Tag: Arad

  • Un depozit cu 2.000 de tone de cereale a ars în totalitate, în Arad

    Un depozit cu 2.000 de tone de cereale şi un tractor au ars în totalitate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Sântana, din judeţul Arad. Pompierii intervin şi duminică dimineaţa pentru stingerea ultimelor focare.

    Potrivit ISU Arad, incendiul a izbucnit în jurul orei 2.00, în noaptea de sîmbătă spre duminică.

    La sosirea echipajelor, incendiul era generalizat şi ameninţa să se extindă la alte clădiri învecinate şi la patru camioane de transport, aflate în apropiere. Intervenţia pompierilor a fost dificilă, din cauza riscului de prăbuşire a construcţiei şi a faptului că în zonă exista combustibil.

    Pentru stingerea flăcărilor au fost mobilizate opt autospeciale, cu doi ofiţeri, patru subofiţeri şi nouă voluntari.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

  • Demisie într-o organizaţie a PLUS. Cioloş, acuzat că are manipulări şi tactici pesediste

    „Am intrat în Partidul Unităţii Libertăţii şi Solidarităţii pentru că am crezut în principiile şi ideile prezentate în Manifestul PLUS. Onestitate. Competenţă. Integritate. Dar şi pentru că am încredere totală în Dacian Cioloş. Cred în meritocraţie. Cred în omul potrivit la locul potrivit. Şi pentru că toate aceaste credinţe ale mele mi-au fost demontate azi, drumurile noastre se despart.

    Al meu şi al partidului. Atât timp cât nu vom înţelege că nu putem face politică nouă cu metehne vechi, pesediste, cât timp nu vom vota cu capul nostru şi nu aşa cum ne dictează cineva pe foaie, cât timp vom accepta şi vom menţine un nivel de analfabetism funcţional în rândul membrilor de partid sau al conducerii acestuia, cu părere de rău o spun că NU VOM SCHIMBA NIMIC în ţara asta”, a scris Laura Pascu, pe Facebook.

    Aceasta a mai spus că nu a căutat să candideze la nicio funcţie în PLUS şi încheie postarea întrebându-l pe liderul formaţiunii „Dacian, nu ai un alt partid?”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Producătorul german de cablaje auto Leoni Wiring Systems Arad, profit triplu în 2018, la afaceri de 896,6 mil. lei

     Compania a realizat în 2018 un profit net de 20,8 mil. lei (4,5 mil. euro), triplu faţă de anul precedent, când câştigul net al Leoni Wiring Sys­tems Arad a fost de 6,8 mil. lei (1,5 mil. euro), conform datelor publice. Pro­du­cătorul german de cablaje auto a ajuns anul trecut la 4.060 de angajaţi, cu 272 de oameni mai mulţi faţă de anul anterior, potrivit site-ului mfinanţe.ro.

    Compania Leoni Wiring Systems A­rad administrează fabricile de cablaje au­to din Arad, Beiuş (Bihor), dar şi pe cea din parcul industrial Bumbeşti-Jiu, ju­deţul Gorj, un proiect demarat de ger­mani pe piaţa locală în 2017, când Le­oni a preluat spaţiul în care a funcţio­nat producătorul italian de anvelope Pirelli.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Om de afaceri din Arad, despre fiica lui Gheorghe Dincă: Le-a propus unor italieni să le aducă fete

    Nicolae Cilan, un om de afaceri din Arad care se ocupă cu comercializarea de cafea şi aparate de cafea, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că o cunoaşte pe fiica lui Gheorghe Dincă de la sfârşitul anului 2015. Asta după ce Daniela Dincă a avut o relaţie cu un fost partener de afaceri italian de-al său, Giorgio Albiero, care a murit în luna februarie a acestui an.

    „Ea locuieşte în Arad în acest moment. Eu am cunoscut-o în Italia, unde locuia domnul Albiero, fiind fata care avea grijă de sora lui, care era bătrână. Domnul Albiero m-a rugat să-i găsesc un avocat pentru că avea o problemă la Timişoara, un dosar penal pentru furt, lucra la o farmacie veterinară de unde a furat o sumă de bani. I-am găsit avocatul respectiv, s-a plătit prejudiciul din dosarul respectiv, patronul respectiv şi-a retras plângerea”, a afirmat Nicolae Cilan.

    De asemenea, omul de afaceri susţine că fiica lui Gheorghe Dincă a fost măritată la un moment dat şi a divorţat. Astfel, în prezent, în acte, Daniela nu mai foloseşte numele Dincă, ci Bălan, al fostului soţ.

    „Culmea, ea şi-a păstrat numele de Bălan, nu de Dincă, nu ştiu de ce, nu ştiu ce motive o fi avut, probabil cunoştea foarte bine trecutul tatălui. Ea se numeşte Bălan Daniela Florentina, nu Dincă, dar tot fiica lui rămâne, chiar dacă se numeşte Bălan”, a precizat Nicolae Cilan.

    Omul de afaceri din Arad a mai afirmat că îl cunoaştea pe investitorul italian cu care fiica lui Gheorghe Dincă a avut o relaţie de mai mulţi ani, căruia el îi cumpăra terenuri în România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un fost preşedinte al PSD Arad a suferit un infarct şi a murit la vârsta de 43 de ani

    Laurenţiu Hălmăgean a condus timp de un an organizaţia municipală a PSD Arad. În noaptea de luni spre marţi, bărbatul a murit, în urma unui infarct.

    „Din păcate, a murit, Dumnezeu să-l ierte, a făcut infarct azi-noapte, avea 43 de ani”, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, deputatul PSD Florin Tripa.

    Laurenţiu Hălmăgean avea 43 de ani, iar în perioada 2011 – 2012 a fost preşedinte al organizaţiei municipale PSD Arad. De asemenea, acesta a ocupat, în trecut, şi funcţia de director adjunct al Casei de Pensii Arad.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum arată primul tren de lux din România. “Chiar nu merită oboseala şi riscul de a face 7-8 ore pe drum, cu maşina”

    Astra Vagoane Călători a prezentat la începutul lui 2017 primul tren de lux fabricat la Arad, Transcarpatic. Trenul are vagoane de lux şi de clasă, cuşetă, şi a preluat de la modelele de vagoane pentru export tipul de grup sanitar.

    Pe Facebook, Mihaela Nedelcu Luncan a adăugat fotografii cu mesajul: „Cu Transcarpatic. Foarte tare trenul ăsta privat! Chiar nu merită oboseala şi riscul de a face 7-8 ore pe drum, cu maşina. Din păcate, nu circulă decât pe rutele Bucureşti-Braşov-Sighişoara-Alba Iulia-Deva-Arad şi Bucureşti-Constanţa şi retur.

    E super-curat şi super-elegant, iar preţurile sunt comparabile cu ale cfr-ului. Pentru cei foarte pretenţioşi, la clasa I cabinele sunt cu unul sau două paturi şi au toaleta proprie. Dar ce mi s-a părut extraordinar a fost atitudinea stewardului: “Bună dimineaţa, doamnă! Cum aţi dormit? Vă servesc cu o cafeluţă?” Şi… mi-a adus cafeaua, la cabină, pe tavă din inox”.

    Astra Vagoane Călători a fost înfiinţată în anul 1998 prin desprinderea din fabrica de vagoane Astra Arad.

  • GREVĂ SPONTANĂ şi la fabrica de vagoane din Caracal, după protestul de la Arad

    Muncitorii de la Astra Rail, din Caracal, care erau în tură de dimineaţă, au refuzat să mai intre în fabrică.

    „Este o grevă spontană. pentru că salariile sunt foarte mici. Avem 2.090 de lei brut, iar venitul net este 1.200-1.300 de lei pe lună, ca sudori sau lăcătuşi. Am decis ca azi să nu mai intrăm în fabrică. Vremea nu a fost tocmai prietenoasă cu noi, pentru că a plouat, dar am rezistat. Am fost 120-130 de angajaţi. Aşteptăm şi colegii din tura după-amiază să se alăture acestui protest”, a spus Cristi Ciurică, angajat al fabricii Astra Rail din Caracal.

    Oamenii spun că vor refuza să intre la lucru şi de luni dacă nu vor primi o creştere salarială de minimum 10%.

    „În timpul protestului a venit directorul fabricii la noi şi ne-a promis o creştere de 10%. Aşteptăm ca luni să fim chemaţi să semnăm noile contracte, în caz contrar vom face din nou protest”, a mai spus Ciucă.

    Odată cu greva spontană, angajaţii fabricii de vagoane au decis şi schimbarea liderului de sindicat, care spun ei, nu mai reprezenta interesele muncitorilor.

    „Pentru acest protest ne-am organizat singuri, pentru că avem un lider de sindicat care nu ne reprezintă. Nu a dus niciun fel de negocieri cu conducerea fabricii. Am vorbit cu el în această dimineaţă şi ne-a spus că îşi va da demisia. Dacă nu îşi va depune demisia, atunci ne vom retrage noi din sindicat şi vom face altă formaţiune. Deja avem un lider care să ne reprezinte”, a precizat angajatul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bancomat aruncat în aer în Arad. Hoţii nu au reuşit să fure nimic pentru că aparatul era gol

    Incidentul a avut loc, în noaptea de marţi spre miercuri, pe Calea Aurel Vlaicu din oraşul Arad.

    Persoane necunoscute au folosit de un dispozitiv artizanal pentru a arunca în aer un bancomat aflat în clădirea în care-şi desfăşoară activitatea şi autogara din Arad.

    Hoţii nu au reuşit să fugă cu niciun ban, pentru că aparatul nu era alimentat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O farmacistă din Arad cu două farmacii la sat: La oraş licenţa este scumpă şi este greu să supravieţuieşti pe piaţă

    Farmacista Mihaela Boată, care în 2017 a deschis farmacia Rural Pharma în mediul rural din judeţul Arad, a mai deschis o locaţie tot la sat, după o inves­tiţie de circa 8.000 de euro. Planurile antre­­prenoarei pentru perioada urmă­toa­re sunt de consolidare a celor două unităţi.
     
    „Am mai deschis un punct de lucru, este mult de muncă. S-a ivit ocazia să găsesc un spaţiu bun, a fost o decizie spontană. Nu vreau să mai deschid. Mo­mentan vreau să scot creditarea şi să consolidez farmaciile“, a spus pentru ZF Mihaela Boată.
     
  • Încă o fabrică de textile trage obloanele: un producător de lenjerie intimă cu 1.000 de salariaţi a închis fabrica din Arad

    Firma figurează în 2017, ultimul an pentru care există date publice, cu 1.000 de salariaţi şi afaceri ce sar de 200 de milioane de lei. După cifra de afaceri, producătorul de lenjerie intimă este unul dintre cei mai mari jucători din industria de profil.

    Reprezentanţii grupului nu au putut fi contactaţi până la închiderea ediţiei pentru a comenta informaţia.
     
    Firma era înregistrată în zona liberă Arad-Curtici unde i-a expirat contractul de concesiune a terenului, contract pe care nu a mai dorit să îl prelungească, mai spun sursele. În această zonă liberă Arad-Curtici, toţi jucătorii merg în concesiune, nefiind disponibilă opţiunea de achiziţie a terenurilor.