Tag: eliminare

  • Ianis Hagi, MESAJ FERM după eliminarea României U21 de la EURO 2019: Avem foame de trofee, de rezultate

    Ianis Hagi : “Vreau să felicit o ţară întreagă pentru că a fost alături de noi. Fizic cred că am stat la fel, de oboseală nu ştiu ce să zic, pentru că şi ei au jucat din trei în trei zile. Avem încă 15 ani de carieră în faţă. Puteam să jucăm o finală, dar lucrul pozitiv este că avem foame de turnee finale, de rezultate, de trofee.

    A fost ceva unic să câştigi cea mai grea grupă de la EURO. Le-am ţinut piept celor mai bune echipe din Europa, le-am dominat, am jucat fotbal ofensiv. Aceste două săptămâni au fost unice. Le mulţumim suporterilor şi sperăm să fie lângă noi în continuare. Pot doar să le promit că avem foame de rezultate, de trofee”, a spus Ianis Hagi, la microfonul TVR, după înfrângerea cu Germania.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Naomi Osaka a fost eliminată în optimile turneului de la Birmingham şi poate pierde locul 1 WTA

    Liderul mondial nu s-a regăsit nici în debutul din sezonul de iarbă şi a avansat un singur tur la Birmingham. Osaka a trecut doar de Maria Sakkari (33 WTA), cu emoţii, eliminând-o în set decisiv. Joi, Putintseva a oferit surpriza competiţiei şi a trecut pe niponă, după o oră şi 10 minute de joc.

    Odată cu eliminarea de la Birmingham, Naomi Osaka poate pierde şi poziţia de lider în clasamentul mondial feminin. Diferenţa dintre japoneză şi Ashleigh Barty este de doar 207 puncte, după eliminarea lui Osaka, iar australianca poate trece în premieră pe primul loc mondial în cazul în care se va impune la turneul din Marea Britanie.

    Ashleigh Barty se află pe locul secund şi s-a calificat în sferturile de finală de la Birmingham, joi, după ce a trecut de americanca Jennifer Brady (66 WTA), scor 6-3, 6-1. În runda următoare, australianca va întâlni câştigătoarea duelului Qiang Wang (15 WTA) – Venus Williams (55 WTA).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Revoluţie pe YouTube: Platforma anunţă că va elimina mii de conturi

    YouTube anunţă că va şterge mii de conturi după ce şi-a înăsprit politica şi a interzis „suprematiştii”, adepţii teoriei conspiraţiei şi alte conturi nocive, potrivit unui anunţ al companiei citat de The Independent.

    Decizia a fost făcută după o reevaluare masivă a regulilor platformei cu privire la conţinutul care promovează ură, transmite YouTube.

    În timp ce politica platformei a fost constant de a respinge conţinutul ce propagă discursul urii, site-ul a permis anumite conţinuturi să rămână în continuare – precum unele videoclipuri ce promovează ideologia nazistă sau conspiraţioniştii care susţin că tragedia din 11 septembrie nu a avut loc.

    Astfel de videoclipuri, precum şi alte conţinuturi ale suprematiştilor vor fi interzise oficial de acum înainte.

    „Astăzi facem încă un pas înainte cu polticile noastre legate de discursul urii interzicând în mod clar conţinuturile ce susţin că un grup social ar fi superior altuia doar pentru a justifica discriminarea, separarea şi excluderea, folosind considerente legate de vârstă, gen, rasă, castă, religie sau orientare sexuală”, transmit oficialii companiei într-o postare pe blog.

    YouTube face parte din Google, care este deţinut de Alphabet, unul dintre cele mai mari conglomerate americane alături de Apple, Amazon şi Microsoft.

     

  • Premieră la nivel mondial: Finlanda promite să elimine total emisiile de carbon din ţară până în 2035

    Noul guvern finlandez a promis că va elimina total emisiile de carbon din Finlanda până în 2035, una dintre cele mai mari ambiţii asumate la nivel internaţional, potrivit The Independent.

    Într-un acord semnat de coaliţie săptămâna aceasta, care mai are prevederi precum cheltuieli mai mari pentru armament, noul guvern din Finlanda a anunţat că este pregătit să revormeze atât politicile ţării cât şi ale Uniunii Europene cu privire la încălzirea globală şi combaterea acestui fenomen.

    Antii Rinne, social-democratul care a devenit recent primul premier de stânga din istoria Finlandei din ultimii 20 de ani, a anunţat în faţa reporterilor că este momentul să „investească în viitor”.

    Ţinta este un compromis între cele cinci partide care fac parte din noul guvern, printre care social-democraţii, verzii şi un partid centrist – iar această ţintă va fi revăzută în 2025.

    Într-un gest simbolic, membrii noului cabinet guvernamental au luat tramvaiul spre conferinţa de presă.

     

     

     

  • FMI îi cere guvernului să elimine programul Prima Casă şi critică noul indice IRCC: „Un cost al volatilităţii ajunge să fie suportat de clienţi”

    Fondul Monetar Internaţional îi cere guvernului Dăncilă să elimine treptat programul Prima Casă şi critică noul indice de dobândă IRCC, spunând că este prea volatil şi afectează în mod direct clienţii băncilor.

    „Sunt două aspecte care ne îngrijorează. În primul rând, această măsură, acest indice, este foarte volatil. Şi sursa de volatilitate este dată de lipsă de lichiditate. Lichiditatea nu este neapărat legată de condiţia economiei. Dar când este utilizat ca indice, un cost al volatilităţii poate ajunge să fie suportat de clienţi. O altă problemă este că noi atunci când mergem la bancă, nu este normal să plătim la un indice care urmăreşte ceva ce deja s-a întâmplat în sistemul bancar, ar trebui raportat la un indice care urmăreşte starea viitoare a sistemului bancar”, spune Jaewoo Lee, şeful misiunii FMI în România, în timpul concluziilor după vizita anuală pe Articolul IV – în care revizuieşte starea şi perspectivele economiei.

    El i-a cerut guvernului s-a elimine în mod treptat programul Prima Casă, însă guvernanţii au alte planuri, potrivit proiectului de Ordonanţă de Urgenţă care prevede modificarea programului în ceea ce se va numi „O familie – O casă” – cu plafon maxim de până la 570.000 lei şi dobânzi fixe cuprinse între 0,9% şi 5,5%.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă. PNL anunţă că a depus proiectul de lege la Parlament

    „Ne ţinem din cuvânt: am început acţiunea pentru schimbarea în bine! Am depus, împreună cu colegi parlamentari PNL, propunerea legislativă care vizează eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă cu timp parţial precum şi eliminarea supraaccizei la carburanţi. Ne vom lupta în comisii şi în plen pentru reuşita acestui proiect reparatoriu şi benefic pentru locurile de muncă, nivelul de trai şi economie”, a scris Robert Sighiartău, pe Facebook.

    Acesta i-a îndemnat pe parlamentarii din Opoziţie, UDMR şi minorităţile naţionale să voteze proiectele de lege iniţiate de PNL.

    „Îi chemăm alături de noi pe toţi parlamentarii Opoziţiei, pe cei de la UDMR şi din grupul minorităţilor naţionale. Îi chemăm să voteze propunerea noastră legislativă chiar şi pe cei din PSD şi ALDE care realizează, în al treisprezecelea ceas, cât de mult rău au făcut aceste măsuri luate de guvernele PSD-ALDE inclusiv alegătorilor care i-au trimis în Parlament. Semnalul schimbării în bine a fost dat. Hai că se poate!”, a conchis Sighiartău.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Comisiei pentru IT: Eliminarea facilităţilor pentru IT-işti ar fi o imensă prostie

    “Eliminarea facilităţilor fiscale pentru ITişti ar fi o imensă prostie cu efect economic net negativ:

    1. Ar muta în buzunarul statului nişte bani care altfel rămân în economia privată. ITiştii cheltuiesc acei bani (pe care i-ar lua statul) pe servicii şi bunuri susţinând alte industrii. Statul pe de altă parte face ce-aţi văzut în reportajele Recorder despre PNDL.

    2. Ar lovi în competitivitatea unei industrii unde costul principal este cel cu forţa de muncă. Asta înseamnă mai puţine centre de dezvoltare deschise în România, relocări, locuri de muncă lipsă.

    3. Ar însemna mai multă emigrare decât acum (“brain drain”). Locurile de muncă din Vest devin şi mai atractive prin comparaţie.

    Efectul net ar fi mai puţini bani pentru bugetul de stat (deci exact invers decât cel urmărit) şi mai puţini bani în economia privată.

    De ce am vrea să luăm tesla şi să ne lovim în felul ăsta?”, a scris, pe Facebook, preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaţilor, deputatul USR Cătălin Drulă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Una dintre cele mai mari bănci britanice concediază sute de persoane

    Gigantul bancar HSBC vrea să concedieze sute de persoane din divizia de investiţii a băncii în încercarea de a-şi reduce costurile, potrivit unor surse citate de Bloomberg care scot la iveală planurile CEO-ului John Flint.

    Cel puţin 500 de locuri de muncă ar putea fi eliminate la nivel global, deşi numărul oficial al poziţiilor care vor fi eliminate nu a fost transmis încă.

    Greg Guyett, care a preluat recent controlul diviziei de global banking, se va ocupa de aceste reduceri de personal, potrivit surselor.

    Reducerile de personal ar trebui să înceapă la mijlocul lunii iunie şi vor fi finalizate spre sfârşitul anului. Acestea fac parte dintr-o schemă mai amplă de restructurare a creditorului, şi marchează ultima etapă a proiectului de reorganizare denumit „Project Oak”.

    „Liniile de business şi cele operaţionale sunt reevaluate constant pentru a fi siguri că avem oameni în poziţiile necesare în locurile potrvite”, a declarat HSBC.

     

  • Două femei fugite din Arabia Saudită, apel disperat către Google: Cer eliminarea unei aplicaţii/ Ce se află în spatele programului Absher

    Cele două surori se află în prezent sub protecţia autorităţilor de la Tbilisi.

     
    Cazulor lor a atras atenţia comunităţii internaţionale săptămâna trecută, printr-un cont pe Twitter numit GeorgiaSisters, prin intermediul căruia Wafa (25 de ani) şi Maha (28 de ani) au lansat un apel către ONU pentru a le trimite într-o ţară mai sigură decât Georgia.
     
    Surorile au călătorit în Georgia deoarece saudiţii nu au nevoie de viză pentru a intra în această ţară.
     
    Aplicaţia folosită pentru a supraveghea călătoriile externe ale femeilor din Arabia Saudită se numeşte Absher şi a fost dezvoltată de Ministerul de Interne de la Riad.  
     
    Aplicaţia, care acoperă o gamă largă de servicii guvernamentale, este disponibilă în Google Play şi le permite bărbaţilor să acorde sau să retragă permisiunea de călătorie „rudelor de sex feminin”.
     
    De asemenea, Absher afişează în timp real şi un flux informaţional legat de utilizarea paşapoartelor acestora.
     
  • Microsoft a eliminat pagini web folosite de hackerii iranieni pentru a lansa atacuri cibernetice

    Compania a transmis că grupul, care a fost urmărit din 2013, a încercat să spioneze activişti, jurnalişti, dizidenţi politici, lucrători din industria de apărare din Orientul Mijlociu, inclusiv pe cei care “au protestat împotriva regimurilor represive” din regiune.

    Hackerii au făcut acest lucru prin inducerea în eroare a oamenilor din acele organizaţii pentru a accesa link-uri rău intenţionate, care semănau cu branduri cunoscute, inclusiv Microsoft şi produsele sale LinkedIn, Outlook şi Windows, se arată în plângerea penală depusă de reprezentanţii Microsoft.

    Anunţul de miercuri a legat hackerii în ţara Iranului, dar nu în mod specific guvernului său. Un purtător de cuvânt al misiunii Iranului la Naţiunile Unite nu a răspuns miercuri la un e-mail şi un apel telefonic care solicită comentarii. Iranul a negat implicarea în alte eforturi de hacking identificate de Microsoft.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro