Sa pui in scena la anul 2004 trecute fix o drama de Victor Hugo, si nu oricare, ci Lucrezia Borgia, piesa ce se voia si poate chiar era rascolitoare la vremea lansarii – iata o intreprindere de mare curaj. Dar nu de curaj duce lipsa Cristian Ioan, regizorul care i-a adus pe Conu Leonida si Efimita la Muzeul de Istorie intr-o memorabila montare de la Targu-Mures. Primejdiile sunt doua si vin din sensuri opuse: a lua in serios drama hugoliana si a o pune ca la carte sau, dimpotriva, a te lasa prada rasului care ii da tarcoale la fiecare tirada si a o transforma intr-o comedie groasa. Intre cele doua variante, ramane doar o muche de cutit pe care Cristian Ioan si protagonista, Florina Cercel in Lucrezia Borgia, danseaza bergamasca unei drame comice in registrul unei parodii de bun-gust. Ce parodiaza montarea de la Teatrul Na-tional Bucuresti? Modelul ilustru al dramelor zguduitoare cu incest, nasteri secrete, mame ce-si regasesc copiii in clipa mortii acestora, razbunari masive, otraviri in bloc, si toate celelalte clisee romantice a fost intens degradat de telenovela. Montarea lui Cristian Ioan parodiaza nu modelul, ci forma lui degradata. Modul de a ironiza cumplitele intamplari pe care le traieste, chipurile, Lucrezia Borgia, personaj istoric caruia Hugo ii atribuie un copil secret cu fratele sau, Giovanni, consta in plasarea lor in centrul carnavalului venetian. Acest element de fundal al piesei lui Hugo, devine esential in montarea lui Cristian Ioan. Lucrezia, intruchipata de Florina Cercel, este un personaj carnavalesc, ea pluteste pe niste situatii pe care TV-ul le-a lustruit pana la pierderea poleielii. Jocul de-a ia otrava, da-mi otrava, ia antidotul, vai, am terminat antidotul trimite mai curand la vitrionul englezesc care, din fericire, e cerneala violenta. De un comic savuros e scena razgandirii in care Lucrezia il convinge pe ducele de Ferrara (Dorin Androne) sa renunte la uciderea fiului sau nestiut (Silviu Biris). Trupesa Lucrezia apeleaza la farmecele din dotare cu umor de Veta. Dar, dupa ce se lasa excitat, onorabilul duce ii joaca scena geloziei cu trimiteri la Chiriac. Subtilitatea montarii lui Ioan consta in conducerea actiunii in asa fel incat un spectator inocent poate sa nu observe ca i se face cu ochiul. Cel mai atent la detalii va observa neonul albastru care tradeaza platoul de filmare, ca la Fellini, si costumele cu douazeci la suta mai luxoase decat prevedea legea realista. Florina Cercel, cu vocea ei cantata si alura majestuoasa, este protagonista ideala pentru aceasta comedie ascunsa care tasneste prin toate gaurile lasate de Victor Hugo. Totusi, dincolo de pretextul pentru o parodie, exista in piesa o forta dramatica. Ea impresioneaza inima cea mai pagana, vorba lui Mateiu.
Leave a Reply