Rolf Bonnen, directorul Bandermann spune că vânzările companiei sale au crescut cu circa 30%, în urma unei campanii publicitare cu sloganul “Fără viruşi. Fără NSA”.
Un purtător de cuvânt al Olympia a apreciat că vânzările din acest an se vor situa la maximul ultimilor 20 de ani, la peste 10.000 de unităţi.
Diehl, companie germană cu activităţi în industria de apărare a renunţat la computere şi a trecut la maşini de scris anul trecut, cu precădere în cazul unor afaceri şi subiecter sensibile.
Patrick Sensburg, şeful comisiei parlamentare de anchetă a presupuselor acte de spionaj ale NSA spune că membrii comisiei se gândesc în mod serios să renunţe la e-mail şi să revină la maşinile de scris. “De fapt chiar avem una, şi este una mecanică, nu electronică”, a precizat el.
Nemţii nu sunt singurii care au ales acest mod de a se proteja: Federalnaya Sluzhba Okhrany (FSO), serviciul de protecţie rus a lansat o licitaţie pentru procurarea a 20 de maşini de scris electrice, la un preţ care să nu depăşească 15.000 de dolari.
O sursă anonimă a declarat în Izvestia că este o decizie de întoarcere la documente pe hârtie, după dezvăluirile WikiLeaks şi cele alei lui Edward Snowden, dar şi după supravegherea de care a avut parte Vladimir Putin la reuniunea G20 de la Londra. Pe de altă parte, trebuie spus că serviciile secrete ruseşti au folosit tot timpul maşini de scris.
Leave a Reply