Potrivit unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, şeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Este vorba despre legea care prevede eliminarea pensiilor speciale ale magistraţilor condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie.
Proiectul de lege a trecut tacit de Camera Deputaţilor, în data de 22 octombrie 2013, a ajuns ulterior la Senat, unde a fost amânat în mai multe rânduri.
Legea a fost adoptată de plenul Senatului în data de 18 iunie, cu 98 de voturi ”pentru”, un vot ”împotrivă” şi o abţinere şi prevede că nu beneficiază de pensia de serviciu şi de indemnizaţie judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor care, chiar ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv pentru corupţie sau fapte asimilate infracţiunilor de corupţie.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply