Tag: obiecte

  • O felie de artă

    Artistul feliază cu atenţie vechi aparate foto şi de filmat, aranjând feliile rezultate în aşa fel încât să sublineze frumuseţea elementelor componente ale camerelor, obiectele care avut parte de asemenea tratament fiind apoi prinse în răşină transparentă. Până în prezent, Oefner a realizat şase astfel de sculpturi, dar nu are de gând să se oprească încă.

  • Pe aripile antreprenoriatului. În artă

    „De pe vremea când eram studenţi, eu şi Tiberiu lucram împreună diverse piese. Era nevoie de o identitate sub care să apărem şi să vindem şi aşa a apărut Ceramic Sparrow (Vrabia din ceramică – trad.), cu referire la primele colecţii de broşe din porţelan sub formă de păsări. Arta modernă de până la al Doilea Război Mondial a fost de multe ori o sursă de inspiraţie puternică pentru noi, formele arhitecturale, geometria, jocul volumelor, simplitatea şi funcţionalitatea”, povesteşte Andreea Lăzărescu.
    Primii bani i-au făcut vânzând mărţişoare la Muzeul Ţăranului Român, dar şi prin intermediul reţelei de librării Cărtureşti. Investiţiile lor – de câteva zeci de mii de euro – au venit treptat, iniţial din bani strânşi din joburile avute în timpul facultăţii, iar mai târziu din vânzările de obiecte ceramice. „La început, făceam acasă piese mici şi simple care nu necesitau cine ştie ce dotări şi traversam cu ele oraşul pentru a ajunge la atelierele unor prieteni cu cuptoare de ardere. Pe parcurs, am rezolvat problema spaţiului de lucru, ne-am cumpărat de la calculatoare la tot felul de scule pentru modelat şi glazurat, cuptor de ardere, dotările necesare unui mic studio de design şi producţie ceramică.”
    Aşa se face că astăzi produsele ceramice semnate de cei doi antreprenori sunt confecţionate într-un atelier propriu în Bucureşti. Porţelanul, barbotinele (pasta cu care se lipesc piesele din ceramică), glazurile, pigmenţii vin din Franţa, Germania, Ungaria. O parte din materia primă este achiziţionată direct din magazine de profil din Anglia sau Austria.
    De la an la an profitul a crescut, iar Andreea şi Tiberiu se gândesc acum să acceseze o finanţare consistentă pentru a-şi extinde producţia. Vânzările lor anuale se situează între 15.000 şi 20.000 de euro, cele mai multe fiind realizate în perioada iernii.
    Pregătirea lor ar trebui să le permită să furnizeze doar conceptul produselor, ideile şi formele, iar producţia să fie preluată de fabrici specializate. Doar că, spun cei doi antreprenori, în România sunt puţine fabrici dornice să confecţioneze produse originale, preferând seriile mari, clasice, standardizate. Aşa că îşi asumă tot ei şi producţia efectivă.
    „Nu avem alţi angajaţi, însă am fost surprinşi de numărul mare de studenţi sau absolvenţi de design din Franţa, Belgia, India, care ne-au trimis portofolii, solicitându-ne să facă stagii sau rezidenţiate la Ceramic Sparrow. Din păcate, i-am refuzat din cauza spaţiului şi a programului, dar sperăm ca în curând să putem să lucrăm cu tinerii cărora le părem interesanţi.”
    Cumpărătorii obiectelor ceramice create de cei doi absolvenţi de UNARTE vin de la festivaluri precum Romanian Design Week, Big See, Madrid Design Festival, dar şi prin intermediul site-ului şi al platformelor Social Media. Clienţi sunt şi companii care, ocazional, oferă cadouri angajaţilor şi aleg obiectele Ceramic Sparrow în acest scop.
    Produsele sunt organizate pe colecţii, astfel că fiecare categorie implică procese şi costuri diferite. De exemplu, seturile de ceai, care consumă mult porţelan şi pigmenţi ceramici şi care se finisează mai greu, ajung să coste 300-400 de lei. Clopoţeii cu decor sub glazură sunt mai mici, dar pictaţi manual, cu pensule fine, ceea ce face ca şi preţul lor să ajungă la 120 de lei.
    După aproape zece ani de antreprenoriat în lumea artei, Andreea Lăzărescu este de părere că şcolile de profil ar trebui să-i înveţe pe studenţi să fie mai pragmatici.
    „Sunt mulţi cei care termină Arte la Bucureşti cu note mari şi pe urmă nu mai au treabă cu acest domeniu. Înfiinţarea unor cursuri de creative advertising, de curatoriat ori de management artistic, mai multă tehnică ar aduce studenţii cu picioarele pe pământ şi le-ar contura o perspectivă palpabilă”, spune Andreea Lăzărescu.


    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.


    ZF şi Banca Transilvania
    au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.     
    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.


    Urban Beasts – centru sportiv (Cluj-Napoca)
    Fondatori: Bogdan Pogăcean, Kristof Toth, Mădălina Butean
    Investiţie iniţială: 4.000 de euro
    Prezenţă: Cluj-Napoca


    DeCorinaHats – producţie de pălării (Bucureşti)
    Fondator: Corina Leca
    Investiţie iniţială: 150.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2019: 100.000 de euro
    Prezenţă: online


    Hot Mama – producţie de haine pentru femei gravide (Bucureşti)
    Fondatori: Luminiţa Sâmbotin, Simona Mincu
    Investiţie iniţială: 20.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2019:
    100.000 de euro
    Prezenţă: naţională

  • O pungă de solzi

    O tânără din Marea Britanie, Lucy Hughes, ţine însă să dovedească faptul că aceştia îşi pot găsi o întrebuinţare alături de pielea de peşte, ca înlocuitor de plastic pentru obiectele de unică folosinţă. Materialul creat de aceasta, MarinaTex, este translucid şi flexibil, potrivit pentru confecţionarea de pungi sau ambalaje pentru sandviciuri şi nu necesită colectare separată ca deşeu, scrie Dezeen. Creatoarea sa susţine că, de exemplu, un singur cod de Atlantic (peşte care poate atinge până la doi metri lungime) furnizează suficientă materie primă pentru 1.400 de pungi din MarinaTex. 

  • Strălucirea din sticlă

    Descoperirea altor utilizări pentru acest element chimic a dus la renunţarea folosirii lui în acest domeniu, dar în ultima vreme o serie de artişti sunt iar atraşi de sticla de uraniu, realizând tot felul de obiecte şi chiar lucrări de artă, aşa cum este cazul sculptorului ceh Rony Plesl. Acesta, scrie Financial Times, expune la Victoria & Albert Musem de la Londra o instalaţie de artă intitulată „Geometrie sacră”, formată din crengi de copac trase în sticlă ce străluceşte în lumina ultravioletă. Spre deosebire de articolele de altădată însă, Rony Plesl, ca şi alţi artişti, foloseşte uraniu sărăcit, care este mai puţin radioactiv decât cel utilizat în urmă cu o sută şi mai bine de ani.

  • Cum să transformi sticla veche în opere de artă

    Printre exemple se numără, scrie Financial Times, măsuţa Slow Burn, cu nume inspirat de un hit al lui David Bowie, confecţionată de artistul Andreas Berlin din sticlă de la vaze, figurinele Sweet Nothings create de Hannah Gibson din sticlă de la parbrize şi televizoare ori chiar jardiniere pentru flori, lansate de compania Baroncelli şi realizate din sticlă reciclată de Murano, doritorii unui astfel de produs trebuind să scoată din buzunar circa 4.000 de euro pentru a-l avea.

  • A început să îşi vândă obiectele personale pe internet. Cinci ani mai târziu, avea 12 milioane de clienţi

    Din cauză că cererea era destul de mare iar serverul nu suporta traficul generat, Omidyar a început să ceară oamenilor taxe pentru a închiria un nou server.

    El a angajat şi un asistent pentru a răspunde solicitărilor, dar s-a ocupat în continuare de partea financiară.

    Primul obiect vândut pe site a fost un indicator cu laser stricat.

    Site-ul era monetizat printr-un comision cuprins între 1,25 şi 5% de la vânzător, iar cu profitul obţinut astfel, Omidyar a finanţat extinderea. Veniturile lui au ajuns treptat să depăşească salariul pe care îl avea la General Magic, astfel că, la nouă luni de la începerea acestei activităţi, a decis să îşi dedice toată atenţia noii sale afaceri. În prima lună din 1997, site-ul său găzduia deja două milioane de licitaţii, iar până la mijlocul anului intermedia 800.000 de licitaţii în fiecare zi.

    În septembrie 1997, siteul şi-a schimbat numele în eBay. În anul 2000, numărul clienţilor ajungea la 12 milioane, iar cel al produselor disponibile pe site depăşea 4,5 milioane.

    În prezent, eBay are 14.000 de angajaţi şi venituri de 10.000 de miliarde de dolari, potrivit entrepreneur.com.

  • Socialismul la televizorul altora: ce vor să vadă vesticii la TV

    Expoziţia găzduită de Wende Museum, din localitatea californiană Culver City, o instituţie dedicată păstrării istoriei Războiului Rece, se intitulează „Watching Socialism: The Television Revolution in Eastern Europe” şi prezintă televizoare din ţările fostului bloc sovietic, jucării, diverse obiecte, programe TV tipărite, fragmente din emisiuni de ştiri, desene animate, precum şi din alte emisiuni TV şi poate fi vizitată până spre finalul lunii octombrie. 

  • La 17 ani a început să lucreze ca ucenic fierar, iar acum numele lui se leagă de una dintre cele mai mari companii din lume

    John Deere s-a născut în Rutland, statul american Vermont, pe 7 februarie 1804, fiind al treilea fiu al lui William Rinold Deere şi al lui Sarah Yates Deere. În 1805, familia lui s-a mutat în Middlebury, Vermont, unde William s-a angajat în croitorie. În 1808, el a plecat cu o barcă în Anglia, în speranţa de a primi moştenire şi a asigura viaţă mai confortabilă pentru familia sa. William nu a mai fost văzut niciodată după ce s-a îmbarcat şi se presupune că a murit pe mare.
    Crescut doar de mama sa, care avea venituri foarte mici, John Deere a avut parte de o educaţie rudimentară. La 17 ani a început să lucreze ca ucenic fierar, iar patru ani mai târziu şi-a deschis propriul magazin în care vindea obiecte de fierărie. În următorii 12 ani, s-a ocupat de comerţ în diferite oraşe din Vermont.
    În 1836, a început să se confrunte cu condiţii de afaceri dificile în Vermont şi având o familie numeroasă de întreţinut, Deere a decis să călătorească singur în Grand Detour, Illinois, pentru a începe o nouă afacere. Descurcăreţ şi muncitor, abilităţile sale de fierar au devenit imediat foarte solicitate. În activitatea de fierar, a ajuns să facă lucrări de reparaţii şi la pluguri; astfel şi-a dat seama că plugul din lemn şi fontă folosit în partea de est a Statelor Unite, proiectat pentru solul său uşor, nisipos, nu era în stare să spargă prin solurile groase şi grele ale preriei.
    S-a gândit că un plug care era foarte lustruit şi în formă bună ar fi putut să se cureţe singur în timp ce tăia brazdele. În 1837, a creat un astfel de plug folosind o lamă de fierăstrău ruptă. Există diverse variante cu privire la punctul de inspiraţie pentru celebrul plug de oţel al lui John Deere, iar una dintre aceste versiuni spune că Deere şi-a amintit modul în care bolţurile de sârmă de oţel lustruite au tăiat prin fân şi sol şi a crezut că acelaşi efect ar putea fi obţinut de un plug. Experimentând noile modele de plug şi propunând produsul finit printre fermierii locali, a reuşit să vândă trei pluguri până în 1838. A produs 10 până în anul următor şi încă 40 până în 1840.
    Cererea crescută din anul 1843 l-a făcut pe Deere să intre într-un parteneriat cu Leonard Andrus pentru a produce mai multe pluguri, iar până în 1846 producţia a crescut până la aproape 1.000 de pluguri. Cu toate acestea, parteneriatul a devenit tensionat din cauza încăpăţânării celor doi bărbaţi. Deere dorea să vândă clienţilor din afara Grand Detour, dar Andrus s-a opus propunerii de a crea o cale ferată prin Grand Detour. La această problemă s-a adăugat şi neîncrederea lui Deere faţă de practicile contabile ale lui Andrus.
    În 1848, Deere a decis că Grand Detour, Illinois, nu avea calităţile necesare unui centru de comerţ, aşa că şi-a vândut partea din magazinul de fierărie lui Andrus şi s-a mutat în oraşul Moline, Illinois, situat pe râul Mississippi, care venea cu avantajele transportului pe apă, cărbunelui şi transport mai ieftin decât în Grand Detour.
    În curând, Deere a început să importe oţel britanic, reuşind să accelereze producţia, iar compania sa a construit 1.600 de pluguri în 1850 şi a început să producă alte unelte care să-i completeze linia de pluguri. Următoarea mişcare a lui Deere a fost de a încheia contracte cu producătorii de la Pittsburgh pentru a dezvolta plăci de oţel, evitând astfel problemele legate de importul de peste mări.
    În 1858, S.U.A se confruntau cu o criză financiară, iar companiile din întreaga ţară au descoperit că vânzările scădeau, inclusiv compania lui Deere. În ciuda dificultăţilor financiare, Deere a continuat să lucreze pentru a crea un echipament eficient şi fiabil în comerţul cu obiecte de fierărie utile în agricultură. În 1863, Deere a inventat primul plug-on, cultivatorul Hawkeye Riding Cultivator, care se baza pe cai pentru a trage plugul în loc de un om care să îl împingă singur. În perioada aceea, Deere a cedat compania singurului său fiu supravieţuitor, Charles Deere, care a continuat activitatea tatălui său în Moline, Illinois, actualul sediu al companiei.
    Odată ce compania a fost în mâinile fiului său, Deere şi-a concentrat atenţia asupra afacerilor civile şi politice din Moline. A fost ales primar al lui Moline şi a fost preşedinte al Băncii Naţionale a Moline, precum şi directorul Bibliotecii Publice Moline. Implicarea sa în afacerile publice ale comunităţii sale şi munca sa influentă ca inventator l-au făcut pe Deere să fie văzut ca un om de afaceri respectat şi de încredere, o persoană cu care fermierul american se putea identifica. John Deere a murit pe 17 mai 1886 în casa sa din Moline.
    Există chiar şi o publicaţie dedicată admiratorilor lui John Deere. Denumită Green Magazine, a fost publicată pentru prima dată în noiembrie 1984 de Richard şi Carol Hain în Bee, Nebraska. Prima ediţie a fost trimisă la începutul lunii noiembrie 1984 la 135 de abonaţi plătiţi şi avea 10 pagini alb-negru cu descrieri ale tractoarelor, scrisori de la cititori şi reclame. La acea vreme, revista era publicată de două ori pe lună. A fost scrisă în Lincoln, Nebraska şi a fost trimisă de la oficiul poştal al Bee.
    Revista a crescut rapid, iar în 1990, la cererea publicului, a devenit lunară. Tirajul revistei a continuat să crească şi în prezent se ridică la în jur de 30.000 de cititori. În general, revista conţine 88 de pagini colorate. Acum este tipărită în Michigan şi trimisă prin poştă de la mai multe oficii poştale din întreaga ţară.
    În prezent, compania este listată pe bursa din New York. Potrivit informaţiilor publice disponibile, are venituri de peste 37,3 miliarde de dolari şi peste 60.000 de angajaţi.

  • Drojdii şi ciuperci audio

    Rezultatul experimentului, scrie Dezeen, îl reprezintă nişte căşti, sub brandul Korvaa, al căror cadru rigid care vine peste cap a fost construit dintr-un plastic obţinut din acidul lactic al drojdiei de bere, iar elementele moi care vin peste urechi, dintr-o spumă produsă de ciuperca Trichoderma reesei, acoperită de miceliu (reţea de filamente subţiri şi ramificate) de la o altă ciupercă, Phanerochaete chrysosporium.

  • Ia-o în glumă!

    Lucrările sale, printre care o poliţă cu fundul în sus sub care se află un balon, un cui care şerpuieşte printr-un perete, un hartă a lumii mototolită sub formă de glob ori ţigări cu filtrul la ambele capete, sunt menite să le dea un pic de gândit privitorilor şi să-i invite să se amuze de absurdul situaţiei, conform artistului.