BusinessMagazin

Blog

  • CU GHIDUL IN MANA

    Desi Time Out – aparut pe piata saptamana trecuta – nu ataca in mod direct cititorii publicatiilor gen Sapte Seri sau 24 Fun, segmentul de presa pe care intra este cel al ghidurilor de petrecere a timpului liber.

     

    Mai jos, un profil al consumatorului de Sapte Seri, singura publicatie de profil prezenta in Studiul National de Audienta (SNA). Va fi interesant de urmarit profilul consumatorului de timp liber vizat de Time Out, in special in materie de studii si venituri (publisherii spun ca vor introduce „rapid“ Time Out in BRAT si SNA)

  • Vand secrete militare“

    Comunitatea de media a protestat impotriva demersurilor autoritatilor de a intimida jurnalistii in relatia cu sursele. Cum? Schimband informatii secrete care circula neprotejat.

     

    Mai multe organizatii de media au organizat saptamana trecuta un Targ de Informatii Secrete la Parchetul General, unde jurnalistii prezenti au facut schimb de informatii secrete accesibile pe Internet – date cu caracter personal, baze de date, harti militare si aeroporturi militare romanesti fotografiate din satelit. Este maniera prin care comunitatea media a protestat impotriva actiunilor Parchetului de a hartui jurnalistii prin urmarire penala, anchetare si perchezitii.

     

    Cele mai recente cazuri invocate de organizatori sunt Marian Garleanu si Sebastian Oancea, jurnalisti din Vrancea. Garleanu a fost retinut pentru „savarsirea unei pretinse infractiuni contra sigurantei statului“, se arata intr-un comunicat comun al organizatorilor acestui targ ad-hoc, printre care se numara Agentia de Monitorizare a Presei – Academia Catavencu, Centrul pentru Jurnalism de Investigatie, Uniunea sindicala MediaSind si Conventia Organizatiilor de Media.

     

    „Ziaristului i-a fost de fapt  imputata detinerea neautorizata a unor informatii militare, despre care ministrul apararii a declarat ca nu reprezinta un pericol pentru armata romana, pentru ca sunt informatii din trecut“, scrie in comunicat. „In al doilea rand, Legea informatiilor clasificate (182/2002) spune ca numai persoanele autorizate care emit, gestioneaza sau intra in posesia informatiilor secrete au obligatia de a le proteja.“ Si Sebastian Oancea a fost pus sub invinuire pentru detinere si transmitere de date cu caracter secret.

     

    Pentru a trage un semnal de alarma pentru politicieni si autoritati ca responsabilitatea protejarii documentelor secrete revine exclusiv persoanelor autorizate, 28 de jurnalisti s-au autodenuntat la Parchet, pentru detinere si diseminare de informatii clasificate. La Targul de Informatii Secrete s-au purtat pancarte pe care scria: „Tranzactionez informatii secrete“, „Vand secrete militare. Caut partener rus“, „Cumpar arhiva Securitatii“.

  • IN THE SPOTLIGHT

    Ideea: Ca sa te inveselesti subit

    Client: Albalact

    Agentie: Next Cap

    Canale: TV, POS (locul de vanzare)

     

    Ca si in cazul reclamelor laptelui Fulga, Albalact pariaza pe linia relaxanta si jucausa in comunicarea marcii Zuzu, noul brand din portofoliul companiei (Zuzu este o gama de 23 de produse, lapte si iaurturi). „Zuzu nu te face mai sanatos sau mai rezistent decat alte iaurturi, dar te amuza si iti creeaza o stare de buna dispozitie. Iar cand esti singur cu el, «dai afara» copilul din tine“, asa explica Codin Caradimu, copywriter al NextCap, ideea spotului de lansare. Obiectivele de comunicare sunt obtinerea notorietatii instant a marcii in categoria iaurturi si stimularea „incercarii“ clientilor, spune agentia.

     

    Constructia marcii ii apartine – ca si in cazul marcii Fulga – companiei Brandient (strategie de branding si design). „Zuzu, cu accent pe ultimul «u», este neconventional si memorabil de la prima intalnire. Ajuta pozitionarea produsului intr-un mod intim si lejer, in opozitie cu oferta dominanta de iaurturi care abordeaza consumatorul pe temeiuri mai degraba medicale“, spune Brandient.

  • SECURITATE: Cum te poate sabota propriul tau gadget

    Oricat ar investi o companie in securitatea informatica si indiferent cat de sofisticate ar fi masurile adoptate pentru a proteja informatiile confidentiale, o amenintare pare sa ramana fara solutie: inamicul din interior.

     

    Nu se poate sa nu fi remarcat vreodata cu cate gadget-uri este „dotat“ un businessman. In general este vorba despre cel putin un telefon mobil inteligent, un laptop, un PDA (asistent personal digital) si  cine stie ce alte „jucarii“ de care are nevoie pentru a-si conduce afacerea.

     

    Numai ca, pe masura ce birourile (si buzunarele) oamenilor de afaceri sunt tot mai ticsite de gadget-uri portabile menite sa le simplifice munca, informatiile detinute de companii sunt tot mai expuse, riscand sa ajunga in mainile concurentei.

     

    Observatia apartine specialistilor in securitate, care sustin ca departamentele IT ale companiilor sunt foarte rar pregatite pentru a rezolva o problema atat de complexa. De ce complexa? Pentru ca, in cele mai multe cazuri, restrictionarea accesului angajatilor la gadget-uri (de teama scurgerii de informatii) inseamna automat scaderea eficientei lor si a productivitatii companiei. Cifrele nu sunt deloc incurajatoare: 41% dintre specialistii americani in domeniul IT recunosc ca nu stiu cum pot proteja informatiile si datele companiei care sunt copiate pe echipamente portabile, conform unui studiu realizat de compania producatoare de software de securitate Pointsec Mobile Technologies.

     

    Nu doar patronii sunt vizati ca posibile „gauri de securitate“ pentru companii. Angajatii incep sa aduca la birou tot mai multe gadget-uri din colectia personala pentru a mari eficienta cu care lucreaza. Telefonul mobil ii ajuta sa pastreze mai usor legatura cu clientii sau cu persoanele cu care intra in permanenta in contact in scop de business, laptop-ul le ofera posibilitatea de a avea intotdeauna la indemana documentele legate de serviciu, iar PDA-ul le permite sa-si organizeze mai bine timpul.

     

    Aceste gadget-uri, care dispun de o capacitate de stocare din ce in ce mai mare, pot memora un numar foarte mare de date, iar angajatii pot copia usor informatii confidentiale pe acestea, fara acordul companiei, si le pot folosi, cel putin teoretic, impotriva acesteia.  Spre exemplu, un angajat poate copia pe propriul laptop baza de clienti a companiei, pe care sa o vanda concurentei, sau poate prelua informatii legate de strategii si politici de marketing, pe care alte companii le pot folosi in interes propriu.

     

    In general, informatiile confidentiale luate de pe calculatoarele unei companii si apoi facute publice pot afecta grav afacerea. Daca acestea intra in posesia rivalilor, firma pierde avantajul competitiv, iar reputatia sa poate avea de asemenea de suferit. Un exemplu concludent este situatia in care un angajat isi schimba locul de munca si considera ca are dreptul de a copia informatii, printre care si baza de clienti sau secretele comerciale ale companiei la care lucreaza, pentru a le preda viitorului sef. „Accesibilitatea echipamentelor electronice cu hard disk sau me-morie flash este principala diferenta fata de anii trecuti“, a precizat Antony Smyth, partener al diviziei de securitate informatica a companiei de consultanta Ernst & Young. „In plus, capacitatea de memorare a crescut foarte mult de-a lungul timpului, utilizatorii avand in buzunar nu 32 MB ca acum cativa ani, ci zeci de GB.“

     

    De asemenea, metodele de a prelua informatii dintr-o companie s-au diversificat. Pe de-o parte, laptop-urile sau echipamentele de buzunar pot fi conectate wireless la reteaua companiei. Pe de alta parte, si playerele de muzica si stick-urile de memorie USB reprezinta o amenintare pentru ca trec neobservate si pot fi conectate usor la orice computer. Companiile reactioneaza mai greu la amenintarea cu furtul de informatii pentru ca schimbarea politicii de securitate se face destul de greu, presupune timp si investitii in plus. Cert este ca fenomenul avalansei de gadget-uri la birou nu poate fi oprit prin simpla interzicere a utilizarii acestor echipamente in companie, spun specialistii. „Foarte multi angajati sunt «prinsi» de noile gadget-uri si se grabesc sa le cumpere, uitand faptul ca datele cu care lucreaza zi de zi sunt mult mai importante decat echipamentul pe care sunt stocate“, sustin unii analisti din piata.

     

    Un amanunt care multora le scapa: un laptop obisnuit, odata intrat in uz, valoreaza infinit mai mult decat pretul sau din magazin, valoarea sa putand ajunge chiar la mai multe milioane de dolari datorita informatiilor, bazelor de date sau elementelor protejate prin proprietate intelectuala pe care le contine, conform unui studiu realizat de compania americana de securitate Symantec.

     

    Continutul aflat pe un laptop de business este estimat in medie la peste 970.000 de dolari (aproximativ 800.000 de euro), sustin analistii Symantec. Insa exista si cazuri in care pe laptop sunt stocate baze de clienti ale companiilor sau alte informatii de mare importanta, confidentiale, care pot ridica valoarea laptop-ului pana la 8,8 milioane de dolari (7,3 milioane de euro), au mai spus acestia.

     

    Asa ca, daca tineti date confidentiale ale companiei pe un echipament portabil, e bine sa incercati sa-i estimati valoarea inainte de a-l privi ca pe un obiect oarecare de la birou.

     

    Cu toate acestea, nu toate companiile au grija de informatii si de laptop-urile unde sunt salvate. „Este alarmant faptul ca directorii executivi nu sunt destul de atenti cu laptop-urile unde au toate datele companiei, rezultate financiare si liste cu clienti“, a spus Lindsey Armstrong, vicepresedinte in cadrul diviziilor din Europa si Africa ale Symantec. Exista insa si „pionieri“ care au inceput deja sa ia masuri de aparare.

     

    O metoda de protectie impotriva furtului de informatii la care ar putea apela o companie este achizitionarea propriilor echipamente portabile de buzunar pentru angajati, acestea avand instalate aplicatii software speciale si permitand companiei sa detina control asupra fluxului de informatii care pleaca din retea. Astfel, administratorii de sistem ai companiilor respective pot controla datele care sunt transferate pe acele echipamente si pot permite sau nu acest lucru.

     

    Spre exemplu, o companie de asigurari de mici dimensiuni din Miami, Seitlin, a decis sa cumpere PDA-uri Palm Treo pentru aproximativ 30 din cei 250 de angajati, instaland pe aceste echipamente un software special, pentru a putea monitoriza traficul de date. Mai mult, in cazul in care unul dintre angajati pierde PDA-ul, compania are posibilitatea sa blocheze wireless echipamentul, astfel incat sa nu mai poata fi utilizat decat dupa introducerea unui cod, a explicat Ed Whipple, vicepresedinte al diviziei de tehnologie in cadrul companiei.

     

    De asemenea, compania americana a ales sa stocheze informatiile confidentiale pe un site la care au acces doar angajatii proprii, acestia putand accesa baze de clienti sau alte date importante de pe PDA, de oriunde ar fi. Iar in cazul in care apar defectiuni tehnice si site-ul nu poate fi accesat, agentii companiei pot oricand suna la birou pentru a afla informatiile de care au nevoie, a mai spus Whipple. In cazul amenintarii venite din partea playerelor de muzica digitala, cum ar fi iPod-ul, camerele foto digitale sau stick-urile de memorie flash care pot fi purtate la setul de chei fara ca cineva sa le remarce prezenta, companiile ar putea opta fie pentru solutii care implica aplicatii software, fie pentru metode mai dure, cum ar fi blocarea fizica a porturilor USB, prin care se pot conecta la computer aceste echipamente. Evident, aceasta metoda ar impiedica inclusiv utilizarea in scopuri legitime a echipamentelor portabile pentru activitatile zilnice de la birou.

     

    Cea mai buna metoda insa ar fi instalarea de programe software speciale prin care compania sa poata controla traficul de date pe diferite echipamente conectate la computer prin USB, urmand ca softul sa permita numai anumitor utilizatori sa copieze date pe memorii flash sau PDA-uri la birou, sunt de parere unii analisti citati de presa internationala. Sygate este o astfel de aplicatie software, dezvoltata de americanii de la Centennial Software, pe care companiile o pot instala pe un server pentru a permite utilizarea porturilor USB numai angajatilor care au intr-adevar nevoie si care utilizeaza acele informatii numai in scop de serviciu, au precizat oficialii companiei.

     

    Daca un angajat isi propune sa fure informatii confidentiale ale companiei unde lucreaza, ar putea avea si surprize neplacute, avand in vedere ca nici playerele sau memoriile USB nu sunt ferite de virusi. Astfel, in timp ce copiaza o baza de date a companiei, ar putea copia si un virus care sa-i infecteze mai apoi si computerul si reteaua unde va duce informatiile.

     

    Nu ca acest risc ar conta intotdeauna, avand in vedere valoarea informatiilor care pot fi obtinute astfel. Riscurile la care se expun – inclusiv acela de a fi prins asupra faptului – nu-i impiedica insa prea mult pe „hotii“ de informatii. „Playerele iPod au devenit principala metoda prin care se copiaza ilegal anumite informatii confidentiale“, a explicat Tracy Stretton, consultant in cadrul companiei Kroll Ontrack, specializate pe recuperarea de date pierdute sau furate. „Sunt foarte mici si pot memora in doar cateva secunde o multime de informatii“, a adaugat ea.

     

    Timpul in care poate fi ascultata o singura melodie este de obicei suficient pentru a copia, spre exemplu, baza de clienti a companiei sau orice alta informatie confidentiala aflata in reteaua de computere.

     

    Un studiu recent cu privire la utilizarea echipamentelor portabile pe care se pot copia informatii, realizat in cadrul a 259 de companii britanice, a demonstrat ca 70% dintre acestea permit angajatilor sa vina cu iPod-ul sau cu memorii USB la birou. In schimb, numai 51% dintre acestea si-au luat masuri de precautie pentru ca angajatii sa nu poata copia, fara permisiune, informatii confidentiale, au precizat analistii de la Centennial Software, compania care a realizat studiul.

     

    Marile companii, si in special agentiile guvernamentale, companiile din domeniul financiar sau cele de relatii cu clientii, sunt printre primele care incep sa realizeze cat de mare este riscul de a permite angajatilor sa vina cu astfel de echipamente la birou si incep sa ia masuri. Insa multe companii nu vor sa ia masuri mai drastice, cum ar fi interzicerea utilizarii gadget-urilor la birou sau blocarea porturilor USB, fiind dispuse sa infrunte riscul de teama de a nu scadea eficienta angajatilor si deci profitabilitatea firmei.

     

    Practic, se pune problema gasirii unui echilibru intre bunul mers al activitatii si riscurile de pierdere a informatiilor confidentiale ale respectivei companii.

     

    Companiile trebuie totusi sa ia in considerare si o alta varianta: unii angajati de top au nevoie sa acceseze datele oriunde si oricand, si deci nu pot fi luate masuri impotriva lor. Insa nu e exclus ca acestia sa piarda la un moment dat echipamentele portabile, informatiile riscand sa ajunga in mana cui nu trebuie. Nu trebuie subestimata niciodata „abilitatea“ utilizatorilor de a uita pe undeva un gadget, indiferent de valoarea acestuia, spun specialistii. Numai in ultima jumatate a anului trecut, aproximativ 85.000 de telefoane mobile si 21.000 de computere portabile au fost uitate in taxiuri sau alte mijloace de transport din Chicago, conform unui studiu realizat de Pointsec Mobile Technologies. Iar in taxiurile din Marea Britanie, 10.000 de clienti isi uita laptop-urile pe bancheta din spate in fiecare an, a avertizat Lindsey Armstrong, vicepresedinte in cadrul diviziilor din Europa si Africa ale Symantec.

     

    Specialistii in securitate lucreaza de zor, dar, cel putin deocamdata, se pare ca „inamicul din interior“ ramane cea mai mare problema pentru securitatea datelor de business, fie ca actioneaza cu intentie sau doar din neatentie.

  • Ac de cojocul hotilor

    Companiile care vor sa-si protejeze informatiile confidentiale de hotii de informatii au la indemana mai multe posibilitati.

     

    FARA GADGET-URI: O prima optiune ar fi sa interzica angajatilor sa aduca gadget-urile la birou. Aceasta metoda pune in balanta, in acelasi timp, scaderea eficientei angajatilor.

     

    LIPICI PE USB: Companiile pot bloca porturile USB – prin care se conecteaza la computer majoritatea echipamentelor portabile de buzunar -, fie fizic (o metoda practicata in SUA, desi destul de rar, presupune folosirea de adezivi puternici), fie prin intermediul aplicatiilor software restrictive, care ar determina porturile USB sa nu mai recunoasca nici un echipament conectat.

     

    COMPROMIS: Pentru a „impaca si capra si varza“, companiile mai au o solutie: sa cumpere echipamente portabile pentru angajati, care sa aiba instalate programe software speciale prin care sa se defineasca exact cat de mult poate interactiona cu datele companiei fiecare angajat.

  • Marii operatori telecom vor sa taie factura lui Google

    Marii operatori telecom din SUA si Europa incearca mai nou sa ia bani pentru dezvoltarea retelelor de internet de la companiile care prospera din afacerile online. Principalul vizat: Google.

     

    Google tocmai a lansat un magazin de clipuri – Google Video – de unde oricine poate descarca cate filmulete vrea, in timp ce Yahoo! are tot felul de servicii de muzica digitala si radiouri online, cu promisiunea ca va urma o avalansa de show-uri TV transmise pe Internet. Viitorul pe online va fi multimedia, spun specialistii. Insa pentru ca toate astea sa se intample, este nevoie de un Internet nou, o retea mondiala de cinci-zece ori mai rapida decat cea de astazi si care, evident, va costa o avere.  Pericolul este ca acest Internet de tip nou sa nu se mai nasca niciodata.

     

    Cel putin asa ameninta cativa giganti ai industriei telecom – ultimul pe lista este Deutsche Telekom – care isi vad profiturile puse in pericol de catre furnizorii de servicii multimedia online, cum sunt Google sau Yahoo!.

     

    Aparent, intre cele doua business-uri – construirea de infrastructura pentru internet si furnizarea de servicii multimedia (filme, muzica) pe acea infrastructura – nu exista nici o legatura. Insa gigantii telecom se plang ca investitiile lor de miliarde de dolari in retele nu vor mai apuca sa se amortizeze daca Google, Yahoo! si altii ca ei vor continua sa „zburde“ pe cabluri, permitandu-le clientilor sa descarce o multime de filme sau melodii care nu fac altceva decat sa incarce retelele si sa necesite noi si noi „upgrade-uri“.  Adica tot mai multi bani.

     

    Operatorii telecom au gasit si o solutie pentru problema lor, care insa genereaza aprige controverse. Verizon, AT&T Inc. sau Deutsche Telekom sustin ca vor limita accesul la noile lor retele de „superInternet“ pentru companiile a caror profitabilitate depinde de viteza de transfer a datelor – vezi Google, Yahoo! sau Amazon – daca acestea nu vor finanta si ele constructia noilor retele, pe baza unui model ce ar urma sa fie stabilit de comun acord. Acest comun acord nu numai ca nu exista, dar furnizorii de servicii multimedia resping vehement initiativa operatorilor, sustinand ca astfel vor aparea noi monopoluri (furnizorii care vor accepta sa-i plateasca pe operatorii telecom vor fi tratati preferential), libertatea Internetului va fi compromisa, iar accesul internautilor la paginile web va fi conditionat de acordurile incheiate la varf intre diverse corporatii. 

     

    In Europa, Deutsche Telekom este operatorul care se afla in prima linie a disputei. Totul a plecat de la planurile companiei de a investi trei miliarde de euro pentru a crea o noua retea de fibra optica in standard VSDL (Very High Speed Digital Subscriber Line), care ar urma sa includa intr-un inel de mare viteza 50 de orase din Germania pana in 2007. Intr-un interviu acordat recent saptamanalului german WirtschaftsWoche, directorul executiv al companiei, Kai-Uwe Ricke, a amenintat ca „noua infrastructura de date, cu o rata de transfer a datelor de 50 MB/secunda, nu va fi realizata daca nici clientii nostri si nici companiile de tipul Google nu sunt pregatite sa plateasca pentru o asemenea viteza a retelei“.

     

    Mai mult, Ricke sustine ca toate companiile care se folosesc intensiv de infrastructura web ar trebui „sa plateasca partea lor“. In plus, Deutsche Telekom este din nou varful de lance in necontenitul conflict al operatorilor telecom cu autoritatile de reglementare, gigantul german solicitand de aceasta data oficiului federal, dar si autoritatilor de la Bruxelles sa o lase mai moale cu reglementarile si sa-i permita operatorului german nu doar sa aleaga fara nici o restrictie cui ii acorda acces la propria retea, ci sa filtreze si continutul ce ar urma sa o „traverseze“.

     

    De unde atata inversunare? Kai-Uwe Ricke a detaliat: „Avem un mare interes de a colabora cu alte companii care vor sa ne utilizeze reteaua. Google, Yahoo!, Amazon de-abia asteapta sa ne foloseasca infrastructura pentru a vinde filme si alte tipuri de continut digital fara a contribui macar cu un eurocent la investitie, desi au nevoie de noi pentru ca afacerile sa le mearga asa cum si-au propus“.

     

    Kai-Uwe Ricke se mai intreaba „ce ar trebui sa se intample pentru ca Google sau Amazon sa contribuie la realizarea acestor infrastructuri? Viitorul acestor companii este dependent de garantia noastra ca le vom asigura servicii Internet  la calitatea de care au ei nevoie pentru ca lor sa le functioneze noile aplicatii. Nu se poate ca doar clientii nostri sa fie cei care platesc o taxa lunara pentru aceasta noua lume minunata. Pentru un film e nevoie de o alta calitate a netului decat cea pentru a verifica mailul“. 

     

    Daca acest conflict abia se naste in Europa, razboiul e deja intr-un stadiu mai avansat in Statele Unite, unde Congresul se pregateste sa dezbata un proiect de lege care le-ar permite operatorilor telecom si de cablu sa impuna taxe suplimentare companiilor Internet in schimbul utilizarii infrastructurilor de mare viteza.

     

    „Cheltuim o avere, miliarde si miliarde de dolari, pentru a construi si a mentine retele de date si telefonie, pentru a aduce cabluri in casele oamenilor – facem totul pentru retelele pe care Google intentioneaza sa le exploateze la maximum cumparand doar cateva servere ieftine“, a declarat pe un ton iritat John Thorne, prim vicepresedinte al Verizon Communications, unul dintre gigantii telecom americani care investeste cateva miliarde de dolari pentru a construi o retea de fibra optica prin care va oferi acces rapid la Internet si servicii de cablu TV in intreaga tara.

     

    La fel de vehement e si Ed Whitacre, director executiv al AT&T, care se intreaba, referindu-se la Google si la furnizorul de servicii de telefonie prin Internet Vonage Holding Corp., „daca nu cumva aceste companii vor veni intr-o buna zi sa-mi ceara sa utilizeze infrastructura noastra pe degeaba!“. Seful AT&T alunga insa repede un asemenea „cosmar“, declarandu-se convins ca asa ceva nu se va intampla.

     

    Viitorul Internetului este in pericol. Libertatea netului este amenintata. Cresterea economica va avea de suferit. Sunt doar cateva din declaratiile „taberei Google“, care demonstreaza ca nici una dintre partile implicate in aceasta afacere nu ezita sa foloseasca toate armele permise in acest conflict.

     

    Nici celebrul Vinton Cerf, supranumit „Parintele Internetului“ pentru ca a inventat protocolul de comunicatii TCP/IP pe care se bazeaza functionarea retelei mondiale de computere, nu sta deoparte, incercand sa incline balanta in favoarea companiilor ale caror afaceri se bazeaza pe serviciile internet. O alegere previzibila daca ne gandim ca Cerf a fost cooptat de Google ca vicepresedinte si… Chief Internet Evangelist – o titulatura unica in industrie, ce se potriveste intr-adevar ca o manusa pentru un om care a schitat arhitectura Internetului.

     

    Cerf descrie un viitor sumbru al Internetului, pe care il vede lipsit de libertate, discriminatoriu cu firmele mici care se ridica pe baza unor idei inovatoare si lipsit de functiile sale de catalizator al cresterii economice si competitivitatii globale. El sustine de altfel ca dezbaterile din acest moment nu privesc pur si simplu o problema de afaceri, ci chiar viitorul Internetului.

     

    Viviane Reding, comisarul european pentru societatea informationala, a respins sec solicitarile Deutsche Telekom de a-si construi noua retea de fibra optica fara a fi impuse obligatii din partea autoritatilor de reglementare: „viitorul pietei telecom nu poate fi in nici un caz unul in care sa apara noi monopoluri pe baza celor vechi“.

     

    Si de cealalta parte a Atlanticului ideile sunt aproximativ aceleasi, aici punandu-se insa accent pe faptul ca pretentiile operatorilor vor limita succesul inovatiilor bazate pe web, iar consumatorii vor avea un acces limitat, la o viteza inferioara, catre paginile web care nu sunt „partenere“ cu furnizorii de servicii Internet. Si aceasta chiar daca un consumator va plati o suma lunara pentru a avea, sa spunem, acces ultrarapid la orice pagina web care necesita o asemenea viteza de transfer a datelor – lista paginilor web „favorizate“ urmand a fi stabilita de operatorii de telecomunicatii. Daca lupta intre cele doua tabere este inca indecisa, un singur lucru se anunta ca fiind sigur: operatorii telecom si furnizorii de multimedia online o sa ajunga la un compromis, pentru ca banii trebuie sa vina de la ei, si in nici un caz de la consumatori.

  • INTERNET: Primul virus care ataca sistemul Macintosh

    Inevitabilul s-a produs: la jumatatea lunii februarie a fost depistat primul virus „in libertate“ care afecteaza sistemul de operare MacOS X Tiger cu care sunt echipate computerele produse de Apple. Desi nu constituie inca o amenintare serioasa, noul virus lanseaza cateva semnale.

     

    Utilizatorii Mac-urilor sunt devotati computerelor lor. Mai mult chiar, le adora. Rareori se intampla ca cineva care a folosit vreodata un Macintosh sa nu-si doreasca si el unul. Fac parte si eu din aceasta restransa (din pacate) comunitate si trebuie sa recunosc ca nu stiu exact de unde provine farmecul indiscutabil pe care Mac-urile il exercita. Poate din designul exterior mereu surprinzator, poate din interfata extrem de prietenoasa a softului, poate din calitatea componentelor… in orice caz, printre ingrediente se numara si securitatea. Spre deosebire de sistemul Windows de la birou – pe care trebuie mereu sa-l „dezinfectez“ si din cand in cand sa-l re-instalez – Mac-ul de acasa nu are nici macar un program antivirus instalat.

     

    Dar se pare ca linistea a luat sfarsit. Pe la jumatatea lunii februarie, principalele servicii de stiri tehnologice din internet au adus o veste alarmanta: a fost detectat primul virus pentru Mac „in libertate“. Au mai existat, mai ales in lumea academica, „infectii controlate“ – un fel de experimente privind posibilitatea realizarii de programe rau-voitoare care sa exploateze inevitabilele „gauri de securitate“, rezultatele fiind apoi raportate companiei Apple si realizatorilor de programe antivirus. Este de inteles ca vestea a provocat ingrijorare printre utilizatorii de Mac si, poate, o frivola satisfactie – de genul „capra vecinului“ – printre putinii utilizatori de Windows care au dat atentie informatiei.

     

    La o privire mai atenta, acest prim virus s-a dovedit dezamagitor din punct de vedere tehnic. De fapt, nu este un virus propriu-zis – adica un auto-replicator care se raspandeste infectand alte programe – ci mai degraba un hibrid intre un vierme si un cal troian. Programelul, numit Leap-A, se raspandeste prin intermediul clientului de mesagerie instantanee iChat, care are printre altele si facilitatea de a transmite fisiere.

     

    Pe calculatorul infectat, viermele isi disimuleaza codul intr-un fisier numit „latestpics.tgz“ si il trimite catre toate persoanele din lista de contacte. Aici intervine asa-numita inginerie sociala: destinatarul va vedea ca fisierul ii este trimis de o persoana de incredere (cu care converseaza adesea, din moment ce este in lista de contacte) si va crede ca este o nevinovata arhiva cu poze, asa ca va face obisnuitul dublu-clic pe iconul fisierului, declansand astfel instalarea lui Leap-A. Desi pentru un utilizator versat de Windows acest prim virus de Mac pare de-a dreptul naiv, in lumea Mac poate fi oarecum periculos.

     

    Utilizatorii de Mac sunt obisnuiti cu siguranta computerelor lor si sunt mult mai putin suspiciosi in privinta fisierelor pe care le primesc. Interesant este ca tocmai admiratia aproape fanatica pentru produsele firmei Apple a permis „lansarea“ virusului, care a fost postat initial pe un site web frecventat de utilizatori de Mac si prezentat ca fiind un set de imagini inedite (capturi de ecran) ale interfetei grafice a viitoarei versiuni a sistemului de operare MacOS X, purtand numele de cod „Leopard“. Inca o proba de inginerie sociala.

     

    Evident, Leap-A nu reprezinta o realizare tehnica deosebita si nici o amenintare foarte serioasa. Numarul infectiilor este estimat la doar circa 50 de sisteme. Daca utilizatorul are precautia elementara de a nu lucra sub un cont cu drepturi de administrare (MacOS X este de fapt un sistem Unix), viermele nu se poate instala. In plus, nu functioneaza decat pe sisteme cu PowerP, iar Apple isi echipeaza deja noile computerele cu procesoare Intel.

     

    Este previzibil ca un viitor patch furnizat de Apple va bloca „portitele“ pe care le foloseste Leap-A. Si totusi, exista un aspect oarecum ciudat: desi nu se raspandeste prin intermediul fisierelor executabile infectate – metoda tipica pentru un virus propriu-zis – viermele infecteaza in mod aparent gratuit unele fisiere. Se poate presupune ca acest prim virus este mai degraba un experiment, o incercare de a vedea pana unde se poate merge, si este de presupus ca vor aparea versiuni (sau imitatii) care vor reprezenta amenintari mult mai serioase.

     

    Cert este insa ca mitul securitatii perfecte a sistemului MacOS X este pe cale sa se darame. Specialistii apreciaza ca vulnerabilitatile au existat in toate versiunile si ca absenta virusilor s-a datorat lipsei de interes a atacatorilor pentru o platforma atat de putin raspandita. In mod ironic, Leap-A este intr-un fel o veste buna pentru Apple: Mac-urile incep sa conteze.

  • Hotspot la purtator

    Tehnologia Wi-Fi are un dezavantaj binecunoscut: permite conectarea la Internet intr-un singur loc, pe o raza de circa 30 de metri. Ce ati spune insa daca ati putea lua acei 30 de metri cu dumneavoastra oriunde ati merge?

     

    Daca business-ul necesita conectare non-stop la internet, ideal ar fi sa aveti un punct de acces mereu la indemana, fie ca e vorba de cabluri sau de un hotspot wireless. Noile tehnologii au inceput sa permita tot mai multa libertate de miscare utilizatorilor care au nevoie de internet. O posibilitate este hotspot-ul wireless portabil: arata ca o cutie de dimensiuni destul de mici care, daca este bagata in priza sau in locul pentru bricheta de la masina, ofera acces la internet de mare viteza pe o raza de 60 de metri in jur.

     

    Exista companii care produc acest tip de echipament, printre care se numara Kyocera, Junxion sau Top Global. Deocamdata, ele nu au reusit sa cada de acord asupra numelui cel mai potrivit pentru acest dispozitiv. I s-ar putea spune „cutia cu internet“, „hotspot-ul portabil“ sau „router-ul mobil“, sunt de parere specialistii.

     

    „Cutia de internet“ este doar unul dintre elementele de care este nevoie pentru a fi realizata conexiunea la Retea. Utilizatorul va trebui sa aiba la indemana si un card de date special, cum sunt cele pentru laptopuri, oferit de operatorul de telecomunicatii. Astfel, tot ce va face cutia este sa retransmita conexiunea, ca un semnal Wi-Fi, catre toate computerele aflate in preajma sa.

     

    Daca utilizatorii dispun de aceste echipamente, accesul la internet este posibil indiferent daca acestia se afla in taxi, autobuz sau in sala de asteptare la medic, sustin oficialii Kyocera, la o rata de transfer a datelor de 400 – 700 kbps in oras.

     

    Daca tot este nevoie de un card special, care mai este insa utilitatea cutiei? Una din probleme este ca nu toate computerele dispun de un port in care poate fi introdus cardul. Apoi un card poate fi inserat intr-un singur laptop, pe cand cutia ofera acces wireless tuturor computerelor din aria de acoperire. In plus, tarifele lunare percepute de operatorii de telefonie mobila pentru utilizarea cardului pot fi destul de ridicate pentru un singur utilizator, de ordinul zecilor de dolari. Dar atunci cand o cutie si un card sunt utilizate de 10-20 de computere simultan, pretul devine mai mult decat rezonabil.

  • Blog Stock Exchange

    Doua pasiuni ale americanilor – blogurile si bursa – s-au intalnit pe site-ul www.blogshares.com. Nu este o bursa reala, ci un joc de tip „fantasy“ in care companiile cotate sunt, de fapt, blogurile aflate pe Internet.

     

    Bursa functioneaza dupa reguli bine stabilite. Fiecare jucator primeste, la debutul pe bursa, 500 de dolari virtuali, pe care ii poate cheltui pentru a-si alcatui un portofoliu de actiuni. Actiunile se pot tranzactiona liber, jucatorii alegand acele bloguri in care au cea mai mare incredere ca vor deveni celebre in viitor. Blogurile prezente pe bursa sunt impartite in diverse categorii (numite, cum altfel, Industrii).

     

    Printre ele: publicitate, companii, marketing, asigurari, jucarii, web-design etc. Evolutia fiecarui jurnal online este cuantificata in functie de numarul link-urilor catre el publicate pe alte bloguri. Cu alte cuvinte, cu cat un blog este mai indicat de catre alte bloguri ca fiind o destinatie interesanta (prin publicarea de link-uri), cu atat „actiunile“ acelui blog vor creste pe site-ul www.blogshares.com.

     

    Daca aveti un blog si vreti sa il inscrieti la bursa, veti fi recompensat automat cu 1.000 de dolari virtuali. Iar daca doriti sa cresteti valoarea blog-ului unui prieten care tocmai s-a inscris in joc, este suficient sa publicati pe propriul jurnal un link catre jurnalul sau. Sistemul bursei va descoperi link-ul si va ridica automat valoarea actiunilor blogului prietenului, din moment ce este considerata o destinatie interesanta de catre alti membri ai „blogosferei“.

     

    Evident, intreaga bursa este doar un joc, iar daca va inscrieti cu propriul blog si „vindeti“ pachetul majoritar de actiuni virtuale, nu pierdeti cu adevarat proprietatea blogului. Motivul pentru care autorii site-ului ii indeamna pe internauti sa se inscrie in joc este spus fara ocolisuri: „addictive fun“. O distractie care da dependenta, la care se adauga insa si alte potentiale avantaje: posibilitatea de a descoperi noi bloguri interesante (pe bursa sunt „tranzactionate“ nu mai putin de 6,1 mil. bloguri) si de a interactiona cu alti membri ai comunitatii (site-ul are peste 13.000 de utilizatori activi).

     

    Pentru a va convinge ca bursa este fidel modelata dupa lumea reala, autorii site-ului sustin ca „teoria puterii“ (20% din populatie detine 80% din averea totala) se aplica pe www.blogshares.com: 20% din bloguri acumuleaza 80% din totalul link-urilor spre bloguri.

  • O intarziere mai periculoasa decat deficitul commercial

    Cu o formula de guvernare mai complexa decat cea anterioara, era de asteptat ca instalarea noii puteri sa fie dificila. Prelungirea perioadei de numire a secretarilor de stat, care blocheaza activitatea multor ministere, devine insa periculoasa pentru economia romaneasca.

    Gurile rele, sau poate doar bine informate, din Ministerul Finantelor spun ca in cursul lunii ianuarie, pe una din usile de la birourile secretarilor se inscriptionase deja numele lui Claudiu Doltu. Conferentiarul de la ASE, fostul consilier de stat al lui Emil Constantinescu, era in acel moment sigur ca il asteapta un post de secretar de stat la Finante si a luat prima masura absolut necesara in asemenea situatie.

    Numai ca, la doar doua saptamani dupa aceea, literele din numele posibilului demnitar erau date jos de pe usa la fel de rapid pe cat aparusera.

    Aceasta dupa ce Ionut Popescu, mi-nistrul de finante care l-a propus pe Doltu, a fost dojenit de partid ca vrea sa numeasca un secretar de stat apolitic. 

    Adevarata sau nu, povestea ilustreaza foarte bine starea de confuzie care domina de mai bine de doua luni ministerele romanesti.

    Asta la patru saptamani dupa data limita pe care Calin Popescu Tariceanu a anuntat-o initial pentru completarea tuturor posturilor de secretari de stat – 15 ianuarie.

    Obiectivul nu numai ca este de departe ratat, dar spectacolul oferit de partidele de la putere in lupta pentru functii a ajuns sa fie de-a dreptul grotesc. In conditiile in care multe dintre ministere nu functioneaza, tintarul absurd al negocierilor continua. Iar investitorii straini, care asteapta sa reia discutiile incepute anul trecut cu fosta pu-tere, incep sa isi piarda rabdarea urmarind ezitarile nepermise ale unei Aliante careia parca nu ii vine sa creada nici acum ca a castigat alegerile.

    Domnul X trebuia sa fie secretar de stat la Externe? Nu conteaza, invata el repede si cum sta treaba la Integrare. 

    Nu avem oameni pentru Ministerul de Finante? Putin important, prioritatea este sa ii dam afara pe cei vechi, doar pentru ca au fost parte a guvernarii PSD. 

    Avem post de secretar de stat la Economie, dar nu avem om? Doamne fereste sa cedam functia vreunui tehnocrat competent. Mai bine blocam deciziile cateva luni pana gasim pe cineva. S-a ajuns astfel in situatia absurda in care la Ministerul de Finante nu exista secretar de stat pe fiscalitate exact in perioada in care se iau decizii cruciale in acest domeniu. 

    Judecand din aceasta perspectiva, nu ar trebui sa mai mire pe nimeni gafele care se succed in domeniu, cel putin la nivelul comunicarii.

    Daca situatia este grava la suprafata, ea devine aproape tragica daca cineva incearca o analiza mai aprofundata. Adica a competentelor multora din secretarii de stat numiti deja. Pentru o imagine completa a prioritatilor noului Guvern, este util de stiut si ca s-au operat eficient modificarile din conducerea Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap. Tolerata initial de o parte a electoratului dornica sa scape de un guvern PSD suficient si arogant, perioada de tranzitie a instalarii noii puteri devine nepermis de lunga. Iar amintirea arogantei „fostilor“ paleste pe zi ce trece in fata atitudinii Aliantei.

    Care nu poate fi caracterizata altfel decat inconstienta si nicidecum conforma cu promisiunile electorale. Promisiuni ce sustineau sus si tare ca functiile in aparatul de stat nu vor fi ocupate decat pe criteriul competenta.