BusinessMagazin

Tag: teren

  • Cum a ajuns o proprietate din Hollywood evaluată la 1 mld. dolari să coste cât un apartament cu două camere din Bucureşti

    Cunoscută sub numele de „Muntele” (Mountain) proprietatea a fost supusă unor litigii, care i-au pus pe moştenitorii lui Mark Hughes, fondatorul Herbalife, în faţa mai multor infractori şi criminali condamnaţi care au crezut că au fost la un pas de afacerea vieţii.

    Proprietatea a fost pusă la vânzare în schimbul a un miliard de dolari anul trecut, însă nu se ştia pe atunci cine era proprietarul sau dacă terenul este eligibil de fapt pentru a fi pus spre vânzare sau nu, precum şi dacă scopul era de fapt de a cere un preţ de 10 ori mai mare decât valora de fapt.

    Un an mai târziu şi după două proceduri de faliment, Muntele a fost licitat recent într-o procedură de execuare silită al cărei rezultat a fost faptul că un fond al familiei Hughes a răscumpărat proprietatea pentru suma de 100.000 de dolari, cu o datorie estimată însă la 200 de milioane de dolari, acumulată de la începutul derulării conflictelor legate de această proprietate. (Preţul de 100.000 de dolari este similar cu cel al unui apartament nou construit în Bucureşti, de doar două camere)

    Licitaţia a însemnat sfârşitul pentru Charles „Chip” Dickens, un investitor din Atlanta care a împrumutat 45 de milioane de dolari de la familia Hughes în 2004, în încercarea de a face o avere din această proprietate, precum şi pentru Victorino Noval şi fiul său,  un cuplu de investitori cubanezi care au promis să îl salveze pe Dickens la un moment dat.

    Cel mai probabil terenul va ajunge să fie mult prea costisitor pentru familia Hughes pentru că probabilitatea de a plăti datoria de 200 milioane de dolari pe care proprietatea a acumulat-o până în prezent rămâne nesigură. Cu toate acestea, o altă proprietate aflată destul de aproape de Muntele a fost vândută recent la un preţ record de 120 milioane de dolari – pe aceasta se afla însă şi un conac.

  • Christian Năsulea despre scandalul impozitării sectorului IT. “Toată lumea trebuie impozitată la fel şi toată lumea trebuie impozitată mai puţin”

    Scandalul impozitării sectorului IT a stârnit mai multe reacţii şi discuţii în contradictoriu. Pe de-o parte s-au aflat cei care susţin că toată lumea ar trebui impozitată la fel, pe de altă parte cei care sunt de părere că facilităţile fiscale acordate sectorului IT au contribuit masiv la dezvoltarea acestuia din ultimii ani şi că ar trebui ca această practică să continue. Profesorul universitar Christian Năsulea este de părere că dezvoltarea sectorului IT pe baza facilităţilor fiscale duce la o concluzie: toată lumea ar trebui impozitată mai puţin.

    „Avem o chestiune în economie care se numeşte curba Laffer şi care practic arată că există un punct optim în care statul colectează cei mai mulţi bani la buget şi că acest punct optim nu este acolo unde taxele sunt foarte mari, ci undeva unde taxele sunt relativ mici, suportabile, la un nivel pe care populaţia îl simte ca fiind just. Este o greşeală să crezi că vei colecta mai mulţi bani la buget crescând taxele”, a spus lect. univ. dr. Christian Năsulea, profesor de economie în cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Astfel, profesorul a adus un argument pentru care dimensiunea şi numărul de taxe să fie mai mici în România. De asemenea, în cadrul interviului acordat revistei Business Magazin, Christian Năsulea mai spune că facilităţile fiscale acordate sectorului IT şi dezvoltarea ulterioară a acestuia arată că toate sectoarele ar trebui impozitate mai puţin.

    „E corect ca munca să fie impozitată la fel. Toată munca, până la urmă, e tot muncă. Munca pe care o depune un programator nu e cu nimic mai specială decât munca pe care o depune un şofer de TIR. Sunt tot nişte oameni, care cu eforturile şi capacităţile lor generează valoare adăugată. Ar trebui ca terenul de joc să fie egal pentru toată lumea, toată lumea să fie egală în faţa legii fiscale. Concluzia pe care putem să o tragem, văzând ce bine a mers sectorul IT scutit de impozite, este că ar trebui să impozităm mai puţin pe toată lumea.”

    Christian Năsulea mai crede că aparatul bugetar român actual este supradimensionat şi neproductiv, iar o parte dintre angajaţii din sectorul public ar putea contribui la dezvoltarea economică din România şi ar putea avea venituri mai mari în sectorul privat.

    „De fapt, trebuie să încetăm să mai luăm atât de mulţi bani de la oamenii productivi şi să facem sectorul public să fie mai mic, pentru că oricum un sector public atât de mare nu ne ajută, nu îi ajută nici pe oamenii aceia care sunt angajaţi acolo, de fapt, pentru că îi ţine blocaţi într-un fel de capcană a sărăciei. Ar avea venituri mai mari dacă s-ar duce să lucreze într-un sector privat care să nu fie tras înapoi atât de mult de greutatea sectorului public. Ar trebui să muncească mai mult, dar nu ar fi blocaţi într-un dead-end job (fără perspective – n.red.).”

    De asemenea, în ideea în care s-ar putea lua o măsură pentru creşterea colectării de taxe la bugetul de stat, profesorul mai crede că, dacă este greu să se reducă dimensiunea taxelor, numărul taxelor ar putea scădea şi astfel statul ar fi mai performant în colectarea acestora.

    „În primul rând cred că ne dezavantajează foarte tare în România faptul că avem taxe foarte mari şi foarte multe. Este mai greu să scazi foarte rapid dimensiunea taxelor, dar cred că se poate face ceva ca să scadă rapid numărul lor. Dacă s-ar putea ajunge de la zecile de taxe, impozite, accize şi contribuţii care trebui plătite în momentul de faţă, la o structură mai fiabilă cu un număr foarte mic de taxe şi contribuţii, ca să poată fi făcute declaraţiile mult mai uşor, cred că ne-ar ajuta enorm. Asta ar fi măsura numărul unu care ar trebui luată astăzi de Ministerul de Finanţe.”

    Continuând ideea optimizării fiscal-bugetare şi creşterea calităţii vieţii populaţiei, Năsulea mai spune că este nevoie de o reformă şi în zona serviciilor educaţionale. El dă ca exemplu ideea voucherelor, în care statul colectează banii pentru educaţie şi acordă automat un voucher pentru fiecare copil, cu care părinţii să se poată duce să achiziţioneze de unde doresc servicii educaţionale pentru copiii lor.

    „Este ineficient să fii obligat, ca părinte, să duci copilul la o şcoală pe care tu nu o consideri OK şi să fie nevoie să plăteşti suplimentar nişte sume ca să îi iei meditaţii dacă vrei să aibă parte de o educaţie de calitate. Învăţământul ar fi în continuare obligatoriu şi gratuit pentru copii, însă, lăsând decizia de achiziţionare a serviciilor educaţionale în mâinile părinţilor, am crea o piaţă concurenţială care ar duce la o îmbunătăţire semnificativă a calităţii în învăţământul românesc.”

    Sectorul public arhaic şi sectorul privat în era tehnologiei

    România se află pe locurile de la coada clasamentului european în ceea ce priveşte gradul de digitalizare în sectorul public, dar şi în ceea ce priveşte competenţele digitale ale populaţiei. Cu toate acestea, sectorul IT este unul foarte dezvoltat, iar competenţele românilor din domeniu sunt recunoscute la nivel mondial.

    „Facem confuzia de a considera că statul român este egal cu România. România este o ţară care, din punct de vedere tehnologic, este foarte avansată. În mediul privat se întâmplă lucruri absolut incredibile”, explică profesorul. „România este, de fapt, superdezvoltată din acest punct de vedere; suntem în urmă doar în ceea ce priveşte sectorul public. Statul român este cel care este arhaic, care nu progresează, pentru că avem un stat supradimensionat, pentru că motivaţia celor care au condus în ultimii ani nu a fost să ducă societatea mai departe, ci să obţină foloase în nume propriu, şi astfel am ajuns să fim neperformanţi în domeniul ăsta.” Mai mult decât atât, completează Năsulea, sectorul public este cel care trage în jos sectorul privat.

    În următorii 15-20 de ani se vor accentua efectele a ceea ce se vede deja manifestându-se acolo unde apar tehnologii noi care schimbă modelele tradiţionale. Se observă că în foarte multe domenii apar tehnologii care schimbă regulile jocului din acel sector, mai spune profesorul, oferind exemplul conflictului dintre companiile de ridesharing şi cele de taxi.

    „Avem ca exemplu conflictul dintre Uber şi firmele de taxi, care, în opinia mea, este rezultatul unei schimbări ireversibile. Intrarea pe piaţă a serviciilor de ridesharing a schimbat modelul tradiţional de alocare a resurselor pe piaţa transportului de persoane, într-un mod care face să fie practic imposibil să stăm pe loc sau să ne mai întoarcem la modul în care se făceau lucrurile înainte. Oamenii care se luptă astăzi cu schimbarea asta sunt ca birjarii de acum 100 de ani care protestau împotriva automobilului. Nu au putut să oprească automobilul şi de fapt este nerezonabil să încerci să te lupţi cu o schimbare de genul acesta. Cred că acesta este trendul, acesta este tipul de modificări care se vor manifesta în toate sectoarele economice.”

    O altă tendinţă de viitor este mobilitatea ridicată a forţei de muncă şi a oamenilor în general. Persoanele nu se mai identifică neapărat cu locul în care s-au născut şi tind să aibă o mobilitate mult mai mare decât în trecut, crede Năsulea. „Ce observ eu, din interacţiunea cu studenţi din diverse ţări, este o creştere a mobilităţii oamenilor. Văd tot mai mulţi studenţi care, de exemplu, sunt născuţi în Guatemala, au făcut facultatea undeva în SUA, după care au venit în Europa să deschidă un start-up în Berlin, după care s-au înscris la un master în Marea Britanie şi s-au mutat în ultimul an la Sofia ca să lucreze în consultanţă. Este şi mai interesant că acest fenomen nu se manifestă doar într-o anumită pătură a societăţii, ci la nivel general. Aceasta este o modificare substanţială care a început recent şi va schimba regulile jocului.”

    Una dintre tehnologiile viitorului este blockchain, specialiştii apreciindu-i utilitatea în diferite zone – cu precădere în sistemul public, dar implementată de obicei în sectorul privat. Astfel, tehnologia blockchain ar putea fi folosită, spre exemplu, pentru a rezolva probleme legate de proprietate, eliminând în timp mare parte a litigiilor legate de cine deţine un teren, explică Năsulea. „Dacă ar fi folosit un blockchain pentru a securiza aceste date, ar fi preîntâmpinate problemele foarte frecvente în unele ţări, unde drepturile de proprietate asupra terenurilor sunt slabe pentru că nu există suficiente informaţii.” Tehnologia aceasta ar putea să scutească sistemul public de cheltuieli suplimentare cu personalul şi expertizele; de asemenea, ar putea elimina sau reduce riscul de fraudă.

    Întrebat ce crede despre datele de creştere economică ale României şi la nivel global, profesorul crede că cifrele nu sunt foarte concluzive şi că ar trebui o mai mare transparenţă când vine vorba de modul de calcul al acestora.

    „În România am declarat câţiva ani la rând rate de creştere economică mari. E important să înţelegem modul în care se calculează aceste creşteri şi e greu de spus câtă semnificaţie au cifrele acestea fără să avem acces la metoda de calcul. Oare modul în care s-au calculat datele este corect? Oare au fost luate în considerare toate variabilele? Oare cât de mari sunt acele porţiuni ale economiei care nu pot fi măsurate?”

    Printre porţiunile economice care nu pot fi măsurate cu precizie şi pot fi doar estimate se numără şi economia informală. Activităţile economice care implică mărfuri interzise sau produse legale, dar comercializate ilegal sunt dificil de măsurat din simplul motiv că actorii implicaţi nu vor să fie identificaţi. De asemenea, economia informală se poate referi şi la activităţi cum ar fi remiterile din străinătate sau darul de nuntă.

    „De exemplu, în cazul estimării dimensiunii economiei informale în 2005-2006, aveam remiteri din străinătate pentru care unele estimări vorbeau chiar de 5% din PIB, altele de 10% din PIB, am văzut şi estimări care vorbeau despre 12% din PIB-ul României. Era vorba despre bani care veneau prin Western Union sau cash pe autocar de la români care lucrau afară. Plauzibil, pentru că aveam la momentul respectiv oficial aproape un milion de români în străinătate, neoficial mai degrabă în jur de 2 milioane.”

    Economia României creşte în continuare mai ales pentru că economia României nu ţine atât de mult de ceea ce se întâmplă în sectorul public, ci mai mult de ceea ce se întâmplă în sectorul privat, mai opinează Christian Năsulea.

    „Ca să fac o glumă, în SUA, în timpul campaniei electorale a preşedintelui Trump, mulţi oameni nu spuneau: «Uite, astea sunt datele», ci spuneau: «Eu simt că situaţia e aşa». Ei bine, eu «simt» că economia la nivel mondial este în creştere, la fel «simt» că în România economia este în creştere, în ciuda multelor măsuri foarte proaste luate de către guvernul României în ultimii ani, în ciuda faptului că deciziile proaste par să depăşească numeric cu mult deciziile bune. Dacă sectorul public ar fi mult mai mic, economia ar fi influenţată pozitiv şi mai mult de ceea ce se întâmplă în sectorul privat, probabil atunci am «simţi» cu toţii că lucrurile merg şi mai bine decât «simţim» că se întâmplă în acest moment.”

  • Cum a reuşit un antreprenor să îl convingă pe Rafael Nadal să poarte ceasul creat de el la Wimbledon. Niciun alt jucător nu a jucat cu un ceas la mână

    Richard Mille s-a născut în 1951 în Draguignan, în Franţa, şi şi-a început cariera în industria ceasurilor în 1974 în cadrul companiei locale de ceasornicărie Finhor. Compania a fost cumpărată de producătorul de ceasuri Matra în 1981, iar Richard Mille a evoluat apoi în cadrul acestei companii.
    A urmat însă o nouă tranzacţie prin care activităţile de ceasornicărie ale Matra au fost vândute producătorului japonez de ceasuri Seiko. Mille a părăsit compania în 1992 pentru a începe o activitate de ceasornicărie pentru firma de bijuterii Mauboussin. A avut apoi roluri de conducere în cadrul a diverse companii producătoare de ceasuri, devenind apoi, la începutul anilor 1990, director general (şi acţionar) al diviziei de ceasuri din cadrul companiei de bijuterii Mauboussin din Franţa. În aceşti ani Richard Mille l-a cunoscut pe Giulio Papi, despre care se spune că este cel mai talentat ceasornicar din toate timpurile şi director de cercetare-dezvoltare la Audemars Piguet Renaud et Papi (APR & P), divizia de ceasuri a Audemars Piguet.
    În urma unui dezacord cu privire la strategia comercială de la Mauboussin, Richard Mille şi-a părăsit funcţia de director general al diviziei de ceasornicărie a bijutierului din Place Vendôme şi a decis să lanseze propriile game de ceasuri. La sfârşitul anului 1998, el şi-a prezentat planurile prietenului său Dominique Guenat, proprietar al Montres Valgine pe care îl cunoscuse în 1988. Relaţia profesională dintre cei doi bărbaţi s-a transformat în prietenie, alimentată în special de pasiunea lor comună pentru maşini, aeronautică şi mecanică. Apoi, ei au decis să se implice într-un parteneriat pentru a-şi îmbunătăţi şi a lansa planurile pentru un nou brand de ceasuri cu sprijinul lui Lucien Tissot, specializat în industria ceasurilor. În 1999, Richard Mille a decis să îşi creeze propriul brand de ceasuri de lux având ca obiectiv spargerea barierelor tradiţionale bazate pe ceasurile de ultimă generaţie, care erau adesea asociate cu stilul baroc şi materialele preţioase precum aurul şi platina. Experienţa sa şi numeroasele contacte din industrie l-au ajutat să stabilească colaborări active cu unii dintre cei mai buni producători de componente din Elveţia. Principala entitate juridică a mărcii – Horometrie SA – a fost înfiinţată în anul 2001 de Richard Mille şi Dominique Guenat cu sediul în Les Breuleux, un mic sat la o altitudine de 1.038 metri în nord-vestul Elveţiei, în cantonul Jura, nu departe de renumitele centre de ceasuri La Chaux-de-Fonds şi Le Locle.
    În următorii doi ani, ei şi-au definit conceptul de marcă, combinând lumea automobilelor, aeronauticii şi navigaţie cu aspectele high-tech ale inovaţiei, materiale rezistente şi precizie. După aceasta, au început să proiecteze viitoarele ceasuri Richard Mille şi le-au supus testelor de fiabilitate şi de precizie. Ulterior, au înfiinţat marca de ceasornicărie Richard Mille în colaborare cu producătorul de ceasuri elveţiene Audemars Piguet, care a devenit acţionar al companiei Richard Mille în 2007.
    Prima piesă a colecţiei nu a fost simplă; de fapt, Richard Mille RM 001 a fost unul dintre cele mai prestigioase piese din lumea orologeriei, pentru care au fost produse doar 17 bucăţi. Modelul RM 001 a fost urmat de RM 002, evoluţia predecesorului său, cu adăugarea unui indicator de cuplu, şi RM 003, care conţinea şi un al doilea fus orar.
    În 2003, cronograful RM 004 a reprezentat o dezvoltare naturală şi a fost primul dintr-o serie lungă de cronografe de înaltă performanţă. RM 006 a fost primul ceas cu o placă de bază din fibră de carbon. Fibra de carbon a revoluţionat lumea aviaţiei şi a automobilelor pentru calităţile sale: puternică, rigidă, uşoară şi foarte rezistentă la contracţie şi expansiune atunci când este expusă variaţiilor de temperatură. Aspectul său întunecat a fost un mare plus pentru Richard Mille, care dorea o placă de bază neagră pentru acest model. Pe de altă parte, fabricarea unei astfel de plăci de bază a fost extrem de plină de provocări şi costisitoare din cauza dificultăţii extrem de dificile la tăiat şi găurit cu precizia necesară pentru ceasornicărie. Au urmat dezvoltarea şi îmbunătăţirea acestui nou model cu anii care au trecut.
    În aprilie 2013, Richard Mille şi Dominique Guenat au dobândit o participaţie de 90% a companiei Prototypes Artisanals (cu fostul director Alain Varrin păstrând o cotă de 10%). Fondată de Marco Poluzi, compania s-a reintitulat ProArt şi s-a mutat într-o clădire de 3.000 de metri pătraţi din Les Breuleux, construită pentru producţia de casete şi prototipuri de ceasuri. În urma vânzării furnizorului Donzé-Baume către grupul elveţian de lux Richemont în 2007, compania Richard Mille a început să investească în prelucrarea propriilor carcase şi a unora dintre componentele sale de ceas. Astfel, ProArt a început să funcţioneze ca un subcontractant exclusiv al mărcii. În acelaşi an, grupul francez de lux Kering, controlat de François-Henri Pinault, a făcut o propunere de a cumpăra compania de ceasuri pentru a achiziţiona 51% din acţiuni, dar operaţiunea nu a reuşit în cele din urmă, iar Richard Mille a rămas independentă.
    În anii următori, Richard Mille a inovat constant, introducând materiale neconvenţionale şi adesea fără precedent, precum şi noi metode de producţie.
    În 2010, la US Open, campionul de tenis Rafael Nadal a purtat pentru prima dată RM 27, care cântăreşte doar 20 de grame. La turneul de tenis de la Wimbledon de anul acesta, Rafael Nadal a purtat ceasul Richard Mille RM 27-03 pe teren. Ceasul costă 712.000 de lire sterline şi are o carcasă colorată cu roşu şi galben la designul căreia chiar el a ajutat, inspirat de steagul spaniol, potrivit FT.
    „Richard m-a contactat, a venit la casa mea din Mallorca şi mi-a pus un ceas foarte greu pe încheietură, spunând că vrea să îl port în timp ce joc. Dar era de fapt o glumă, modul lui de a sparge gheaţa. Ideea era să creăm un ceas suficient de puternic şi uşor pentru a putea fi purtat în timpul jocului”, a declarat Nadal pentru Financial Times, referindu-se la modul în care a început colaborarea cu acest brand. 

    La 27 septembrie 2018, Richard Mille a anunţat că se va retrage de la salonul internaţional de la Haute Horlogerie (SIHH) de la Geneva, după ediţia din 2018, deoarece spectacolul nu mai corespundea strategiei de distribuţie a mărcii. Astfel, în octombrie 2018, Richard Mille a deschis cel mai mare magazin din lume la New York. Este al şaselea magazin al mărcii din Statele Unite, cu o suprafaţă de 390 de metri pătraţi şi este situat pe strada 57, la 432 Park Avenue, în cel mai înalt turn rezidenţial din emisfera vestică. Faţada are o înălţime de aproape 10 m şi prezintă o sculptură de sticlă formată din 24 de panouri gravate individual reprezentând mişcarea turbionară a RM 008, iar structura completă cântăreşte 16.700 kg.

  • Cum a reuşit un antreprenor să îl convingă pe Rafael Nadal să poarte ceasul creat de el la Wimbledon. Niciun alt jucător nu a jucat cu un ceas la mână

    Richard Mille s-a născut în 1951 în Draguignan, în Franţa, şi şi-a început cariera în industria ceasurilor în 1974 în cadrul companiei locale de ceasornicărie Finhor. Compania a fost cumpărată de producătorul de ceasuri Matra în 1981, iar Richard Mille a evoluat apoi în cadrul acestei companii.
    A urmat însă o nouă tranzacţie prin care activităţile de ceasornicărie ale Matra au fost vândute producătorului japonez de ceasuri Seiko. Mille a părăsit compania în 1992 pentru a începe o activitate de ceasornicărie pentru firma de bijuterii Mauboussin. A avut apoi roluri de conducere în cadrul a diverse companii producătoare de ceasuri, devenind apoi, la începutul anilor 1990, director general (şi acţionar) al diviziei de ceasuri din cadrul companiei de bijuterii Mauboussin din Franţa. În aceşti ani Richard Mille l-a cunoscut pe Giulio Papi, despre care se spune că este cel mai talentat ceasornicar din toate timpurile şi director de cercetare-dezvoltare la Audemars Piguet Renaud et Papi (APR & P), divizia de ceasuri a Audemars Piguet.
    În urma unui dezacord cu privire la strategia comercială de la Mauboussin, Richard Mille şi-a părăsit funcţia de director general al diviziei de ceasornicărie a bijutierului din Place Vendôme şi a decis să lanseze propriile game de ceasuri. La sfârşitul anului 1998, el şi-a prezentat planurile prietenului său Dominique Guenat, proprietar al Montres Valgine pe care îl cunoscuse în 1988. Relaţia profesională dintre cei doi bărbaţi s-a transformat în prietenie, alimentată în special de pasiunea lor comună pentru maşini, aeronautică şi mecanică. Apoi, ei au decis să se implice într-un parteneriat pentru a-şi îmbunătăţi şi a lansa planurile pentru un nou brand de ceasuri cu sprijinul lui Lucien Tissot, specializat în industria ceasurilor. În 1999, Richard Mille a decis să îşi creeze propriul brand de ceasuri de lux având ca obiectiv spargerea barierelor tradiţionale bazate pe ceasurile de ultimă generaţie, care erau adesea asociate cu stilul baroc şi materialele preţioase precum aurul şi platina. Experienţa sa şi numeroasele contacte din industrie l-au ajutat să stabilească colaborări active cu unii dintre cei mai buni producători de componente din Elveţia. Principala entitate juridică a mărcii – Horometrie SA – a fost înfiinţată în anul 2001 de Richard Mille şi Dominique Guenat cu sediul în Les Breuleux, un mic sat la o altitudine de 1.038 metri în nord-vestul Elveţiei, în cantonul Jura, nu departe de renumitele centre de ceasuri La Chaux-de-Fonds şi Le Locle.
    În următorii doi ani, ei şi-au definit conceptul de marcă, combinând lumea automobilelor, aeronauticii şi navigaţie cu aspectele high-tech ale inovaţiei, materiale rezistente şi precizie. După aceasta, au început să proiecteze viitoarele ceasuri Richard Mille şi le-au supus testelor de fiabilitate şi de precizie. Ulterior, au înfiinţat marca de ceasornicărie Richard Mille în colaborare cu producătorul de ceasuri elveţiene Audemars Piguet, care a devenit acţionar al companiei Richard Mille în 2007.
    Prima piesă a colecţiei nu a fost simplă; de fapt, Richard Mille RM 001 a fost unul dintre cele mai prestigioase piese din lumea orologeriei, pentru care au fost produse doar 17 bucăţi. Modelul RM 001 a fost urmat de RM 002, evoluţia predecesorului său, cu adăugarea unui indicator de cuplu, şi RM 003, care conţinea şi un al doilea fus orar.
    În 2003, cronograful RM 004 a reprezentat o dezvoltare naturală şi a fost primul dintr-o serie lungă de cronografe de înaltă performanţă. RM 006 a fost primul ceas cu o placă de bază din fibră de carbon. Fibra de carbon a revoluţionat lumea aviaţiei şi a automobilelor pentru calităţile sale: puternică, rigidă, uşoară şi foarte rezistentă la contracţie şi expansiune atunci când este expusă variaţiilor de temperatură. Aspectul său întunecat a fost un mare plus pentru Richard Mille, care dorea o placă de bază neagră pentru acest model. Pe de altă parte, fabricarea unei astfel de plăci de bază a fost extrem de plină de provocări şi costisitoare din cauza dificultăţii extrem de dificile la tăiat şi găurit cu precizia necesară pentru ceasornicărie. Au urmat dezvoltarea şi îmbunătăţirea acestui nou model cu anii care au trecut.
    În aprilie 2013, Richard Mille şi Dominique Guenat au dobândit o participaţie de 90% a companiei Prototypes Artisanals (cu fostul director Alain Varrin păstrând o cotă de 10%). Fondată de Marco Poluzi, compania s-a reintitulat ProArt şi s-a mutat într-o clădire de 3.000 de metri pătraţi din Les Breuleux, construită pentru producţia de casete şi prototipuri de ceasuri. În urma vânzării furnizorului Donzé-Baume către grupul elveţian de lux Richemont în 2007, compania Richard Mille a început să investească în prelucrarea propriilor carcase şi a unora dintre componentele sale de ceas. Astfel, ProArt a început să funcţioneze ca un subcontractant exclusiv al mărcii. În acelaşi an, grupul francez de lux Kering, controlat de François-Henri Pinault, a făcut o propunere de a cumpăra compania de ceasuri pentru a achiziţiona 51% din acţiuni, dar operaţiunea nu a reuşit în cele din urmă, iar Richard Mille a rămas independentă.
    În anii următori, Richard Mille a inovat constant, introducând materiale neconvenţionale şi adesea fără precedent, precum şi noi metode de producţie.
    În 2010, la US Open, campionul de tenis Rafael Nadal a purtat pentru prima dată RM 27, care cântăreşte doar 20 de grame. La turneul de tenis de la Wimbledon de anul acesta, Rafael Nadal a purtat ceasul Richard Mille RM 27-03 pe teren. Ceasul costă 712.000 de lire sterline şi are o carcasă colorată cu roşu şi galben la designul căreia chiar el a ajutat, inspirat de steagul spaniol, potrivit FT.
    „Richard m-a contactat, a venit la casa mea din Mallorca şi mi-a pus un ceas foarte greu pe încheietură, spunând că vrea să îl port în timp ce joc. Dar era de fapt o glumă, modul lui de a sparge gheaţa. Ideea era să creăm un ceas suficient de puternic şi uşor pentru a putea fi purtat în timpul jocului”, a declarat Nadal pentru Financial Times, referindu-se la modul în care a început colaborarea cu acest brand. 

    La 27 septembrie 2018, Richard Mille a anunţat că se va retrage de la salonul internaţional de la Haute Horlogerie (SIHH) de la Geneva, după ediţia din 2018, deoarece spectacolul nu mai corespundea strategiei de distribuţie a mărcii. Astfel, în octombrie 2018, Richard Mille a deschis cel mai mare magazin din lume la New York. Este al şaselea magazin al mărcii din Statele Unite, cu o suprafaţă de 390 de metri pătraţi şi este situat pe strada 57, la 432 Park Avenue, în cel mai înalt turn rezidenţial din emisfera vestică. Faţada are o înălţime de aproape 10 m şi prezintă o sculptură de sticlă formată din 24 de panouri gravate individual reprezentând mişcarea turbionară a RM 008, iar structura completă cântăreşte 16.700 kg.

  • În ce au ajuns să se transforme fostele fabrici de pe vremea lui Ceauşescu

    Creşterea economică din ultimii ani, dar mai ales creşterea veniturilor populaţiei şi a consumului şi cererea pentru locuinţe şi birouri noi au readus în discuţie dezvoltările vechilor platforme industriale. Dacă în anii de boom economic, 2007-2008, multe dintre acestea au fost cumpărate cu bani grei de către mari jucători imobiliari iar de atunci stau în continuare abandonate, acum terenurile sunt tranzacţionate numai dacă au autorizaţiile necesare.

    „În ultimii doi-trei ani terenurile vechilor fabrici au fost principala ţintă a dezvoltatorilor imobiliari, atât în Bucureşti cât şi în marile centre regionale din ţară, iar apetitul pentru astfel de proprietăţi rămâne ridicat, a spus Sînziana Oprea, director land agency în cadrul Colliers International.

    Dacă până în 2018 principalii dezvoltatori se fereau să se aventureze pe o mare platformă de unii singuri şi preferau să meargă la sigur într-o zonă deja cunoscută, precum Piaţa Victoriei, Orhideea sau Barbu Văcărescu, în ultimul an tot mai multe companii au prins din nou gustul marilor platforme, iar cei care deţin astfel de terenuri au depus deja documentaţia necesară pentru a obţine autorizaţiile necesare – fie pentru a putea obţine un preţ mai bun în cazul unei vânzări, fie pentru a demara lucrările.

    „Terenurile mari sunt în continuare preferate de dezvoltatori, în detrimentul celor mici, pentru că ele oferă randamente superioare prin scalarea proiectelor, dar şi prin opţiunile de fazare sau extindere, prin care dezvoltatorii îşi pot gestiona riscurile şi expunerea în funcţie de situaţia pieţei. Totodată, ele permit crearea unor dezvoltări mixte, complexe, integrate, care devin referinţe pe piaţă şi potenţează imaginea dezvoltatorului, a declarat Sânziana Oprea. Ea a subliniat că „PUZ-ul a devenit un element critic în decizia de achiziţie şi în structura tranzacţiei. Un teren cu PUZ într-o locaţie strategică poate ajunge acum să se vândă cu 30-40% mai mult decât unul fără Plan Urbanistic Zonal.

    Avantajul Capitalei, dacă se poate spune aşa, este faptul că Bucureştiul a cunoscut o evoluţie mai puţin obişnuită în era comunistă. La acea vreme s-a decis ca multe uzine să aibă activitatea în interiorul oraşului, motiv pentru care, după ce acestea au fost închise în anii ‘90, au lăsat foarte mult teren liber pentru viitoare dezvoltări. Mai mult, fiind foste platforme industriale infrastructura deja exista – nu numai drumuri, dar şi o reţea electrică suficient de bine dezvoltată şi gaze, alături de apă curentă şi canalizare. O dezvoltare pe teren viran necesită investiţii.

    „Mai sunt puţine fabrici disponibile în interiorul oraşelor, care să beneficieze şi de infrastructura necesară unor proiecte de scară mare, de aceea sunt valoroase şi sunt disputate de regulă de mai mulţi dezvoltatori, explică Sânziana Oprea.

    În prima parte a acestui an mai multe proiecte au revenit în atenţia pieţei imobiliare – Adriean Videanu, fostul ministru al economiei în guvernul condus de Emil Boc, a demarat oficial procedura pentru a obţine un Plan Urbanistic Zonal pentru proiectul de la Titan Mar, de la intersecţia dintre Calea 13 Septembrie şi Şoseaua Progresului.

    Proiectul de la Titan Mar include nouă clădiri, fiecare cu 3 etaje în subteran şi plus de la 12 la 35 de etaje, având un regim de înălţime de până la 120 de metri.
    Potrivit fazei de proiectare a PUZ-ului, terenul pe care va fi dezvoltat viitorul proiect are o suprafaţă de 50.470 mp. Înainte de 1989 dar şi în anii ‘90 zona era una cu caracter industrial, deservită inclusiv de o linie de cale ferată, însă treptat întreaga activitate industrială a fost oprită, iar vechile hale au fost demolate, în condiţiile în care acestea erau la doi paşi de Marriott şi Palatul Parlamentului. În zona respectivă îşi desfăşurau până în anii ‘90 activitatea unor vechi companii de stat precum Vulcan sau Termoenerg.

    Aceeaşi zonă, dar spre intersecţia de la Răzoare a atras atenţia celor de la One United, care anul trecut au cumpărat platforma Ventilatorul de 5,3 hectare unde vor construi proiectul One Cotroceni Park, care va include atât birouri cât şi locuinţe.

    „Pentru One Cotroceni Park analizăm posibilitatea de a avea birourile conectate direct la viitoarea staţie de metrou Academiei, a spus Victor Căpitanu, fondator şi acţionar al One United. Viitorul proiect One Cotroceni Park va reprezenta, potrivit acţionarilor, o dezvoltare mixtă de birouri, apartamente şi comercial, iar lucrările la noul ansamblu ar urma să înceapă în cursul acestui an. Terenul din zona Răzoare se află între două viitoare staţii de metrou, de pe magistrala către Drumul Taberei – Academia Militară şi Orizont. Acolo există deja din 2013 un PUZ obţinut pentru un proiect mixt, de birouri şi rezidenţial, cu nouă clădiri de 11 etaje, una de 12 şi un turn de 20 de etaje, potrivit datelor ZF. One United intenţionează să construiască acolo 40.000 mp de spaţii de birouri, iar întreg proiectul ar fi gata în următorii 7-8 ani.

    În apropiere de viitorul proiect al celor de la One United este Casa Radio, proiect anunţat pe la mijlocul anilor 2000 odată cu AFI Cotroceni. Dacă AFI funcţionează deja de foarte mulţi ani, Casa Radio este în continuare o ruină. Anul acesta tot cei de la AFI şi-au anunţat intenţia de a prelua proiectul de la Plaza Centers. Doron Klein, CEO AFI Europe România, spunea la începutul anului că analizează cazul şi că ar putea construi acolo un proiect mai mare decât AFI Cotroceni. Abandonată în ultimii 13 ani, cu toate că israelienii de la Plaza Centers, controlaţi de Elbit Imaging, s-au angajat să dezvolte acolo un proiect în parteneriat public-privat, Casa Radio ar putea fi transformată de cei de la AFI Europe, care au semnat o scrisoare de intenţie neangajantă pentru achiziţia pachetului majoritar de acţiuni contra sumei de 60 milioane de euro.

    Proiectul iniţial, evaluat la 1,5 miliarde de euro, viza o suprafaţă de 467.000 mp şi ar putea deveni acum unul de birouri şi rezidenţial datorită proximităţii faţă de staţia de la Eroilor, unde se vor intersecta trei linii de metrou.

    Tot o actuală ruină care ar putea prinde din nou viaţă este proiectul de la Hala Unirii. Omul de afaceri Aurel Muntean, care deţine magazinul Victoria de pe Calea Victoriei şi hotelul Împăratul Romanilor din Sibiu, are în plan reluarea lucrărilor de la Hala Unirii din centrul Capitalei, din spatele magazinului Unirea.
    Potrivit primăriei sectorului 3, în luna august a anului trecut, la solicitarea lui Lucian Mitariu, reprezentant al SC Minerva – Galeriile Comerciale, a fost emisă o autorizaţie pentru „Intrare în legalitate – modificări interioare/exterioare, reconfigurare, extindere corp C1, schimbarea funcţiunii – Centru de Afaceri Unirea“. Proiectul va avea şapte niveluri, dintre care două în subteran, un parter şi patru etaje supraterane.

    Ultima ştire cu privire la Hala Unirii, care alături de cel din Pantelimon erau singurele „circuri ale foamei“ finalizate în Bucureşti înainte de 1989, este din 2012, când proprietarul anunţa că va transforma clădirea într-un centru comercial. La câteva luni de la acel anunţ însă, lucrările au fost oprite.

    Dincolo de ruinele erei comuniste se află vechile clădiri de fabrici din perioada inter şi antebelică a României. Spre exemplu Parcul Carol este înconjurat de vechi clădiri cu o arhitectură ce aminteşte de epoca Micului Paris, însă cele mai multe dintre ele sunt abandonate, părăsite şi lăsate să se degradeze.

    Printre aceste fabrici se numără şi Chibro, compania care deţine terenul de aproape 35.000 mp şi clădirile fostei fabrici de chibrituri de lângă Parcul Carol din Capitală. Aceasta a depus luna trecută la Primăria Capitalei un anunţ de intenţie pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal, pentru dezvoltarea unui ansamblu multifuncţional de locuinţe colective, comerţ, birouri şi servicii, potrivit datelor Primăriei Bucureşti. Elaboratorul este firma Arttek C.B., care elaborează proiectul şi pentru Adriean Videanu şi planul pentru Titan Mar, unde vrea să construiască nouă turnuri de birouri şi locuinţe.

    Potrivit proiectului depus, proprietarul vrea să obţină autorizaţie pentru construcţia a cinci clădiri cu 3 etaje în subsol şi între 4 şi 8 etaje supraterane şi păstrarea unor structuri existente.

    Dar în ţară? Iaşi, Cluj sau Timişoara de asemenea au foste platforme industriale pe care marii dezvoltatori vor să le transforme in proiecte imobiliare.
    Spre exemplu în Cluj, belgienii de la Speedwell contruiesc un ansamblu mixt cu peste 200 de apartamente, o clădire de birouri şi spaţii comerciale, în urma unei investiţii de 42 mil. euro. Proiectul Record Park este în prezent construit pe fostele Grajduri Imperiale ale Imperiului Austro–Ungar, ulterior parte a unei fabrici de textile şi este în plan pentru a fi gata în al doilea trimestru din 2020. Acestea vor fi restaurate într-o zonă de birouri, care combină spaţii de co-working, un centru de artă şi spaţii de restaurante şi relaxare. Componenta rezidenţială a Record Park va fi formată din două clădiri, fiecare cu şapte etaje, care vor însuma 236 de studiouri şi apartamente cu două, trei şi patru camere.

    Dacă oraşele din vestul ţării au ţinut prima pagină în ultimii ani datorită ritmului alert de dezvoltare, şi estul ţării are propriii campioni.

    În 2012 Iulian Dascălu inaugura în capitala Moldovei proiectul Palas Iaşi în urma unei investiţii de 265 mil. euro care include mallul şi birouri. Acesta a schimbat complet zona centrală a Iaşiului. Anul acesta cei de la Prime Kapital, care îl are drept fondator pe Martin Slabbert, cel care a fondat şi NEPI, au anunţat că vor investi peste 200 mil. euro în proiectul mixt Silk District, pe care îl vor dezvolta pe terenul fostei fabrici din industria textilă Teba, urmaşa întreprinderii de mătase Victoria Iaşi.

    Proiectul Silk District, prezentat ca unul de tip mixed-use, va cuprinde birouri, locuinţe, hotel, clinici medicale. Întregul proiect include patru faze de execuţie, iar prima fază va demara în T1 al anului 2020, urmând ca în T3 al anului 2021 să fie finalizat.

    De asemenea, termenul de finalizare a întregului proiect este stabilit pentru anul 2024, potrivit lui Maggie Kitshoff, director executiv rezidenţial şi office al Prime Kapital.

    Chiar dacă multe proiecte imobiliare s-au anunţat, încă sunt multe zone, atât în Bucureşti cât şi în marile oraşe ale ţării unde vechi platforme industriale zac abandonate. Explicaţia? Multe dintre acestea au fost cumpărate pentru un preţ ridicat în 2007-2008, iar o demarare a proiectului ar însemna o recunoaştere a pierderii, între preţul de atunci şi evaluarea de acum. Chiar şi aşa, Bucureştiul aşteaptă noi dezvoltări pentru a-şi îmbunătăţi imaginea şi pentru a creşte portofoliul imobiliar şi a ajunge din urmă, eventual, Budapesta şi Varşovia. 

  • Primăria Capitalei vrea să vândă un teren de 3,5 ha din spatele Guvernului, cu o valoare de piaţă de 100 mil. euro

    Consiliul general al municipiului Bucureşti va decide în şedinţa de miercuri 26 iunie dacă va vinde sau nu un teren de 35.000 mp din spatele clădirii Guvernului pe care în prezent funcţionează depoul pentru tramvaie Victoria al Societăţii de Transport Bucureşti.
     
    Terenul este amplasat într-una din cele mai exclusiviste zone din Bu­cureşti, cunoscută drept „Dorobanţi-Capitale“, unde un metru pătrat de teren se poate vinde şi cu 3.000 de euro.
     

  • Chirica, o nouă declaraţie de avere, cu o vilă şi cu un teren trecute pe numele fiicelor gemene: Totul este transparent

    La doar două zile de când şi-a publicat declaratia de avere în care apărea o proprietate de 250.000 de euro pe numele fiului său de un an şi nouă luni, primarul Iaşului a revenit. Pe site-ul Primăriei municipiului Iaşi apare o nouă declaraţie, în care sunt menţionate un teren de 350 de metri pătraţi şi o casă de 240 de metri pătraţi. Este vorba despre o proprietate pe care edilul Iaşului a lăsat-o fetelor sale în urma divorţului de fosta soţie.

    Pe 12 iunie Mihai Chirica îşi publica pe site-ul Primăriei Iaşi declaraţiile de avere şi interese. În documentul privind bunurile sale, apăreau un teren de 836 de metri pătraţi şi o casă de 136 de metri pătraţi, achiziţionate din 2019. Proprietatea este trecută, potrivit declaraţiei de avere, pe numele fiului său de un an şi nouă luni.

    La doar două zile după, declaraţia de avere este reactualizată şi publicată din nou pe site-ul Primăriei Iaşi.

    În noul document, la secţiunea „suplimentar în afara prevederii” de la categoria terenuri apare un lot de 305 metri pătraţi, achiziţionat în 2012. La categoria clădiri, tabelul a fost completat tot la secţiunea “suplimentar în afara prevederii” cu o casă de 240 de metri pătraţi. Titularii proprietăţii sunt copiii, mai exact cele două fete gemene ale acestuia, din cea de-a doua căsătorie. În urma divorţului, Mihai Chirica a lăsat celor două fete casa în care locuiau.

    Întrebat de corespondentul MEDIAFAX de ce a decis să reactualizeze declaraţia de avere la doar două zile după publicare, Mihai Chirica a răspuns că acest subiect este închis pentru el: „Deja a degenerat! Totul este clar şi transparent, chiar mai mult decât prevede legea!”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • (P) Smarthuts, software-ul care îţi organizează activitatea echipelor de lucru pe teren

    Înfiinţată în 2008 de un director IT de multinaţională, compania Netlinx Systems a venit la momentul respectiv ca răspuns la nevoile din piaţă de servicii IT profesioniste. Pe o piaţă încă în dezvoltare, s-a remarcat prin abordări diferite, cu influenţe nord-americane, şi s-a regăsit ca furnizor foarte potrivit pentru corporaţiile sosite în România în căutare de personal calificat tehnic şi responsabil. „Ne place să fim la curent cu cele mai noi soluţii tehnice, să le înţelegem şi să vedem cum pot ele să ajute businessul să funcţioneze mai uşor. Am început să fim căutaţi atunci când alte companii, deşi aveau departamente de IT, nu reuşeau să rezolve o problemă tehnică complexă”, declară Cristi Dragomir, CEO al
    Smarthuts.com.

    La fel ca alte companii româneşti, compania şi-a diversificat serviciile astfel încât să răspundă cât mai multor nevoi ale clienţilor săi. Odată cu digitalizarea afacerilor, a apărut inevitabil nevoia înfiinţării unui departament de dezvoltare software, care a venit şi ca un răspuns al nevoilor interne ale companiei – nevoi de coordonare, organizarea activităţii, project management, ticketing, evidenţa activităţilor şi facturare. „Cu unii clienţi colaborăm mai uşor şi cu alţii mai dificil. La fel, noi, intern, aveam o serie de activităţi pe care le realizam cu uşurinţă, altele în care ne împotmoleam. Ne-am întrebat de ce se întâmplă acest lucru şi ce putem face să uşurăm munca noastră şi a clienţilor noştri”, spune Cristi Dragomir. Răspunsul la întrebare a venit din analiza interacţiunii dintre ei şi client, din a observa concret ce se întâmplă în momentul în care clientul solicită un anumit serviciu. Au observat că se putea colabora mult mai uşor cu acei clienţi care foloseau diverse tool-uri software de organizare internă. Sistemele de ticketing, sistemele de răspuns în timp real, sistemele de colaborare în timp real, sistemele de project management erau cele care făceau diferenţa.
    Concidenţa face ca în acea perioadă unul dintre clienţii Netlinx să vină către ei cu cerinţa de dezvoltare a unui software de property management. În faza de documentare pentru această soluţie, prin studierea altor softuri din domeniu sau adiacente, au observat impactul unui software dezvoltat inteligent şi uşor de utilizat asupra unei afaceri care îl foloseşte. 
    „Problemele pe care le-a ridicat clientul respectiv pe partea de management al echipelor de mentenanţă şi reparaţii, al programării acestor activităţi  au început să fie observate şi la mulţi alţi clienţi ai noştri. Până la urmă, «când ai un ciocan în mână toată lucrurile în jur ţi se păr cuie».”  
    În anul 2016 a fost dezvoltat MVP-ul SmartHuts iar Soluţia SmartHuts conţine the best of many worlds. Tot în 2016, chiar dacă era în stadiul de concept, a obţinut recunoaştere, câştigând Techub Bucharest Demo Night şi Start-up Sauna.

    Goana după bani
    „Înainte să pleci la drum îţi faci calcule.” Costurile pentru devoltarea soluţiei la capacităţile proiectate şi la scalabilitatea dorită de Netlinx se ridicau conform previziunilor la 500.000 de euro. S-au analizat posibilităţile de finanţare disponibile la acel moment în România şi, bazându-se pe originalitatea soluţiei SmatHuts şi aplicabilitatea în mai multe a altor sectoare economice, cea mai bună opţiune în acel moment a fost aplicarea pentru fonduri europene. 
    Smarthuts a obţinut finanţarea solicitată în cadrul Axei „POC: Acţiunea 2.2.1 – Sprijinirea creşterii valorii adăugate generate de sectorul TIC şi a inovării în domeniul prin dezvoltarea de clustere 2014-2020” şi pentru ei acest lucru a venit ca o recunoaştere a viabilităţii proiectului. „Odată cu primirea finanţării a început adevărata muncă. Au contat foarte mult oamenii şi am ţinut multe interviuri astfel încât să îi alegem pe cei mai buni. Nu sunt uşor de convins; a trebuit să îi facem să vadă şi să înţeleagă viziunea noastră, să rezoneze cu produsul şi să îşi dorească să creeze, să facă parte dintr-un proiect ce urmă să fie făcut de noi de la zero. Şi nu a fost doar atât. Echipa a trebuit să realizeze şi să menţină un echilibru între nevoile complexe ale partenerilor care au adus know-how-ul şi crearea unei aplicaţii extrem de uşor de utilizat. Au urmat zile şi nopţi de definit fluxuri, brainstorming în timpul şi după program, incremente nenumărate în interfaţa aplicaţiei. Munca noastră începuse să prindă contur şi nu ezitam să ne şi bucurăm când finalizam câte un modul.”   

    Ce este Smarthuts
    Este o aplicaţie software online, în cloud, accesibilă de oriunde. Pentru companiile mari există şi varianta on premise. Software-ul stochează informaţii despre operaţiunile de mentenanţă şi reparaţii ale unei organizaţii şi despre echipele din teren (angajaţi tehnici şi contractori) şi optimizeză activitatea folosind instrumente şi metode moderne. Pe româneşte, este o unealtă software pentru managementul mentenanţei.

    Ce este managementul mentenanţei?
    „Orice fiinţă şi lucru din lumea asta are nevoie de mentenanţă. Mentenanţa este de două tipuri: preventivă si corectivă. Făcând o paralelă cu oamenii, faptul că mergi o dată la şase luni la dentist pentru detartraj înseamnă că faci o mentenanţă preventivă. Când te duci la 3 dimineaţa cu o durere sfâşietoare la cabinetul de urgenţă şi îţi scoate nervul, înseamnă că faci o mentenanţă corectivă”, explică Cristi Dragomir.
    Mentenanaţa din perspectiva echipamentelor şi aparatelor, dacă nu este făcută la timp şi corect, poate aduce de la costuri crescute de reparaţie până la întreruperea fluxului de business (vending machines, linii de producţie, roboţi etc).
    Printre problemele pe care echipa Smarthuts le-a observat la clienţii săi se numărau: faptul că angajaţii lor nu erau suficient de responsabili astfel încât să treacă prin toţi paşii necesari într-un proces de mentenanţă, menţineau cu greu evidenţa consumabilelor, pieselor de schimb şi a uneltelor utilizate în operaţiuni, nu aveau o viziune clară asupra timpului şi duratei mentenanţei şi încărcăturii muncii. Echipele din teren nu aveau mereu obiceiul confirmării şi comunicării a ceea ce s-a întâmplat, pierdeau şirul lucrărilor. Nu exista o metodă facilă prin care clienţii clienţilor puteau să comunice apariţia unei probleme (portal sau aplicaţie mobilă).  Exista un haos în documentaţia tehnică şi documentaţia de intervenţie şi multe altele care de fapt se traduc în costuri de timp şi bani pentru companii. 

    Ce face Smart Huts
    Rezolvă toate problemele de mai sus şi multe altele. Împărţită în 19 module, surprinzător de uşor de utilizat, având şi o aplicaţie nativă mobile Android, eficientizează comunicarea, reduce timpul şi pune ordine în documente. „Dacă înainte îţi lua o săptămână şi o armată de oameni să îţi faci un forecast la stocurile de piese şi consumabile, acum îţi ia 3 minute, dacă ai aplicaţia SmartHuts. Dacă înainte oamenii din echipele tale trebuia să îşi aducă aminte ce consumabile au folosit la intervenţii, acum  trebuie doar să verifici în aplicaţie”, spune Dragomir. 
    SmartHuts e un loc în care îţi poţi defini  locaţiile (clădirile tale sau ale clienţilor, puncte în care ai aparate instalate etc.), ca apoi să îţi poţi plasa în locaţiile respective echipamentele sau aparatele. Poţi adăuga apoi nomenclatoare de piese de schimb, unelte şi consumabile cu caracteristici, cantităţi şi alte elemente. La toate cele menţionate mai sus poţi adăuga informaţii de provenienţă, costuri, calendar, documentaţie, stocuri, alerte şi multe altele.
    În modulele de angajaţi şi subcontractori îţi poţi adaugă angajaţii tehnici şi contractorii. Aceste persoane sunt cele cărora le vei aloca ordine de lucru şi alte sarcini. Prin aceste elemente poţi urmări eficienţa şi timpul lor de răspuns.
    Clienţii tăi pot plasa cereri de intervenţie (exemplu: „S-a stricat aparatul de aer condiţionat”) accesând portalul online sau aplicaţia mobilă dedicată clienţilor. Aceste cereri sunt transmise în timp real echipei de intervenţie sau cui este nevoie. Poţi monitoriza astfel timpul de răspuns al echipelor tale sau ale subcontractorilor.
    Modulul de Ordine de lucru (Work Order) este unul optimizat astfel încât să fie nevoie de un minim de informaţie introdusă pentru a menţine uşurinţa şi viteza în utilizarea soluţiei.
    Modulele de Venituri şi Cheltuieli (Income and Expenses) sunt dedicate unei utilizări avansate, permit introducerea manuală sau importul de date şi oferă o viziune globală asupra eficienţei clienţilor tăi, a angajaţilor şi subcontractorilor. 
    Modulul de Raportare şi Forecast este integrat cu algoritmi de machine learning şi furnizează informaţii, alerte şi prognoze în timp real pe baza informaţiilor existente. 
    Normal, toate informaţiile necesare în Smarthuts pot fi importate direct din fişiere Excel sau alte formate, nefiind nevoie să le introduci manual. 

    ​Pentru un cont de trial încercaţi smarthuts.com

    Beneficiile utilizării Smarthuts
    ●  Scade cu peste 80% durata medie de remediere a unei probleme apărute în teren
    ●  Permite administrarea din punctul de vedere al mentenanţei a zeci de mii de echipamente şi aparate într-un singur loc
    ●  Face mai simplă administrarea stocurilor de consumabile şi piese de schimb 
    ●  Facilitează administrarea activităţii echipelor din teren
    ●  Generează automat documentede intervenţie şi le stochează în cloud
    ●  Eficientizează colaborarea şi monitorizarea contractorilor
    ●  Permite echipamentelor inteligente să trimită alerte şi mesaje direct către echipele tale
    ●  Îţi economiseşte timp prin preluarea cererilor de service şi distribuirea lor automată către echipele potrivite 

    2008 – Înfiinţarea Netlinx Systems SRL 
    2011 – Înfiinţarea departamentului dezvoltare software
    2016 – Dezvoltare MVP Smarthuts & câştigare „TechHub Bucharest Demo Night” şi „Startup Sauna Bucuresti” 
    2017 – Smarthuts obţine finanţare nerabursabila prin fonduri europene POC: Acţiunea 2.2.1 – Sprijinirea creşterii valorii adăugate generate de sectorul TIC şi a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere 2014-2020
    2019 – Lansare Smarthuts.com în România
    2020 – Lansare Smarthuts în Europa  

    Costuri
    Avantajele unei soluţii SaaS online din perspectiva costului de achiziţie şi implementare sunt net superioare altor tipuri de aplicaţii. Nu necesită infrastructură IT şi personal IT calificat, costul iniţial de achiziţie nu există. Pe scurt, abonamentele încep de la
    100 de euro lunar şi variază în funcţie de complexitatea afacerii. Pentru testare sau acomodare există posibilitatea creării unui cont de trial, cu toate modulele incluse, de 60 de zile.
    Parteneri
    Know-how-ul a fost foarte important şi a fost oferit de:
    ●  2 hoteluri de 5 stele
    ●  4 multinaţionale cu peste 1.000 de angajati fiecare
    ●  2 firme de facility management
    ●  3 clădiri de birouri
    ●  2 parcuri logistice
    ●  o companie antreprenorială românească cu activităţi în zona de producţie alimentară, retail şi închiriere de spaţii comerciale

    Dezvoltarea aplicaţiei SMARTHUT – soluţie software-hardware care integrează echipamente pentru facilitarea managementului clădirilor
    Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014 – 2020
    NETLINX SYSTEMS SRL
    27.05.2019
    Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

     

  • Piaţa imobiliară din Capitală este inundată. Dezvoltatorii au cumpărat 47 de hectare de teren în Bucureşti pentru proiecte rezidenţiale

    Potrivit lui Alexandru Mitrache, Head of Transactions – Land & Investment în cadrul companiei de consultanţă imobiliară Cushman&Wakefield Echinox, anul trecut s-au tranzacţionat circa 47 de hectare destinate dezvoltării unor proiecte rezidenţiale medii şi mari în Bucureşti.

    El a subliniat că în general preţul de achiziţie al terenului trebuie să fie mai mic pentru rezidenţial, excepţie făcând zonele premium, zona centrală, Dorobanţi, Primăverii, Herăstrău, unde sunt întâlnite cele mai mari preţuri de tranzacţionare de-a lungul timpului. „În ultimul an, am observat un focus mai mare al dezvoltatorilor pentru zonele centrale şi proximitatea reţelelor de transport în comun“, a spus Alexandru Mitrache. 

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dedeman, în cărţi să preia fabrica de hârtie Letea din Bacău şi terenul de 30 de hectare aferent

    Retailerul de bricolaj Dedeman, cel mai mare business antreprenorial românesc, controlat de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl, a depus o ofertă pentru a prelua fabrica de hârtie Letea din Bacău şi terenul de circa 30 de hectare pe care aceasta este amplasată.

    „Am încercat vânzarea fabricii Letea prin negociere directă. Acum câteva luni grupul Dedeman a venit cu o ofertă îmbunătăţită care a fost acceptată de creditori. Acum vine etapa supraofertării, ceea ce înseamnă că în termen de 30 de zile de la apariţia informaţiei în presă, oricine poate veni cu o propunere mai bună, iar apoi vine momentul licitaţiei închise cu doi participanţi (dintre care unu va fi Dedeman – n.red.)“, spune Florin Dragomir, asociat coordonator al lichidatorului judiciar Sierra Quadrant. El nu dezvăluie valoarea ofertei Dedeman, dar spune că suma este pentru teren şi clădiri, acestea din urmă fiind demolabile. Terenul industrial măsoară 30 de hectare. Contactat de ZF, Dragoş Pavăl nu a răspuns solicitării privind oferta făcută şi planurile pentru acest proiect.