“În şedinţa de Guvern de miercuri s-a decis alocarea către instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat finanţate din bugetele locale a 46 de milioane de lei, din sume defalcate din TVA. Suma repartizată are două componente. Prima, în valoare de 41 de milioane de lei, este destinată plăţii salariilor cadrelor didactice, a sporurilor, indemnizaţiilor şi altor drepturi salariale. A doua componentă, de 5 milioane de lei, vizează achitarea salariilor restante câştigate de cadrele didactice în instanţă”, a declarat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
Ministrul a mai precizat că Guvernul este hotărât să acopere treptat nevoile cu care sistemul de învăţământ se confruntă, bugetul pentru 2014 fiind cu două miliarde de lei mai mare decât în 2013.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply