niro, în vârstă de 75 de ani, şi Grace Hightower, în vârstă de 63 de ani, s-au separat de mai mult timp, potrivit The Hollywood Reporter, People şi TMZ.com.

    Starul filmului “Taurul furios/ Raging Bull” şi Hightower s-au căsătorit în 1997 şi au împreună doi copii.
     
    Acesta a fost cel de-al doilea mariaj al actorului american, care este cunoscut pentru discreţia privind viaţa personală.
     
    Nu acelaşi lucru se întâmplă în viaţa sa publică, De Niro fiind cunoscut ca un critic acerb al preşedintelui american Donald Trump.
     
    De altfel, în luna octombrie, un pachet cu un dispozitiv explozibil a fost trimis la unul dintre restaurantele actorului, situat în New York. Între timp, un bărbat din Florida a fost arestat în acest caz, iar el urmează să fie judecat.
     
  • Cum arată Alexandra Ceauşescu, nepoata dictatorului Nicolae Ceauşescu

     Alexandra Ceauşescu (20 de ani) este fiica lui Valentin, unul din cei trei copii ai fostului preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu.

    Nicolae Ceausescu, dictatorul executat în decembrie 1989 după un proces sumar, a avut trei copii, pe Nicu, Zoe şi Valentin, însă doar ultimul dintre aceştia mai trăieşte. La rândul său, Valentin (68 de ani) are doi copii, pe Daniel (35 de ani), din casnicia cu Iordana Borila, şi pe Alexandra (20 de ani), pe care o are cu actuala soţie, Roxana.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Doi soţi au divorţat după 14 ani de căsnicie, în timpul CM 2018. Motivul e BIZAR: totul a pornit de la un gol înscris de Messi şi reacţia femeii

    Cei doi sunt mari fani ai sportului rege şi s-au cunoscut datorită acestei pasiuni, într-un bar. Nu a contat faptul că susţineau echipe rivale, Spartak Moscova şi CSKA Moscova.

    Totuşi, un incident recent a dus la divorţ, potrivit publicaţiei Argumenti i Fakty. Arsen, în vârstă de 40 de ani, a cerut separarea legală după ce soţia lui, Liudmila, în vârstă de 37 de ani, l-a ironizat în mod repetat pe Messi, idolul bărbatului, pentru prestaţia slabă de la CM 2018. Femeia crede că C. Ronaldo este cel mai bun fotbalist din lume.

    Mai precis, cearta finală dintre cei doi a început după ce Messi a înscris un gol împotriva Nigeriei. Arsen s-a bucurat pentru reuşita starului de la Barcelona, iar soţia lui l-a ironizat din nou pe argentinian. Bărbatul, care până atunci ignorase atacurile soţiei, nu a mai rezistat şi a reacţionat, spunând lucruri urâte despre Cristiano Ronaldo, idolul Liudmilei, despre ea şi echipa ei de club preferată. „A fost picătura care a umplut paharul. De la începutul Cupei Mondiale, Liudmila ne-a ironizat în mod constant pe mine şi pe fotbalistul meu preferat”, a declarat Arsen. El a adăugat că după ceartă şi-a făcut bagajul şi a plecat, iar a doua zi a depus cererea de divorţ.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată Alexandra Ceauşescu, nepoata dictatorului Nicolae Ceauşescu

     Alexandra Ceauşescu (20 de ani) este fiica lui Valentin, unul din cei trei copii ai fostului preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu.

    Nicolae Ceausescu, dictatorul executat în decembrie 1989 după un proces sumar, a avut trei copii, pe Nicu, Zoe şi Valentin, însă doar ultimul dintre aceştia mai trăieşte. La rândul său, Valentin (68 de ani) are doi copii, pe Daniel (35 de ani), din casnicia cu Iordana Borila, şi pe Alexandra (20 de ani), pe care o are cu actuala soţie, Roxana.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Ce avere considerabilă are fiul cel mare al primarului Gabriela Firea

    Primarul Bucureştiului are trei băieţi, unul din căsnicia anterioară şi doi din actualul mariaj.

    Tudor Stefan, cel mai mare baiat al Gabrielei Firea, are 21 de ani şi apare în ultima declaraţie de avere a acesteia la rubrica ” bunuri mobile şi instrainate în ultimele 12 luni”, menţionează B1.tv

    În urma unei vânzari aceasta a obţinut suma de 385.000 de euro, din care 240.625 de euro i-au revenit ei şi 144.375 de euro, fiului ei Tudor Ştefan, care astfel s-a trezit cu o suma uriaşa în cont.