Tag: Statele Unite

  • Cine va câştiga şi cine va pierde din războiul comercial dintre Statele Unite şi China

    Următoarele fabrici ale lumii nu vor fi în Asia de Sud, în contextul în care regiunea pierde în cursa de atragere a investiţiilor noi în producţie, scrie un editorialist al Bloomberg.

    Irene Yuan Sun consideră că Vietnamul va fi câştigătorul războiului comercial, pe măsură ce chinezii şi alţii producători se mută spre această ţară din Asia de Sud-Est.  Dacă există un pierzător, cel puţin în termeni de oportunităţi ratate, putem vorbi desspre ţările din Asia de Sud.

    În faţa costurilor în creştere, producătorii chinezi trebuie să decidă dacă să investească în tehnologii de automatizare sau să se relocheze.  Cea de-a doua variantă oferă oportunităţi imense pentru ţările mai puţin dezvoltate, în timp ce companiile chineze pot ajuta la reînvierea industrializării şi la transformarea economică de care au nevoie în noile lor case.

    S-ar putea să nu existe o astfel de şansă în această generaţie. Singura cale posibilă pentru o prosperitate de durată a fost construcţia unui sector de producţie care să fie conectat la lanţurile globale de valoare, care să crească nivelurile productivităţii şi care să creeze job-uri în toată economia.

    Dovezile arată că ţările din sudul Asiei au rămas în urmă în ceea ce priveşte atragerea de investiţii în producţie. Nu doar Vietnamul are un avantaj: ţările din Africa, de asemenea, consideră producţia o prioritate. Doar Etiopia a deschis peste 10 parcuri industriale în perioada recentă şi au pus bazele unei agenţii guvernamentale pentru a atrage investiţiile străine. Potrivit unui raport al World Bank, regiunea africană sub-sahariană este pe primul loc din punctul de vedere al reformelor încă din 2012.

    Chiar dacă PIB-ul total al Asiei de Sud este cu 70% mai mare decât al Africii, continentul a primit de trei ori mai mult şi jumătate din nivelul investuiţiilor din China spre Asia de Sud în 2012, cel mai recent an pentru care Naţiunile Unite au publicat statistici referitoare la investiţiile străine directe. În ultimii cinci ani, Institututul Întreprinderilor Americane care urmăreşte investiţiile globale din China a înregistrat 13 dealuri de investiţii în Africa şi doar nouă în Asia de Sud.

    Bangladesh oferă o perspectivă asupra problemei. Ţara trebuie să creeze 2 milioane de job-uri în fiecare an doar pentru a ţine pasul cu populaţia în creştere. Totuşi, în pofida unui sector al producţiei în creştere, nu poate să reducă birocraţia şi să realizeze reformele de care este nevoie pentru a atrage investiţii şi a diversifica producţia de haine. În ultimii câţiva ani, Bangladesh a scăzut pe locul 176 din 190 de ţări într-un clasament al gradului de dificultate în ceea ce priveşte modul în care se fac afacerile (Ease of Doing Business). Compania cu origini în Bangladesh DBL Group investeşte într-o nouă facilitate de producţie de îmbrăcăminte care va genera 4.000 de locuri de muncă – în Etiopia.

    „Fantezia, mai întâlnită mai ales în India, că o ţară poate cumva să facă un salt mare de la o economie preponderent rurală, care se bazează pe agricultură, înspre una ce se bazează pe servicii, este doar atât: o fantezie. Africa de Sud nu îşi poate permite să piardă şansa de a creşte sectorul producţiei”, concluzionează editorialistul de la Bloomberg.

  • Roboţii vor înlocui aproximativ 200.000 de angajaţi din sectorul bancar în următorii 10 ani doar în Statele Unite

    Progresele tehnologice şi răspândirea automatizărilor vor genera în cea mai mare reducere a numărului de angajaţi înregistrată vreodată de industria bancară americană, conform unui studiu Wells Fargo & Co, citat de Bloomberg.

    Companiile din industria financiară cheltuie anual circa 150 de miliarde de dolari în dezvoltarea noilor tehnologii, mai mult decât orice altă industrie.

    Scopul investiţiilor masive derulate de grupurile financiare este de a-şi reduce costurile pe termen lung, în contextul în care, în prezent, jumătate din cheltuielile unei bănci sunt reprezentate de remuneraţiile angajaţilor.

    Angajaţii care urmează să fie afectaţi vor fi atât cei din back office şi sucursale, cât şi cei din call center şi corporate, astfel încât numărul celor afectaţi de concedieri poate varia între 20% şi 33% din totalul angajaţilor. Joburile din tech, vânzări şi consultanţă vor avea cel mai puţin de suferit.

    „Vor fi schimbări dramatice în punctele de lucru cu publicul, atât interne, cât şi externe. (…) Vedem deja semne de schimbare în ceea ce priveşte chatboţii. Unii oameni nu au idee că discută cu un robot IA pentru că tot ce fac este să răspună la întrebări”, spune Michael Tang, unul dintre consultanţii principali în serviciile de inovare financiară la nivel global, în studiul realizat pentru Wells Fargo.

    Analistul veteran Mike Mayo s-a alăturat şefilor de bănci şi firmelor de consultanţă care încearcă să prezică reduceri masive de personal în industria bancară în toiul procesului de automatizare. Bancherii şi comercianţii sunt, din punct de vedere istoric, cele mai valoroase active ale firmelor de finanţe, iar numărul acestora urmează să se reducă cu aproape o treime, odată cu progresele robotizării, declara McKinsey & Co în luna mai.

    Citiţi mai mult pe zf.ro.

     

  • Înger şi demon pentru propria companie. Cum a reuşit un tânăr să-şi distrugă afacerea evaluată la 47 de miliarde de dolari

    Adam Neumann este unul dintre fondatorii WeWork, un concept de spaţii de co-working, destinat mai ales fondatorilor de start-up-uri din tehnologie, care s-a întins în 500 de locaţii din 30 de ţări.

    El a înfiinţat compania împreună cu Miguel McKelvey. S-a născut în Israel, în 1979, în familia lui Avivit şi Doron Neumann. Când avea 7 ani, părinţii săi au divorţat, iar el s-a mutat în Statele Unite împreună cu mama sa. Diagnosticat cu dislexie, nu a putut să citească sau să scrie până în clasa a treia. În 1990, după patru ani în Statele Unite, s-a întors în Israel şi s-a stabilit în kibbutz-ul Nir Am. A absolvit cu succes Academia Navală Israeliană şi a fost ofiţer în Marina Israeliană timp de cinci ani, până când a ajuns la gradul de căpitan. Mai târziu, a urmat şcoala de business Zicklin la colegiul Baruch din New York.

    Neumann a pus bazele WeWork în 2010, împreună cu McKelvey, după ce s-au întâlnit prin intermediul unui prieten comun. Au descoperit că sunt amândoi pasionaţi de design şi de noutăţile din comunitate, ceea ce i-a condus la crearea Green Desk, în 2008, un spaţiu de muncă de co-working axat pe sustenabilitate, care a fost precursul WeWork. Şi-au vândut deţinerile în Green Desk şi au folosit fondurile, dar şi o investiţie de 15 milioane de dolari de la dezvoltatorul imobiliar Joel Schreiber pentru a pune bazele WeWork. Neumann a declarat că prin WeWork a încercat să replice sentimentul de apartenenţă la o comunitate pe care l-a simţit în Israel şi despre care credea că lipsea în Vest. Înainte de WeWork, a fondat şi o companie de îmbrăcăminte pentru copii, Krawlers (care s-a transformat ulterior în brandul Egg Baby).

    Dar investiţiile sale nu s-au oprit aici. În 2012, a cumpărat în schimbul a 68 de milioane de dolari împreună cu doi parteneri etajele din vârful clădirii Woolworth, pe care le-a transformat în apartamente. A devenit şi partenerul InterCure, o companie de canabis israeliană condusă de Ehud Barak, fost prim ministru al Israelului, în 2018. A investit şi în Equity Bee, un start-up pentru investitorii în tehnologie şi în Selina, o companie din industria ospitalităţii. A continuat să cumpere clădiri şi a închiriat spaţiile pentru WeWork. Această strategie a atras critici referitoare la un posibil conflict de interese, o astfel de mişcare nefiind permisă dacă WeWork ar fi o companie listată.

    În 2018, s-a confruntat şi cu un proces intentat de o fostă angajată, care spunea că există probleme legate de hărţuirea sexuală şi alte comportamente nepotrivite în spaţiul de lucru. În declaraţia ei, a menţionat faptul că la interviul de angajare Neumann i-a oferit shoturi de tequila.

    Recent, Neumann a anunţat că va renunţa la rolul de CEO al companiei şi va ceda o parte din controlul asupra companiei, după ce planurile de listare a acesteia s-au lovit de obstacole.

    Potrivit Wall Street Journal, de la anunţarea unei potenţiale listări, compania a fost subiectul unor numeroase critici şi a pierdut 2 miliarde de dolari în 2018.

    Iniţial, personalitatea lui Neumann i-a fermecat pe investitori, scrie BBC, inclusiv pe banca de investiţii japoneză Softbank, care au ajutat la transformarea companiei într-una evaluată la aproximativ 47 de miliarde de dolari, chiar dacă înregistra pierderi constante. „Evaluarea şi dimensiunea companiei din prezent se bazează mai mult pe energia şi spiritualitatea noastră mai degrabă decât pe veniturile acesteia”, a declarat el într-un interviu acordat revistei Forbes în 2017. WeWork l-a transformat pe Neumann într-un miliardar, cu o avere estimată de publicaţia internaţională Forbes la 2,2 miliarde de dolari. Amestecul dintre muncă şi relaxare – care a fost un element cheie în dezvoltarea WeWork – a devenit o problemă când reprezentanţii companiei şi-au anunţat intenţiile de listare. Potenţialii investitori au îndoieli legate de finanţele personale ale lui Neumann şi WeWork, dar şi referitor la decizia sa de a extinde WeWork în zona de pasiuni, precum surfingul. Au dubii şi în ce priveşte judecata sa şi petrecerile pentru care este renumit.

    Neumann locuieşte în New York împreună cu soţia sa, Rebeka Paltrow Neumann, care a fondat şi este CEO-ul WeGrow. Au cinci copii, inclusiv două perechi de gemeni.

    Wall Street Journal a scris despre Neumann că îşi doreşte să trăiască veşnic, să fie primul trilionar al lumii, să extindă WeWork pe planeta Marte, să devină prim-ministrul Israelului, dar şi primul preşedinte al lumii.

    Într-un articol recent publicat de Vanity Fair, autorul Gabriel Sherman a scris că Neumann inventează diverse poveşti despre relaţia sa cu alţi oameni cunoscuţi pe plan internaţional pentru a-şi construi propria reputaţie: spre exemplu, faptul că el a fost cel care l-a convins pe Rahm Emanuel să candideze la preşedinţia Statelor Unite sau că Jamie Damion, CEO-ul JPMorgan Chase, ar fi bancherul său personal.

  • Povestea tristă a unui tânăr care a mers 32 de kilometri pe jos că să nu întârzie la locul de muncă în prima zi. Reacţia şefului a fost una la care nimeni nu se aştepta

    Proprietarul unui business din Statele Unite i-a oferit unui angajat, drept cadou, o maşină nouă. Gestul a venit ca urmare a faptului că angajatul în cauză străbătuse 32 de kilometri pe jos ca să nu întârzie la prima zi de muncă.

    Maşina lui Walter Carr s-a stricat la scurt timp după ce acesta plecase de acasă, din suburbiile oraşului american Birmingham. El şi-a continuat drumul pe jos, în speranţa că va ajunge la birou în timp util.

    La un moment dat, un poliţist l-a oprit şi i-a cerut să se identifice; mişcat de povestea tânărului, ofiţerul i-a cumpărat mâncare şi l-a dus cu maşina pe scurta distanţă rămasă.

    Câteva zile mai târziu, CEO-ul companiei a venit să facă cunoştinţă cu noul său angajat. Impresionat de poveste, el i-a oferit tânărului un Ford Escape din 2014. “Am fost cu adevărat atins de cele întâmplate”, a declarat celor de la BBC Luke Marklin, proprietarul companiei. “Are toate calităţile unui angajat desăvârşit.”

    O companie online, demarată de cei care au aflat povestea lui Walter Carr, a dus la strângerea a peste 50.000 de dolari.

  • Altmaier: Negocierile comerciale dintre Europa şi Statele Unite vor fi dificile

    „Negocierile care urmează vor fi dificile”, a declarat Altmaier într-un interviu pentru postul de televiziune Deutschlandfunk.

    „Am fost acolo (în Statele Unite, n.red.) în luna iunie şi am ajuns la concluzia că, pentru Administraţia Statelor Unite, găsirea unei soluţii este mai importantă decât continuarea conflictului”, a adăugat ministrul german.

    Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat la începutul lunii august un acord cu Uniunea Europeană privind creşterea exporturilor americane de carne de vită în spaţiul comunitar, măsură ce indică o posibilă îmbunătăţire a relaţiilor comerciale tensionate între partenerii transatlantici.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Roşu pe bursele internaţionale, după intensificarea războiului comercial dintre Statele Unite şi China

    Totodată, Beijingul şi-a anunţat vineri intenţia de a impune taxe vamale pentru produse importate din Statele Unite în valoare de 75 de miliarde de dolari, scrie CNBC.

    Indicele Hang Seng al Hong Kongului a condus la pierderi în regiune, după o scădere de 2,8%. Acţiunile chinezeşti au înregistrat scăderi de asemenea. Indicele bursei chineze (Shanghai Composite) a marcat o scădere de 0,95%, în timp ce indicele nipon Nikkei 225 a scăzut cu 1,99%.

    Indicele pan-european Euro Stoxx 50 a scăzut cu 1,2%. Indicele Dow Jones este pe roşu cu 0,78%

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • China va impune taxe vamale pentru produse importate din Statele Unite

    Ministerul Comerţului de la Beijing a anunţat că vor fi introduse taxe vamale suplimentare de 5% sau 10% pentru 5.078 de produse fabricate în Statele Unite.

    Este vorba în principal de produse agricole, petrole, avioane uşoare şi automobile.

    Taxele vor fi impuse etapizat, la 1 septembrie şi 1 decembrie.

    În contextul conflictului comercial, preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat impunerea unei serii de taxe vamale pentru produse din China.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Statele Unite comemorează 400 de ani de la primul transport de sclavi ajuns pe tărâm american

    Un vas care aducea aproximativ 20 de persoane de culoare răpite din regatul Ndongo, din Angola a ajuns în portul Point Confort, care era o coonie britanică din America, în a doua jumătate a lunii august a anului 1619.

    Prizonierii aveau propria poveste deja tragică. La începutul călătoriei erau 350 de africani, înghesuiţi la bortul unei nave portugheze, San Juan Bautista. mai bine de jumătate dintre aceştia îşi pierduseră deja viaţa în timpul traversării Atlanticului. În largul coastei Mexicului, nava portugheză a fost atacată de piraţi englezi. Aceştia au luat 50 dintre prizonieri pentru a-i vinde la rândul lor. Cei 20 ajunşi în Virginia coborau de pe unul dintre cele două vase ale piraţilor, White Lion. Momentul a fost înregistrat de secretarul coloniei din Point Confort, John Rolfe. Celebrul văduv al băştinaşei Pocahontas. Căpitanul vaporului avea sarcina să schimbe prizonierii pentru alimente. În Mexic, San Juan Bautista a ancorat în apropiere de locul actual al oraşului Veracruz, pe 30 August. Doar 147 dintre africanii înghesuiţi sub punte mai erau în viaţă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Din cauza lui Trump, americanii riscă să rămână fără Biblii

    Editurile cu profil religios spun că tarifele recente impuse de Trump Chinei ar putea genera o lipsă de Biblii în Statele Unite.
     
    Motivul e că milioane de Biblii – peste 150 de milioane de exemplare – sunt tipărite anual în China. Mai mult, preţul per exemplar ar putea creşte, ridicând probleme organizaţiilor creştine care oferă cartea gratuit.
     
    Un reprezentant al HarperCollins, editură ce controlează 38% din piaţa de Biblii din Statele Unite, tipăreşte în jur de 75% din exemplare în China.
     
    Deşi valoarea pieţei este greu de estimat, analiştii spun că în jur de 20 de milioane de Biblii sunt comercializate anual în Statele Unite. În 2018, a doua cea mai vândută carte din Statele Unite a fost “Becoming”, biografia fostei prime doamne Michelle Obama.
     
    Donal Trump şi Xi Jinping au avut recent o întrevedere la summitul G20 din Japonia, iar analiştii speră că negocierile prinvind tarifele vamale vor putea fi reluate în cel mai scurt timp.