Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, după întâlnirea cu premierul Victor Ponta, că UDMR va stabili până la 1 august şi numele succesorului său în funcţia de ministru al Culturii şi vicepremier.
“Am avut, luni, o întâlnire cu premierul Victor Ponta şi am stabilit ca plecarea mea din Guvern să aibă loc începând cu data de 1 august. Până atunci mă voi ocupa de problemele curente ale Ministerului Culturii şi de rectificarea bugetară care va avea loc. Până la 1 august, UDMR urmează să stabilească şi numele succesorului meu în funcţia de ministrul al Culturii şi vicepremier”, a spus Kelemen.
Potrivit acestuia, în cadrul întâlnirii cu Ponta s-a stabilit şi echipa de negociere a UDMR în cadrul coaliţiei guvernamentale.
“Din echipa de negociere a UDMR fac parte eu, apoi e vicepreşedintele politic, Borbely Laszlo, şi liderii celor două grupuri parlamentare ale UDMR din Senat şi Camera Deputaţilor”, a adăugat Kelemen.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply