Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect de lege prin care stabileşte condiţiile în care o tranzacţie sau chiar o serie de tranzacţii pot fi considerate de fisc drept artificiale, foarte multe dintre aceste criterii având un caracter general şi neclar.
Potrivit proiectului de act normativ, tranzacţiile pot fi considerat artificiale dacă se derulează într-o manieră care în mod normal nu ar fi utilizată în cadrul unor practici comerciale considerate rezonabile, dacă includ elemente care au efectul de a se compensa sau de a se anula reciproc sau dacă sunt circulare ca natură.
De asemenea, inspectorii fiscali pot declara o tranzacţie ca fiind artificială în cazul în care conduce la obţinerea de avantaje fiscale semnificative, dar acest lucru nu se reflectă în riscurile comerciale asumate de contribuabil sau în fluxurile sale de numerar, sau profitul preconizat înainte de impozitare este nesemnificativ în comparaţie cu valoarea avantajelor fiscale scontate.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply