Tag: judecatori

  • MONITORUL JUSTIŢIEI Avocat Cătălin Oncescu: Implicaţiile deciziilor CCR privind completurile de 3 şi 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Efecte şi posibile căi reparatorii

    Potrivit Codului de procedură penală (art. 40), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă infracţiunile de înaltă trădare, infracţiunile săvârşite de senatori, deputaţi şi membri din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecătorii Curţii Constituţionale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de curţile de apel şi curţile militare de apel, precum şi apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    În ceea ce priveşte numărul de judecători care compun completurile de judecată, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară arată următoarele:

    în cauzele date în competenţa de primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de judecată este format din 3 judecători [art. 31 alin. (1) lit. a)].
    pentru apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se judecă de Completurile de 5 judecători [art. 24 alin. (1)].

    CITEŞTE mai departe ARTICOLUL din Monitorul Justiţiei

  • Cum a obţinut cel mai mare escroc al secolului XX peste 242 de milioane de dolari folosindu-se de „magie neagră”. Nu a petrecut nicio zi în închisoare

    De-a lungul anilor, a învârtit pe degete bănci, judecători, femei, şi sute de milioane de dolari. Povestea lui Foutanga Babani Sissoko, unul dintre cei mai mari escroci ai  secolului XX, este demnă de scenariul unui film, potrivit BBC.

    Povestea sa a început în august, 1995, odată cu vizita lui Sissoko la sediul central al Băncii Islamice din Dubai (DIB). După ce l-a convins pe managerul băncii să îi acorde un credit pentru o maşină, l-a invitat pe acesta să ia prânzul împreună. În timpul întâlnirii, Sissoko i-a spus lui Mohammed Ayoub că are puteri magice, şi că ar putea dubla orice sumă de bani.

    Cu toate că magia neagră este considerată blasfemie şi este interzisă în islam, Ayoub nu a rezistat tentaţiei şi la următoarea întâlnire i-a adus lui Sissoko o sumă de bani, pe care acesta, într-adevăr, a dublat-o. Încântat, managerul a căzut în plasă şi a continuat să îi furnizeze escrocului sume uriaşe, provenite, bineînţeles, din fondurile băncii.

    Când, într-un final, s-a aflat despre problemele financiare ale băncii, Sissoko era deja departe, în New York, unde, în noiembrie 1995, a pus la cale o nouă escrocherie. Şarmant, având reputaţia de „playboy”, acesta a cucerit o casieriţă a băncii Citibank, cu care s-a căsătorit, cu toate că mai avea şi alte soţii. În urma unei investigaţii a DIB împotriva Citibank, s-a descoperit că peste 151 de milioane de dolari au fost transferaţi fără autorizaţie corespunzătoare. Cazul a fost ulterior abandonat.

    Sissoko a decis să-şi urmeze visul de a-şi întemeia o companie de transport aerian pentru Africa de Vest, pe care a numit-o Air Dabia, după satul din Mali în care se născuse. Totuşi, în momentul în care a încercat să cumpere două elicoptere folosite la războiul din Vietnam, oferind o mită de 30.000 de dolari unui funcţionar, acesta l-a raportat, iar Interpolul a emis un mandat pentru arestarea lui Sissoko. Acesta a fost prins în Geneva, unde încerca să deschidă un nou cont bancar.

    Baba Sissoko a fost extrădat în S.U.A, dar nu a executat nicio zi de închisoare, deoarece a fost eliberat pe cauţiune, contra unei sumei de 20 de milioane de dolari, o sumă-record la acea vreme pentru statul Florida. Avocaţii săi au fost răsplătiţi cu automobile Jaguar şi Mercedes, achiziţii care, pentru Sissoko, erau la ordinea zilei. Acesta s-a remarcat, de asemenea, şi pentru acţiunile sale cartitabile. La un moment dat, el a donat 413.000 de dolari unei trupe de liceeni. Avocatul H. T. Smith îşi aminteşte că, într-o zi, l-a văzut pe Sissoko conducând prin cartier şi oferind bani oamenilor fără adăpost. „Mă gândeam că se aseamănă cu o variantă modernă a lui Robin Hood, deoarece nu înţeleg de ce ai fura bani pe care apoi să-i dai. Nu are sens”, spune acesta.

    Banca din Dubai încă îl căuta şi voia ca africanul să plătească. Sissoko ar fi furat de la banca din Dubai echivalentul a 242 de milioane de dolari. El a fost judecat în absenţă în Dubai şi a fost condamnat la trei ani de închisoare, dar Sissoko nu a ajuns niciodată la puşcărie deoarece între 2002 şi 2014 a fost un membru al parlamentului Mali, ceea ce îi oferea imunitate, iar în ultimii patru ani a fost protejat de autorităţile din Mali deoarece ţara nu avea niciun acord de extrădare cu nicio altă ţară.

    Întrebat de BBC dacă mai este bogat, Sissoko a zis că nu mai este bogat, ci sărac. Sfidând Interpolul, Sissoko a fost 20 de ani “pe fugă”, risipindu-şi banii. Nu poate părăsi niciodată Mali, dar este un cost mic având în vedere că nu a petrecut nicio zi în închisoare deşi a furat 242 de milioane de dolari folosindu-se de magia neagră.

  • Fostul preot Cristian Pomohaci va fi adus cu mandat în faţa judecătorilor

    Magistraţii de la Tribunalul Mureş au dispus recitarea lui Cristian Pomohaci cu mandat de aducere cu executare, după ce acesta nu s-a prezentat, luni, la şedinţa de judecare a dosarului de recunoaştere a vinovăţiei.

    „Acordă un nou termen de judecată. Recitarea inculpatului cu mandat de aducere cu executare în fapt potrivit art. 265 alin. 1 Cod Procedură Penală de la adresa indicată. Stabileşte următorul termen de judecată la data de 05 iunie 2019 ora 09, domnul avocat neformulând obiecţiuni cu privire la termenul şi ora stabilită”, se arată în soluţia pe scurt, publicată, luni, pe portalul instanţei.
     
    De altfel, Pomohaci nu s-a prezentat nici la termenele anterioare, anunţând că are unele probleme medicale, motiv pentru care magistraţii au decis, în luna martie, emiterea unei adrese către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov „pentru a comunica la dosarul cauzei dacă inculpatul Pomohaci Cristian Dorin a fost sau este internat la această unitate medicală, în caz afirmativ în ce perioadă s-a aflat internat şi sub supravegherea cărui medic s-a aflat, precum şi scopul internării”.
     
  • Donald Tusk, mesaj către Viorica Dăncilă: Poate că sunt de modă veche, dar este responsabilitatea judecătorilor şi nu a politicienilor să decidă cine este vinovat şi cine nu

    „Întrevedere cu PM @VDancila_PM despre parcursul #RO2019EU, #SibiuSummit, statul de drept. Poate că sunt de modă veche, dar continui să cred că este responsabilitatea judecătorilor şi nu a politicienilor să decidă cine este vinovat şi cine nu”, precizează Donald Tusk, într-un mesaj postat pe Twitter.
     
    Premierul Dăncilă, declara anterior întâlnirii cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, că va explica oficialilor de la Bruxelles despre măsurile din Justiţie, cum ar fi ordonanţa pe completurile de 5.
     
    Şeful Executivului anunţa, miercuri, că a discutat cu ministrul Justiţiei Tudorel Toader legat de ordonanţa ce vizează completurile de cinci judecători, dar că nu va intra în discuţie săptămâna aceasta, acum fiind prioritar bugetul.
     
  • Judecătorii CSM, despre înregistrarea din DNA: Sunt practici de intimidare prin ticluirea de dosare

    „Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a luat act, cu maximă îngrijorare, de conţinutul înregistrărilor recent apărute în spaţiul public care relevă, la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea, un mod de lucru având ca finalitate deturnarea scopului justiţiei. În acest sens, Secţia identifică potenţiale practici de intimidare, de presiune asupra judecătorilor prin ticluirea de dosare, inclusiv prin investigarea relaţiilor personale ori profesionale dintre aceştia în vederea obţinerii unor soluţii favorabile în cauzele instrumentate de respectiva unitate de parchet”, arată membrii Secţiei pentru judecători a CSM, printr-un comunicat de presă.

    Potrivit sursei citate, judecătorii CSM cer Inspecţiei Judiciare şi Secţiei pentru anchetarea magistraţilor să efectueaze „cu maximă operativitate, cercetările care se impun, absolut necesare pentru protejarea efectivă a independenţei judecătorilor şi pentru garantarea respectării drepturilor cetăţenilor la o justiţie dreaptă”.

    Precizările vin după ce în spaţiul public a fost publicată o înregistrare audio a unei şedinţe a DNA Oradea din ianuarie 2018, unde se vorbeşte de urmărirea penală a unor judecători ca să intre “frica în ei”.

    Avocatul care a publicat înregistrarea susţine, pe site-ul casei de avocatură pe care o reprezintă, că a primit înregistrarea anonim şi dă numele celor care ar fi participat la şedinţa DNA Oradea, spunând că le recunoaşte vocile personal. Astfel, el îi nominalizează pe procurorii Man Ciprian, Muntean Adrian, Ardelean Ciprian, Pantea Cosmin şi Rus Lucian, de la DNA Oradea.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Dana Gîrbovan, şefa Uniunii Judecătorilor, despre rezoluţia din PE: Un fel de ciorbă. Nu condamnă şi nu se denunţă protocoalele

    “Rezoluţia Parlamentului European împotriva României, sub pretextul că apară statul de drept, desconsideră însăşi valorile cuprinse în convenţiile şi tratatele invocate în preambul, valori pe care s-a fondat Uniunea Europeană. În primul rând, acest document este unul “politic”, după cum a spus şi preşedintele Comisiei LIBE din Parlamentul European, motiv pentru care trebuie citit în această cheie, a partizanatului diferitelor grupări politice europene, cu partide afiliate şi din România. 

    Acest fapt explică probabil de ce documentul este un fel de ciorbă, în care fiecare grup politic european, împreună cu partidele lor aferente din România, şi-a introdus propriile slogane, pentru vădite motive electorale”, a transmis, pe Facebook, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan.
     
    Gîrbovan susţine că, potrivit draftului, Parlamentul European exprimă “îngrijorări” cu privire la însăşi acţiunea de legiferare, ceea ce contravine conceptului de stat de drept şi democraţie.
     
    “Specific ordinii de drept, inclusiv în România, este că, din momentul în care un proiect de lege începe traseul în procedura legislativă în Parlament şi până când întră în vigoare, acesta parcurge un drum lung şi presărat cu filtre prin care opoziţia, puterea, ICCJ, Preşedintele, Avocatul Poporului, CCR să poată interveni pentru a corecta, modifica, îmbunătăţi orice text de lege ce încă nu a intrat în vigoare. Prin urmare, să te “îngrijorezi” cu privire la prevederi adoptate de Parlament, dar care NU au intrat în vigoare pentru că au fost declarate neconstituţionale de către CCR, fapt ce demonstrează că filtrele din procedura legislativă specifice statului de drept funcţionează, este pur şi simplu absurd şi demonstrează ignoranţa sau dispreţul respectivilor politicieni europeni pentru tot ce înseamnă, în fapt, procedura democratică de legiferare”, arată preşedintele UNJR.
     
  • Comisia Iordache: Reputaţia, motiv de eliberare din funcţie a judecătorilor şi procurorilor

    Comisia parlamentară pentru legile justiţiei a admis, miercuri, introducerea în OUG 92 a unui amendament care se referă la articolul 65 din legea de modificare a statutului magistraţilor.
     
    Astfel, judecătorii şi procurorii vor putea fi eliberaţi din funcţie ”în următoarele cazuri: (…) i) neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a) şi e) ori a condiţiei privind buna reputaţie, dacă în acest ultim caz se apreciază că nu se impune menţinerea în funcţie”.
     
    Amendamentul a fost susţinut de PSD, ALDE şi UNJR.
     
    De asemenea, un alt amendament adoptat se referă la promovarea procurorilor la PÎCCJ.
     
    „Pentru a fi promovaţi în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, cel puţin 10 ani vechime în funcţia de procuror sau judecător, cel puţin gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acest scop”, prevede textul aprobat de comisia parlamentară.
     
  • BREAKING Fostul şef ANAF, Sorin Blejnar, condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă

    Judecătorii Tribunalului Bucureşti l-au condamnat pe Sorin Blejnar la 6 ani de închisoare. Totodată, instanţa a menţinut pentru acesta controlul judiciar şi au dispus sechestru pe bunurile fostului şef ANAF până la concurenţa sumei de 12.513.894 lei. Decizia poate fi contestată.

    Sorin Blejnar, fostul şef ANAF, a fost trimis în judecată de către DNA Ploieşti, în anul 2016, sub acuzaţia de trafic de influenţă.

    Potrivit procurorilor, “ în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul A.N.A.F., inculpatul Blejnar Sorin, în calitatea mai sus menţionată, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective. Banii respectivi urmau să-i fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri”, spun procurorii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a comentat Dragnea SESIZAREA făcută “cu dedicaţie” de Viorica Dăncilă la CCR: Un nonsens

    „Fiindcă a facut-o Guvernul. Vă mai aduceţi aminte că a făcut o sesizare de dl. Tăriceanu parcă pe un conflict între Guvern şi, nu mai ştiu cine, Parchet. Sunt cei care sunt prevăzuţi cu acest drept de a putea face sesizări şi pot face sesizări pe orice speţă, nu numai dacă instituţia pe care o reprezintă ar fi într-un posibil conflict”, a declarat Liviu Dragnea, întrebat de ce CCR a fost sesizată de Executiv, nu de Parlament.

    Liviu Dragnea a spus că, înante de condamnarea în primă instanţă, nici Inspecţia Judiciară şi nici CSM nu s-au sesizat când moderatori de la televiziuni „ameninţau în mod direct” judecătorii din complet să îi dea o sentinţă de condamnare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PNL a sesizat CCR cu privire la Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

    ”Deputaţii Partidului Naţional Liberal au înaintat astăzi (miercuri – n.r.), 11 iulie a.c., Curţii Constituţionale a României sesizarea de neconstituţionalitate asupra modificării Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Demersul PNL a fost iniţiat alături de deputaţi ai USR. În cuprinsul sesizării, PNL a solicitat Curţii Constituţionale sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o serie de întrebări preliminare cu privire la respectarea principiilor statului de drept, a drepturilor privind accesul la o justiţie echitabilă şi stabilitatea sistemului judiciar din România. Demersuri similare au fost iniţiate în cazul Poloniei şi Portugaliei, în raport cu statutul magistraţilor”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Totodată, PNL a reiterat solicitarea adresată Curţii Constituţionale de a ţine cont de evaluarea Comisiei de la Veneţia asupra modificărilor aduse Legii 303/2004, respectiv de a suspenda soluţionarea cauzelor aflate pe rolul CCR până la publicarea analizei Comisiei de la Veneţia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro