Tag: stabilire

  • Povestea fondatorului Box, serviciu care are drept clienţi 40% din companiile Fortune 500

    Aaron Levie s-a născut în 1985 în Mercer Island, o suburbie a oraşului american Seattle. El a urmat cursurile Universităţii de Sud din California, pe care le-a întrerupt însă pentru a se dedica antreprenoriatului.

    Box a fost iniţial dezvoltat de Levie în 2004 ca un proiect pentru facultate; un an mai târziu, el părăsea şcoala pentru a conduce compania cu normă întreagă. Proiectul analiza opţiunile de stocare în cloud pentru companii; după ce a contactat mai multe organizaţii pentru a întreba cum îşi păstrează conţinutul şi datele, Levie a ajuns la concluzia că piaţa era fragmentată. El a văzut astfel o oportunitate de a construi o afacere de stocare a datelor în cloud ca o modalitate prin care persoanele fizice să poată accesa şi stoca documente şi fişiere. Levie şi prietenul său din copilărie Dylan Smith au înregistrat compania Box în aprilie 2005, în timp ce lucrau din casa părinţilor lui Smith. La scurt timp, au mutat sediul la Berkeley, California. Levie a preluat funcţia de CEO, în timp ce Smith a devenit CFO.

    Levie şi echipa sa au discutat cu antreprenorul Mark Cuban, acesta oferindu-le 350.000 de dolari şi devenind, astfel, primul investitor important.
    În 2007, pe măsură ce piaţa de stocare în cloud a consumatorilor devenea din ce în ce mai aglomerată, Levie şi Smith au decis să reorienteze compania către segmentul B2B. În octombrie 2009, Box a făcut prima achiziţie, cumpărând Increo Solutions pentru colaborarea documentelor şi tehnologia de previzualizare. Box şi-a extins operaţiunile în Europa în 2012, odată cu deschiderea primului său birou la Londra. În vara aceluiaşi an, în luna iulie, Box şi-a asigurat 125 de milioane de dolari într-o rundă de finanţare condusă de compania General Atlantic, căreia i s-au alăturat investitorii Bessemer Venture Partners, DFJ Growth, New Enterprise Associates, Sapphire Ventures (fosta SAP Ventures) şi Scale Venture Partners.

    În decembrie 2013, opt investitori au participat la o rundă de finanţare din seria F de 100 de milioane de dolari. În anul 2014, reprezentanţii Box anunţau că 40% din companiile Fortune 500 foloseau serviciile oferite de compania de stocare. Pe 23 ianuarie 2015, Box a prezentat oferta publică iniţială pe bursa de la New York. Deşi preţul unei acţiuni era stabilit la 14 dolari, tranzacţionarea a debutat la valoarea de 20,20 de dolari şi s-a închis la 23,23 de dolari. Prin listarea la bursă, compania a strâns 175 de milioane de dolari şi a stabilit o capitalizare de piaţă de aproximativ 1,6 miliarde de dolari. În mai 2018, capitalizarea de piaţă a Box atingea 3,96 miliarde de dolari; în prezent, compania este evaluată la 2,5 miliarde de dolari.

    Averea lui Aaron Levie este estimată la peste 100 de milioane de dolari.

  • Nu ştii vreun business sigur, în care să bag nişte bani şi să nu fac nimic, dar să-mi aducă 10-20% pe an?!

    „Aş vrea să bag nişte bani într-un business în care să nu fac nimic, să conducă altcineva, să-mi aducă 10-20% pe an, dar fără riscuri. Eu nu mai vreau să muncesc”.
    În real estate s-a fript din 2007-2008, la bursă – mai degrabă ar băga bani în bitcoin decât în acţiunile din România, fonduri mutuale – ce sunt alea?!
    Nu cred că este singurul antreprenor/investitor român care caută afaceri în care să pună nişte bani, afaceri sigure, fără risc, care să-i aducă un câştig de 10-20% pe an.
    Mulţi au auzit sau au citit despre modelul lui Warren Buffett, care a spus cândva că el caută businessuri în care să investească şi care să-i producă profit şi când el doarme.
    Afacerile în care trebuie să munceşti de dimineaţă până seara, alea nu sunt afaceri.
    Pe piaţă sunt foarte mulţi bani disponibili, depozitele bancare sunt pline, dar dobânzile sunt foarte mici. România este supergeneroasă, cu dobânzi la lei de 3-4% pe an, în condiţiile în care cursul nu s-a depreciat cu mai mult de 1,6% la 9 luni.
    Asta înseamnă în euro un câştig de 2% faţă de o dobândă de 0 şi ceva la sută, dacă nu chiar de minus zero şi ceva la sută, cât este acum în Occident.
    Bursa de la Bucureşti a adus câştiguri de peste 30% în acest an, dar trebuie să ai nervii tari, pentru că în orice moment te poţi aştepta la o schimbare legislativă care să afecteze afacerile companiilor. Cei care au făcut bani din bussinesuri tradiţionale pe care le-au vândut ar vrea să se ducă pe bursă sau să-şi pună banii în fonduri mutuale care investesc pe bursă sau în alte instrumente financiare, dar cer asigurări că vor câştiga cel puţin 10% în euro pe an, asigurări pe care nimeni dintre administratorii de fonduri mutuale nu le poate oferi.
    Antreprenorii din clasa de mijloc care au reuşit să clădească ceva de la zero în ultimii 10 sau 20 de ani încep să obosească, pentru că au tras mult de business, l-au adus până la un anumit nivel, iar acum vor să-şi ia o rentă sigură din el, ceea ce nu prea se poate.
    Trebuie să munceşti continuu pentru a-ţi ţine clienţii şi contractele.
    Toată lumea ar vrea să facă importuri, să ia o marfă din afară pe care să o plaseze în marile reţele din comerţ fără prea multă implicare şi cu banii recuperaţi foarte repede.
    Într-un business cu servicii nu ai ce să acumulezi, pentru că afacerea depinde de proprietar, de relaţiile lui. Compania nu are active, nu are mărci, nu ar avea ce să vândă unui potenţial investitor.
    Vasile Armenean a vândut Betty Ice cu o întreagă producţie de îngheţată în spate, cu un brand, cu fabrici, cu logistică etc.
    Într-un business cu servicii baza este omul, mintea şi energia lui, care ţine totul în picioare.
    Nu prea sunt afaceri, sau chiar deloc, în care să pui banii şi cineva să-ţi plătească o rentă lunară, iar tu să treci lunar sau anual să-ţi ridici banii.
    La început proprietarul poate să aibă un director care să conducă executiv businessul, dar la un moment dat şi acesta se va „revolta” şi îşi va cere partea.
    Dar dacă cunoaşteţi businessuri sigure, care să producă bani şi când proprietarul sau investitorul dorm, să aibă un manager cinstit, să-mi spuneţi.

  • Nu ştii vreun business sigur, în care să bag nişte bani şi să nu fac nimic, dar să-mi aducă 10-20% pe an?!

    „Aş vrea să bag nişte bani într-un business în care să nu fac nimic, să conducă altcineva, să-mi aducă 10-20% pe an, dar fără riscuri. Eu nu mai vreau să muncesc”.
    În real estate s-a fript din 2007-2008, la bursă – mai degrabă ar băga bani în bitcoin decât în acţiunile din România, fonduri mutuale – ce sunt alea?!
    Nu cred că este singurul antreprenor/investitor român care caută afaceri în care să pună nişte bani, afaceri sigure, fără risc, care să-i aducă un câştig de 10-20% pe an.
    Mulţi au auzit sau au citit despre modelul lui Warren Buffett, care a spus cândva că el caută businessuri în care să investească şi care să-i producă profit şi când el doarme.
    Afacerile în care trebuie să munceşti de dimineaţă până seara, alea nu sunt afaceri.
    Pe piaţă sunt foarte mulţi bani disponibili, depozitele bancare sunt pline, dar dobânzile sunt foarte mici. România este supergeneroasă, cu dobânzi la lei de 3-4% pe an, în condiţiile în care cursul nu s-a depreciat cu mai mult de 1,6% la 9 luni.
    Asta înseamnă în euro un câştig de 2% faţă de o dobândă de 0 şi ceva la sută, dacă nu chiar de minus zero şi ceva la sută, cât este acum în Occident.
    Bursa de la Bucureşti a adus câştiguri de peste 30% în acest an, dar trebuie să ai nervii tari, pentru că în orice moment te poţi aştepta la o schimbare legislativă care să afecteze afacerile companiilor. Cei care au făcut bani din bussinesuri tradiţionale pe care le-au vândut ar vrea să se ducă pe bursă sau să-şi pună banii în fonduri mutuale care investesc pe bursă sau în alte instrumente financiare, dar cer asigurări că vor câştiga cel puţin 10% în euro pe an, asigurări pe care nimeni dintre administratorii de fonduri mutuale nu le poate oferi.
    Antreprenorii din clasa de mijloc care au reuşit să clădească ceva de la zero în ultimii 10 sau 20 de ani încep să obosească, pentru că au tras mult de business, l-au adus până la un anumit nivel, iar acum vor să-şi ia o rentă sigură din el, ceea ce nu prea se poate.
    Trebuie să munceşti continuu pentru a-ţi ţine clienţii şi contractele.
    Toată lumea ar vrea să facă importuri, să ia o marfă din afară pe care să o plaseze în marile reţele din comerţ fără prea multă implicare şi cu banii recuperaţi foarte repede.
    Într-un business cu servicii nu ai ce să acumulezi, pentru că afacerea depinde de proprietar, de relaţiile lui. Compania nu are active, nu are mărci, nu ar avea ce să vândă unui potenţial investitor.
    Vasile Armenean a vândut Betty Ice cu o întreagă producţie de îngheţată în spate, cu un brand, cu fabrici, cu logistică etc.
    Într-un business cu servicii baza este omul, mintea şi energia lui, care ţine totul în picioare.
    Nu prea sunt afaceri, sau chiar deloc, în care să pui banii şi cineva să-ţi plătească o rentă lunară, iar tu să treci lunar sau anual să-ţi ridici banii.
    La început proprietarul poate să aibă un director care să conducă executiv businessul, dar la un moment dat şi acesta se va „revolta” şi îşi va cere partea.
    Dar dacă cunoaşteţi businessuri sigure, care să producă bani şi când proprietarul sau investitorul dorm, să aibă un manager cinstit, să-mi spuneţi.

  • Noi beneficii pentru BUGETARI votate prin Ordonanţă de Urgenţă

    Ministrul Turismului, Bogdan Trif a declarat miercuri, că românii vor putea alege din 2020 între voucherele de vacanţă pentru sezon şi extra-sezon. Valoarea voucherelor pentru extra-sezon va fi de 2080 de lei, iar modificarea va fi efectuată prin OUG, susţine ministrul.
     
    “Am stabilit să extindem voucherele de vacanţă pentru extra-sezon, repectiv pentrul lunile octombrie-noiembrie, aprilie-mai. Pe perioada acestor luni oamenii o să beneficize de o sumă mai mare, de 2080 de lei. Oamenii trebuie să opteze pentru ce tip de vouchere vor să acceseze pentru anul următor”, a mai declarat ministrul. Modificarea va fi stabilită “în curând, prin Ordonanţă de Urgenţă”, a asigurat acesta.

    Ministrul a mai spus că 10% dintre voucherele de vacanţă emise au fost în mediul privat, ca urmare a măsurilor de eliminare a taxelor.

    “Voucherele de vacanţă au fost principalul motor de dezvoltare în turism în 2018, mai mult decât atât, pe lângă măsura socială, aceşti bani au ajuns în mediul privat. Pentru că sectorul turistic din România este 95% privat. Deci a fost un ajutor direct pe care l-am dat mediului privat. Pe lângă faptul că am uşurat foarte mult taxele. Dacă acum trei ani de zile în sectorul turistic era cea mai mare fiscalitate din Uniunea Europeană acum avem cea mai mică fiscalitate. Nu o spunem noi, o spune Uniunea.

    Putem să vorbim de TVA de 5%, impozitul specific, aceste vouchere de vacanţă care au intrat în bugetul lor, retevenţe 0 la apele geotermale utilizate în scop turistic. În 2019, conform datelor raportate de agenţiile care emit vouchere de vacanţă, peste 10% au fost emise de către mediul privat. Am creat posibilitatea şi mediului privat să emită aceste vouchere de vacanţă şi anume am eliminat toate taxele: CAS, CASS şi este doar impozitul pe venit: acel 10%, în rest taxele au fost eliminate astfel că mediul privat a putut să ofere aceste vouchere de vacanţă şi angajaţilor”, a declarat Bogdan Trif.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • DIICOT cere ajutorul FBI pentru a stabili ADN-ul Luizei Melencu, în lipsa unui laborator autorizat în România

    Procurorii DIICOT au dispus, vineri efectuarea unei cereri de asistenţă judiciară în materie penală cu autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii, respectiv Biroul Federal de Investigaţii (F.B.I.), pentru efectuarea unei expertize genetice prin care să se stabilească profilul genetic (ADN mitocondrial şi cromozomial) al Luizei Melencu, analiza genetică de tip mitocondrial neputând fi efectuată pe teritoriul României de către niciun laborator autorizat, la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” efectuându-se doar analiza genetică de tip cromozomial, informează DIICOT.

    În acest sens, au fost puse la dispoziţia Biroului Federal de Investigaţii fragmentele osoase ce urmează a fi supuse analizei.

    „Prin aceeaşi comisie rogatorie, s-a solicitat asistenţa specialiştilor din cadrul F.B.I. în vederea stabilirii profilului psihologic/comportamental al inculpatului Dincă Gheorghe. Precizăm faptul că, în cauză nu există date sau indicii care să conducă la ipoteza implicării în vreun fel a vreunui cetăţean american în activităţile ce formează obiectul dosarului de urmărire penală, iar efectuarea unei comisii rogatorii cu Statele Unite ale Americii este motivată exclusiv de înalta specializare a F.B.I. în materia analizelor şi expertizelor în cauze de acest gen”, explică procurorii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum să îţi deschizi un restaurant care să aibă şi succes

    Dacă ar fi să analizăm motivele principale, din experienţa situaţiilor întâlnite la clienţii noştri, situaţia stă cam aşa: majoritatea pornesc cu temele nefăcute, fără să aibă un plan de afaceri realist şi fără să cunoască toate reglementările din acest domeniu, care au un grad foarte ridicat de complexitate.

    Pornind fără o bază solidă şi fără un sistem de proceduri, este foarte greu să nu te pierzi în probleme, în controlul oamenilor şi în relaţiile adesea dificile cu autorităţile şi furnizorii. Fiecare angajat, dacă nu are un training pe un standard anume, tinde să inventeze lucruri, abordări, reţete etc.

    În al doilea rând, reglementările din domeniu au pus în multe cazuri lacătul pe uşa locaţiilor. Atât cât ţine de fiecare proprietar în parte, trebuie să încerce să se adapteze pe cerinţe. În ceea ce priveşte reglementările fiscale, salarii etc. este important ca un viitor proprietar de locaţie horeca să cunoască faptul că are nevoie de un capital de supravieţuire, cel puţin 9 luni de zile. Această piaţă este foarte dinamică, având multe variabile incontrolabile: vremea, sezonul, zilele libere etc., pentru care trebuie să fie pregătit financiar.

    De asemenea, o mare problemă pe piaţa românească este lipsa constanţei în ceea ce oferă un restaurant, atât în materie de produse, cât şi de servicii. Aceste două aspecte merg mână în mână. Dacă un client a venit o dată şi a fost mulţumit, a doua oară va veni cu cel puţin aceleaşi aşteptări. Dacă a doua oară sau a treia oară este mai prost, deja a patra oară se va duce în altă parte. Concurenţa este foarte strânsă şi piaţa nu iartă astfel de abateri.

    Mai ales pentru antreprenorii fără multă experienţă, o dificultate cu repercusiuni grave asupra bunului mers al afacerii este lipsa controlului asupra costurilor. Poţi avea clienţi, dar chiar şi aşa te poţi afla în ipostaza de a închide locaţia. Costurile cu resursa umană constant schimbătoare, costurile de materie primă care nu sunt controlate după un plan bine pus la punct şi un flux operaţional greoi pot conduce de cele mai multe ori la faliment. Inventarele şi menţinerea cât mai constantă a costurilor de achiziţie sunt puncte cheie.

    De multe ori, entuziasmul începutului face ca alegerea locaţiei să fie nefericită în raport cu targetul pe care fiecare antreprenor şi-l stabileşte. De exemplu, dacă deschizi un restaurant fine dining în apropierea unui campus studenţesc sau un fast-food într-o zonă corporatistă, te vei confrunta în scurt timp cu o problemă în atragerea clientelei.

    Mereu trebuie să ştii cui te adresezi, iar locaţia şi canalele de promovare trebuie să fie îndreptate doar în direcţia aceea. Dacă poziţia restaurantului nu este aplicabilă segmentului căruia te adresezi, degeaba investeşti în promovare. Trebuie să ai o nişă clară, pe această direcţie trebuie să mergi. Nu poţi oferi de toate într-un singur loc, încercând să mulţumeşti pe toată lumea, pentru că nu-ţi vei putea susţine afacerea.

    Aşa încât planificarea riguroasă şi obiectivă cu ajutorul unui consultant specializat este esenţială înainte de o investiţie în horeca.

    În momentul în care începem să conturăm o strategie cu un client de-al nostru aflat la început de drum, ţinem cont de o serie de etape. În primul rând, un investitor trebuie să ştie ce îşi doreşte, să aibă o idee clară, care poate fi susţinută de piaţă. Nu orice idee de business care ne trece prin cap se poate materializa într-o investiţie profitabilă.

    Odată certificată direcţia bună, trebuie identificată o locaţie. Acest proces poate dura luni de zile, iar noi avem o procedură standard şi câteva criterii stricte pentru identificarea locaţiilor.  Trebuie să te asiguri că locaţia ta este punctul de întâlnire optim, prin diferite canale, cu segmentul de clienţi căruia te adresezi, prin direcţia propusă şi cercetată.

    După identificarea locaţiei cu scor optim pentru afacerea ta, trebuie să pui pe hârtie tot ceea ce ai de făcut, un pre-opening plan.

    Acel pre-opening plan cuprinde de la necesitatea formării unei echipe de lucru (constructor, architect, designer, furnizori mobilier şi echipamente) la necesarul de autorizaţii şi avize, bugetarea primilor ani de activitate, necesarul dezvoltării unui meniu cu toate procedurile ce îl implică, la promovare, grafică, organigramă, responsabilităţi ale staffului, programe de training şi până la necesarul de şerveţele pe care trebuie să le achiziţionezi până în ziua deschiderii locaţiei tale.

    O altă categorie de clienţi cu care lucrăm sunt cei care au deja o locaţie funcţională, dar se confruntă cu diverse probleme, fie legate de resursa umană, fie de cash-flow, fie de fluxul tehnologic deficitar. Am avut recent un client care a simţit că profitul de la sfârşitul lunii este prea mic în raport cu numărul de clienţi pe care îi servea. Aici am intervenit în fluxul operaţional al afacerii, reuşind să identificăm şi să remediem punctele nevralgice ale afacerii, prin care se pierdeau bani. Începând de la structura de personal, la produsele de meniu care produceau pierdere, la eficientizarea procedurilor de preparare şi până la trainingul personalului în relaţia cu clienţii, la modificarea şi standardizarea nomenclatorului de produse şi relaţiile cu furnizorii.

    Am creat un flux complet de operare umană şi tehnologică, standardizat, controlabil, care a adus îmbunătaţiri vizibile în situaţia de profit şi pierdere din partea proprietarului, precum şi îmbunătăţiri în zona de sală, vizibile pentru clienţi. Dacă ar fi să tragem o concluzie, este important ca oricine se gândeşte la un business în domeniu să ştie că o investiţie în horeca presupune nu doar o investiţie financiară considerabilă, ci şi o investiţie mare de timp şi o serie de compromisuri ce trebuie făcute.  Nu există program de lucru, nu este o alegere potrivită pentru cei slabi de înger, dar, în acelaşi timp, satisfacţiile sunt uriaşe pentru orice antreprenor care porneşte la drum cu planul afacerii bine pus la punct.

  • Ministerul finanţelor stabileşte regulile fiscale privind bacşişul

    Proiectul de act normativ, pus în dezbatere publică, cuprinde definirea bacşişului în vederea evidenţierii acestor sume pe bonul fiscal, instituirea obligaţiei de evidenţiere pe bonul fiscal a bacşişului încasat de la clienţi, în cazul serviciilor de restaurant, baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor, indiferent de modalitatea de plată a acestuia (card/numerar/substitute de numerar). Evidenţierea bacşişului pe bonul fiscal nu este obligatorie pentru livrările la domiciliu.

    Actul interzice condiţionarea, sub orice formă, a livrărilor de bunuri sau a prestărilor de servicii de acordarea bacşişului. Se instituie obligaţia operatorului economic de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal. Nota de plată va conţine rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului pe care acesta doreşte să îl ofere.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată apartamentul Margaretei Pâslaru din New York! Valorează 1,2 milioane de dolari

    Familia artistei s-a stabilit la New York, dar Margareta şi partenerul ei de viataţă au revenit în ţară după 1989, în timp ce Ana Maria a preferat să rămână în America, mai ales că lucra în domeniul bancar, unde avea un post bine plătit.

    La un moment dat, Margareta Paslaru a figurat ca proprietar al unui apartament din Brooklyn, unul dintre cele mai cunoscute cartiere ale New York-ului, evaluat in prezent, pe site-urile de imobiliare, la 1,2 milioane de dolari, conform unui ziar monden.
    Apartamentul are 111 metri patrati şi se afla intr-o cladire ridicata in 2007. Ulterior, locuinta a trecut pe numele fiicei Margaretei Paslaru si sotului acesteia, Juan Sanchez.

    Vezi imagini pe www.one.ro

  • A fost stabilit un nou record! Ea este femeia care a stat cel mai mult în spaţiu

    Koch, în vârstă de 40 de ani, a sosit pe ISS pe 14 martie, pentru o misiune care urma să dureze şase luni. Misiunea ei a fost prelungită până în februarie 2020.
     
    Anterior, recordul în domeniu i-a aparţinut tot unei astronaute a NASA, Peggy Whitson, care a petrecut 288 de zile la bordul ISS, în anii 2016 – 2017, potrivit Agenţiei spaţiale americane.
     
    Jennifer Fogarty, şef al Human Research Program al NASA, a declarat că misiunea lui Koch va ajuta la obţinerea mai multor date despre efectele misiunilor de lungă durată în spaţiu asupra organismului uman, în vederea pregătirilor călătoriilor pe Lună şi Marte.
     
  • Tensiuni în alianţa PSD-ALDE. Călin Popescu Tăriceanu este nemulţumit de PSD: Am stabilit că încheiem subiectul pe justiţie până la 1 martie

    „Noi am discutat mai demult ca să închidem agenda cu justiţia până la 1 martie. Acesta a fost unul din subiectele pe care le-am discutat la un moment dat împreună cu doamna prim-ministru, cu Liviu Dragnea, în cadrul unei reuniuni informale, ca să închidem aceste subiecte. Astăzi suntem pe 11 aprilie şi noi stăm încă şi discutăm, dăm ordonanţele, reia Parlamentul procesul, şi despre alegerile europene ce discutăm? –Păi domne staţi puţin că în România s-ar putea să se dea OUG-. Aşa este. Cei din Opoziţie bineînţeles că profită şi cei din Parlamentul European intervin în această chesiune”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la DC News.
     
    Liderul ALDE a afirmat că subiectul nemulţumirilor la adresa lui Tudorel Toader constituie avantaj la alegeri, pentru opoziţie şi pentru Parlamentul European.
     
    „Tudorel Toader este extrem de criticat şi a fost în ultima perioadă în privinţa reformei din justiţie. A fost criticat de opoziţie, acum ajunge să fie criticat de majoritatea care susţine Guvernul. (…) E foarte greu de tranşat acest subiect. Este o inflamare pe care o văd şi eu mi-aş fi dorit ca această problemă să fi fost soluţionată şi închisă mai demult, pentru că ea perturbă campania pentru alegerile pentru Parlamentul European.