BusinessMagazin

Blog

  • O moarte atat de rentabila

    Publicatia israeliana Globes sustine ca sfarsitul Intifadei (revolta palestinienilor din Gaza si Cisiordania), consecutiv mortii liderului Yasser Arafat, ar putea adauga 0,7-1,8% crestere economica Israelului, ca urmare a intoarcerii in aceasta tara a investitorilor straini. In acelasi sens, o scadere a cheltuielilor militare va contribui la relansarea economiei, presupunand ca atacurile teroriste din partea palestinienilor vor inceta complet. 

    Proiectiile guvernamentale oficiale, facute inainte de moartea lui Yasser Arafat, vorbeau de o crestere economica de 4,1% pentru 2004 si de 3,8% in 2005, in timp ce banca centrala avea in vedere cifre usor mai mici. Valoarea schimburilor comerciale ale Israelului cu Autoritatea Palestiniana a depasit 5 miliarde de dolari in 2000, iar autoritatile de la Tel Aviv estimeaza ca exporturile israeliene in teritorii nu vor reveni la nivelul de dinainte de Intifada (declansata in 2000), chiar daca starea de beligeranta cu palestinienii ar lua sfarsit. In plus, va mai trece inca mult timp pana la initierea unor proiecte semnificative de investitii straine, mai ales in infrastructura.

    Potrivit unor surse economice de la Ierusalim, citate de Globes, Intifada a dus la o reducere a cresterii economice cu 3,8-5,6% pentru Israel in anii 2002-2003.

  • Saptamana de 35 de ore

    Pentru angajatii francezi, orele de lucru suplimentare nu par sa fie o problema, cu o singura conditie: sa nu le fie impuse. Un studiu realizat pentru revista L’Express aduce in discutie posibilitatea ca angajatii sa isi poata organiza dupa bunul plac orele de lucru si renuntarea la un program fix. 

    In ultima perioada, in Franta se discuta intens pe tema reorganizarii celor 35 de ore de munca saptamanale si felului in care va arata orarul de lucru al salariatului de maine.  Francezii se arata astazi mai dornici de a-si decide propriul program de lucru si isi doresc o independenta mai mare in luarea deciziilor la locul de munca. 

    Tendinta vine pe fondul incercarii de a organiza mai eficient timpul liber. In acest sens, se incearca alternative, cum ar fi aceea de a lucra peste program o anumita perioada de timp, pentru a putea prelungi ulterior weekend-urile sau concediile. Din punctul de vedere al angajatorului insa, la acest capitol exista multe orgolii care trebuie depasite.  O mai mare libertate in organizarea timpului de lucru poate parea o subminare a autoritatii patronului. Cu toate acestea, unele tari europene lucreaza deja la proiecte care sa ofere angajatilor o flexibilitate mai mare a programului. 

    In Danemarca, bunaoara, rotatia la locul de munca ii permite unui somer sa ocupe locul lasat temporar liber de un angajat plecat la studii. Iar in Suedia, angajatii vor avea voie, incepand cu 2005, sa intre intr-un concediu „sabatic“ (oferit o data la sapte ani), cu o durata intre trei si unsprezece luni. 

    In tot acest timp, postul poate fi ocupat de un somer, de o persoana cu disabilitati sau de un emigrant.

  • Teama de canapea

    Capitalismul a avut, la nivel psihic, doua efecte in Romania: stres pentru cei care s-au apucat sa faca bani si depresii pentru neadaptatii tranzitiei. Cei cu bani isi pot trata stresul la psihoterapeut.

    Fie ca ai o micro-intreprindere sau conduci o companie multinationala, activitatea zilnica este de cele mai multe ori sinonima cu stresul. Un week-end la Sinaia sau retragerea pe iahtul ancorat la Monte Carlo reprezinta, pe langa mini-vacanta inerenta incheierii unui contract foarte bun, modul cel mai la indemana de incarcare a bateriilor. Victorie de moment, insa. „O iesire intr-un decor exotic te face sa uiti de probleme pentru o scurta perioada, dar daca vrei rezultate cu adevarat, canapeaua psihanalistului ramane solutia cea mai viabila“, afirma Russ Newman, director executiv al Asociatiei Americane de Psihologie.

    „Stresul este un lux al capitalismului“, spune Ileana Botezat Antonescu, copresedintele Federatiei Romane de Psihoterapie, catalogand principalul motiv care ii face pe oameni sa intre in cabinetul psihoterapeutului. „Nu trebuie sa te confrunti cu nesiguranta zilei de maine si nici sa suferi de depresii ca sa faci o astfel de terapie“, spune ea. Ba mai mult, Antonescu e de parere ca „psihoterapia se adreseaza si oamenilor perfect sanatosi“. Cu toate acestea, desi pare greu de crezut, profesia de psihoterapeut nici macar nu este acreditata in Romania. In tara noastra exista doar 150 de psihoterapeuti formati dupa criterii internationale si acreditati de Asociatia Europeana de Psihoterapie, dar „abia cand va exista o entitate profesionala numita psihoterapeut, vom putea spune ca am intrat in randul lumii“, recunoaste presedintele Federatiei Romane de Psihoterapie.  

    Astfel, nu e de mirare ca George Stan, un tanar de 28 de ani, spune ca nu s-a indreptat spre un psihoterapeut in momentul in care simtea ca are nevoie, pentru ca n-a stiut de unde sa ia unul profesionist. „Intr-o tara in care vrajitoarele si-au dezvoltat o adevarata industrie e greu sa ai incredere in cineva care iti spune ca te poate trata altfel decat pe cale medicamentoasa“, spune el.

    In Romania, dintre cei care apeleaza la un psihoterapeut 35-40% sunt oameni de afaceri. Putini dintre acestia ajung insa „pe canapea“ din cauza problemelor provocate de mediul de lucru. Majoritatea apeleaza la o astfel de terapie abia atunci cand sunt pusi in fata unei crize serioase, dar mai sunt si cazuri rare in care afaceristii vor sa-si trateze depresii provocate de tendinta de a compara situatia economica si sociala din Romania cu cea a statelor occidentale, spune Odette Dimitriu, psihoterapeut. Parerea lui Dimitriu este ca oamenii de afaceri romani nu sunt inca pregatiti pentru  psihoterapie. Dar incet-incet se constata o mai mare deschidere fata de acest tip de servicii medicale, dovada ca printre cei care au cerut ajutorul unui psihoterapeut se numara si un om de afaceri din topul 100 al celor mai bogati romani.

    Lucrurile se misca greu si pentru ca „majoritatea au tendinta sa evite psihoterapia pentru ca isi fac griji in privinta confidentialitatii“, mai spune Dimitriu. Primul lucru de care s-a lovit cand si-a deschis cabinetul particular de psihoterapie, Simadi Consulting, a fost neincrederea romanilor in climatul terapeutic. Multi au idei  preconcepute cu privire la psihoterapie: dureaza prea mult, este costisitoare si se tem ca pot sa reapara simptomele imediat dupa intreruperea terapiei, spune Dimitriu. Dar acestea nu au reprezentat principala problema cu care Simadi Consulting avea sa se confrunte inca de la infiintare. „In Romania nu exista inca o cultura medicala si implicit terapeutica suficienta, iar oamenii inca mai percep o vizita la un cabinet de psihoterapie ca pe o iesire din normalitate“, spune Dimitriu.

    In cei 50 de ani de comunism, dictatura a blamat acest gen de terapie, facultatea de psihologie a fost desfiintata pentru 8 ani, iar din invatamantul medical au lipsit cursurile de psihologie pe latura interactionala. „In aceste conditii, nu e de mirare ca se confunda consultarea unui psiholog cu existenta unor probleme psihice grave“, sustine Ileana Botezat Antonescu.

    Andreea Adam Toma tocmai si-a terminat studiile de psihologie si se pregateste sa inceapa o cariera in domeniu. La Paris insa. „Nu cred ca pot spune cu mana pe inima ca, in Franta, toate portile imi sunt deschise“, spune ea. Insa, „societatea romaneasca pare sa fi mostenit din «epoca de aur» un fel de fobie in ceea ce priveste mersul la  psiholog. Oamenii urmand o psihoterapie sunt imediat priviti cu suspiciune“, e de parere Adam Toma. Pe de alta parte, romanca spune ca la dispensarele pariziene unde si-a efectuat stagiul, cele mai lungi liste de asteptare se inregistrau pentru cei doi psihologi. In plus, in Franta (ca de altfel peste tot in Occident), exista o sumedenie de domenii psihologice, in afara de cele clasice: „psihologie sociala, cognitiva, comportamentala, psihanaliza, sofrologie sau coaching“.

    Revenind la Romania, situatia financiara a oamenilor isi spune si de data aceasta cuvantul: multi isi fac griji ca nu-si permit sa viziteze un psihoterapeut. Daca in Statele Unite, pacientii care simt nevoia sa se intinda pe canapea si sa-si spuna oful isi permit sa plateasca onorarii ce insumeaza sute de mii de dolari, iar unii trateaza cu foarte multa seriozitate terapia mintii si ajung sa viziteze regulat cel putin doi psihoterapeuti, pentru a nu despica firul doar in patru, ci macar in opt, in Romania situatia nu sta deloc asa. In general, pretul unei sedinte de terapie variaza intre 300.000 de lei si 1 sau 2 milioane, in functie de tipul de psihoterapie practicat sau de problematica pacientului. 

    Insa situatia da semne de ameliorare, macar la nivel corporatist. Din ce in ce mai multe firme, in general multinationale, care activeaza in Romania, apeleaza la servicii de consultanta psihologica, spune Florin Tudose, seful sectiei de psihiatrie a Spitalului Universitar de Urgenta din Bucuresti si fondator al firmei de consultanta Intermedia Art Romania SRL.

    Chiar daca, intr-o societate in care timpul inseamna bani si in care rareori gasesti timp intre doua intalniri de afaceri sa dai un telefon in interes personal, sa stai o ora la povesti cu un psihoterapeut pare, la prima impresie, un mod de arunca sau de a pierde bani, lucrurile insa nu stau deloc asa. Un studiu realizat de un grup de cercetatori americani a scos la iveala faptul ca un dolar investit in psihoterapie iti aduce inapoi, in timp, aproape doi. „O companie care apeleaza la serviciile un psihoterapeut pentru angajatii sai are doar de castigat“, spunea conducatorul studiului. Eliminarea stresului si castigurile legate de comunicare care apar in urma psihoterapiei ii fac pe angajati mult mai eficienti.

    Acest lucru pare  sa fie inteles si de romani, in ultima vreme.  Pe fundamentul acestei intelegeri s-a nascut si Intermedia Art Romania SRL, firma doctorului Tudose, pentru care lucreaza 9 angajati cu dubla specializare: psihologie-sociologie. Intermedia ofera servicii de psiho-sociologie organizationala si manageriala, psihoterapie, asistenta psihologica pentru activitati specifice. 

  • EPIDEMIA DE STRESS

    STUDII. Studiile realizate asupra angajatilor europeni au scos la iveala faptul ca stresul profesional afecteaza circa o treime din salariati, adica peste 40 de milioane de lucratori din tarile Uniunii Europene. 

    ANCHETA. Asociatia Nationala a Sanatatii Mintale din Statele Unite a publicat recent o ancheta, din care reiese ca 19 milioane de adulti americani sufera de depresii si ar avea nevoie de un psihoterapeut. In Romania, se afla in aceeasi situatie circa doua milioane de persoane.

    E-TERAPIE. De curand companiile le pot oferi angajatilor, in schimbul sumei de 36 de dolari pe an, acces la diferite tipuri de terapie online. Pe site-ul www.cyberanalysis.com, doctorul englez Russel Razzaque e unul dintre primii psihoterapeuti care ofera consultanta pe web.

  • Stiinta deprimanta“

    In volumul „Idei noi de la economisti morti“, Todd G. Buchholz sintetizeaza, cu umor si optimism, cele mai semnificative teorii din istoria economiei

    Stiinta deprimanta“ este sintagma prin care Thomas Carlyle, renumitul filosof si eseist englez al secolului XIX, incerca sa defineasca stiinta economica. Insulta spiritualului britanic a fost adoptata de catre multi altii (ganditori de profesie sau profani) si isi continua cariera, din pricina ariditatii domeniului economic si a excesului de tehnicitate a discursului ecomistilor. 

    Poate acesta este principalul motiv pentru care Todd G. Buchholz (economist de prestigiu international, actual consilier la ABC News precum si la cateva dintre cele mai importante fonduri de investitii americane, fost director de politica economica la Casa Alba si redactor al revistei Worth) a ales sa faca, in volumul sau „Idei noi de la economisti morti“, o sinteza a celor mai semnificative sisteme teoretice ale istoriei economiei (de sorginte anglo-saxona) intr-un limbaj plastic, plin de umor si ironie fina, despovarat de clasicele speculatii abstracte si neatractive. Cu toate acestea, perspectiva sa a luat nastere nu doar din nevoia de a prezenta accesibil un domeniu aparent „interzis“, ci si din premisa potrivit careia istoria economiei a fost si este insuficient valorizata in cadrul disciplinelor economice. Acum, la inceputul mileniului III, intr-o era a rapiditatii si eficacitatii, pare destul de dificil sa asimilezi rafturi intregi de opere ale unor indivizi morti de cand lumea. 

    Istoria gandirii economice nu este insa doar o disciplina harazita soarecilor de biblioteca, eruditilor care-si tocesc coatele prin salile de lectura. In primul rand, pentru ca perioada de interes nu trebuie sa dateze de acum cinci secole si, in al doilea, pentru ca ideile „celor vechi“ pot fi interpretate prin prisma metodelor celor mai recente. In acest fel, devine posibila redescoperirea unor idei originale care au fost trecute cu vederea sau care au fost interpretate eronat. In plus, este posibil sa revenim asupra filosofiei  autorilor studiati si sa anihilam interpretarile lipsite de onestitate ale operei lor, facute cu vadit interes politic. Nu in ultimul rand, putem corecta derapajele economice (de la capitalismul de cumetrie al Rusiei de dupa 1990, pana la economia „gogoasa“ a Japoniei ultimilor ani) invatand din greselile precursorilor.  

    Buchholtz, asa cum titlul cartii sale o sugereaza, incearca sa arate modul in care dezbaterile economice actuale  trimit la niste idei dezvoltate de economisti care nu mai se afla langa noi ca sa le poata sustine. Ii intalnim aici pe Adam Smith, pe Ricardo, pe Marx, pe Malthus, pe J.M. Keynes, pe monetaristi, scoala Public Choice sau pe cea a anticipatiilor rationale. Despre fiecare aflam detalii biografice sau de context socio-politic (de cele mai multe ori amuzante) care dezvaluie in ce masura experientele personale le-au influentat gandirea si le-au modelat teoriile. 

    Un volum plin de informatii originale, animat de un remarcabil spirit de sinteza, care ii va atrage si pe nespecialisti si ii va convinge sa persevereze in studiul unui domeniu care le parea strain. Asa cum spune Lawrence H. Summers, profesor la Universitatea Harvard, „daca cititi o carte de economie anul acesta, cititi-o pe aceasta!“

    Todd G. Buchholz, Idei noi de la economisti morti,  Editura Andreco Educational, Bucuresti, 2004

  • Doctoratul lui Tatarescu in romaneste

    DOCTORATUL LUI TATARESCU IN ROMANESTE

    Conceputa si publicata de autor in limba franceza cu aproape un veac in urma, cartea la care ne referim este teza de doctorat a lui Gheorghe Tatarescu, sustinuta la Sorbona. Din pacate, marele om de stat liberal, sef de guvern si lider de partid, nu a gasit vremea cuvenita incat sa-i ofere si o versiune romaneasca. Cartea a ramas cvasi-necunoscuta pana in prezent, cand doamna Sanda Tatarescu-Negropontes a incredintat manuscrisul Editurii Fundatiei PRO. Studiu istoric si eseu politic, cartea este un document graitor privind personalitatea autorului, dar si un testimoniu de aleasa tinuta intelectuala privind evolutia cugetarii politice liberale in societatea romaneasca, dar si a mentalitatii si sensibilitatii ei civice. Concluzia cartii este ca, in Romania inceputului de secol XX,  exista o frapanta discrepanta intre regimul parlamentar foarte liberal proclamat de Constitutie si realitatea vietii sociale si politice.  

    Gheorghe Tatarescu, Regimul electoral si parlamentar  In Romania, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 2004,  traducere de Delia Razdolescu 

    IMPOTRIVA LUI BUSH

    Carlos Fuentes (nascut in 1929), cel mai important prozator mexican al momentului, citeste in fiecare an, ca pe un exercitiu intelectual obligatoriu, faimosul roman al lui Cervantes, Don Quijote. Acum cateva luni a publicat un volum incendiar – „Impotriva lui Bush“ -, in care arata ca, sub presedintia acestuia, America a devenit orgolioasa si maniheista, o „hiperputere incompetenta“, incapabila sa controleze monstrii pe care, cu vreme in urma, i-a protejat (Saddam, Bin Laden etc.). Scris anterior, romanul „La Silla del Aguila“, a carui traducere romaneasca („Jiltul vulturului“) a fost recent publicata de editura Curtea Veche, descrie un Mexic al anului 2020, in care nu exista computere sau telecomunicatii (ca urmare a unei pedepse impuse de SUA) si in care disputa pentru jiltul prezidential (care va fi castigat pe viata) degenereaza intr-o veritabila paranoia.  

    Carlos Fuentes, Jiltul vulturului, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2004, traducere de Horia Barna

  • Cui i-e frica de Lucrezia Borgia?

    Sa pui in scena la anul 2004 trecute fix o drama de Victor Hugo, si nu oricare, ci  „Lucrezia Borgia“, piesa ce se voia si poate chiar era rascolitoare la vremea lansarii – iata o intreprindere de mare curaj. Dar nu de curaj duce lipsa Cristian Ioan, regizorul care i-a adus pe Conu’ Leonida si Efimita la Muzeul de Istorie intr-o memorabila montare de la Targu-Mures. 

    Primejdiile sunt doua si vin din sensuri opuse: a lua in serios drama hugoliana si a o pune „ca la carte“ sau, dimpotriva, a te lasa prada rasului care ii da tarcoale la fiecare tirada si a o transforma intr-o comedie groasa. 

    Intre cele doua variante, ramane doar o muche de cutit pe care Cristian Ioan si protagonista, Florina Cercel in Lucrezia Borgia, danseaza bergamasca unei drame comice in registrul unei parodii de bun-gust. 

    Ce parodiaza montarea de la Teatrul Na-tional Bucuresti? Modelul ilustru al dramelor zguduitoare cu incest, nasteri secrete, mame ce-si regasesc copiii in clipa mortii acestora, razbunari masive, otraviri in bloc, si toate celelalte clisee romantice a fost intens degradat de telenovela. Montarea lui Cristian Ioan parodiaza nu modelul, ci forma lui degradata. 

    Modul de a ironiza cumplitele intamplari pe care le traieste, chipurile, „Lucrezia Borgia“, personaj istoric caruia Hugo ii atribuie un copil secret cu fratele sau, Giovanni, consta in plasarea lor in centrul carnavalului venetian. Acest element de fundal al piesei lui Hugo, devine esential in montarea lui Cristian Ioan. Lucrezia, intruchipata de Florina Cercel, este un personaj carnavalesc, ea pluteste pe niste situatii pe care TV-ul le-a lustruit pana la pierderea poleielii. Jocul de-a „ia otrava, da-mi otrava, ia antidotul, vai, am terminat antidotul“ trimite mai curand la „vitrionul englezesc“ care, din fericire, e cerneala „violenta“.

    De un comic savuros e scena „razgandirii“ in care Lucrezia il convinge pe ducele de Ferrara (Dorin Androne) sa renunte la uciderea fiului sau nestiut (Silviu Biris). Trupesa Lucrezia apeleaza la farmecele din dotare cu umor de Veta. Dar, dupa ce se lasa excitat, onorabilul duce ii joaca scena geloziei cu trimiteri la Chiriac. Subtilitatea montarii lui Ioan consta in conducerea actiunii in asa fel incat un spectator inocent poate sa nu observe ca i se face cu ochiul. Cel mai atent la detalii va observa neonul albastru care tradeaza „platoul de filmare“, ca la Fellini, si costumele cu douazeci la suta mai luxoase decat prevedea legea realista.

    Florina Cercel, cu vocea ei cantata si alura majestuoasa, este protagonista ideala pentru aceasta comedie ascunsa care tasneste prin toate gaurile lasate de Victor Hugo. Totusi, dincolo de pretextul pentru o parodie, exista in piesa o forta dramatica. Ea impresioneaza „inima cea mai pagana“, vorba lui Mateiu.

  • Despre politica si paranoia

    „The Manchurian Candidate“ e versiunea reincalzita a filmului cu acelasi nume lansat in 1962. Fiind un thriller despre o conspiratie politica, varianta initiala a beneficiat de un context extraordinar, mai precis criza rachetelor cubaneze. Nici conditiile internationale actuale nu sunt tocmai de lepadat, avand in vedere toate conflictele care se desfasoara in prezent.

    Pe scurt, mai multi participanti la razboiul din Golf au beneficiat, fara stirea lor, de o operatie de implantare a unui cip in creier, fiind astfel programati sa-si aminteasca anumite lucruri care s-ar putea de fapt sa nu fi avut loc. Printre acestea si faptele de vitejie ale sergentului Raymond Shaw (Liev Schreiber), premiat cu Medalia de Aur pentru ca si-ar fi salvat echipa. Cu ajutorul maiorului Bennett Marco (Denzel Washington), o ipoteza sinistra incepe sa iasa la iveala – toata conspiratia a fost pusa la cale de mama sergentului Shaw, senatoarea Eleanor Prentiss Shaw (Meryl Streep), care doreste ca fiul sau sa fie ales presedinte al SUA si apoi sa-l controleze dupa bunul plac.  Filmul a facut oarecare valva in Statele Unite, si pentru ca unii critici au fost de parere ca personajul lui Meryl Streep, implacabila politiciana Eleanor Prentiss Shaw, are foarte multe in comun cu senatoarea Hillary Rodham Clinton. Nu e un film pentru nostalgicii originalului (cu Sinatra in rolul principal) sau pentru cei carora nu le plac problemele existentiale sau teoriile conspiratiei. 

    The Manchurian Candidate. 
    R: Jonathan Demme. Cu: Meryl Streep, Denzel Washington, Liev Schreiber, John Voight. 
    Durata: 130 minute.
    In Romania din 19.11.2004.

  • Ghici cine vine la priza?

    Dupa ce retelele de distributie de electricitate din Banat si Dobrogea au intrat in proprietatea italienilor de la ENEL, cele din Moldova si Oltenia sunt disputate de nemtii de la E.ON si cehii de la CEZ.

     

    Electrica este asociata de romanul de rand cu cozile interminabile pentru plata facturilor si cu scumpirile repetate. Lucrurile s-ar putea schimba, cel putin prin reducerea birocratiei, dupa vanzarea societatilor de distributie.

     

    Privatizarea Electrica Moldova si Oltenia a intrat in linie dreapta, dupa ce Ministerul Economiei a primit, la inceputul acestei luni, ofertele finale din partea companiilor CEZ, din Cehia si E.ON, din Germania.

     

    In momentul de fata Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI) analizeaza documentele depuse de cei doi participanti, a precizat Dorin Mucea, seful institutiei. Valoarea tranzactiilor, incluzand pretul platit si cate o majorare de capital, pentru cele doua distributii este, potrivit estimarilor analistilor, de circa 200 de milioane de euro pentru Electrica Moldova si de 120 de milioane de euro pentru Oltenia. Metoda de privatizare este aceeasi ca si pentru distributiile Banat si Dobrogea, privatizate in vara acestui an: vanzarea a 24% din actiuni si apoi majorare de capital pana la 51%.

     

    Statul pare sa faca o afacere buna, daca ne raportam la suma platita de ENEL pentru Banat si Dobrogea. OPSPI va lua un pret de aproape trei ori mai mare pe Electrica Moldova si Oltenia. Pe de alta parte, investitorii vor prelua si un numar dublu de consumatori, ceea ce mentine si aceasta afacere in „limitele“ precedentei. De altfel, autoritatile si-au autoimpus unele bariere legate de pret. S-a mers pe ideea ca solicitarea unui pret ridicat va duce la cresterea considerabila a tarifelor finale pentru energia electrica. Dintr-o asemenea perspectiva, cu cat pretul este mai mic, cu atat clientii au mai putin de suferit.

     

    Daca privim lucrurile dintr-o alta perspectiva, insa, cu cat pretul e mai mic, cu atat investitiile in societate, realizate prin majorare de capital, sunt mai mici, iar procesul de modernizare mai lent.

     

    Statul are, totusi, cateva avantaje in procesul de negociere. Daca la primele privatizari din electricitate s-au purtat discutii indelungate pe marginea unor puncte delicate, acum acestea au fost rezolvate.

     

    Gratie precedentei vanzari a Electrica Banat si Dobrogea, noii investitori isi pot face o idee mai clara despre ce presupun negocierile. „Problemele juridice cu care ne-am confruntat in procesul de privatizare a Electrica Banat si a Electrica Dobrogea au fost generate pe de o parte de reorganizarile succesive ale RENEL, Conel si Electrica si, pe de alta parte, de privatizarea in premiera a unor societati comerciale care nu sunt controlate direct de stat, ci de o societate comerciala, Electrica, cu capital integral de stat“, spune Gabriel Zbarcea, de la Casa de Avocatura Musat si Asociatii, care a asigurat consultanta pentru ENEL.

     

    Exista unele puncte batute in cuie, precum rata de recuperare a investitiei, de 12% pe an, negociata deja cu ENEL, sau formula de calcul a pretului pentru distributia de electricitate.

     

    Cum va afecta privatizarea primelor doua filiale negocierile pentru privatizarea celorlalte unitati? In primul rand, mare parte din prevederile stabilite pentru ENEL se vor aplica si celorlalti investitori. „Multe din problemele «sistemului» au fost deja rezolvate sau sunt in curs de solutionare, astfel incat privatizarea celorlalte filiale ale Electrica se va putea realiza mult mai usor si mai rapid“, apreciaza Gabriel Zbarcea. Nu numai investitorii vor avea un tratament identic, dar si consumatorii. Tarifele la electricitate nu vor varia de la o regiune la alta, regulile fiind aceleasi pentru toata tara. „Nu putem stabili alte reguli, pentru ca ar insemna ca se diferentiaza tariful in tara, ceea ce nu este corect pentru consumatori“, a declarat Dorin Mucea. Legislatia de crestere a tarifelor pare a fi destul de stricta. Regulamentul de furnizare a energiei electrice prevede ca tarifele de distributie nu vor creste anul viitor cu mai mult de 30%.

     

    La fel de adevarat, aceeasi legislatie lasa portite pentru scumpiri. Investitorul are dreptul ca, in cazuri exceptionale (calamitati sau forta majora), sa solicite instituirea temporara a unui „tarif de ajutor“, destinat redresarii situatiei financiare. Ramane de vazut daca si alte clauze, precum cea care ii obliga pe rau-platnici sa depuna o garantie egala cu cea a consumului de electricitate din ultimele doua luni, se vor aplica pentru clientii din Moldova si Oltenia. 

     

    Tot la capitolul necunoscute pot fi incluse si eventualele penalitati pe care le vor cere viitorii proprietari rau-platnicilor. Vor continua ENEL, E.ON sau CEZ sa aplice aceleasi penalitati modice „mostenite“ de la Electrica sau vor trece de pragul de 0,01% pe zi? Sau vor livra in continuare electricitate unor institutii, fie scoli, spitale sau societati comerciale, care au datorii de ordinul zecilor de miliarde de lei?

     

    Cert este ca investitorii straini cumpara societatile de distributie si vor sa le faca profitabile. Iar modalitatile pentru realizarea acestui lucru vor fi gasite. Nu trebuie decat sa ne uitam la ce au facut firmele straine in celelalte tari din regiune unde au cumparat societati similare. In Ungaria, spre exemplu, statul a inceput privatizarea in 1995.

    Nume mari din Europa, precum RWE sau EdF au cumparat societatile de distributie. La vremea respectiva, s-a stabilit ca rata de recuperare a investitiei va fi opt la suta pe an. La nici un an distanta, au aparut problemele: guvernul incerca sa faca, in continuare, protectie sociala, mentinand preturi scazute pentru electricitate.

     

    Companiile straine au amenintat ca se retrag din Ungaria, ceea ce a facut autoritatile sa dea inapoi si sa accepte majorari de pret. Asa se face ca, intr-un singur an, pretul electricitatii pentru consumatori a crescut cu peste 40 de procente.

     

    Daca istoria se va repeta si in cazul Romaniei, ramane de vazut. Un lucru este cert: preturile vor creste, fie si numai cu cateva procente, lucru stipulat clar in legislatia actuala. Dar va creste si numarul consumatorilor, gratie programelor de extindere a retelelor de electrificare.

  • Numar mare de consumatori

    Cele doua societati de distributie a energiei electrice scoase acum la vanzare au avantajul livrarilor mari de energie si al numarului dublu de consumatori fata de Electrica Banat si Dobrogea, privatizate anterior.

    ELECTRICA MOLDOVA

    • Consumatori: 1.310.727
    • Livrari electricitate: 4.092.951 MWh
    • Capital social: 112 milioane de euro

    ELECTRICA OLTENIA

    • Consumatori: 1.362.342
    • Livrari electricitate: 6.828.043 MWh
    • Capital social: 115 milioane de euro