BusinessMagazin

Tag: drepturi

  • Ucraina şi NATO au emis un angajament comun privind protecţia drepturilor minorităţilor naţionale

    Kievul şi NATO au transmis joi angajamentul colectiv pentru protejarea drepturilor minorităţilor naţionale din Ucraina, după ce Ungaria a ameninţat autorităţile ucrainene cu blocarea statutului de membru în cadrul orgaizaţiei militare dacă acestea nu vor fi asigurate, relatează agenţia Reuters.

    Demersul făcut de reprezentanţii celor două entităţi vine ca reacţie la avertismentele transmise de Budapesta privind blocarea Ucrainei în cadrul NATO dacă aceasta nu va începe să asigure minorităţii maghiare dreptul de a se exprima în limba maternă.

    Ungaria a salutat demersul colectiv al Ucrainei şi al organizaţiei NATO. Pe teritoriul statului ucrainean trăiesc aproximativ 150.000 de etnici maghiari; acestora li s-a îngrădit dreptul la educaţie în limba maternă, ca urmare a unei legi emise de Kiev în 2017.

    Secretarul General al NAO, Jens Stoltenberg, a efectuat o vizită în Uraina, în semn de solidaritate militară, în aceeaşi săptămână în care preşedintele rus Vladimir Putin se afla în vizită în Ungaria.

    Diplomaţii maghiari au blocat un proiect de declaraţie comună a Ucrainei şi organizaţiei Atlanticului de Nord întrucât nu prevedea, în mod explicit, protecţia etnicilor unguri de pe teritoriul ucrainean.

  • Românii pierd anual peste 35 milioane euro din drepturile de compensare pentru zboruri anulate sau întârziate pe care nu le solicită

    Zilnic pe aeroporturile din România sunt anulate sau au întârzieri în medie 5-6 zboruri, ceea ce rezultă într-o medie de 500 de români afectaţi în fiecare zi. Peste 1000 de zboruri cu astfel de probleme au fost înregistrate doar în ultimele 9 luni pe aeroporturile din România. Conform datelor FlightClaim, valoarea totală a compensaţiilor la care aceştia ar avea dreptul anual depăşeşte 35-40 de milioane de euro.

    Aproximativ 180.000 de români afectaţi în fiecare an de anularea sau întârzierea zborului
    Traficul aerian în România înregistrează record după record, cu un număr de zboruri în creştere. Deja aeroporturile României au peste 20 de milioane de pasageri anual, ceea ce creşte presiunea pe angajaţii aeroporturilor, dar şi incidenţa problemelor de zbor. În fiecare zi în medie 5-6 zboruri care aterizează sau decolează din România au întârzieri de peste 3 ore sau sunt anulate.
    Speriaţi de birocraţie sau de procedura dificilă, doar maxim 10% dintre românii aflaţi în situaţia unui zbor cu probleme ajung să îşi ceară drepturile de la companiile aeriene, iar restul de 90% renunţă să solicite compensaţiile de 250, 400 sau 600 de euro, în funcţie de distanţa zborului. Compania olandeza FlightClaim, cu sediu şi în România, înregistrează zilnic între 20 şi 50 de cereri de compensare de la pasagerii români care doresc să îşi primească drepturile de la companiile aeriene.

    La nivel european, pragul de 1 miliard de pasageri a fost atins încă din anul 2017, dar proporţional cu acesta a crescut şi incidenţa problemelor de zbor. Conform datelor Eurostat, numărul zborurilor cu probleme a crescut în ultimii ani cu aproximativ 40%. În anul 2018 peste 4,5 milioane de pasageri au fost afectaţi de anularea sau întarzierea zborurilor, ceea ce se traduce printr-un total al compensaţiilor de aproape 2 miliarde de euro. Valoarea medie a compensaţiilor per pasager este de 422,85 de euro.

    Perioada cea mai aglomerată din punctul de vedere al cererilor primite de către FlightClaim.ro este sezonul de vară, când companiile aeriene se supraaglomerează, iar compania înregistreaza o cerere la fiecare 30 de minute. Aproximativ 9 din 10 cereri primite de companie sunt soluţionate pozitiv, iar pasagerii ajung să îşi primească compensaţia conform legii. De la începutul anului şi până acum, cele mai multe zboruri anulate au fost în luna ianuarie, când aeroporturile din România au înregistrat peste 180 de zboruri care au întârziat minim 3 ore sau au fost complet anulate, dar şi luna August când aproape 170 de zboruri au fost întârziate sau anulate, în special zboruri low-cost sau charter. De asemenea, o parte dintre zborurile de linie întârziate au produs şi pierderea conexiunilor, astfel că tot mai mulţi pasageri care zboară către destinaţii exotice şi îndepărtate încep să solicite compensaţia de 600 euro/persoană.

    Cele mai multe zboruri întârziate şi anulate au fost înregistrate de compania Tarom, dar şi de companiile low cost Wizz Air, Ryanair şi Blue Air. Conform datelor FlightClaim.ro, destinaţiile cu cele mai frecvente întârzieri sunt Milano, Madrid, Roma, Larnaca şi Londra.

  • În mintea copiilor

    De la case bântuite la carusele ameţitoare, de la reproduceri în miniatură ale unor clădiri emblematice din mai multe ţări la un minicinematograf cu scurtmetraje care aduc pe ecran personaje din universul Lego, nu există loc în Legoland care să nu-i facă pe cei mici să-şi tragă părinţii de mână către o nouă fascinaţie. Din peisaj nu lipsesc nici românii.

    „Hai să ne activăm superputerile!”, îi spunea, într-o luni dimineaţă, în română, o puştoaică fratelui ei, într-unul din hotelurile tip castel din Legoland. O noapte de cazare acolo porneşte de la 220 de euro (1.640 de coroane daneze).

    Piesa de rezistenţă a oraşului Billund este însă Lego House, o construcţie făcută în jurul conceptului lego, în care totul, de la arhitectura clădirii la dinozaurii reproduşi în interior, este o reproducere a micilor cărămizi menite să creeze jucării pentru copii, dar şi pentru oamenii mari.
    „Am deschis Lego House în septembrie 2017, bazându-ne pe ideea de învăţare prin joacă. Este singura astfel de casă pe care am făcut-o şi va rămâne singura, pentru că vrem să fie asociată cu oraşul în care a luat naştere Lego”, explică Jesper Vilstrup, CEO al Lego House, care lucrează pentru grupul danez de 18 ani.

    Anul trecut, 245.000 oameni au trecut pragul casei Lego, iar estimările pentru 2019 arată că numărul ar putea ajunge la 275.000. Vizitatorii vin din toată lumea, mai exact din peste o sută de ţări – precum Germania, Olanda, Marea Britanie, dar şi Statele Unite ale Americii sau ţări asiatice. Majoritatea turiştilor sunt însă din Danemarca.

    Lego House este, practic, raiul oricărui pasionat de lego, mai mult sau mai puţin copil. Coloana vertebrală a clădirii este un copac făcut din 6,3 milioane de piese lego, cu o înălţime de 15,5 metri. De ce copac? Pentru că primele jucării făcute de Lego au fost din lemn, nu din plastic, fondatorul Ole Kirk Kristiansen orientându-se abia mai târziu către cuburile care aveau să-l facă faimos, poate, pentru eternitate.
    „Fiecare dinozaur are gura deschisă, nu fără motiv. Îi întrebăm pe copii dacă au idee ce sunete scoate un dinozaur şi ei ne spun că nu ştiu. Aşa că le-am pus câte o jucărie din lego fiecăruia sub picior pentru a le spune că sunetul pe care îl scoate un dinozaur este similar cu cel pe care îl scoate un părinte atunci când calcă pe o piesă lego rătăcită prin casă”, povesteşte ghidul din Lego House.

    „If you can think it, you can build it” (Dacă îţi poţi imagina ceva, îl poţi construi) – este sloganul după care se ghidează orice angajat al Lego, care a învăţat, în timp, că jucăriile nu sunt doar o formă de a le da copiilor o ocupaţie, ci o adevărată modalitate de educare.
    „Orice piesă de lego, chiar şi creată acum 60 de ani, este concepută în aşa fel încât să se potrivească şi astăzi cu una făcută acum, pentru a da naştere unei jucării noi”, povesteşte Signe Wiese, responsabilă cu predarea istoriei Lego în muzeul amenajat în casa în care a început totul, în anul 1932.

    Ea povesteşte şi că, în procesul de predare a businessului mai departe către copiii săi, fondatorul Lego – Ole Kirk Kristiansen – a fost cât se poate de sever, pentru a impune standardele de calitate pe care şi le dorea.

    „De pildă, când fiul său a împachetat un set de răţuşte pentru a fi vândute după ce le dăduse cu doar două straturi de lac în loc de trei, Ole Kirk Kristiansen l-a pus să le desfacă din ambalaje şi să le dea şi cu cel de-al treilea strat necesar. Nu a avut voie să se culce până nu a terminat”, spune Signe Wiese.

    De la înfiinţare şi până astăzi, Lego a rămas un business de familie, ajuns acum la cea de-a treia generaţie. Astfel, actualul proprietar este Kjeld Kirk Kristiansen, nepotul fondatorului.

    Jucării în era digitalului
    Billund este un oraş care abia numără 7.000 de locuitori şi orice atracţie acolo este în jurul Lego. Deşi atât de mic, oraşul are un aeroport – proporţional cu mărimea localităţii – tocmai pentru a facilita accesul numeroşilor turişti care vor să afle povestea cuburilor care le-au bucurat copilăria, chiar la ele acasă.

    În Billund, Danemarca, se află astfel sediul Lego, unde a fost construită prima fabrică de piese sub acest brand. Astăzi, există fabrici Lego în Cehia, Ungaria, China, Mexic.
    Vremurile s-au schimbat de la înfiinţare până acum, aşa că, într-o lume în care tehnologia s-a infiltrat în fiecare domeniu, nici măcar jucăriile Lego nu au scăpat de undele acestei influenţe. Aşa se face că există departamente întregi în cadrul grupului danez al căror scop este să insereze cât mai eficient tehnologia în jucăriile celor mici.

    Trendul este vizibil şi în Lego House, unde, de pildă, poţi crea din lego un peşte pe care ulterior îl poţi scana şi îl poţi urmări înotând agale într-un acvariu virtual. Sau, de ce nu, îţi poţi vedea eroul creat din câteva din milioanele de piese disponibile pe coperta unei reviste. Sau poţi, scanând brăţara de acces pe care o primeşti la intrare, să primeşti un set de şase piese lego pentru a crea una din cele peste o sută de milioane de combinaţii posibile.

    „Nu cred că jucăriile fizice vor dispărea vreodată. Şi acum 13 ani, când am venit eu la Lego, se vorbea despre dispariţia lor şi iată că încă există. Jucăriile şi tehnologia nu se exclud una pe alta”, spune Jamie Berard, expert în creaţie la Lego.
    Tocmai în acest context, producătorul danez a creat recent mai multe jocuri care combină piesele fizice cu realitatea augmentată, astfel încât copiii să se poată folosi şi de tabletă sau de telefon când se joacă. Lego Hidden, Lego Ninjago şi Lego Boost sunt doar câteva astfel de exemple.

    La Lego Hidden Side, de pildă, joaca presupune să construieşti o casă din piese lego, pentru ca apoi, folosindu-te de o aplicaţie, să găseşti fantomele din respectiva clădire. Tehnologie în joacă? Misiune îndeplinită.
    „Producţia unui astfel de joc durează, în medie, patru ani, din momentul în care ne vin primele idei până când livrăm jocul în cutie. Am testat, am făcut focus groupuri cu copii din diferite ţări, pentru a vedea care este feedbackul lor”, spune Luis Gomez, responsabil cu dezvoltarea acestui joc.

    Un joc Lego Hidden Side porneşte de la 20 de dolari, dacă are dimensiuni mai mici, putând ajunge şi la 130 de dolari.
    Mai ales când tehnologia este implicată în realizarea jocurilor Lego, creatorii acestora colaborează cu psihologi şi pedagogi pentru a-şi da seama când anume nivelul de tehnologie devine prea mare pentru educaţia celor mici. Chiar dacă unele jocuri sunt atât de complexe, încât stârnesc şi curiozitatea adulţilor.

    „Unele jucării sunt concepute pentru a putea fi folosite şi fără implicarea tehnologiei, aşa că părinţii sunt cei care decid dacă vor sau nu să-i iniţieze pe copii în această lume. Am lucrat cu psihologi de la Universitatea din Copenhaga pentru a înţelege până la ce nivel este în regulă să introducem tehnologia în jucăriile noastre”, spune Elisabeth Kahl-Backes, responsabilă de jucăriile Lego Duplo, destinate copiilor de până la cinci ani.
    S-ar zice aşadar că cerul este limita (Sky is the limit) când vine vorba despre inovaţie în lumea jucăriilor. De acord?

    Lego în România şi în lume
    Pe plan local, Lego a avut în 2018 vânzări de 104 milioane de lei, în creştere cu 13% faţă de anul anterior. Deşi nu a fost pentru prima dată când Lego a trecut de 100 milioane de lei afaceri, profitul din 2018 a fost cel mai mare de la înfiinţarea companiei, depăşind 2,6 milioane de lei, ceea ce înseamnă o creştere de 36% faţă de anul 2017.
    Lego are pe piaţa locală nouă magazine certificate, toate fiind amplasate în centre comerciale din oraşele mari ale ţării, precum Mega Mall, ParkLake, Sun Plaza, AFI Ploieşti sau City Park Constanţa.
    Magazinele din România sunt dezvoltate de retailerul de jucării Brick Depot, înfiinţat în 2013, controlat de mai mulţi antreprenori locali.
    Lego este prezent pe piaţa din România şi prin intermediul distribuitorilor de jucării, care duc jucăriile danezilor în magazinele de profil sau în supermarketuri.
    La nivel de grup, Lego a avut, în primul semestru din 2019, venituri de 14,8 mld. coroane daneze (1,9 mld. euro), în creştere cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul net a fost, în S1 2019, de 2,7 mld. coroane daneze (361 milioane de euro), în scădere cu 12% faţă de primele şase luni ale anului 2018. Din planurile grupului face parte expansiunea în China şi India. Danezii nu oferă date aferente fiecărei ţări în care sunt prezenţi.
    Pentru întreg grupul Lego lucrează peste 18.000 de angajaţi în toată lumea, dintre care 200 doar pentru Lego House.
    Până la sfârşitul anului 2019, grupul Lego vrea să depăşească numărul de 140 de magazine proprii în 35 de oraşe. În prezent, Lego are aproximativ 135 de magazine.
    Pe piaţa românească de jucării, companiile care înregistrează cele mai mari vânzări sunt Lego, Mattel, care produce păpuşa Barbie, şi Hasbro, care pune pe piaţă jocul Monopoly. Lego are o cotă de piaţă estimată de ZF la 8,6% în 2018.

  • Curtea de Conturi: Prejudiciu de 12.000 de lei şi drepturi salariale necuvenite, la Institutul Cultural Român

    Misiunea de audit financiar la ICR în urma căreia, potrivit documentelor publicate de Curtea de Conturi, “s-a exprimat o opinie contrară”, s-a desfăşurat în anul 2018. Raportul Curţii de Conturi notează faptul că “au fost constatate denaturări semnificative ale situaţiilor financiare, ţinând cont, totodată, de natura abaterilor şi a erorilor, de contextul în care s-au produs acestea, de faptul că măsurile din deciziile anterioare ale Curţii de Conturi nu au fost implementate, precum şi de faptul că valoarea totală a abaterilor identificate depăşeşte pragul de semnificaţie stabilit în etapa de planificare a misiunii de audit financiar”.
     
    Inspectorii au reţinut şi faptul că, în timpul auditului, ICR “a luat şi măsuri de corectare a unei erori determinate de faptul că au fost scoase din evidenţa contabilă bunuri reprezentând mijloace fixe – autoturisme, în sumă de 136 mii lei, pentru care s-au întocmit procese-verbale de casare, fără efectuarea operaţiunilor de valorificare a acestora prin dezmembrare şi recuperare de materiale, vânzare sau predare către centre de colectare deşeuri. În timpul misiunii de audit, conducerea entităţii a luat măsuri pentru reintroducerea în gestiune a mijloacelor de transport uzate. Tot în timpul misiunii de audit a fost înregistrată în evidenţa contabilă scoaterea din evidenţă a furnizorilor prescrişi, pentru suma de 30 mii lei, precum şi plata acestei sume către bugetul de stat”.
     
    Controlul a arătat că situaţiile financiare “au fost întocmite fără respectarea principiului contabilităţii pe bază de angajamente. Înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare, respectiv a documentelor justificative, nu s-a efectuat cronologic şi sistematic, aşa cum prevăd actele normative în vigoare. În anul 2017, entitatea a evidenţiat în conturile de cheltuieli facturi reprezentând prestări servicii, respectiv deconturi de cazare aferente anului 2016, în sumă estimativă de 81.000 lei, iar pe cheltuielile anului 2018 au fost înregistrate servicii aferente
     

  • Lovitură uriaşă pentru un gigant fast-food în Europa. Au pierdut drepturile asupra unuia dintre cele mai populare produse

    Un lanţ de restaurante din Irlanda a câştigat un proces intentat împotriva companiei McDonald’s. Patentul „Bic Mac” a fost pierdut de compania americană, în Europa, potrivit publicaţiei britanice The Guardian.

    Pat McDonagh a primit porecla „Supermac” pe timpul când acesta era doar un adolescent, în urma unui meci de fotbal în anii 1960. McDonagh şi echipa sa au câştigat trofeul pentru colegiul Moate, din oraşul Westmeath.
     
    Jumătate de secol mai târziu, McDonagh a ieşit victorios, din nou, într-o „arenă” complet diferită. Lanţul lui de restauranturi fast-food, Supermac’s, a făcut premieră prin câştigarea procesului împotriva corporaţiei americane, McDonald’s.
     
    Compania mica din Irlanda a convins Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală să anuleze patentul pentru „Big Mac” al companiei americane, astfel oferind oportunitatea lanţului de restaurante Supermac’s să se extindă în Regatul Unit şi pe continentul european.
     
    McDonald’s nu poate face apel.
     
    „Suntem încântaţi. Este o victorie unică atunci când te lupţi cu arcadele aurite şi câştigi”, a spus McDonagh, directorul companiei Supermac’s.
     
    „Aceasta este o victorie pentru orice afacere mică. Astfel, marile companii nu mai pot aduna patente fără să le folosească niciodată”, a adăugat McDonagh. 
     
    Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, cu sediul în Spania, a decis că McDonald’s nu a dovedit folosirea patentului pentru „Big Mac”, emis în 1996, pentru un produs alimentar sau nume de restaurant.
     
    Emiterea patentului a obstrucţionat ambiţiilor lui McDonagh de a-şi extinde lanţul de restaurant în Irlanda. McDonald’s susţinea că similaritatea dintre Big Mac şi Supermac este prea mare, iar asta ar crea confuzie pentru consumatori.
     
    „Noi am spus că nu ar crea nicio confuzie. Big Mac şi Supermac sunt două lucruri complet diferite”, a spus McDonagh, în vârstă de 65 de ani.
     
     

  • STUDIU: În Canada, Noua Zeelandă sau SUA pasagerii au drepturi mai avantajoase decât cetăţenii UE

    În Canada operatorii de transport nu pot, pentru zborurile interne, să oblige persoanele cu handicap grav care călătoresc cu un însoţitor sau care au ele însele nevoie de un loc suplimentar să plătească un bilet în plus. În Europa, nu există nicio normă la nivelul de ansamblu al UE şi depinde de legislaţia naţională dacă însoţitorii trebuie să cumpere bilet.

    În SUA, despăgubirea în caz de întârziere cauzată de refuzul la îmbarcare este mai mare decât în UE, ridicându-se până la 1 158 de euro (1 350 de dolari americani), în funcţie de destinaţie şi de durata totală a întârzierii. Un alt beneficiu oferit este asistenţa în timpul întârzierilor pe pistă: situaţiile în care pasagerilor nu le este permis să coboare din avion. Operatorii de transport trebuie să ofere o gustare şi apă potabilă în cel mult două ore de la plecarea sau sosirea avionului la poartă.
     
    În Europa, studiul prezintă cazuri în care pasagerii au primit, în cazul unei călătorii ratate, doar o „băutură servită din curtoazie”. Un alt caz este cel al unei persoane cu deficienţe de vedere care a fost uitată la poarta de îmbarcare, iar în timpul zborului nu a primit niciun fel de asistenţă de la însoţitorii de zbor, deşi avea bastoul alb şi solicitase asistenţă la rezervarea biletului.
     

  • Victimele războiului din Ucraina devin deschizători de drumuri la Cernobîl

    Şi Vadim Minzuyk a fugit şi şi-a luat ideile de afaceri cu el. Acestui pionier, Cernobîl îi oferă şansa unui nou început şi, de ce nu, a succesului. Despre el scrie BBC într-un reportaj intitulat „Oamenii care s-au mutat la Cernobîl”.
    În fiecare zi, Vadim Minzuyk îşi plimbă câinele de-a lungul gardului de sârmă înalt care marchează începutul zonei de excludere. Este locul lui preferat, unde se bucură de ciripitul păsărilor şi de liniştea pădurii.

    „Este ca şi cum ai trăi în nordul Finlandei sau în Alaska“, spune Vadim. „Această zonă are cea mai mică densitate de populaţie de oriunde în Ucraina – doar două persoane pe kilometrul pătrat.“

    În oraşul de unde a plecat, Horlivka, din estul Ucrainei, Vadim era un întreprinzător cu afaceri de un milion de dolari pe an. Însă după ce oraşul a ajuns pe prima linie a frontului, lovite de artilerie, fabricile şi depozitele sale odinioară înfloritoare au fost rase de pe faţa pământului – pe locul unora dintre ele sunt acum doar cratere. Horlivka este încă pe linia frontului.

    Vadim îşi aminteşte că îi putea vedea prin fereastra din spatele casei pe rebeli ridicând o baricadă chiar din gardul său de la grădină. Uneori, cele două armate ajungeau la numai 100 de metri distanţă una de alta.

    Timp de peste un an, familia sa trecea prin verificări zilnice de identitate la punctele de control militare din oraş. Au văzut cadavre lăsate pe marginea drumului. Au fost chiar martori la o crimă, când un om a fost scos din maşină în faţa lor de rebeli şi executat ziua în amiaza mare.
    După ce şi-au scos copiii din oraş, Vadim şi soţia sa au plecat şi ei. Fugind cu maşina din Horlivka, au lăsat totul în spatele lor.

    Oamenii au plecat de teama radiaţIilor sau goniţi de sărăcia care a urmat. Natura şi-a reintrat complet în drepturi, cucerind străzi, blocuri, case şi fabrici ruinate. Acum, un nou dezastru zdruncină liniştea ucrainenilor – războiul din est dintre armata guvernamentală şi separatiştii sprijiniţi de ruşi. Conflictul a alungat oamenii, iar câţiva dintre ei şi-au ales ca refugiu casele dărăpănate de la marginea zonei de alienaţie.

    Timp de mai multe luni, trăind din economii, Vadim a călătorit prin Ucraina în căutarea unor şanse prin care familia să reînceapă o viaţă normală. Într-o zi, a primit un pont.

    O rudă a auzit despre o proprietate ieftină de vânzare pe lângă Cernobîl. S-a dus să vadă un siloz de cereale abandonat în satul Ditiatki. Situată la marginea zonei de excludere, proprietatea era ieftină şi suficient de aproape de capitala Kiev (115 km) pentru a deveni o oportunitate de afaceri viabilă.

    „Acoperişul curgea acolo unde localnicii scoseseră tot metalul. L-am întâlnit pe proprietar şi am ajuns la o înţelegere ieftină.“
    A cumpărat depozitul cu 1.400 de dolari şi alte trei case pentru doar 240 dolari, le-a conectat pe toate la reţeaua de electricitate şi şi-a deschis un mic furnal de oţelărie.
    „Strategia mea a fost să încep o afacere prin producerea unui produs făcut din deşeuri. Primul an a fost cel mai dificil, dar în ultimii doi ani a început să-mi meargă mult mai bine“.

    Vadim a recrutat şapte dintre foştii săi lucrători din Donbas, oferindu-le cazare. Pentru aceasta a transformat una dintre casele sale în cămin.
    „Pot să-mi câştig traiul prin muncă şi să-i ajut pe muncitorii mei să facă şi ei bani. Eu sunt cel mai mare contribuabil aici în sat. Până la urmă sunt ucrainean şi vreau să-mi ajut ţara.“

    Vadim spune că se gândeşte uneori la radiaţii. Chiar şi-a cumpărat un detector Geiger de mână pentru a măsura intensitatea acestora.
    Însă nu este îngrijorat. E convins că nivelul radiaţiilor atmosferice este suficient de scăzut pentru a nu-i afecta sănătatea.
    „După câte  am văzut în război, radiaţia nu este nimic. A fost un miracol că am supravieţuit.“ El se bucură de viaţa de aici. Nu este vorba doar absenţa războiului, ci şi de o linişte specială.

    Pe 26 aprilie 1986, la Cernobîl s-a produs cel mai grav dezastru nuclear din istoria omenirii.
    Un experiment conceput pentru a testa siguranţa centralei electrice a eşuat şi a provocat un incendiu care a generat radiaţii timp de 10 zile. Norii care transportau particule radioactive s-au deplasat la mii de kilometri faţă de epicentrul catastrofei, provocând o ploaie toxică peste tot în Europa.
    Cei care trăiau aproape de Cernobîl – aproximativ 116.000 de oameni – au fost evacuaţi imediat. O zonă de excludere de 30 km a fost impusă în jurul reactorului distrus. Aceasta a fost ulterior extinsă pentru a acoperi mai multe zone afectate.

    În următoarele câteva luni, încă 234.000 de persoane au fost mutate. Aproape toţi au plecat în grabă. Unii au primit doar câteva ore să-şi împacheteze toate bunurile. Alţii au crezut că vor fi plecaţi doar câteva zile, dar nu au fost lăsaţi să se întoarcă niciodată. Mulţi dintre evacuaţi, care practicau agricultura de subzistenţă, au fost mutaţi în blocuri-turn de beton.
    Însă unii oameni nu au plecat niciodată.
    Astăzi este încă ilegal să locuieşti în interiorul zonei de excludere. Cu toate acestea, aproximativ 130-150 de persoane o fac. Multe sunt femei, bătrâne, care încă trăiesc din ce le dă pământul pe care-l au din moşi-strămoşi.
    Vadim şi ai săi vorbesc despre plăcerea lor de a face plimbări lungi şi liniştite în pădure. Traiul este destul de primitiv, însă familia nu vrea să se mute într-un oraş mai mare, chiar dacă ar însemna mai mulţi prieteni sau oportunităţi. Nevoia lor de linişte după ce au fugit din haosul războiului îi aduce cu picioarele pe pământ.
    Vadim spune că soţia sa, Olena, uneori face comparaţii între ruinele din zona de excludere şi fostul lor oraş distrus de război.
    Însă există o distincţie clară – aici, la marginea zonei de excludere, Olena crede că familia lor are un viitor.
    „Am simţit ca şi cum am pierdut totul“, spune Vadim. „Dar acum, trăind aici, lucrurile se îmbunătăţesc.“
    Marina Kovalenko n-are spirit de întreprinzător. Însă are curaj. În această zi caldă de vară, se joacă fotbal în curte cu cele două fete ale sale. Irina şi Olena, la vârsta adolescenţei, râd de cum câinele de familie încearcă să prindă mingea, împrăştiind puii de găină uimiţi. Însă dincolo de gardul curţii din spatele casei, totul este tăcut şi nemişcat.
    Numeroase case, un magazin şi o bibliotecă stau pustii în satul Steşcina din nordul Ucrainei. Numai pădurea câştigă teren, pe măsură ce plantele târâtoare cuceresc crăpăturile din acest sat abandonat. Familia are câţiva vecini, dar aproape toţi sunt trecuţi de 70 de ani.
    În pofida lipsei de facilităţi sau de oportunităţi, în urmă cu patru ani, Marina şi fiicele ei au împachetat tot ceea ce puteau lua cu ele şi au străbătut sute de kilometri pentru a veni să locuiască aici – la doar 30 km de zona de alienaţie de la Cernobîl.
    Casa femeii şi a fiicelor sale are nevoie urgentă de reparaţii. Podelele putrezesc, iar caloriferele metalice sunt crăpate – o problemă majoră într-un loc unde temperaturile pot scădea şi sub -20C în timpul iernii.
    Au facilităţi de bază – gaze la butelie, electricitate şi semnal de telefonie mobilă, ceea ce înseamnă că au acces la internet. Însă pentru a merge la toaletă trebuie să iasă în curte. Apa este o problemă – singura lor sursă este un puţ poluat care se conectează la casă printr-o singură conductă. Apa trebuie fiartă înainte de a fi folosită.
    O casă în stare bună în sat ar putea costa 3.500 de dolari, dar astfel de proprietăţi sunt rare. Cele mai multe dintre casele pustii – multe din lemn – sunt vândute de foştii locatari pentru cel mult câteva sute de dolari.
    Marina era prea săracă pentru a cumpăra chiar şi una dintre acestea când a sosit. De aceea, consiliul de conducere a oferit familiei o soluţie de cazare neobişnuită. În schimbul dreptului de a locui acolo, familia trebuia să aibă grijă de un bărbat în vârstă în fazele terminale ale demenţei. Când acesta a murit în urmă cu doi ani, familia a moştenit casa.
    În curte, Irina şi Olena sunt mândre să-i prezinte pe ceilalţi membri ai familiei – câteva găini, iepuri, capre, chiar şi câţiva porcuşori de Guineea. Când nu sunt la şcoală – aflată la 5 km de mers pe jos – fetele îşi petrec mult timp ajutându-şi mama în grădină, cultivând legume şi îngrijind animalele.
    Singura sursă de venit a familiei sunt ajutoarele de la stat – 183 dolari pe lună (5.135 grivne ucrainene). Cultivarea hranei şi îngrijirea animalelor pentru lapte şi carne sunt esenţiale pentru bugetul lor.
    Marina şi fiicele ei au fugit din Toşkivka, un oraş industrial mare din regiunea Donbas din estul Ucrainei. În patru ani de conflict în estul ţării, aproximativ 10.000 de persoane au fost ucise şi aproximativ 2 milioane au ajuns pe drumuri. Conflictul a început în 2014. După anexarea Peninsulei Crimeea la Rusia, separatiştii înarmaţi care pretind că acţionează în numele localnicilor vorbitori de rusă din estul Ucrainei au decis să treacă la acţiune. Luptătorii au declarat două enclave separatiste în jurul oraşelor Doneţk şi Lugansk din Donbas, inima industriei cărbunelui din Ucraina.
    Când separatiştii proruşi au început să cucerească satele şi să-i scoată pe militarii ucraineni din oraşele şi localităţile din regiune, casa Marinei şi a fiicelor acesteia a ajuns sub ploaia de obuze.
    Cu excepţia câtorva ore în fiecare dimineaţă, bombardamentul era  neobosit. În timpul acestor armistiţii temporare, toată lumea încerca să recapete un sentiment de normalitate. Irina şi Olena se duceau la şcoală, în timp ce Marina se ducea la piaţă. Dar la prânz focul era deja în toi. Cele mai multe nopţi au fost petrecute în pivniţă. Venind de la şcoală într-una din aceste pauze, Irina şi Olena au fost prinse neaşteptat sub foc încrucişat. Cu grenadele de mortar picând ca ploaia, Marina nu putea ajunge la ele. Fetele au supravieţuit datorită unui negustor, care le-a târât de pe stradă în siguranţă în pivniţa sa.
    Pentru Marina, acela a fost semnul că trebuie să plece. Există cel puţin zece alte familii din regiunea Donbas care au făcut aceeaşi călătorie lungă în satele abandonate din apropierea zonei de excludere.
    La fel ca Marina, cei mai mulţi dintre ei au venit la recomandarea unor vechi prieteni sau vecini. O femeie chiar spune că pur şi simplu a căutat pe Google „cel mai ieftin loc de trăi din Ucraina“. Rezultatul – aproape de Cernobîl.
    De la dezastru, oamenii de ştiinţă au monitorizat încontinuu nivelurile de radiaţii din sol, de pe copaci, plante şi animale din jurul Cernobîlului, chiar şi în zonele din afara zonei de excludere.
    Nu mai există riscul de emisii de radiaţii în atmosferă, spune Valery Kasparov, de la Institutul de Radiologie Agricolă din Ucraina. Însă în unele zone contaminarea solului ar putea reprezenta o ameninţare pentru sănătatea oamenilor.
    Kasparov şi echipa sa au descoperit recent niveluri potenţial periculoase de cesiu-137 radioactiv în laptele de vacă produs în unele zone din afara zonei de excludere. Particulele de cesiu, absorbite de rădăcinile de iarbă, au fost transmise bovinelor.
    În cantităţi mari, ingerarea poate afecta celulele umane şi în unele cazuri poate duce la boli grave, cum ar fi cancerul tiroidian.
    Dar aceste riscuri, spune Kasparov, sunt limitate la zone specifice. Timp de peste 30 de ani, echipa sa a lucrat pentru a cartografia aceste zone fierbinţi, astfel încât să poată estima riscul potenţial pentru persoanele care locuiesc şi lucrează în jurul zonei de excludere.
    Pe o hartă care prezintă dispersia de cesiu-137 de la reactorul nuclear de la Cernobîl, Kasparov se uită la satul Steşcina unde locuiesc Marina şi fiicele ei. El spune că riscul de a consuma legume sau lapte de capră produse într-un loc precum Steşcina este foarte scăzut. Însă zona este în curs de investigare pentru riscul de radiaţii în produsele alimentare sălbatice, cum ar fi ciupercile de pădure sau fructele de pădure.
    Marina spune că s-a gândit la posibilele riscuri generate de radiaţii. Însă se gândeşte şi la faptul că familia ei fugea de ceva mult mai periculos – ameninţarea războiului.
    „Radiaţia ne poate ucide încet, dar nu ne împuşcă şi nu ne bombardează“, spune Marina. „Este mai bine să trăieşti cu radiaţii decât cu războaie. Nu-mi pasă de radiaţii. Îmi pasă doar că nu mai există obuze care să zboare peste copiii mei, este linişte aici, dormim bine şi nu mai trebuie să ne ascundem.“

  • Trei tipuri de înşelătorii găsite de inspectorii ANPC în mai multe hipermarketuri din Bucureşti-Ilfov, în ultimele trei luni

    „Începând cu dată de 3 iulie 2018, comisarii din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Bucureşti-Ilfov au desfăşurat 43 de acţiuni de control, în vederea verificării respectării drepturilor şi intereselor consumatorilor, conform legislaţiei din domeniul protecţiei consumatorilor, în reţelele de hipermarketuri”, se scrie într-un comunicat de presă al ANPC.

    În urmă verificărilor, au fost aplicate un număr de 43 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 632.000 lei şi 2 avertismente şi au fost emise 36 de decizii de încetare imediată a practicilor comerciale incorecte conform Legii 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, republicată.

    „A fost dispusă oprirea definitivă de la comercializare a cantităţii de 1.321 kg produse alimentare în valoare de 17.881 lei şi 37.592 litri apă plată şi minerală şi băuturi răcoritoare în valoare de 37.591 lei şi oprirea temporară de la comercializare a cantităţii de 656 kg, în valoare de 16.282 lei şi 89 bucăţi, în valoare de 624 lei produse nealimentare”, se mai menţionează în documentul citat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum va fi calculată INDEMNIZAŢIA de creştere a copilului pentru mamele cu venituri din drepturi de PROPRIETATE INTELECTUALĂ

    „Remediem astăzi o scăpare din legislaţie, astfel încât persoanele care obţin venituri din drepturile de proprietate intelectuală să beneficieze de indemnizaţii pentru creşterea copilului pe măsura veniturilor realizate. Aşadar, armonizăm prevederile Codului fiscal cu cele referitoare la stabilirea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, astfel încât nimeni să nu aibă de suferit. Prin completarea legislaţiei vom introduce şi veniturile obţinute din proprietate intelectuală în categoria sumelor care se iau în considerare la stabilirea indemnizaţiei pentru creşterea copilului”, a declarat joi, premierul Viorica Dăncilă, în debutul şedinţei de Guvern.

    Ministerul Muncii a anunţat, pe 7 septembrie, că a lansat procedura de modificare a ordonanţei de urgenţă 111/2010 astfel încât femeile care obţin venituri din drepturi de autor să primească indemnizaţie pentru creşterea copilului, iar situaţia să fie remediată.

    Reprezentanţii Ministerului Muncii au transmis că prin modificarea Codului Fiscal prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.18/2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, categoria veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală a fost scoasă de sub incidenţa reglementărilor privind veniturile din activităţi independente şi reglementată separat în cuprinsul Codului Fiscal la articolul 70.

    Astfel, până la data de 22 martie 2018 inclusiv, veniturile din drepturile de proprietate intelectuală se iau în calcul la stabilirea drepturilor prevăzute de OUG nr.111/2010, cu modificările şi completările ulterioare, ca fiind venituri din activităţi independente.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată moştenitoare unuia dintre cele mai mari imperii media din lume. Avere familie este evaluată la peste 52 de miliarde de dolari

    Este fiica unuia dintre cei mai bogaţi oameni din lume, averea tatălui său, Michael Bloomberg, fiind estimată de Forbes la circa 52 de miliarde de dolari, potrivit Forbes. Cu toate acestea, în trecut, Georgina Bloomberg, acum în vârstă de 34 de ani, nu s-a sfiit să declare în numeroase rânduri cât de mult urăşte să poarte numele Bloomber. Totuşi, între timp, lucrurile s-au schimbat. 

    Georgina Bloomberg s-a născut pe 20 ianuarie 1983 în familia mogulului media Michael Bloomberg şi a soţiei acestuia, Susan. Ea are o soră mai mare, Emma. Soţii Bloomberg au divorţat în 1993, dar Emma a declarat pentru New York Times în 2001 că cei doi păstrează legătura ca prieteni.

    Georgina Bloomberg a urmat cursurile universităţii New York şi ale şcolii de design Parsons. Peste ani, s-a împrietenit la cataramă cu fiica preşedintelui SUA, Ivanka Trump. Pe lângă faptul că este scriitoare, marea sa pasiune este echitaţia. Încă de la vârsta de şase ani  a început să participe la numeroase competiţii. De-a lungul carierei însă, a avut numeroase probleme, după ce şi-a fracturat coloana şi a suferit mai multe intervenţii chirurgicale.

    În primii ani de carieră, după ce a început să câştige concurs după concurs, mulţi au atribuit succesul său tatălui acesteia, fapt care a enervat-o şi a frustrat-o. Din acest motiv, cu mulţi ani în urmă, obişnuia să se plângă de numele pe care îl poartă, iar în 2007 a declarat ăn cadrul emisiunii Born Rich (Născut bogat n.red.) că îl urăşte. Între timp însă, s-a maturizat şi a înţeles cât de privilegiată este să provină din asemenea familie.”Îmi respect părinţii şi ceea ce tatăl meu a reuşit să construiască, faptul că a muncit din greu pentru ca noi să avem o viaţă minunată”, spune ea acum. Sunt mândră de numele pe care îl port.

    Moştenitoarea imperiului Bloomberg are un fiu şi, pe lângă timpul pe care îl dedică acestuia, se implică şi în nenumărate activităţi filantropice. În 2006 a înfiinţat Rider’s Closet, un magazin care donează haine de călărie programelor de echitaţie terapeutică. De asemenea, militează pentru drepturile animalelor şi în 2017 a folosit unul dintre avioanele private ale tatălui său pentru a zbura spre Puerto Rico, unde a salvat 25 de câini. Ea îngrijeşte în locuinţa din New York nouă animale adoptate: patru câini, o gâscă, doi ponei şi doi măgăruşi. Pe site-ul său personal, promovează de asemenea numeroase organizaţii de caritate dedicate adopţiei şi respectării drepturilor animalelor.