Tag: popularitate

  • Când florile ţin de cald

    Cum însă recoltarea pufului presupune suferinţă pentru raţele sau gâştele de la care provine, o companie americană, Pangaia, propune umplerea gecilor cu un material obţinut din flori de câmp, scrie Dezeen. Pangaia utilizează o anume specie de flori de câmp, combinând florile uscate cu un biopolimer obţinut din resturi vegetale şi un aerogel, obţinând astfel un material, care, pe lângă proprietăţile sale izolatoare, este şi biodegradabil. Denumit FLWRDWN (Flower Down sau puf de flori), materialul a fost folosit pentru un model de geacă cu strat exterior din poliester lansat în trei variante de culoare: alb, negru şi bleumarin. 

  • Popularitatea Angelei Merkel este în creştere, în timp ce a Annegretei Kramp-Karrenbauer scade

    Peste 52% dintre cetăţenii germani se declară mulţumiţi sau foarte mulţumiţi de modul în care Angela Merkel guvernează ţara, iar 59% vor ca actualul cancelar să îşi finalizeze mandatul, care expiră în 2021.

    Conform sondajului, Annegret Kramp-Karrenbauer, noul lider al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), are o popularitate de 37%, în scădere cu 8% faţă de luna februarie.

  • Vladimir Putin îl acuză pe Petro Poroşenko că Ucraina a început conflictul naval pentru popularitate

    Vladimir Putin a făcut declaraţiile în cadrul unui forum economic în Moscova.
     
    Preşedintele rus a transmis că Administraţia de la Kiev promovează o politică anti-rusească şi că navele ucrainiene nu aveau dreptul să se afle în largul Crimeei.
     
    Ambarcaţiuni ale Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) au deschis focul spre trei nave militare ucrainene, capturându-le şi arestând 23 de membri ai echipajelor. Cele trei nave militare ucrainene se aflau în largul fostei provincii ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în anul 2014.
     
  • „De la grajd, la vedetă, şi înapoi în grajd” sau care este istoricul celor mai bogate familii din lume care au construit imperii de mii de miliarde de dolari

    Dar într-o eră în care averile depăşeşc orice imaginaţie, iar diferenţele între clasele sociale devin din ce in ce mai mari şi clare, pare puţin probabil ca acest lucru să se întâmple cu una dintre cele mai bogate 25 familii ale planetei. Conform datelor strânse de Bloomberg, aceste 25 de familii deţin averi de peste 1,1 trilioane de dolari.

    De la batoanele de ciocolată Mars şi eşarfele Hermes, de la lanţurile de supermarketuri în care intraţi zilnic sau hotelurile în care aţi stat în vacanţă şi până la companiile care vă ţin datele şi producătorii care v-au vândut medicamentele, sursele acestor averi variază, iar mărimile acestora sunt şi mai impresionante – mai mari ca valoarea de piaţă a Apple (194.21 miliarde de dolari), sau chiar cât PIB-ul Indoneziei (932 miliarde de dolari).

    Orice calcul ar fi, însă, unul estimativ, averile familiilor Rothschild sau Rockefeller nefiind publice. Sursele acestor averi, ce au la bază decenii sau chiar secole de acţiuni sau dividente, variază în funcţie de businessurile pe care le deţin. Clanuri sau familii ale căror averi provin în mare parte datorită statului, cum ar fi numeroasele familii de şeici din orientul apropiat, nu sunt incluse în aceste statistici.

    Poveştile tragice ale familiilor Pulitzer, Vanderbilt sau Woolworth ne arată cam cât de uşor este, chiar şi pentru cele mai mari şi influente familii ale lumii, să-şi piardă averile. ”Sunt nenumărate obstacole pe care familiile trebuie să le întreacă pentru a se asigura că averile lor se află în siguranţă odată cu trecerea generaţiilor”, spune purtătorul de cuvânt al Campden Wealth, Rebecca Gooch. ”Comunicarea, educaţia si o plănuire potrivită sunt cheia păstrării acestora”.

    Unii miliardari, precum Mark Zuckerberg sau Bill Gates, au ales o abordare diferită, alegând să-şi ofere o parte din avere acţiunilor caritabile. Această abordare are la bază încă o teorie a americanului Andrew Carnegie ”Să-ţi petreci prima treime a vieţii educându-te pe cât de mult poţi. Să-ţi petreci următoarea treime muncind şi strângând toţi banii pe care-i poţi strânge. Să-ţi petreci ultima treime oferind aceşti bani unor cauze ce merită”.

    Prima familie din clasamentul Bloomberg al familiilor bogate este familia Walton, deţinătorii celui mai mare hypermarket din lume, Walmart. Walmart are aproape 12.000 de magazine pe întreg mapamondul, cu vânzări de peste 500 de miliarde de dolari. Companiile familiei – Walton Enterprises şi Walton Family Holdings Trust, deţin jumătate din participaţiile Walmart, acţiuni ce stau la baza celei mai mari averi familiale din lume.

    În anul 1945, Sam Walton cumpără primul său magazin pe care îl tranformă în Walmart. De aici, ajunge să clădească cel mai mare lanţ de hypermarketuri din Statele Unite, Walmart ajungând şi în ţări precum Canada, Mexic sau Chile. Sam Walton moare în anul 1992, iar la conducerea Walmart trece fiul său cel mare, Rob. Fiecare dintre copii lui Sam deţine o parte din Walton Enterprises şi Walton Family Holdings Trusts, astfel averile fiecăruia diferă în funcţie de acţiunile pe care le deţine.

    Cel mai bogat membru al familiei este Jim, cu o valoare estimată de cei de la Bloomberg de 42.8 miliarde de dolari. Sub el se afla Rob si Alice, ce deţin averi de 42.6, respectiv 41.1 miliarde de dolari. Conform publicaţiei americane The Motley Fool, Walmart a făcut echipă cu Microsoft pentru a înfrunta Amazon, cel mai mare magazin din domeniul online.

    A doua familie din clasamentul americanilor este familia Koch, familie ce deţine Koch Industries, companie ce activează în nenumărate ramuri ale industriei.În 1940, Fred Koch co-finanţează Wood River Oil and Refining Company, business pe care-l va pasa fiilor săi, Frederick, Charles, Davis şi William. O ceară între fraţi pe seama controlului companiei de la începutul anilor 80 îi face pe Frederick şi William să părăsească businessul.

    Charles si David rămân şi ajung să dezvolte firma în Koch Industries, un conglomerat de mai multe companii cu un profit anual de aproape 100 de miliarde de dolari. Firmele deţinute de Koch Industries activează în domenii precum prelucrarea, rafinarea si distribuirea petrolului sau chiar finanţe şi investiţii la bursă. Familia Koch a fost una dintre principalele surse de bani pentru campania din 2016 a actualului preşesdinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, deşi acum se află într-un plin război contra resticţiilor impuse de republican asupra schimburilor de mărfuri.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Care au fost cele mai populare clipuri pe Youtube în lume şi în România anul acesta

    Atât în varianta originală, cât şi „cover”, Despacito este liderul popularităţii pe YouTube. Listele YouTube Rewind cuprind video-uri încărcate în 2017 şi sunt create pe baza vizualizărilor din România, luând în calcul şi gradul de interactivitate al video-urilor şi tipul lor.

    Reţeta viralizării anul acesta a fost combinaţia dintre umor şi muzică, fie că e vorba despre „cover-uri” după cea mai populară piesă a anului, Despacito, înfruntări parodice pe muzică între YouTuberi populari – vezi Vlad Munteanu vs. Selly, sau stand-up comedy pe ritmuri de hip-hop. O abordare asemănătoare, la care se adaugă personaje simpatice, aduce în topul de anul acesta o reclamă: #bebebine de la OLX. O altă prezentă în top 10 de anul acesta este conţinutul de televiziune, printr-un moment al emisiunii iUmor.

    1

    AM BELIT-O (BACU’) #NoapteaTârziu (Cover Luis Fonsi – Despacito ft. Daddy Yankee)

    Noaptea Târziu

    2

    Coco Marinescu aka Vanghelie s-a reinventat! Este atât de bun, încât Micutzu face stand-up pentru el

    iUmor

    3

    Vlad Munteanu – DISSTRACK YOUTUBE ROMANIA (Official Video) #500ksubs

    Vlad Munteanu

    4

    SELLY vs. VLAD MUNTEANU – RAP BATTLE 2 (Official Video)

    Selly

    5

    RAP BATTLE CODRIN vs ECHO

    Codrin Bradea: Satana

    6

    Micutzu – AnTanTe | cu versuri din melodii pentru copii |

    Micutzu Stand-up Official

    7

    OLX.ro – Indemnizatia de #bebebine

    OLX Romania

    8

    xSlayder feat. iRaphahell – Frumuseii Mei (NoXuu Remix)

    xSlayder

    9

    Luis Fonsi – Despacito PARÓDIA ! Pamkutya

    PamKutya

    10

    #MATAEBETIVAN SONG

    Bianca Adam

    Piesa care a bătut anul acesta toate recordurile pe YouTube – cea mai vizualizată din toate timpurile, singura cu peste 4 miliarde de vizionări, este şi în topul preferinţelor muzicale pe YouTube România în 2017. Şapte piese autohtone se află în topul de anul acesta, Smiley şi Inna fiind muzicienii care întregesc podiumul muzicii de anul acesta.

    1

    Luis Fonsi – Despacito ft. Daddy Yankee

    LuisFonsiVEVO

    2

    Smiley – De unde vii la ora asta? (Official video)

    Smiley

    3

    INNA – Ruleta (feat. Erik) | Official Music Video

    INNA

    4

    Ed Sheeran – Shape of You [Official Video]

    Ed Sheeran

    5

    Liviu Teodorescu & Dorian Popa feat. Laura Giurcanu – Fanele | Videoclip Oficial

    Liviu Teodorescu

    6

    Delia & Macanache – Ramai cu bine (Official Video)

    Cat Music

    7

    Jason Derulo – Swalla (feat. Nicki Minaj & Ty Dolla $ign) (Official Music Video)

    Jason Derulo

    8

    ANTONIA – Iubirea Mea | Videoclip Oficial

    ANTONIA

    9

    Fly Project – Get Wet (Official Video) by FLY RECORDS

    RotonMusicTV

    10

    Andra – Mi-ai Luat Mintile (feat. Pacha Man) (Official Video)

    Andra

    Cele mai populare video-uri pe YouTube la nivel global (non-music)

    1.     ตราบธุลีดินหน้ากากหอยนางรม | THE MASK SINGER 2

    2.     ED SHEERAN – Shape Of You | Kyle Hanagami Choreography

    3.     Ping Pong Trick Shots 3 | Dude Perfect

    4.     Darci Lynne: 12-Year-Old Singing Ventriloquist Gets Golden Buzzer – America’s Got Talent 2017

    5.     Ed Sheeran Carpool Karaoke

    6.     Lady Gaga’s FULL Pepsi Zero Sugar Super Bowl LI Halftime Show | NFL

    7.     “INAUGURATION DAY” — A Bad Lip Reading of Donald Trump’s Inauguration

    8.     history of the entire world, i guess

    9.     In a Heartbeat – Animated Short Film

    10.  Children interrupt BBC News interview – BBC News

    Cele mai populare video-uri muzicale pe YouTube la nivel global

    1.     Luis Fonsi – Despacito ft. Daddy Yankee

    2.     Ed Sheeran – Shape of You [Official Video]

    3.     J Balvin, Willy William – Mi Gente (Official Video)

    4.     Maluma – Felices los 4 (Official Video)

    5.     Bruno Mars – That’s What I Like [Official Video]

    6.     Chris Jeday – Ahora Dice (Official Video) ft. J. Balvin, Ozuna, Arcángel

    7.     05. El Amante – Nicky Jam (Video Oficial) (Álbum Fénix)

    8.     Jason Derulo – Swalla (feat. Nicki Minaj & Ty Dolla $ign) (Official Music Video)

    9.     DJ Khaled – I’m the One ft. Justin Bieber, Quavo, Chance the Rapper, Lil Wayne

    10.  Enrique Iglesias – SUBEME LA RADIO (Official Video) ft. Descemer Bueno, Zion & Lennox

  • Macron începe să urce din nou în sondaje

    După o perioadă în care popularitatea lui Emmanuel Macron a atins cote minime, acum aproximativ 46% dintre francezi declară că sunt mulţumiţi de modul de eforturile depuse de liderul de la Elysee, arată sondajul efectuat de institutul IFOP.

    Potrivit sondajului, procentele adunate în ultima lună de Macron provin din rândul simpatizanţilor mişcării de stânga a lui Jean-Luc Melenchon, care nu a reuşit să blocheze reformele din domeniul muncii propuse de către preşedintele Franţei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce vor să cumpere românii de Black Friday şi de la ce magazine

    „Datele studiului din acest an arată că evenimentul Black Friday a dobândit o recunoaştere pe scară largă la nivelul populaţiei României. Notorietatea evenimentului a fost susţinută de participarea tot mai numeroasă din anii trecuţi a comercianţilor şi de apetitul românilor pentru reduceri”, a declarat Mădălin Vladu, Account Director, Kantar Millward Brown România.

    Studiul arată că 79% dintre românii cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani au auzit despre Black Friday şi 45% vor să achiziţioneze ceva cu ocazia evenimentului anual de reduceri. Ca şi în 2016, lista de dorinţe este dominată de produse din categoria electro-IT. 40% dintre respondenţi doresc să cumpere un produs din categoria electrocasnice mici, iar următoarea categorie din topul preferinţelor este reprezentată de televizoare (33%). În acest an 24% dintre români doresc să cumpere telefoane mobile la preţ redus. Pe lista de dorinţe se află şi electrocasnice mari: frigidere (20%) şi maşini de spălat (17%).

    În rândul produselor pentru care s-a înregistrat un interes în creştere în ceea ce priveşte intenţia de cumpărare se numără, în acest an, şi produsele fashion. 16% dintre persoanele care au zis că intenţionează să cumpere ceva de Black Friday au menţionat această categorie, iar Fashion Days este primul magazin menţionat din categoria fashion online.

    Pentru a face cumpărături de Black Friday, românii vor alege produse atât de pe rafturile magazinelor online, cât şi din retailul tradiţional. Primele 5 magazine care au venit în mintea respondenţilor atunci când au fost întrebaţi de unde au de gând să-şi cumpere ceva de Black Friday au fost:

    1)    eMAG
    2)    Altex
    3)    Flanco
    4)    Carrefour
    5)    Media Galaxy

    Topul categoriilor de produse pe care oamenii intenţionează să le cumpere de Black Friday:

    1)    Electrocasnice mici
    2)    Televizoare
    3)    Telefoane mobile
    4)    Frigidere
    5)    Maşini de spălat
    6)    Produse fashion
    7)    Laptopuri
    8)    Aragaze  
    9)    Tablete
    10)    Produse pentru casă şi grădină

    Cercetarea a fost realizată la nivel naţional, pe un eşantion reprezentativ. La această cercetare au participat 2.008 de respondenţi, din mediul urban şi rural, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani. Interviurile, realizate prin metoda CATI, s-au desfăşurat în perioada 24 – 31 octombrie 2017. Eroarea de eşantionare este de +/- 2,2%.

    Millward Brown Romania este parte a reţelei Millward Brown, agenţie globală de cercetare de marketing specializată în evaluarea eficienţei reclamelor, a comunicării strategice precum şi a cercetării de media şi de brand equity. La nivel global, reţeaua are mai mult de 87 de birouri şi operează în 58 ţări.