PPMT pune în dezbatere publică două proiecte de lege privind AUTONOMIA Ţinutului Secuiesc

 Preşedintele PPMT, Toro T. Tibor, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că un grup de lucru din partid a elaborat, în ultimul an, un pachet cuprinzând două legi referitoare la autonomie, pe care le supune dezbaterii publice şi aşteaptă ca şi UDMR să-şi prezinte propriul proiect, pentru a le “armoniza”.

“Am adresat o rugăminte colegilor de la UDMR, să facă public rezultatul acelui efort deosebit pe care îl depun de un an încoace – la Congresul lor din martie anul trecut au luat decizia de a forma o comisie şi de a elabora un proiect de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc. Să facă public unde au ajuns cu această activitate de codificare (…) Nu am primit niciun răspuns relevant în acest sens şi PPMT a hotărât să iniţieze o dezbatere publică pe acest subiect. Dorim să lansăm un pachet de proiecte legislative privind aceste deziderate. Credem că dreptul la autonomie este un drept constituţional, care trebuie să fie în Constituţia României, acum facem public un set de două proiecte legislative, care pune în practică acest drept constituţional la autonomie”, a spus Toro.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *