Un student la sociologie dezvoltă un magazin online cu produse apicole

George Adumitroae, 21 de ani, student în anul trei la sociologie, şi-a deschis recent magazinul online cu miere şi produse apicole Honey Hut, după ce în prealabil a fost în Statele Unite pentru a vedea cum se face business în ţara lui Warren Buffett.

„Am fost plecat trei luni în San Francisco şi pe unde am lucrat am încercat să-mi dau seama care e filosofia lor. Acolo oamenii sunt foarte atenţi la micile detalii şi m-am gândit că aş putea aplica aceste idei şi aici, în România. Desigur, mi-a plăcut America, dar cred că în momentul de faţă România începe să crească şi putem să creştem şi noi odată cu ea, aici“, povesteşte tânărul, care este acţionarul şi singurul angajat al Honey Hut din Iaşi, firmă înfiinţată în luna iunie.

El spune că în afară de joburile din Statele Unite, unde a ajuns printr-o agen­ţie de work&travel, a avut un job la 16 ani pentru că a vrut să vadă cum este să „mergi la serviciu“.

Tot­odată, el consideră că această experienţă l-a de­terminat să înveţe şi să muncească pe cont pro­priu. A ales o afacere cu miere pentru că vărul lui, care în acelaşi timp îi este şi bun prieten, avea deja 300 de stupi.

Citiţi mai multe pe www.zf.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *