BusinessMagazin

Blog

  • Macar avem banii nostri

    Revista franceza L’Express publica un interviu cu presedintele Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet (foto), al carui unic punct tare este o comparatie pe care bancherul o face intre economia europeana si cea americana. In viziunea lui Trichet, mult acuzata slabiciune structurala a cresterii economice europene se explica, simplu, prin potentialul net inferior de crestere in statele vechiului continent. Iar diferenta de potential are cauze multiple, pe care Trichet le recunoaste: demografia, cresterea mai rapida a productivitatii in SUA, precum si „anumite deficiente structurale proprii Europei“: functionarea pietei de bunuri si servicii, a pietei muncii, relatia slaba dintre cercetarea fundamentala, cea aplicata si dezvoltarea industriala.

    Dupa o astfel de enumerare, Trichet gaseste totusi ca Europa „are atuurile ei“ in comparatie cu SUA: „Daca economia europeana nu are atata suplete, este in schimb mai echilibrata decat cea a SUA, pentru ca poate sa-si asigure singura finantarea investitiilor, ceea ce nu este cazul, pentru moment, dincolo de Atlantic“.

  • Aceeasi sperietoare, outsourcingul

    Intr-un articol publicat in Time, comisarul european pentru comert, Pascal Lamy (foto), se ocupa si el de spaima occidentalilor fata de relocalizarea companiilor in noile state ale UE. Cu riscul de a parea desuet, Lamy contrazice ideea ca UE ar avea acum o legislatie care franeaza competitivitatea companiilor, afirmand ca exista totusi exigente la care oficialii de la Bruxelles nu pot renunta, in ciuda opozitiei SUA sau a tarilor est-europene: standardele de protectie a muncii (interzicerea muncii fortate sau a angajarii copiilor) si a mediului (comisarul propune chiar sa se creeze o Organizatie Mondiala a Mediului, dupa modelul Organizatiei Mondiale a Sanatatii sau a Organizatiei Internationale a Muncii).

    Lamy se declara, pe de alta parte, impotriva exceselor de coordonare fiscala cerute de unii vechi membri ai UE noilor tari membre. A incerca sa le limitezi acestora competitivitatea impunandu-le sa creasca impozitele pana la nivelul celor din Vest, asa cum au solicitat recent lideri din Franta si Germania, reprezinta pentru comisarul european o „intoarcere la paternalismul de tip victorian“.

  • Sticlarii cehi rasufla usurati

    O veste buna: Statele Unite au renuntat, pentru moment, la ideea de a majora tarifele vamale pentru o serie de exporturi din Cehia, intre care si faimoasele obiecte de sticlarie si cristal de Boemia, relateaza Prague Post. 

    Decizia americanilor e doar temporara, lucrurile urmand sa se decida in functie de rezultatul negocierilor comerciale SUA-UE. Anul trecut, SUA au propus, in replica la cresterea tarifelor vamale pe ansamblul noilor tari membre ale Uniunii Europene cu incepere de la 1 mai 2004, taxe aproape prohibitive pentru o serie de produse provenind din aceste tari. In cazul anumitor tipuri de sticlarie si cristaluri, urma ca tarifele propuse sa creasca de la un nivel de 6-14% in prezent pana aproape de 100%. 

    America este o piata extrem de rentabila pentru exporturile de sticlarie fina din Cehia. Livrarile de sticlarie, in valoare de 47 de milioane de dolari, au reprezentat anul trecut 4% din volumul total al exporturilor cehesti in SUA.

  • Sunetul miliardelor

    CLASAMENT: Crazy Frog a dominat anul aceasta atat topurile celor mai cautate tonuri de apel, cat si topurile muzicale, videoclipul realizat cu mica broscuta depasind formatii si atisti celebri in intreaga lume.

    INCASARI: Tocmai pentru ca a starnit controverse, Crazy Frog a stimulat o industrie ale carei incasari urca anul acesta la nivel mondial la 7,6 miliarde de euro.

    JOCURI: Dupa tonuri de apel si teme multimedia, analistii estimeaza ca urmatorul pas vor fi jocurile pe telefonul mobil. Industria creste cu 367% in urmatorul an.

  • Amenintarea News Corp.

    Ce se intampla atunci cand afacerea pe care o conduceti se dezvolta din ce in ce mai mult si devine tot mai profitabila? De obicei, are loc extinderea pe Internet sau cel putin asta se intampla in cazul lui Rupert Murdoch, detinatorul gigantului media News Corporation.

    La mai putin de doua luni dupa ce a achizitionat Intermix Media, o companie care detine peste 30 de pagini de internet, printre care si popularul site de relatii MySpace.com, News Corp. a pus ochii pe o noua afacere online. De data aceasta noua achizitie este ceva mai scumpa, insa Rupert Murdoc este de parere ca ii va extinde prezenta pe Internet si va constitui motorul de crestere al gigantului media pe care il detine.

    Pentru preluarea IGN Entertainment, o companie online care produce jocuri video si detine mai multe site-uri de divertisment, News Corp. a scos din buzunar 650 de milioane de dolari, bani gheata, comparativ cu Intermix Media care a costat gigantul media nu mai mult de 580 de milioane de dolari, de asemenea cash.

    News Corp., detinatorul retelei de televiziune Fox si a studiourilor de film Twentieth Century Fox, a anuntat recent ca o divizie de internet, care sa se ocupe de site-urile de stiri, sport si divertisment ale companiei, reprezinta o investitie extrem de profitabila. Noua divizie? Fox Interactive Media, bineinteles.

    IGN Entertainment va adauga la colectia de site-uri ale News Corp. pagini de Internet unde utilizatorii se pot juca diferite jocuri video, printre care IGN.com, GameSpy.com, TeamXbox.com sau 3DGamers.com, dar si pagini cu subiecte legate de lumea filmului – IGN FilmForce si Rotten Tomatoes.

    Insa, lucrurile bune nu vin niciodata singure… News Corp. va prelua, pe langa reteaua de site-uri de diverisment IGN, si datoria de 50 de milioane de dolari a acesteia. Cu toate acestea, Murdoc este de parere ca aceste doua afaceri online vor creste traficul de utilizatori pe Internet ai gigantului media la 70 de milioane de utilizatori in fiecare luna.

    Si extinderea pe Internet a News Corp. nu se incheie aici. De vreme ce compania a “pus la ciorap” doua miliarde de dolari pentru achizitia de afaceri online, suma din care pana acum au fost cheltuiti doar aproximativ 1,3 miliarde de dolari, ceva ne spune ca Murdoc mai are o companie in vizor. Nu numai atat, dar la inceputul lunii august, oficialii companiei au recunoscut ca sunt deja in tratative cu o companie specializata in cautarea pe internet, in vederea preluarii acesteia. Sa fie vorba, asa cum s-a zvonit, de motorul de cautare multimedia Blinx?  Raspunsul il vom avea in curand.

  • www.pile, cunostinte, relatii.com

    Dupa ce au reputat un extraordinar succes in sfera socializarii, asa-numitele “retele sociale” incep sa-si exercite atractia si in zona afacerilor. Sisteme de reputatii pe care acestea le creeaza se dovedesc valoroase in gasirea unor parteneri de incredere, in recrutarea personalului si chiar in zona vanzarilor.

    Cand se spune despre cineva ca “are pile”, e ceva de rau. Daca se spune ca are relatii, nu mai e chiar asa de rau – dar, oarecum, tot dubios. In fine, exprimarea “are cunostinte” este receptata pozitiv. De fapt, e vorba de acelasi lucru – conexiuni sociale – si doar conotatiile sunt diferite. Relatiile sociale, indiferent cum le-am spune, sunt un veritabil capital si nu sunt putine cazurile in lumea afacerilor cand acest capital este mai valoros decat capitalul propriu-zis.

    Una dintre tendintele relativ noi in zona tehnologiilor bazate pe internet este exploatarea potentialului Retelei de a facilita si valorifica tocmai acest gen de relatii interumane. Fenomenul asa-numitelor “retele sociale” (social networks) a debutat abia in 2003 cu Friendster.com, care a valorificat un model traditional din lumea reala: prietenii prietenilor mei pot fi prietenii mei – pentru simplul motiv ca avem o relatie comuna care ne poate pune in contact. Suntem la “un grad de separatie”. Insa abia anul 2004 a marcat succesul acestui gen de retele si a atras atentia asupra faptului ca potentialul acestora depaseste cu mult nivelul hobby-urilor, a taclalelor usoare sau a simplei socializari.

    Au aparut destul de repede retele sociale orientate spre business, LinkedIn fiind probabil una dintre cele mai cunoscute. Ideea a ramas aceeasi dar, fiind transpusa in lumea afacerilor, a fost reformulata ca “transfer de reputatie”: o persoana pe care o cunoastem isi proiecteaza increderea pe care i-o acordam persoanelor cu care acesta este conectat si astfel, din aproape in aproape, utilizatorii ajung sa cunoasca posibili parteneri sau colaboratori in domeniile care-i intereseaza. Una este, de exemplu sa gasesti cu Google o firma oarecare si alta este sa faci cunostinta – prin intermediul unor persoane de incredere – cu unul dintre managerii firmei respective, cu avantajul de a-i putea cunoaste cercul de relatii, CV-ul si chiar referintele.

    “Referintele” – iata cuvantul magic care a atras atentia firmelor de recrutare. Evident, retele sociale profesionale s-au dovedit un mijloc excelent de a cunoaste posibili angajati sau posibili angajatori, astfel incat foarte curand retele existente au adaugat servicii specializate si au fost create noi retele anume pentru acest gen de business, in care recomandarile joaca un rol important. H3.com este una dintre cele mai noi si mai inventive, gaselnita esentiala fiind faptul ca implica si pe membrii retelei in gasirea candidatului ideal pentru un job, chiar daca acestia nu sunt interesati in pozitia respectiva. Un angajator poate sa-si anunte pozitia in cercul lui de cunostinte si sa ofere o recompensa, care va fi impartita de intermediarii prin care s-a ajuns la persoana care este in final angajata. Toata lumea iese castigata, inclusiv H3.com, care percepe un comision de 10% din recompense (care ajung la 10.000 de dolari).

    Exista in mod cert cateva avantaje semnificative ale acestui mod de a cauta candidati pentru un job. in primul rand, este o alternativa mai ieftina la serviciile unui firme de recrutare. De pilda, un anunt in LinkedIn costa doar 95 de dolari, iar angajatori mari (de pilda Cisco, Starbucks sau Nordstrom) platesc intre 5.000 si 15.000 de dolari pe luna pentru a folosi reteaua Jobster. Pe de alta parte, retele sociale ofera angajatorilor sansa de a avea acces la persoane care nu sunt cautatori activi ai unui loc de munca, dar care s-ar putea sa aiba profilul potrivit.

    In fine, exista si posibilitatea de a obtine o “a doua privire” asupra unui candidat la un job, de pilda prin contactarea unor fosti colegi din diverse locuri de munca dar care nu figureaza intre conexiunile candidatului. Insa si “vanatorii de capete” (head hunters) profita de pe urma acestor retele si, oricum, afacerea acestora nu este periclitata, pentru ca “pestii cei mari” – de genul lui Eric Schmidt, directorul general pentru gasirea caruia Google a platit 129 de milioane de dolari – nu inoata in aceste ape.

    Insa retele sociale exista si la scara mai mica, iar instrumentele de “social computing” incep sa le valorifice. De pilda produse precum Visible Path sau Contact Network analizeaza “contactele” angajatilor dintr-o companie (sau chiar din companiile partenere) pentru a gasi calea cea mai directa pentru a aborda un anume posibil client sau partener, pentru ca se stie ca o recomandare sporeste sansele unui contact reusit. Asadar, si companiile au nevoie de pile pentru a ajunge la clienti.

  • Tongue Fu – lupta cu vorbele

    Concentrandu-se asupra reactiilor umane in fata provocarilor verbale, Sam Horne a creat un manual accesibil despre artele martiale ale spiritului, menite sa ne asigure autoprotectia verbala.

    Infuzia de spirit extrem oriental in spatiul occidental, benefica sub multe aspecte – propensiunea spre introspectie, privilegierea actiunii neprecipitate, a contemplatiei, a meditatiei, ca sa nu enumeram decat cateva aspecte esentiale -, a ajuns, prin supralicitare – mai ales atunci cand ofera solutii cu caracter de panaceu universal -, prin vulgarizare si deturnare de sens, sa irite si, cea ce este mai grav, sa compromita niste principii absolut stimabile.

    De la sex (prin tantrism), pana la design si arhitectura (prin feng shui) suntem indemnati, din ce in ce mai des si mai agresiv, sa apelam la formulele spirituale ale Orientului Indepartat pentru a scapa de problemele de zi cu zi, oricare ar fi ele. In spatiul autohton, cel putin, campionii acestui import cultural lipsit de discernamant sunt unele institutii editoriale care, cu zarva mare, traduc sau produc, dupa abuzive retete proprii, vesele indreptare de gandire, viata si actiune, inspirate de filosofia Japoniei, Indiei sau Chinei.

    Intr-un anume sens, ele chiar sporesc optimismul cititorului, nu de alta, dar sunt de un umor (in)voluntar debordant. M-am grabit, vazand manualul de “Arta a conversatiei – Tongue Fu!”, sa ma precipit (iata ce poate sa insemne agitatia necugetata a Vestului) asupra concluziei ca ma aflu in fata unui alt produs de aceasta factura, menit sa sporeasca lista de vanzari a unei edituri. Fara sa fie o capodopera de intelepciune, ci doar un volum onest care consemneaza o experienta oratorica si liniile directoare ale unei retorici persuasive, ghidul la care ne referim ofera un echivalent verbal al unei arte martiale, si anume al celebrului Kung Fu.

    Scopul sau este sa furnizeze uneltele necesare dezamorsarii, dezarmarii sau devierii atacului psihologic al unei persoane. Cartea nu ofera insa doar solutii pentru rezolvarea situatiilor de criza, cand semenii nostrii dau dovada de un comportament necinstit sau necioplit; ea este mai mult o filosofie de viata, un mod de a comunica mai eficient cu cei din jur, care pastreaza, intr-adevar, “chei” sau puncte nodale extrem orientale, dar pe care le extrapoleaza eficient si inteligent, fara sa faca prea mult caz de natura lor exotica.

    Cum fiecare dintre noi se confrunta zilnic cu persoane dificile, incomode sau chiar violente, si cum, pe de alta parte, fiecare dintre noi poseda – oricat de educat si de bine slujit de temeperament ar fi – porniri nabadaioase, ideile lui Sam Horne ne ajuta sa-i dezarmam pe cei antipatici, sa descoperim strategii pacifiste de a ramane in picioare chiar atunci cand cineva vrea sa ne doboare, sa aflam caile cele mai potrivite de a ne pastra integritatea, fara sa jignim, dar si fara sa ne lasam jigniti. Acest indreptar retoric si comportamental ne calauzeste si in lupta cu pulsiunile noastre personale si cu dusmanul potential pe care acestea il reprezinta, invatandu-ne, in primul rand, sa gandim inainte de a vorbi si sa analizam lucrurile cu luciditate inainte de a riposta violent.

    Sam Horn, Arta conversatiei, Editura Amaltea, Bucuresti 2005

  • Holmes, debutantul

    • HOLMES, DEBUTANTUL

    Conan Doyle (descendent pe linie materna al stirpei Plantagenetilor) si-a inceput studiile la Iezuiti, a obtinut o diploma de doctor in medicina si parea, dupa cateva calatorii ca medic de bord in Africa si in marile arctice, ca-si va plasa cariera sub semnul lui Hipocrate. Succesul primului sau roman ii indreapta atentia catre literatura, iar dupa publicarea, in 1887, in Beeton’s Christmas Annual, a micro-romanului “A Study in Scarlet” – debutul aventurilor lui Sherlock Holmes – se vede coplesit de gloria internationala si se dedica scrisului. Subiectul acestui prim volum de aventuri holmesiene este tesut in jurul descoperirii cadavrului unui anume Enoch Drebber intr-o casa parasita si in niste circumstante misterioase. Ancheta pune in lumina tensiunile din sanul unei comunitati de mormoni din Utah (Salt Lake City), care au urzit oribila crima. In acest prim volum este, de asemenea, explicata intalnirea dintre Holmes si nu mai putin celebrul sau ajutor dr. Watson.
     
    Arthur Conan Doyle, Un studiu in rosu, Grupul Editorial Corint, Bucuresti, 2005

    • “MARELE INCHIZITOR”

    Valerio Evangelisti a publicat numeroase carti cu profil istoric si studii stiintifice, dar a devenit celebru pe plan international gratie unui personaj fictional: Inchizitorul Eyemerich. Fantasticele aventuri ale inaltului prelat au aparut pentru prima oara in paginile cotidianului transalpin “La Reppublica”, dupa care au fost adunate intr-un volum, continuandu-si odiseea editoriala in alte sapte aparitii de succes. Eymerich, inchizitorul fara teama sau scrupule, este plasat in situatii de cosmar, in bizare intersectii spatio-temporale, intr-o continua lupta cu niste personaje care se napustesc in secolul sau (al XIV-lea), dar care adesea isi au obarsia in viitor. De-abia numit Mare Inchizitor la Bologna, el se izbeste de aparitiile unor creaturi bicefale si de niste infricosatoare rituri pagane celebrate in satele italiene. Interesul romanului rezida in progresia paralela a acestor istorii (dar si a altora – aparitia unui vas spatial de explorare venit din anul 2010, jurnalul unui cercetator de la inceputul mileniului III), care, in final, se expliciteaza unele pe altele.

    Valerio Evangelisti, Nicoals Eymerich, inchizitorul, Editura Allfa, Bucuresti, 2005

  • Maimutareli in cheia sol

    Arctic Monkeys sunt o trupa despre care merita sa scrii, in ciuda faptului ca au lansat pana acum doar un single si cu toate ca Romania nu va auzi probabil de ei pentru cel putin inca un an.

    Rareori se intampla sa simt nevoia de a scrie despre o trupa sau prestatie muzicala menita sa-i incite pe jurnalistii de muzica din Europa. Presa e atat de obsedata cu descoperitul “noilor Franz Ferdinand”, astfel ca nici un grup de tineri cu chitare nu poate lansa un single pe vinil in editie limitata fara sa fie ridicat in slavi atat de tare incat nimic din ceea ce vor face ulterior nu s-ar mai putea ridica la inaltimea asteptarilor create. Exact genul de publicitate care poate ucide o trupa.

    Mare parte a acestei publicitati exagerate se face nu in jurul primului album, ci al unui single de debut in editie limitata. Sa luam, spre exemplu, nominalizatii la Premiul Mercury, “The Magic Numbers”. Acestia au reusit sa vanda toate biletele dintr-o sala londoneza de 2.000 de locuri, The Forum, gratie unui astfel de singler. Ceea ce arata cat de multa publicitate poate genera in scurt timp o trupa, chiar inainte sa fi apucat sa-si perfectioneze prestatia scenica. Inainte de a te alatura restului jurnalistilor, e bine sa fii ceva mai sceptic. Mai ales atunci cand scrii in Romania si stii ca LP-ul de debut al formatiei s-ar putea sa nu fie niciodata disponibil aici, cu exceptia cazului in care este descarcat ilegal de pe Internet, te intrebi adesea ce rost mai are sa pornesti la vanatoare de “urmatoarea chestie monumentala”.

    Intra in scena Arctic Monkeys (Maimutele Arctice – n.tr.). Acestia au scos doar un singur single in 1.500 de exemplare la o casa de discuri minuscula. Pe baza acestuia au semnat un contract cu Domino Records, aceeasi casa de inregistrari care i-a proiectat pe Franz Ferdinand direct in stratosfera. Al doilea single, lansat de aceasta data prin intermediul Domino, va aparea la mijlocul lunii octombrie, chiar daca videoclipul poate fi deja vizionat pe MTV2. Cum membrii trupei sunt niste adolescenti din orasul industrial Sheffield (nordul Angliei), au ceva de lucru ca sa se ridice la inaltimea publicitatii.

    Ceea ce este incitant la Arctic Monkeys este tocmai faptul ca s-ar putea sa se ridice la inaltimea acestor asteptari. Sunt o trupa despre care merita sa scrii, in ciuda faptului ca au lansat pana acum un singur single si a faptului ca Romania nu va auzi probabil de ei pentru cel putin inca un an, pentru ca Arctic Monkeys sunt exact ceea ce toata lumea astepta.

    Formatia si-a construit o baza solida de fani obsedati in decursul ultimilor trei ani. Piesa lor demo, nelansata inca si intitulata ‘Beneath The Boardwalk’ circula pe Internet de ceva vreme, aducandu-le si mai multi fani. Dat fiind ca este un demo nelansat, aceasta e una din acele rare ocazii in care e perfect acceptabil sa-l descarcati folosind aplicatii precum Soulseek (www.slsknet.org) fara a incalca legea. Eu unul chiar va recomand s-o faceti.

    Din punct de vedere muzical nu se poate sa nu-i compari cu The Libertines la sound, chiar daca au accente de nordul Angliei. Iar daca Libertines s-au prabusit, vocalistul lor figurand pe lista de celebritati (iubitul lui Kate Moss), luand mult prea multe droguri si alienandu-i pe toti cei carora le placea trupa tocmai pentru ca erau outsideri care nu se indeletniceau cu iesitul cu supermodele, The Arctic Monkeys le-au luat locul. ‘Beneath The Boardwalk’ este o demonstratie a exact aceluiasi rock and roll haotic ce le-a adus faima celor de la The Libertines. Si tot ca acestia, vocalistul Alex Turner are acelasi dar poetic al naratiunii pe teme dintre cele mai improbabile. Incaierari, agatatul fetelor, expulzarea din cluburi, toate acestea sunt subiecte pentru solistul care arata atat de tanar incat pare sa nici nu fi atins varsta barbieritului, daramite pe cea la care care sa fie vocalistul uneia dintre cele mai interesante trupe ale momentului. 

    La fel ca si The Libertines, sunt englezi si nu se poarta de parca ar fi avea alte origini. Canta mandri cu accentul lor din nordul Angliei si folosesc argou specific regiunii de provenienta care este probabil neinteligibil la sud de Birmingham. Una dintre piesele lor se intitlueaza “Mardy Bum”, care se traduce aproximativ ca “ Un tip imbufnat”. Intr-un moment in care toate trupele vor sa para proaspat iesite din clubul newyorkez CBGBs, un asemenea provincialism e si mai reconfortant. Noii “Franz Ferdinand”? Tineti minte ca aici ati auzit pentru prima oara de ei.

  • Vanatoarea de oameni

    SCURT ISTORIC: Vanatoarea de recompense isi are originile in Marea Britanie si a aparut odata cu introducerea notiunii de eliberare pe cautiune contra unei sume de bani, la sfarsitul secolului al XVII-lea.

    IN ROMANIA: Legislatia romana nu permite vanatoarea de recompense. Chiar daca aceasta activitate ar fi reglementata, e foarte probabil ca un vanator de recompense ar da repede faliment, in conditiile in care conceptele de recompensa si cautiune sunt aproape straine de Constitutia Romaniei. Rareori apar recompense si de obicei sunt oferite de persoane particulare pentru informatii legate de disparitia cuiva.

    CONDITII: Vanatorii de recompense nu trebuie sa treaca de vreun examen special ca sa practice aceasta meserie. Doar unele state din America cer o autorizatie din partea unei judecatorii pentru a le recunoaste statutul.