Tag: NSA

  • Smartphone-urile pot fi compromise printr-un simplu mesaj

    Edward Snowden susţine că agenţia de spionaj a Marii Britanii, GCHQ, are o suită de programe prin care poate prelua controlul unui smartphone al unui individ, fară ca acesta să ştie, informează BBC.

    Agenţia ar putea câştiga accesul prin trimiterea unui mesaj criptat, ce nu ar fi văzut de către utilizator, apoi ar avea acces la camera sau microfonul telefonului.

    Suita de programe se numeşte “Smurf Suite” şi este compusă din Dreamy Smurf, prin intermediul căruia telefonul poate fi închis sau deschis, Nosey Smurf, care poate activa microfonul şi asculta proprietarul telefonului şi Paranoid Smurf, program care ascunde orice activitate suspicioasă.

    “Ar putea vedea pe cine suni, ce mesaje trimiţi, locurile unde ai fost, ce ai căutat pe internet, lista de contacte şi aşa mai departe. Pot chiar să te fotografieze”, a spus Snowden.

    Şi alte agenţii, precum NSA, au astfel de programe la dispoziţie, potrivit lui Snowden.

  • Un fost agent NSA a dezvăluit cel mai bine păstrat SECRET de americani – VIDEO

    Recent, Snowden a oferit un răspuns la paradoxul lui Fermi, care vizează probabilitatea de existenţă în Univers a unor civilizaţii extraterestre.

    Un fost agent NSA a dezvăluit cel mai bine păstrat SECRET de americani – VIDEO

     

     

  • WikiLeaks a publicat o listă cu miniştri germani spionaţi de NSA. Agenţia americană era interesată de criza din Grecia

    Această ultimă dezvăluire a site-ului specializat în publicarea de informaţii clasificate este susceptibilă să relanseze îngrijorări în Germania cu privire la faptul că agenţia americană a fost angajată într-o supraveghere generalizată a aliaţilor săi apropiaţi. WikiLeaks a publicat săptămâna trecută documente care par să arate că NSA a spionat Guvernul francez, provocând furia Parisului.

    Site-ul precizează că noua listă, parţial cenzurată, conţine 69 de numere de telefon şi fax care au aparţinut unor oficiali de rang înalt din cadrul ministerelor germane ale Economiei şi Finanţelor, între altele.

    WikiLeaks a publicat totodată documente despre care afirmă că sunt rezumate ale unor conversaţii interceptate – unul implicând-o pe Merkel, iar celălalt un consilier de rang înalt – despre criza datoriilor din Grecia. A doua conversaţie a fost interceptată de serviciile britanice de informaţii, care a oferit-o NSA, potrivit Wikileaks.

    Exactitatea documentelor nu a putut să fie confirmată imediat, precizează AP. Ziarul german Sueddeutsche Zeitung, care afirmă că a primit acces la documente, a scris pe site că lista pare să fie din perioada 2010-2012 şi că cel puţin unele dintre numere sunt în continuare folosite.

    WikiLeaks nu a precizat care este sursa documentelor. Însă site-ul este specializat în publicarea unor documente confidenţiale aparţinând Guvernului Statelor Unite, iar una dintre colaboratoarele sale, Sarah Harrison, este o colaboratoare apropiată a lui Edward Snowden, un fost consultant NSA care a dezvăluit documente secrete ce arată amploarea spionajului american în lume.

    Guvernul german nu a dat curs imediat, miercuri seara, unei solicitări din partea AP de a comenta în legătură cu noile dezvăluiri.

    Această utimă dezvăluire apare în contextul în care membri ai coaliţiei germane de guvernare au anunţat că doresc să numească un fost judecător federal să examineze documente sensibile solicitate de către parlamentari care anchetează activităţile NSA în Germania.

  • Congresul SUA limitează printr-o lege istorică, promulgată de Obama, supravegherea practicată de NSA

    Proiectul de lege a fost adoptat marţi de către Senatul Statelor Unite, după ce a trecut de Camera Reprezentanţilor în urmă cu câteva zile.

    Textul reautorizează programe-cheie din cadrul securităţii naţionale care expiraseră la începutul săptămânii.

    “Mă bucur că Senatul a adoptat în cele din urmă Legea libertăţii (USA Freedom Act). Legea protejează libertăţile civile şi securitatea naţională”, a subliniat Obama într-un mesaj postat pe Twitter imediat după ce a promulgat documentul.

    Într-o declaraţie separată, el le-a reproşat anterior congresmenilor “întârzierea inutilă şi discontinuitatea de neiertat a autorităţilor importante în domeniul securităţii naţionale” din zilele de dinaintea adoptării legii.

    “Administraţia mea va acţiona rapid pentru a se asigura că profesioniştii noştri în domeniul securităţii naţionale au din nou întregul set de instrumente vitale de care au nevoie pentru a continua să protejeze ţara”, a declarat preşedintele.

    Legea pune capăt capacităţii Agenţiei pentru Securitate Naţională (NSA) de a colecta şi stoca metadate – numere de telefon, data şi ora convorbirii – a milioane de americani care nu au legătură cu terorismul.

    Ea mută responsabilitatea stocării datelor la campaniile de telefonie, permiţând autorităţilor să acceseze aceste informaţii numai în baza unui mandat emis de către tribunalul antiterorist secret care identifică o anumită persoană sau un anumit grup de persoane ca suspecte de legături cu terorismul.

    “Este un moment istoric”, a declarat senatorul Patrick Leahy, iniţiatorul democrat al legii, după ce textul a fost adoptat cu 67 de voturi la 32, catalogând textul drept “prima revizuire majoră a legilor privind suravegherea guvernamentală din ultimii câţiva zeci de ani”.

    Votul a avut loc în urma câtorva zile de dezbatere aprinsă între republicani, împărţiţi între sprijinirea unor măsuri dure în lupta împotriva terorismului şi necesitatea protejării vieţii private, în urma dezvăluirilor fostului consultant NSA Edward Snowden, în 2013, cu privire la amploarea colectării datelor în masă.

    – Important dar “insuficient”

    Fugarul Snowden – considerat un personaj negativ de către susţinătorii serviciilor de informaţii şi un erou de susţinătorii unor libertăţi civile mai puternice – a salutat votul din Congres ca “istoric”.

    Într-o intervenţie video live, din Rusia, la un eveniment organizat de către Amensty International la Londra cu puţin timp înainte de adoptarea legii, Snowden a apreciat că eforturile de a pune capăt supravegherii în masă sunt “insuficiente”, dar reprezintă “un pas important”.

    Disensiunile în rândul republicanilor şi tactica de întârziere folosită de către senatorul Rand Paul, candidat în alegerile prezidenţiale din 2016, au condus la expirarea programului colectării de date şi altor două secţiuni din USA Patriot Act, trimiţând la plimbare autorităţile în ceea ce priveşte înregistrările audio şi urmărirea aşa-zişilor lupi singuratici, după ce au expirat toate la miezul nopţii de duminică spre luni.

    Legea adoptată marţi le reautorizează pe ultimele două.

    Votul covârşitor în favoarea proiectului reprezintă o lovitură dură pentru liderul majorităţii republicane din Senat Mitch McConnell, care a încercat zadarnic să amendeze proiectul.

    Unul dintre amendamentele sale prevedea extinderea perioadei de transferare a datelor stocate la NSA către firmele de telefonie de la şase luni la un an.

    Prin alt amendament, el urmărea anularea unei prevederi privind declasificarea hotărârilor Tribunalului secret pentru supravegherea informaţiilor străine (FISA), o modificare care în opinia criticilor ar fi erodat transparenţa construită în Legea libertăţii.

    Propunerile au fost respinse de cel puţin 11 republicani, care au votat împotriva amendamentelor lui McConnell.

    McConnell a denunţat această reformă drept “un pas înapoi”.

    “Această (lege) ne va diminua capacitatea de a răspunde miriadelor de ameninţări cu care ne confruntăm în prezent”, a subliniat el într-un discurs provocator, în care a acuzat administraţia Obama că se retrage de la conducere în lupta împotriva extremismului.

    “Ea este totodată o victorie răsunătoare a celor care complotează continuu împotriva patriei noastre”, a spus el.

    Votul a avut loc în contextul unor lupte republicane interne dure şi tensiuni cu privire la lege.

    Liderii Camerei Reprezentanţilor au avertizat că orice modificare a proiectului poate întârzia votul final sau chiar să distrugă legea, ceea ce ar fi însemnat ca o serie de autorizaţii în domeniul securităţii naţionale să expire pentru totdeauna.

    Giganţi în domeniului Internetului au anunţat o victorie după votul din Congres.

    “USA Freedom Act reprezintă o victorie câştigată cu greu şi foarte necesară pentru utilizatorii de Internet de pretutindeni, inclusiv interzicerea colectării în masă a datelor utilizatorilor”, a subliniat Yahoo! într-un comunicat.

    Candidatul republican la preşedinţie Marco Rubio, un senator din Florida care a votat împotriva legii, a denunţat-o drept un rezultat al unei “conduceri prezidenţiale slabe”.

    “Eşecul prelungirii componentelor expirate ale PATRIOT Act a fost o greşeală. USA Freedom Act slăbeşte securitatea naţională a Statelor Unite interzicând programele pe care comunitatea de informaţii şi FBI le-au folosit pentru a ne proteja de nenumărate ori”, a apreciat el.

    “Din nefericire, o conducere prezidenţială slabă combinată cu o campanie de dezinformare motivată politic îi fac acum pe americani mai vulnerabili decât am fost oricând altcândva de la atacurile de la 11 septembrie încoace”, a adăugat candidatul la preşedinţie.

  • Senatorul republican Rand Paul a susţinut un discurs de peste zece ore împotriva reformei NSA

    În pofida faptului că Paul a anunţat miercuri într-un mesaj postat pe Twitter că începea obstrucţionarea parlamentară (cunoscută sub numele de “filibuster”) a “prelungirii Patriot Act”, “maratonul” său verbal nu este un “filibuster” adevărat – potrivit NBC News – , deoarece nu a întârziat nicio dezbatere de proiect normativ.

    Însă gestul candidatului la obţinerea învestirii republicane în cursa pentru Casa Albă atrage atenţia asupra efortului său mai vechi în favoarea protejării vieţii private.

    “Toate aceste colectări de date în vrac nu sunt lucrul de care avem nevoie”, a declarat Paul, care şi-a expus punctul de vedere asupra modului în care ar fi putut fi depistaţi teroriştii din spatele atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001.

    El a părăsit tribuna Senatului la ora 23.48 (joi, 6,48, ora României), după zece ore şi jumătate de discurs.

    Potrivit regulamentului Senatului, Paul putea să vorbească până joi la prânz, când ar fi fost obligat să se oprească şi să permită Camerei să înceapă o nouă şedinţă. Dacă ar fi vorbit până după miezul nopţii de miercuri spre joi, el ar fi produs amânarea unui vot de procedură privind acordarea preşedintelui a autorităţii de a negocia în regim de urgenţă – fără obstrucţionare în Senat şi fără amendamente în Congres – un acord comercial de parteneriat comercial cu 12 state din regiunea Pacificului.

    Paul a fost ajutat, după trei ore de discurs, de către senatorul democrat Ron Wyden, din Oregon, care i-a adresat întrebări, pentru ca vorbitorul să se odihnească.

    Rand Paul a mai folosit această procedură de obstrucţionare în 2013, pentru a întârzia un vot asupra nominalizării lui John Brennan ca director al CIA. Republicanul a criticat atunci administraţia preşedintelui Barack Obama pentru modul în care folosea avioanele fără pilot, într-un discurs de aproximativ 13 ore.

    Camera Reprezentanţilor a adoptat săptămâna trecută Legea libertăţii (USA Freedom Act), cu 338 de voturi la 88.

    Măsurile sunt susţinute, de asemenea, de către Casa Albă.

    Proiectul camerei se află acum în Senat. Liderul majorităţii republicane din Senat Mitchell McConnell, care doreşte o prelungire a Patriot Act, a anunţat marţi că va permite un vot asupra măsurilor adoptate în Camera inferioară, după ce lideri republicani din cadrul acesteia din urmă i-au cerut în mod public acest lucru.

    Însă măsurile adoptate de Camera Reprezentanţilor pot întâmpina dificultăţi în Camera superioară. Opoziţia faţă de proiectul de lege provine din faptul că textul ar putea să slăbească capacitatea Guvernului de a dejuca atentate teroriste.

    Pe de altă parte, republicanii care candidează la preşedinţie au păreri împărţite cu privire la supravegherea practicată de către NSA.

    Paul, care face opinie discordantă faţă de ortoxia Partidului Republican în probleme de politică externă, a plasat problema libertăţilor civile în centrul campaniei sale prezidenţiale, dar nu este singurul care se opune colectării masive a datelor. Senatorul republican Ted Cruz din Texas s-a declarat şi el pentru oprirea programului.

    Însă alţi doi senatori republicani cu ambiţii prezidenţiale – Marco Rubio din Florida şi Lindsey Graham din South Carolina – susţin că este necesar ca Patriot Act să fie prelungit în forma în care funcţionează în prezent. Iar guvernatorul statului New Jersey, Chris Christie, care ar putea să candideze şi el la preşedinţie, este de acord cu cei doi.

     

  • Camera Reprezentanţilor a votat o lege ce interzice NSA să mai colecteze în masă datele telefonice

    Conform legislaţiei, aprobată de Camera Reprezentanţilor cu 338 de voturi pentru şi 88 împotrivă, Patriot Act va fi modificat pentru a interzice colectarea în masă de către NSA a datelor telefonice ale americanilor. În plus, legislaţia interzice colectarea datelor în baza unor instrumente precum scrisorile de securitate naţională, un fel de citaţii administrative.

    Legislaţia nu beneficiază însă de aceeaşi susţinere în Senat, unde un grup bipartid care sprijină proiectul se confruntă cu opoziţia liderului majorităţii, senatorul Mitch McConnell, şi a altor senatori puternici care nu vor schimbarea prevederilor. Un alt grup, condus de senatorul republican Rand Paul, exercită presiuni pentru restricţii şi mai mari privind colectarea datelor.

    Un compromis trebuie găsit până la 1 iunie, când prevederea din Patriot Act care permite colectarea datelor de către NSA expiră.

    “Cred că am găsit un echilibru între a proteja atât securitatea, cât şi viaţa privată”, a declarat Adam B. Schiff, membru democrat al Camerei Reprezentanţilor.

    Legislaţia adoptată de Camera Reprezentanţilor “nu ne va menţine în siguranţă şi nici nu va proteja viaţa privată”, a apreciat McConnell.

    “Avem obligaţia de a proteja drepturile constituţionale ale fiecărui cetăţean american”, a declarat la rândul său senatorul republican Ted Cruz. “USA Freedom Act pune capăt colectării în masă a datelor telefonice de la milioane de cetăţeni care respectă legea. Acesta este un lucru corect”, a adăugat el.

    Dezbaterea pe această temă, care s-a intensificat după ce eforturile de supraveghere au fost dezvăluite de Edward J. Snowden, a fost complicată de o decizie de săptămâna trecută a unei Curţi federale de Apel, care a declarat ilegală colectarea în masă a datelor telefonice de către NSA, dar şi de expirarea Patriot Act la sfârşitul lunii.

  • AVERTISMENT al directorului NSA: Ideologia Statului Islamic “rezonează tot mai puternic” cu americanii

    Eforturile recente ale grupării teroriste de a utiliza capabilităţi cibernetice ca armă de sistem şi nu doar pentru recrutare şi răspândirea ideologiei reprezintă o “mare îngrijorare” pentru Agenţia Naţională pentru Securitate (NSA), a adăugat luni directorul acesteia, amiralul Mike Rogers, relatează CNN.

    În ceea ce priveşte răspunsul la breşele cibernetice ale grupărilor teroriste, spre deosebire de atacuri informatice comise de către ţări precum Coreea de Nord şi China, “fiecare scenariu este diferit”, a spus amiralul.

    “Nu am un răspuns uşor”, a declarat directorul NSA. “Mecanismele a ceea ce foloseşti pentru a exercita această presiune, cred eu, variază în funcţie de entitatea pe care încerci să o modelezi şi prin care le spui «hei, nu vrei să o apuci pe drumul ăsta, iar dacă o faci este un preţ pe care ai să-l plăteşti”, a spus el.

    Provocarea pentru NSA, a spus Rogers la un forum pe teme de securitate, constă în menţinerea echilibrului între respectarea vieţii private şi securitate. Este vorba despre un compromis la care comunitatea informaţiilor şi Congresul este necesar să ajungă până la sfârşitul lunii, când expiră legea care reglemetează activitatea Curţii pentru supravegherea informaţiilor străine (FISC).

    “Este necesar să creăm un cadru pentru acest program, care să-i permită să genereze capacităţile şi resursele în vederea apărării ţării, dar este necesar să facem acest lucru astfel încât (programul) să asigure respectarea vieţii private a cetăţenilor noştri şi să genereze mai multă încredere în naţiunea noastră în legătură cu ceea ce face” Agenţia de spionaj NSA, a subliniat comandantul Comandamentului Cibernetic american.

     

  • Austria formulează o plângere judiciară privind colaborarea serviciilor secrete germane cu NSA

    Acuzaţiile referitoare la colaborarea agenţiilor de spionaj germane cu NSA au generat tensiuni în cadrul coaliţiei guvernamentale din Germania, formată de Uniunea Creştin-Democrată (CDU), condusă de cancelarul Angela Merkel, cu Partidul Social-Democrat (SPD).

    “Dacă acuzaţiile se dovedesc adevărate şi dacă a existat o contribuţie la spionajul industrial, aceasta va fi o povară puternică asupra credibilităţii economiei germane”, a declarat ministrul german al Economiei, social-democratul Sigmar Gabriel.

    Dezvăluirile făcute de fostul angajat NSA Edward Snowden privind spionajul împotriva Germaniei au atras, anul trecut, critici dure din partea Berlinului. Recent, presa a relatat că Serviciul german de informaţii (BND) a oferit ajutor NSA în spionarea unor oficiali şi a unor companii din Europa.

  • Austria formulează o plângere judiciară privind colaborarea serviciilor secrete germane cu NSA

    Acuzaţiile referitoare la colaborarea agenţiilor de spionaj germane cu NSA au generat tensiuni în cadrul coaliţiei guvernamentale din Germania, formată de Uniunea Creştin-Democrată (CDU), condusă de cancelarul Angela Merkel, cu Partidul Social-Democrat (SPD).

    “Dacă acuzaţiile se dovedesc adevărate şi dacă a existat o contribuţie la spionajul industrial, aceasta va fi o povară puternică asupra credibilităţii economiei germane”, a declarat ministrul german al Economiei, social-democratul Sigmar Gabriel.

    Dezvăluirile făcute de fostul angajat NSA Edward Snowden privind spionajul împotriva Germaniei au atras, anul trecut, critici dure din partea Berlinului. Recent, presa a relatat că Serviciul german de informaţii (BND) a oferit ajutor NSA în spionarea unor oficiali şi a unor companii din Europa.