Cea mai recentă licitaţie a fost organizată vineri de administratorul judiciar, firma Management Reorganizare Lichidare Iaşi, însă la fel ca şi la precedentele 20 de încercări niciun investitor nu a fost interesat să cumpere activele scoase la vânzare.
“Nu s-a prezentat niciun cumpărător la licitaţia din 2 mai. Vom organiza pe 23 mai o nouă licitaţie, la acelaşi preţ. Avem discuţii cu diverşi investitori, dar aceştia sunt doar în stadiul de a prospecta piaţa. Nu s-a concretizat nicio discuţie în achiziţia documentaţiei”, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii administratorului judiciar.
Activele au fost scoase iniţial la vânzare la un preţ de 53 de milioane de lei (circa 12 milioane de euro), prima licitaţie fiind organizată în august 2012. De atunci preţul a fost redus, astfel că la licitaţia de la sfârşitul săptămânii trecute preţul de pornire a fost de 45 milioane de lei ( peste 10 milioane de euro), cu 15% sub cel iniţial.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply