BusinessMagazin

Blog

  • In al doisprezecelea ceas?

    „12/ XII: Revolutia portocalie in Romania“ este cronica ultimului an din istoria atat de agitata si densa in evenimente a perioadei postdecembriste romanesti. Impactul cu lapidaritatea unui reper cronologic atat de expresiv e suficient de mare ca sa te incite la lectura.

     

    Dincolo de aparente (care incep sa insele inca de pe coperta, unde ne este infatisat un triplu portret policrom si cu par al lui Basescu, in maniera Andy Warhol) volumul nu este  o cronica de curte, ci o radiografie cat se poate de serioasa, daca nu chiar necrutatoare, a celui dintai an de guvernare al Aliantei D.A. si de presedintie a lui Traian Basescu. Iata, in expresie (cam!) divagant-eseistica, doar cateva exemple in acest sens: (p. 72)

     

    „Izolat de clasa politica pe care si-a ostilizat-o cu tenacitate intr-un conflict latent cu media, lipsit de unii dintre sustinatorii sai foarte vocali (care l-au parasit unul cate unul si au devenit fie adversari redutabili, fie spectatori neutri), Traian Basescu este, in acest moment, cel mai singur presedinte roman in primul an de mandat“. Asta ca sa nu mai vorbim de rostirea pe sleau a unui adevar care face cat o injurie:  „Pentru Tariceanu, Basescu nu pare sa fie mai mult decat un mitocan; pentru Basescu, Tariceanu ar fi premierul veleitar“. Ne aflam in prezenta unui studiu impanat in egala masura cu date si repere evenimentiale consemnate sec, dar si cu comentarii colorate si robuste.

     

    Chiar daca, uneori, se recurge la instrumentele inductiei sau la afirmatii peremptorii (vezi, bunaoara, premiza potrivit careia, odata cu schimbarea politica de la finele lui 2004 am intrat in posttranzitie!), autorii stau in general cu garda (istoriografica) sus si nu se lanseaza in speculatii daunatoare pentru intelegerea corecta si onesta a fenomenului descris. Anul 2005 este considerat de autori cel mai agitat an politic din ultima perioada, „anul cu cele mai multe crize si cu cele mai grave catastrofe naturale; anul in care opozitia a avut comportamentul cel mai nespecific si in care puterea s-a erodat cel mai mult“.

     

    Spre a-l descrie au optat pentru: analiza activitatii puterii pe mai multe zone (activitatea presedintelui Traian Basescu, functionarea coalitiei de guvernare, pentru prima data aflata in aceasta formula, actul de guvernare propriu-zis, cu consecintele sale in plan institutional); analiza activitatii opozitiei; evolutia aparatului de stat; analiza „dimensiunii uitate“ a primului an de guvernare – populatia, interesul public. Pentru fiecare categorie majora (presedinte, coalitie, PSD, restul opozitiei si aparatul de stat) exista si cate o cronologie extinsa a anului, pentru punctarea principalelor repere functionale din 2005.

     

    Trebuie spus ca o analiza de o asemenea amploare nu a mai fost intreprinsa in Romania pana acum si ca, in toate datele sale, merita citita pe-ndelete, chiar daca anumite concluzii se vor cere corectate. Sunt riscuri inerente ale istoriei consemnate la cald, cum este si cazul celebrei „Meme la neige était orange“, de Alain Guillemoles, aparuta la doar 6 luni de la evenimentele portocalii din Ucraina.

     

     

    Institutul Pro, 12/ XII: RevoluTia portocalie In Romania, Editura FundaTiei Pro, Bucuresti, 2005

     

    PARADOX: Autorii afirma ca „Romania se schimba si, in acelasi timp, ramane la fel de peste 16 ani, chiar si acum in post-tranzitia sa“

  • NOUTATI

    Un regal umoristic

    „Imi place munca: ma fascineaza. Pot sta ore in sir s-o contemplu“, spunea Jerome K. Jerome in volumul care i-a adus gloria: „Trei intr-o barca“. Nu altceva decat pura si ironica contemplatie a muncii altora este si acest roman, publicat in 1893. Povestea textului despre cum sa nu scrii un roman incepe cu descoperirea intr-un sertar  a unui manuscris care purta „urmatoarea eticheta pe coperta cafenie, roasa de vreme – Note de roman“. Cartea era o compilatie, pe jumatate jurnal, pe jumatate memorandum. „Acolo se aflau multe reflectii, multe discutii, si din ele am alcatuit capitolele ce urmeaza“, explica autorul in preambul. Aceste povestiri ale altora sunt doar adnotate si corectate cu mult umor de catre autor, care gaseste de cuviinta sa ne invete cum nu trebuie structurat un roman de interes. Trucul sau consta insa tocmai in faptul ca, utilizand aparent deconstructia, insaileaza fragmente si valideaza un pot-pourri care, altfel, ar fi putut sa dea impresia unui non-sens narativ.

     

    Jerome K. Jerome, Arta de a NU scrie un roman,

    Editura Leda, Bucuresti, 2006

     

     

    „Foamea sunt eu!“

    Roman-eseu-autobiografie, volumul poate fi citit incepand cu orice pagina, de la coada la cap, sau de la mijloc in sus. Nu ca n-ar avea poveste, suita cronologica a evenimentelor sau evolutie narativa, ci doar ca fiecare episod isi este suficient, are miez sau, daca nu-l are, coaja sa stilistica este atat de hranitoare si savuroasa, incat ii tine locul. Este un elogiu desantat al poftei, al aspiratiei catre „la grande bouffe“. Foamea fizica, foamea intelectuala, foamea de iubire, foamea de schimbare si de inertie, foamea de frumos si foamea de urat. Cum toata cartea istoriseste calatoriile lui Amélie, iata un episod al delirului papilelor trait in Japonia. Fascinata de cearceafurile proaspat intinse la uscat, micuta se apuca sa le muste si sa le mozoleasca, asa incat sa poata simti inefabilul gust al detergentului.

     

    Amélie Nothomb, Autobiografia foamei,

    Editura Polirom, Iasi, 2006

  • Manderlay

    Acuzat ca a pornit o cruciada impotriva unei tari pe care nici macar n-a vizitat-o, von Trier a raspuns ca hegemonia cultural-economica americana il transforma si pe el insusi intr-un cetatean american

     

    Suntem in 1933. Grace (Bryce Dallas Howard), eroina din „Dogville“, prima parte a trilogiei, calatoreste impreuna cu tatal ei (Willem Defoe) prin Alabama, descoperind din intamplare Manderlayul, o ferma in care se mai practica sclavia, la aproape 70 de ani de la abolirea acesteia. Oripilata de cele vazute, Grace decida sa ramana pe plantatie si sa-i familiarizeze pe cei de acolo cu valorile democratiei.

     

    Scandalos si plin de cruda ironie la adresa valorilor sociale si politice americane, „Manderlay“ e un film care trebuie neaparat vazut, pentru ca, dupa cum s-a spus, „e ca siropul de tuse: nu-ti place gustul lui, dar iti face bine“. Ca fapt divers, mesajul filmului, de o duritate specifica regizorului danez, este suficient de socant si violent, astfel incat producatorii sa nu gaseasca actori afroamericani care sa joace rolurile personajelor de culoare: noua dintre actori sunt de origine nonamericana.

     

    Grace invata pe parcursul filmului ca e imposibil sa iei o comunitate, sa-i distrugi setul de reguli si norme (bune sau rele) si s-o obligi sa imbratiseze numaidecat altele. Atac evident la adresa politicii de ocupare a Irakului de catre Statele Unite? Lars von Trier nu face nici un secret din asta. Acuzat ca a pornit o cruciada impotriva unei tari pe care nici macar n-a vizitat-o („Manderlay“ este filmat in Suedia), von Trier a raspuns ca hegemonia cultural-economica americana il transforma si pe el insusi intr-un cetatean american, prin urmare are tot dreptul s-o critice. Lucru greu de contrazis.

     

    Regizorul arata in „Manderlay“ ca democratia nu este nici pe departe sfarsitul istoriei, adica stadiul politic ultim, ideal si deplin al civilizatiei. Viata este mult prea complexa pentru a putea fi ingradita intr-un set de reguli, chiar daca acestea sunt adoptate in urma unui consens. „Poate ca un sclav subordonat unui om cu biciul in mana este mai demn decat un sclav ingradit de forte economice. In lumea de azi, se considera ca o persoana inteligenta si muncitoare va reusi intotdeauna sa-si intretina familia si chiar sa se imbogateasca.

     

    In aceasta lume, este numai vina ta daca esti negru si sarac, pentru ca esti liber.“ von Trier pastreaza formula deja consacrata de „Dogville“: un oras, o comunitate de aproximativ 20 de oameni, un narator (acelasi John Hurt) care imparte povestea in capitole (de aceasta data opt), acelasi decor specific teatrului, cu contururi pentru case si usi inexistente la care totusi se bate si, cel mai important, celebra tehnica de montaj, care-ti lasa impresia ca intre o secventa si alta editorul a uitat sa insereze cateva cadre. Revelatia filmului este Bryce Dallas Howard (Grace), al carei nume spune (aproape) totul despre ea. In primul rand e vorba de culoarea parului ei, de un rosu caramiziu, exact ca al celebrului canion Bryce din Utah. Dallas este orasul in care s-a nascut, iar Howard este numele tatalui ei, nimeni altul decat celebrul regizor Ron Howard.

     

    Intr-o perioada cand nu voia ca numele sa-i fie asociat cu omul din spatele unor filme ca „Cinderella Man“, „O minte sclipitoare“ sau „Apollo 13“, actrita de 25 de ani isi zicea simplu Bryce Dallas. Hotarata sa-si croiasca propriul drum in viata, fiica lui Ron Howard a dat lovitura cu piesa „Cum va place“, datorita careia a fost remarcata de M. Night Shyamalan, care se pregatea sa inceapa filmarile la „The Village“ („Satul“). A mai fost nevoie doar de un singur pas ca Bryce Dallas Howard sa se alature unui „generic“ de zile mari (Joaquin Phoenix, Adrien Brody, William Hurt, Sigourney Weaver) a „Satului“: renuntarea lui Kirsten Dunst la rolul lui Ivy Walker, actrita declarandu-se mai atrasa de oras, mai exact de „Elizabethtown“, unul dintre cele mai dezamagitoare proiecte ale ultimilor ani.

     

    In ceea ce priveste colaborarea ei cu Lars von Trier, regizorul-stihie, care a innebunit-o pe Bjork in timpul filmarilor la „Dancer in the Dark“ suficient de mult ca aceasta sa-si promita ca nu va mai juca in veci intr-un film, Bryce Dallas Howard nu are decat cuvinte bune: „e un om foarte amabil si… cand o scena iesea prost, nu-mi zicea nimic, doar facea glume despre cat de mult i-ar placea

    sa-mi traga cateva la fund“.

     

    MANDERLAY R: LARS VON TRIER CU: BRYCE DALLAS HOWARD, WILLEM DEFOE, DANNY GLOVER, ISAACH DE BANKOLE, JEREMY DAVIES, LAUREN BACALL, UDO KIER, RIK LAUNSPACH, GEOFFREY BATEMAN DIN 31 MARTIE

  • Raport de 2:1 intre cerere si oferta pe piata pharma

    Unii spun ca atunci cand raportul cerere-oferta este 2:1, e criza. Altii spun ca e criza doar cand cauti prin toate metodele timp de doua saptamani, fara sa gasesti. Indiferent de definitia crizei, piata de pharma se confrunta de anul trecut cu o problema tot mai evidenta: oamenii de vanzari si marketing sunt insuficienti.

     

    Acum un an-doi, head-hunting-ul era acel instrument de recrutare folosit exclusiv pentru cautarea de mana-geri. Doar asa isi justifica pretul: e cel mai scump (cateva mii sau zeci de mii de euro, in functie de furnizor), dar si cel mai eficient. De anul trecut insa, acest instrument a inceput sa-si piarda din exclusivism: unele companii „vaneaza“ deja cu ajutorul sau reprezentanti medicali cu experienta, spun specialistii in recrutari pe segmentul pharma. Mai mult, se intampla uneori ca mai multe companii sa faca licitatie pentru un reprezentant medical, spune Irina Stefanescu, managing partner la Flux – una dintre cele trei companii de consultanta, training si recrutare in domeniul farmaceutic prezente pe piata romaneasca.

     

    Metoda standard de recrutare de acum doi ani – anuntul in presa – nu mai da roade in acest sector, pentru ca sunt atatea oferte in alte domenii incat nu mai raspunde nimeni la ele, spune si Dana Cange, director executiv al Expand Health, o alta companie de consultanta si recrutare specializata pe acest segment. Aceasta revolutie a metodelor de recrutare in domeniul pharma este simptomul unui alt fenomen: nevoia de oameni de distributie, promovare si retail depaseste considerabil oferta. Specialistii estimeaza ca raportul cerere-oferta la nivel national e de 2:1.

     

    Acest fenomen, vizibil mai ales incepand cu anul trecut, a fost declansat de mai multi factori. Primul se refera la faptul ca anul trecut s-au deplasat in masa, de la o companie la alta, oameni de vanzari si de marketing. Un mic cutremur in piata s-a produs dupa ce producatorul ceh de medicamente Zentiva a preluat numarul sase de pe piata romaneasca – Sicomed – si a angajat 150 de agenti de vanzari. E greu de spus care au fost companiile care au pierdut acesti angajati in favoarea Zentiva, dar e cert un lucru: odata ce au pierdut oameni, au inceput sa caute inlocuitori in departamentele de vanzari ale altor companii.

     

    O alta deplasare in masa s-a produs o- data cu plecarea lui Dario Ronco de pe postul de general manager al Schering Plough Romania, (a zecea companie farmaceutica din Romania, cu vanzari de peste 112 milioane RON in 2005, conform companiei de cercetare Cegedim) pe pozitia omoloaga pe care i-a oferit-o AstraZeneca, o companie farmaceutica cu mari ambitii de crestere, avand in vedere ca nu a intrat inca in randul primelor 20 de companii din Romania ca si cifra de vanzari, desi la nivel mondial ocupa locul sase. Odata cu Dario Ronco au plecat de la Schering Plough la AstraZeneca multi agenti de vanzari.

     

    Multi au plecat si de la numarul unu in piata – GlaxoSmithKline – precum si de la alte companii, rezultatul fiind dublarea echipei de vanzari a AstraZeneca in sase luni (compania nu a comunicat revistei BUSINESS Magazin numarul angajatilor din echipa de vanzari). De asemenea, si AstraZeneca a pierdut cativa oameni in favoarea Schering Plough si a altor companii. Specialistii din piata spun ca orice plecare dintr-o companie in alta a unui manager general sau de vanzari atrage dupa sine si plecarea altor oameni. In 2004, inainte de plecarea lui Dario Ronco, directorul de vanzari la acea vreme al Eli Lilly – Ovidiu Popescu – accepta functia de country manager al Ebbott, iar surse din piata spun ca ar fi generat acelasi efect.

     

    A doua explicatie a dezechilibrului intre cererea si oferta de personal de vanzari in pharma este dezvoltarea pietei intr-un ritm mai alert decat sistemul educational. Conform studiului companiei Cegedim Romania, piata medicamentelor s-a ridicat, in 2005, la aproape cinci miliarde RON, in crestere cu peste 18% fata de 2004. In aceeasi perioada, piata de retail a crescut cu peste 25%. Cu toate acestea, „facultatile de medicina si farmacie nu au modificat numarul de locuri de admitere de peste cinci ani“, astfel incat de pe bancile facultatilor de farmacie ies anual 750 de farmacisti, in conditiile in care in Romania opereaza aproximativ 4.850 de farmacii, atrage atentia Dragos Dinu, CEO al A&D Pharma (grupul A&D Pharma detine Sensiblu – cel mai extins lant de farmacii din Romania, precum si Mediplus – lider pe piata distributiei de medicamente, conform companiei de cercetare Cegedim, citata de A&D Pharma).

     

    Si macar daca ar fi suficient sa fii absolvent de farmacie sau medicina pentru a fi competent in vanzari, lipsa de personal nu ar fi atat de grava. Dar consultantii spun ca realitatea e alta: cele doua facultati nu ofera studentilor nici o notiune de marketing. Ca atare, daca „un reprezentant medical cu experienta intrat intr-o companie noua aduce rezultate bune in 1-3 luni, un incepator incepe sa dea rezultate cel mai devreme dupa sase luni“, spune Irina Stefanescu de la Flux.

     

    In aceste conditii, castigatoare ies acele companii care stiu sa-si motiveze si sa-si retina angajatii si pierd companiile cu un management defectuos, spun specialistii. „Resursele umane sunt cele care fac diferenta pe o piata dinamica asa cum este cea farmaceutica“, spune Dragos Dinu de la A&D Pharma, care in 2005 a alocat 500.000 de euro pentru training-uri, coaching si team building in Sensiblu si Mediplus.

     

    O a treia explicatie a penuriei de personal din aceasta piata se refera la nevoia tot mai mare de astfel de specialisti, generata de specificul pietei – si nu neaparat de dimensiunile ei: spre deosebire de celelalte industrii, cea a medicamentelor de prescriptie „depinde in proportie de 100% de oamenii de vanzari, pentru ca numai prin ei poate vinde“, spune Irina Stefanescu de la compania de consultanta Flux. Cel putin reprezentantii medicali – „repi“, in jargonul pietei – care au ca misiune convingerea medicilor si a dirigintilor de farmacii ca merita sa prescrie, respectiv sa achizitioneze, anumite medicamente, practica „tipul de vanzare misionar: conving pe cineva sa convinga pe cineva sa-si schimbe stilul de viata eventual“, spune Irina Stefanescu.

     

    Rolul „repilor“ este cu atat mai important cu cat, din totalul de peste 5.200 de medicamente cu drept de circulatie in Romania – conform Asociatiei Nationale a Medicamentului -, un medic de familie retine si lucreaza cu, in medie, doar 400. De reprezentantul me-dical depinde care sunt acele produse, ca atare el si product managerul sunt foarte cautati ca meserii, spune Stefanescu. Iar de recomandarile medicilor depinde aproape toata industria: in 2005 s-au comercializat medicamente cu prescriptie medicala in valoare de peste 2,7 miliarde RON, in timp ce medicamentele fara prescriptie au insumat doar aproximativ 717 milioane RON. Dana Cange de la Expand spune ca si pe farmacisti e o adevarata „bataie“. Pe farmacistul titular se bat, pe de o parte, farmaciile, pe de alta, companiile care l-ar dori pe post de reprezentant medical.

     

    O consecinta a acestei batalii este echivalarea salariilor pentru cele doua posturi, spune Dana Cange de la Expand, „in conditiile in care, in mod traditional, reprezentantul medical castiga mai bine“. Dar, in timp ce piata tinde tot mai mult spre specializare si calificare, nu exista suficienti reprezentanti medicali cu experienta care sa vrea sa ramana in continuare reprezentanti medicali, spun specialistii. Mai ales in judetele Galati, Oradea, Brasov, Timisoara, Cluj si Mures. „Vor sa fie manageri, iar restul sunt lipsiti de experienta“, spune Irina Stefanescu. Daca pentru criza din Galati inca nu au gasit o explicatie, consultantii cred ca judetele transilvanene ofera mai multe oportunitati de angajare si acesta e motivul crizei de acolo, alaturi de decizia mai multor absolventi de a intra in rezidentiat.

     

    De asemenea, miscari masive de personal de vanzari se petrec cand o serie de medicamente compensate ies de pe lista compensatelor (iar acest lucru se intampla mai ales in anii postelectorali – ca 2005). In 2004, faptul ca o parte dintre medicamente erau compensate 90% a provocat o „crestere artificiala a pietei“, spune Irina Stefanescu de la Flux. „Cand nu a mai fost valabil, a scazut foarte mult motivatia unor oameni de vanzari.“ In astfel de situatii, companiile aleg sa promoveze alte medicamente, iar aceste inconsecvente demotiveaza reprezentantii medicali care, de multe ori, hotarasc sa plece.

     

    Tot pentru ca nu stiu ce produse vor promova peste sase luni, companiile pharma nu-si pot planifica nevoia de angajare la final de an pentru anul urmator – posibilitate la indemana companiilor din alte industrii. Astfel, cererile de angajare din partea companiilor pharma sosesc in birourile specialistilor in recrutare cu un deadline de doua saptamani – greu de indeplinit. Iar criteriul calitatii companiilor de recrutare in domeniu este rapiditatea cu care gasesc angajati, spune Dana Cange de la Expand.

     

    Efectele acestei probleme a pietei – penuria de personal de vanzari si marketing – se fac deja simtite: daca in perioada 2000-2004 au fost relativ „inghetate“, salariile au crescut simtitor in ultimii doi ani, spun consultantii, estimand cresteri de 20-30%. De asemenea, metoda traditionala de recrutare – anuntul – a fost completata de agentiile de recrutare cu head-hunting-ul, forumul online, cursurile de formare si cu deschiderea de filiale locale.

     

    Din toata aceasta poveste, angajatorii se aleg cu doua batai mari de cap: gasirea si pastrarea angajatilor. Daca acum zece ani candidatii la un post puteau fi convinsi doar cu argumente economice, acum conteaza posibilitatea de dezvoltare profesionala. Altfel spus, adolescenta industriei pharma se incheie la 15 ani de la inceperea privatizarii sale. O varsta „in grafic“.

  • DINAMICA SALARIALA

    Conform lui Radu Petrescu, consultant in cadrul PricewaterhouseCoopers, salariile pentru reprezentanti medicali au crescut in 2005 cu 19% brut la nivelul medianei pietei salariilor, comparativ cu 2004, ajungandu-se la cresteri nete de 35% datorita introducerii taxei unice.

     

     

    CRESTERI SALARIALE (RON)

    CRESTERI SALARIALE (EUR)

    2004*

    13%

    19%

    2005**

      9%

    10%

    2006***

      8%

      9%

     

    *DATELE INCLUD RATA INFLATIEI;
    **DATELE PRECONIZATE NU INCLUD RATA INFLATIEI PENTRU 2005;
    ***DATELE PREFIGURATE NU INCLUD RATA INFLATIEI PENTRU 2006; SURSA: PAYWELL, STUDIU REALIZAT ANUAL DE PRICEWATERHOUSECOOPERS

  • SALARIILE DIN PHARMA

    Chiar daca discrepanta intre salariile oferite de companii diferite este foarte mare, un plafon minim si unul maxim al salariilor nete pot fi estimate:

     

    LANTURI DE FARMACII: Salariile farmacistilor incep de la 700 RON si cresc pe masura experientei acumulate. Dirigintii de farmacii pot castiga pana la 4.000 RON.

     

    DISTRIBUTIE: 300 RON este cel mai mic salariu al unui agent de vanzari.

     

    PROMOVARE: Pentru un incepator, o companie romaneasca plateste intre 1.050 si 1.200 RON; o companie straina nu plateste mai mult de 1.500 RON. Pentru un senior, salariul poate ajunge la 2.500 – 3.100 RON.

  • TOP 15 COMPANII

    In 2005, piata medicamentelor – ajunsa la valoarea de 5 miliarde RON – a crescut cu peste 18% fata de 2004, cea a spitalelor a stagnat, in timp ce cea de retail a crescut cu peste 25%, potrivit unui studiul al Cegedim Romania.

     

    Companie

    mil. ron

     1.

    GlaxoSmithKline (GSK)

    415 

     2.

    Hoffman la Roche

    309

     3.

    Novartis

    294

     4.

    Sanofi-Aventis

    290

     5.

    Pfizer

    277

     6.

    Sicomed

    215

     7.

    Servier

    213

     8.

    Terapia

    157

     9.

    Antibiotice

    145

    10.

    Schering Plough

    112

    11.

    Eli Lilly

    107

    12.

    Krkka D.D

      99

    13.

    Gedeon Richter 

      94

    14.

    Menarini

      93

    15.

    Sindan Pharma

      89

  • Nimic nu e sigur in privatizarea CEC

    Inceputul de an a fost, pentru investitorii interesati inca de Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) ca un carusel. Mai intai, dusul rece al unei posibile amanari, urmat de luni de discutii pro si contra vanzarii si apoi de vestea reinceperii procesului de privatizare. Care este pasul urmator?

     

    Tot ce stim, stim mai ales din ziare“, spune unul dintre cei sase investitori care, la finele lunii noiembrie – cand s-au numarat ultima data petitorii Casei de Economii si Consemnatiuni -, mai figurau inca pe lista. La fel de bine, insa, spune acelasi investitor, „ne vedem de treaba“, pentru ca actionarii nu stau sa astepte la infinit o achizitie supusa atator discutii, „si asteptam sa vedem ce va mai urma“.

     

    Teoretic, e clar ce ar trebui sa urmeze: pana „cel mai tarziu 10 aprilie“, anunta la inceputul lunii martie Bogdan Olteanu, membru in comisia de privatizare, investitorii ar trebui sa primeasca contractul de privatizare, impreuna cu celelalte documente. Mai departe, pana la data de 25 aprilie, ar trebui sa fie depuse ofertele finale angajante, conform sursei citate. Clarificarile aduse de reprezentantul comisiei de privatizare vin dupa trei luni de totala incertitudine privind soarta viitoare a venerabilei banci romanesti. Din ianuarie, cand ministrul finantelor, Sebastian Vladescu, anunta ca mai vrea timp de gandire pentru a decide daca va vinde sau nu banca, au existat fel de fel de curente de opinie si luari de pozitie. Dupa ce, in februarie, conducerea bancii a prezentat Ministerului de Finante, unicul actionar al CEC, un plan de afaceri pe doi ani – cu si fara privatizare -, decizia a fost luata: se vinde. 

     

    Se vinde dupa o strategie modificata, propusa de comisia de privatizare la inceputul lunii martie. Strategie care, conform acelorasi surse, ar fi trebuit aprobata printr-o hotarare de guvern pana pe 15 martie, dar care nici acum nu a trecut de stadiul discutiilor si al dezbaterilor. Potrivit proiectului de strategie, pretul va reprezenta 75% din grila de punctaj pentru selectia ofertelor, iar primele doua oferte se califica automat in etapa finala. Totusi, daca investitorul de pe pozitia a treia are un punctaj cu mai putin de 10% sub prima oferta, s-ar putea califica si el. Daca noul proiect va fi aprobat, statul va vinde pana la 85% din actiunile bancii, fata de 75% cat prevedea strategia initiala.

     

    Pe de alta parte, saptamana trecuta senatorii au adoptat, printr-o ordonanta de urgenta, cateva masuri privind continuarea procesului de privatizare a CEC, pornind de la vechea strategie de privatizare. Senatorii au inclus pe lista persoanelor care vor putea sa cumpere actiuni dintr-un pachet de 5% din capitalul social al CEC pe salariatii cu o vechime minima de cinci ani in CEC, care au fost disponibilizati in urma restructurarii in vederea privatizarii. Intr-o varianta initiala a ordonantei, puteau sa cumpere actiuni la CEC numai salariatii, membrii consiliului de administratie in exercitiu la data transferului dreptului de proprietate si pensionarii cu ultimul loc de munca la CEC.

     

    Cam acestea sunt lucrurile clare (cel putin intr-o masura) despre privatizarea CEC. La finele lui aprilie ar trebui sa se stie, daca termenul va fi respectat, cine mai este interesat de CEC. Pe lista celor care au depus oferte anul trecut figureaza National Bank of Greece, Monte dei Paschi di Siena, Dexia Bank, EFG Eurobank, OTP Bank si Raiffeisen. Nu e exclus ca unii sa-si fi pierdut rabdarea si sa-si fi indreptat atentia catre planuri ceva mai consecvente.

  • Poate acum se si vinde

    Ramasa o vreme in umbra spectaculoasei privatizari a BCR, mai modesta Casa de Economii si Consemnatiuni a avut un inceput de an agitat. Strategia de privatizare a fost iar modificata, din nou la finele lunii aprilie ar trebui sa se stie cu siguranta cine mai e interesat de CEC. Iata cronologia variantelor pentru CEC luate in calcul anul acesta:

     

    O NOUA AMANARE: Nemultumit de ofertele preliminare depuse, care pretuiau CEC-ul la cateva sute de milioane de euro, mi-nistrul finantelor Sebastian Vladescu lanseaza in ianuarie vestea ca inca analizeaza „care este cea mai buna varianta vizavi de CEC“. Depunerea ofertelor finale angajante, amanata anterior pentru ianuarie, este lasata pe mai tarziu.

     

    DOI ANI: Atat se zvoneste, tot in ianuarie, ca ar putea fi amanata vanzarea CEC. Conducerii bancii i se cere sa intocmeasca un plan de afaceri pe doi ani vizand restructurarea si dezvoltarea CEC.

     

    STRATEGIE: Premierul Tariceanu anunta, tot in ianuarie, ca se analizeaza si varianta ca privatizarea CEC sa se deruleze dupa strategia folosita in cazul BCR. Aici, in lipsa unor oferte acceptabile, s-a decis ca procesul sa inceapa prin cedarea de actiuni catre BERD si IFC.

     

    AOAR: Februarie incepe cu prezentarea pozitiei Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) – ar fi mai bine ca autoritatile sa anuleze procesul de privatizare a CEC, iar banca sa fie transformata intr-o unitate destinata pastrarii economiilor populatiei.

     

    RECAPITALIZARE: Tot in februarie, presedintele CEC face public faptul ca strategia de dezvoltare prezentata comisiei de privatizare presupune o recapitalizare de 200 mil. euro pentru cresterea cotei de piata de la 4,3% la 6,5% in urmatorii doi ani. Dar aceasta strategie nu exclude privatizarea, puncteaza Radulescu. Potrivit lui, CEC ar trebui sa realizeze investitii de circa 100 mil. euro pentru informatizarea si tehnologizarea retelei.

     

    PRIVATIZAREA CONTINUA: Vestea vine la inceputul lui martie si stabileste ca pretul de cumparare va reprezenta 75% din grila de punctaj. Proiectul contractului va fi transmis competitorilor cel mai tarziu in 10 aprilie.

     

    OFERTELE FINALE ANGAJANTE: Trebuie depuse pana pe 25 aprilie. Pe lista partici-pantilor mai figureaza, teoretic, National Bank of Greece, Monte dei Paschi di Siena, Dexia Bank, EFG Eurobank, OTP Bank si Raiffeisen. Ei vor depune oferte de cumparare pentru 85% din actiunile bancii.

  • Consum in interior pe bani din afara

    Economia romaneasca nu are puterea sa se lupte, parte in parte, cu cele europene. Deficitul comercial si cel de cont curent cresc in pas saltat de la an la an, iar analistii spun ca vor continua s-o faca si in urmatorii ani. Cat de aproape este pericolul unei crize?

     

    Pentru o economie emergenta, ale carei mecanisme abia acum se definesc si  se rodeaza, „sa aiba deficite externe mari este o caracteristica absolut normala“, este de parere Mihaela Ionescu, economist in departamentul de macroeconomie al Unicredit Romania.

     

    In aceste conditii, faptul ca minusul dintre ce poate exporta Romania si ceea ce consuma din import, exprimat economic prin deficitul de cont curent, a ajuns in ianuarie aproape de 400 de milioane de euro – cu peste 70% mai mare decat in ianuarie 2005, dupa datele provizorii ale BNR – nu i se pare economistului de la Unicredit „o tragedie“. Nici minusul record de anul trecut din balanta contului curent, ajuns la circa 6,8 miliarde de euro, cu peste 40% mai mult decat in 2004, nu pare „un capat de tara“.

     

    La fel cum, in opinia multora dintre analisti, nici certitudinea lor ca aceasta „gaura“ va creste in pas alert si in continuare nu e cel mai rau lucru care ni se poate intampla. Dar, oricat de explicabil si de inteles ar fi un astfel de deficit, spun aceiasi analisti, „trecerea lui peste o anumita cota de avarie poate genera o criza“. Important nu este, pana la urma, cat de mare este acest deficit – datoria pe care o avem de platit pentru bunurile si serviciile importate -, ci mai degraba daca in economia romaneasca intra suficiente fonduri prin care sa fie acoperita.

     

    Practic, finantarea sanatoasa a deficitului de cont curent este cheia problemei. „Atat timp cat exista suficiente surse de finantare pentru datoria externa, lucrurile sunt relativ sub control“, este de parere seful departamentului de cercetare de la Raiffeisen Bank, Ionut Dumitru.

     

    Iar pana acum, pentru ca economia romaneasca a dat investitorilor straini suficient confort si a asigurat castiguri pentru banii plasati aici, finantare a existat. Spre exemplu, anul trecut, investitiile straine directe (ISD) in Romania au fost de circa 5,2 miliarde de euro, conform BNR, astfel ca deficitul a fost finantat in proportie de 80% prin ele.

     

    Pe de alta parte, Agentia Romana pentru Investitii Straine (ARIS) estima saptamana trecuta ca valoarea investitiilor straine directe atrase de Romania in 2005 va fi revizuita la peste sase miliarde de euro, dupa recalcularea nivelului preliminat de banca centrala. Pentru acest an, autoritatile au previzionat un nivel al investitiilor straine directe de 5,8-6,2 miliarde de euro.

     

    „Probleme vor aparea doar daca nu vom mai fi in stare sa atragem investitii straine“, adauga Dumitru, apreciind totusi ca pentru anul acesta nici nu se pune aceasta problema. El vede, in 2006, mai bine de 6,5 miliarde de euro investitii straine care vor intra in economia romaneasca, urmate insa de o scadere in 2007 la circa 5 miliarde de euro. Pe talerul celalalt al balantei, seful cercetarii de la Raiffeisen anticipeaza un deficit de 8,8 mi-liarde de euro, adica circa 9,3% din PIB. Ca 2006 va aduce „investitii record“, atrase in principal de perspectiva aderarii la Uniunea Europeana, pare a fi de acord toata lumea.

     

    Radu Craciun, analistul-sef de la ABN Amro, spune ca se vor ridica la 8-9 miliarde de euro, acoperind in proportie de 80-90% deficitul extern, in timp ce minusul din contul curent al balantei de plati va fi in jur de 9% din PIB. De acum inainte insa, „structura surselor de finantare se va schimba“, este de parere Florin Citu, economist-sef la ING Bank, „astfel ca, in cativa ani, vor conta tot mai mult investitiile de portofoliu“.

     

    Adica, pe masura ce marile privatizari se termina si, pe de alta parte, piata financiara romaneasca se deschide strainilor, vor incepe sa conteze mai mult investitiile in actiuni ale societatilor cotate pe piata de capital, in fonduri de investitii, in obligatiuni guvernamentale etc. Numai ca investitiile de portofoliu sunt cu mult mai volatile decat investitiile straine directe – fiind, practic, vorba de bani veniti in cautare de randamente bune. Motiv pentru care vor sta aici atat timp cat vor gasi ce cauta: randamente bune, o economie sanatoasa, crestere economica, stabilitate. „Mai periculoasa e situatia in care deficitele sunt cuplate cu o crestere economica redusa“, explica Florin Citu. Pentru 2006, el anticipeaza un ritm de crestere economica de 4,2-4,5%, si un deficit echivaland cu circa 9,5% din PIB. 

     

    Daca insa economia romaneasca va da semne ca se impiedica, banii volatili plasati in investitii de portofoliu vor pleca. Ceea ce va lasa, implicit, fara surse de finantare golul consumului pe datorie din Romania. „Atunci deficitul devine, cu adevarat, periculos“, explica  Aurelian Dochia, director general BRD / SG Corporate Finance.

     

    De unde vine pericolul? Tocmai din iesirea din tara a acestor fonduri, care implica schimburi masive pe piata valutara si, implicit, o apreciere masiva a valutelor. O apreciere cu consecinte dezastruoase intr-o economie unde mai bine de jumatate dintre credite sunt in valuta. La fel de dezastruoasa si pentru lupta bancii centrale cu inflatia.

     

    Dar, pana una-alta, „scenariul unei crize generate de un nivel mare al deficitului este total improbabil“, este de parere Radu Craciun, in total acord cu majoritatea analistilor economici. In opinia lui Craciun, apropierea momentului in care Romania va intra in UE – indiferent daca este vorba de 2007 sau 2008 – este un motiv suficient pentru ca strainii sa nu se feresca de investitiile in economia romaneasca. In plus, „pentru moment, investitiile pe termen scurt (adica cele ce pot induce o criza daca se retrag din piata – n.r.) sunt inca reduse“.

     

    Un scenariu periculos ar putea aparea daca moneda nationala s-ar aprecia foarte mult, crede Mihaela Ionescu de la Unicredit – pentru ca un leu puternic in raport cu valuta loveste in exporturi, scazandu-le competitivitatea. Pentru 2006, economistul de la Unicredit vede o „gaura“ a contului curent de circa 9,5% din PIB, dar si investitii de 6,5 miliarde de euro. Nici macar acest scenariu „cu un deficit destul de mare nu este periculos“, adauga insa Ionescu. Argumentand ca e firesc ca datoria Romaniei sa creasca, ea da si exemplul altor tari din regiune, intrate recent in UE, care s-au confruntat cu aceleasi probleme: Polonia, Ungaria, Cehia. Si nu este „un capat de tara“ pentru ca, argumenteaza Ionescu, o mare parte a consumului vine de la companii si se transforma in investitii – care, la randul lor, contribuie (cel putin teoretic) la cresterea competitivitatii firmelor romanesti.

     

    Consumul privat individual, adica cel al omului de rand, are o pondere mult mai mica in crearea acestor deficite, adauga Ionut Dumitru. „Bunurile de consum reprezinta doar circa 15% din importuri“, spune el, „iar ponderea lor a fost relativ constanta in ultimii ani“. Restul sunt importuri de bunuri de capital si materii prime care, in urmatorii ani, vor contribui la cresterea competitivitatii companiilor romanesti.

     

    Si totusi, pe termen lung, adancirea fara control a deficitelor, a dezechilibrului dintre capacitatea de a exporta si nevoia de bunuri si servicii importate induce un risc. Risc pe care si reprezentantii FMI l-au aratat cu degetul in repetate randuri autoritatilor romane. „Teama FMI vizeaza mai degraba un termen mediu si lung“, crede Aurelian Dochia. Pentru ca, explica el, Romania nu este o tara izolata si tot ce se intampla in economia mondiala ne influenteaza si pe noi. Daca economia mondiala nu merge bine, apetitul pentru investitii scade si el. Si, odata cu el, scad si posibilitatile de finantare a consumului romanesc pe banii strainilor.