Lucrul de mână cunoaşte în ultima vreme o creştere a popularităţii, graţie persoanelor pasionate care ţin să-şi împărtăşească hobbyul cu alţii. Un exemplu în acest sens îl reprezintă macrameul, popularizat de o artistă americană, Emily Katz, scrie The Guardian.
Ideea de popularizare i-a venit după ce a fost întrebată de unde se poate cumpăra un suport de flori suspendat din macrame la fel ca acela pe care îl avea ea acasă şi astfel a ajuns să organizeze ateliere pentru cei interesaţi, unde aceştia deprind meşteşugul confecţionării macrameului din care apoi realizează obiecte decorative sau articole vestimentare.
Artista consideră că popularitatea în creştere a macrameului este o reacţie la dependenţa de tehnologie a lumii actuale, acesta fiind ceva diferit datorită faptului că este lucrat manual.
Leave a Reply