Conform surselor citate, procurorii DNA Timişoara care fac percheziţii, marţi dimineaţă, la Ocolul Silvic privat de la Nadăş aparţinând familiei Colţeu i-au anunţat pe membrii familiei că va fi pus sechestru asigurător pe toate bunurile acestora, inclusiv pe cele 8.700 de hectare de teren care le-au fost retrocedate.
Acţiunea anchetatorilor este coordonată de DNA – Serviciul teritorial Timişoara.
Conform unor surse judiciare, procurorii anticorupţie din Timişoara au suspiciuni cu privire la un dosar în care se vorbeşte despre abuz în serviciu în ceea ce priveşte restituirea satului Nadăş din judeţul Arad.
Percheziţiile de marţi dimineaţă au loc la două cabinete notariale din municipiul Arad, precum şi la un ocol silvic din satul Nadăş care aparţine familiei Colţău, cea care a câştigat în instanţă retrocedarea a peste 8.700 de hectare de teren, aproape tot extravilanul satului.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply