BusinessMagazin

Blog

  • Profi profita de Cora

    Doi mari retaileri – Profi si Cora – isi vor uni departamentele de achizitii. De fapt, aprovizionarea va fi facuta mai ales de Cora, pentru ambii. Motivele tin mai mult de performantele nemultumitoare ale Profi in Romania, decat de politica grupului.

    Profi si Cora sunt frati: divizii ale grupului belgian de retail Louis Delhaize. Dintre ei, primul care a incercat piata romaneasca a fost Profi, care a ales poarta vestica a Romaniei, in 2000. De-atunci a dezvoltat o retea de 19 magazine de discount plasate, preponderent, in vestul tarii. Cora a intrat pe poarta Capitalei, unde a deschis primul hipermarket in urma cu un an si un ceva. Tot in Bucuresti il va  deschide pe al doilea. Pana de curand, cele doua divizii ale grupului belgian aveau autonomie. Mai nou, s-a hotarat ca centralele de achizitie sa fuzioneze. In sine, nu este un lucru cu totul si cu totul neobisnuit, caci doar in Romania exista divizii separate pentru cele doua retele. Dar dincolo de alinierea la politica internationala a grupului, unirea celor doua departamente e, de fapt, solutia prin care se incearca repunerea retelei Profi pe roate.

    De la inceputul anului, Profi a inchis portile a doua magazine, cu toate ca anunta ca vrea sa deschida alte noua, tot in 2005, cu o investitie estimata de 2,7 milioane de euro. Totusi, inchiderile sunt semn clar ca ceva n-a mers bine. Fie ca magazinele inchise n-au avut „vad“, fie oferta n-a reusit sa „se pupe“ cu cererea, cert e ca undeva s-a slabit o veriga. Iar pentru redresare, primul pas a fost restructurarea departamentului de achizitii, incepand chiar cu directorul, care nu mai ocupa aceasta functie. Plusul categoric al unificarii  va fi puterea mai mare in negocierile cu furnizorii, cu mentiunea ca Profi isi va continua separat strategia de marci private. Sigur, experiente neplacute au mai avut si altii, in Romania, ca spaniolii de la Gamma care s-au si retras recent de pe piata, dupa ce au deschis doua magazine cash & carry, in Bucuresti si Pitesti. Dupa declaratiile reprezentantilor Gamma, Pitestiul nu era pregatit pentru un magazin de tip cash & carry asa ca l-au transformat in supermarket. Nici asa nu a mers. Ceea ce arata ca oricat de avida e piata – iar Romania e un loc bun de dezvoltare a retailului modern, daca ne gandim ca in 2004 reprezenta 20% din comert – exista totusi si pericole.

    Sa inchizi magazine in plin boom al retailului nu e numai dureros, dar pare bizar. Numai in ultima parte a anului trecut s-au inregistrat investitii record, de peste 150 de milioane de euro. Asa ca nu era timp de pierdut. Actionarii au decis ca trebuie sa „trateze“ partile care scartaiau la Profi. Nu de alta, dar abia de-acum o sa inceapa proba de foc pentru acest tip de magazin, caci s-au anuntat la bal pe segmentul discount si alti „jucatori“ – ca miniMAX DISCOUNT, Penny Market sau Plus. Nu trebuie uitata nici reteaua Albinuta, care desi a invadat doar Capitala, deocamdata, are un ritm de expansiune de invidiat: lituanienii au inaugurat nu mai putin de opt magazine in nici cinci luni. Pe segmentul discount mai activeaza si XXL, parte din grupul Rewe, care a deschis primul magazin in 2001, in Bucuresti. Au urmat cele de la Buzau, Sibiu si Targoviste, dar expansiunea, momentan, stagneaza.

    Altii, in schimb, abia isi iau elan, ca miniMAX, care va deschide in primavara acestui an trei magazine in regiunea sudica a tari, la Slatina, Targoviste si Urziceni. Investitia unitara ajunge la 750.000 de euro iar magazinele vor avea suprafete de vanzare de 1.000 mp, cu cate 100 de locuri de parcare.

    Dar Profi nu a abordat partea sudica a tarii decat prin magazinele pe care le-a deschis la Ploiesti in cursul anului trecut. Insa iata ca deja altii se gandesc sa le-o ia inainte. E adevarat ca miniMAX DISCOUNT vizeaza orasele mai mici decat cele pe care le-a abordat, pana acum, Profi. Obiectivul declarat al celor de la miniMAX sunt orasele cu peste 30.000 de locuitori, ocolite inca de marile concerne internationale. Planuri si mai mari are si Plus Discount, membra a grupului german de distributie Tengelmann, care a anuntat deschiderea, tot in primavara, a 15-20 de magazine dintr-un total programat de 120 de magazine.

    La randul lor, Plus Food Rom opereaza, sub sigla Plus, magazine in care se vand produse alimentare, de menaj si igiena, intr-o gama sortimentala de aproape 1.200 de articole.  Oferta este mica, daca o comparam cu Cora, care are 100.000 de produse pe rafturi. Dar reteta de discounter se bazeaza pe oferta limitata, la preturi mai mici decat cele practicate de alte formate de magazine.

    Pana acum, romanii nu s-au prea dat in vand dupa magazine de discount. Nu asa cum s-au „fanatizat“ dupa hipermarketuri de exemplu, format de magazin pe care cumparatorii l-au asimilat de parca il asteptau de-o viata. Ramane de vazut daca expertiza celor de la Cora va reusi sa redreseze schiopatatul Profi.

  • In expansiune

    Grupul Louis Delhaize, a carui istorie a inceput in 1850, in Belgia, cuprinde o banca, o societate de servicii logistice si retele de magazine in mai multe tari. 

    20 hipermarketuri Cora in cinci tari
    247 supermarketuri Match in Franta, Belgia, Luxemburg, Antile, Guyana si Ungaria
    133 supermarketuri Smatch in Ungaria si Belgia
    146 magazine hard-discount Profi in Belgia si Ungaria
    50.000 de produse livrate in Franta datorita Cybermarketului Houra
    27 magazine specializate Animalis
    49 magazine Ecomax in Antile si Guyana

  • Oficiul pentru Protectia Electoratului

    Ca si in cazul reclamelor, in politica importante sunt literele acelea mici, de la baza ecranului.

    De reclame nu ducem lipsa. Avem reclame pentru slabit, reclame pentru imbogatit, reclame impotriva cheliei, reclame pentru medicamente, paste de dinti, sampoane, detergenti si cate si mai cate. Inainte insa de a duce mana la portofel pentru a cumpara respectivele produse, ar fi bine sa citim cu atentie informatia cuprinsa in randurile scrise cu un corp mic de litera, plasate, nevinovat, cat mai departe de atentia potentialului cumparator. 

    Pentru ca abia acolo, fortati de Oficiul pentru Protectia Consumatorului, producatorii isi dau, ca sa zicem asa, arama pe fata. Acolo aflam, bunaoara, ca „rezultatele nu sunt tipice si variaza de la caz la caz“, ca „doctorii“ cu un aer atat de profesional sunt, in fapt, actori profesionisti sau ca medicamentele-minune au efecte „secundare“ dintre cele mai nastrusnice. Vorba unui umorist american: „Faptul ca poate sa-mi curga sange prin dos sau ca pot suferi disfunctii erectile nu mi se pare catusi de putin un efect secundar!“. Poate ca nu ar strica sa avem si in politica un Oficiu pentru Protectia Electoratului, care sa-i oblige pe politicieni sa ne explice – cu litere oricat de mici – ce se ascunde in spatele unor propuneri aparent extrem de generoase. Ati observat, de pilda, ca, pe masura ce se vorbeste tot mai insistent despre alegerile anticipate, se intensifica si discutiile pentru introducerea votului uninominal? 

    Atat Adrian Nastase, care este impotriva anticipatelor, cat si Emil Boc, care este, mai degraba, in favoarea lor, au anuntat ca partidele pe care le pastoresc vor introduce proiecte de lege pentru acest sistem de votare. O asemenea unire-n cuget si simtiri ar trebui sa ne dea de gandit. Asa ca, in absenta unui OPE, haideti sa incercam sa aflam singuri ce ar putea scrie, daca ar fi musai, „la baza ecranului“.

    Ce l-ar putea determina pe PSD sa-si doreasca, tam-nisam, introducerea votului uninominal? Simplu! Ingrijorati de procesul rapid de erodare a bazei electorale si amenintati cu perspectiva intrarii in zona insignifiantei politice, pesedistii vad aici o posibilitate de mentinere a status-quo-ului. Sa ramana lucrurile asa cum sunt reprezinta deja maximul la care PSD mai poate, pentru moment, spera. Dupa cum am mai spus-o – si dupa cum o stie orice invatacel in stiintele politice – votul uninominal presupune, in general, inlocuirea sistemului proportional cu unul majoritar si, implicit, „stabilizarea“ scenei politice prin impartirea electoratului intre doi-trei competitori seriosi (in cazul nostru, PSD si, respectiv, Alianta D.A.), secondati eventual, precum rechinii, de cativa pesti-pilot (in cazul nostru, UDMR si PRM). Din perspectiva PSD, asadar, cu cat mai repede, cu atat mai bine.

    Pana aici, toate bune si frumoase. De unde si pana unde, insa, graba PD-ului? Aici intervine ceea ce am numit odata „bataia pestelui gerrymanderic“. 

    Termenul „gerry-mander“ este imposibil de tradus, provenind de la titlul unei caricaturi in care guvernatorul de Massachusetts, Elbridge Gerry, unul dintre semnatarii Declaratiei de Independenta, acuzat de asemenea de practici neloiale, a fost alaturat imaginii unui district electoral decupat in forma de salamandra (in engleza, salamander). In fapt, este vorba despre un nou tip de frauda electorala, legat de trasarea vicioasa a granitelor circumscriptiilor electorale.

    Votul uninominal presupune, automat, noi circumscriptii electorale – afara de cazul in care toata lumea s-ar multumi cu un numar de parlamentari egal cu numarul de judete existente. Desi, teoretic, se poate imagina un sistem electoral in care primii trei sau cinci clasati sa fie propulsati in parlament, practica din intreaga lume impinge spre o competitie de tip majoritar, in care castigatorul dintr-o anumita circumscriptie electorala este singurul care „umfla potul“. Fiecare judet ar urma sa fie impartit in cateva asemenea circumscriptii electorale. Iar cine-mparte parte-si face. 

    Fiecare circumscriptie trimitandu-si in parlament propriul reprezentant, transferul voturilor dintr-o circumscriptie intr-alta, fie chiar in cadrul aceluiasi judet, va deveni imposibil. Componenta fiecarui bazin electoral va deveni astfel un factor esential, decisiv.

    Din motive legate de comunitatea de interese, categorie sociala, profesie, etnie etc., fiecare zona geografica tinde sa aiba preferinte electorale relativ constante, omogene si, implicit, lesne previzibile. Situatia, vizibila pana acum la nivelul asa-numitelor regiuni istorice, va deveni si mai evidenta in cazul circumscriptiilor din interiorul judetelor.  Problema impartirii electorale devine o problema de reprezentare. Un bloc electoral omogen, de exemplu minoritatea maghiara majoritara din anumite regiuni, va putea fi, cu usurinta „redistribuit“ intre cateva circumscriptii electorale, transformandu-l, cat ai bate din palme, intr-un electorat faramitat si ineficient. Tocmai din aceasta cauza, cine va avea puterea de a decide granitele circumscriptiilor electorale va decide, in buna masura, si soarta alegerilor. 

    Bataia pestelui nu se va mai da la urnele de vot, ci va avea loc, in buna masura, inaintea alegerilor, in culise, in fata hartilor electorale. Fraude precum urnele mobile purtate prin piete vor aparea drept ridicole stangacii, lipsite de rafinament. Toate acestea – si inca multe altele – s-ar cuveni anuntate si discutate public, inainte de a ne trezi, un popor intreg, suferind de melena sau de disfunctii erectile.

  • Televiziunea si biberonul

    Aud ca s-a retiparit minunatul volum de nuvele semnat in anii optzeci de Ioan Grosan, Caravana cinematografica. Va rog, cititi-l!

    E acolo o proza cruciala pentru noi, romanii, in care, la un moment dat, un tigan e prins cu gaina furata. Intamplare idilica – veti spune, dar in nuvela cu pricina ne aflam in anii cincizeci, iar sectoristul incearca sa rezolve cazul in stilul anilor cincizeci, adica prin discutie de la om la om. El si explica tiganului Darcleu cum e cu proprietatea colectiva si de ce trebuie s-o pretuim noi, in interesul nostru al tuturor. Demonstratia – pe care am mai folosit-o de metafora si pe care o rezum aici fara sa citez – arata cam asa: mai Darcleu, ia da gaina-ncoace. Vezi tu gaina asta? E-a ta? Pai… E-a mea? Nu! E-a noastra, Darcleu, a noastra – zice militianul azvarlind gaina pe sant si gaina… zvrrrr!

    Asta e cu proprietatea publica in Romania. Inclusiv cand e vorba de televiziunea publica. Gaina publica e tot mai jumulita, tot mai trista si mai ca nu mai vrea sa iasa din cotet cand aude discursurile periodice despre interesul public, despre viziune manageriala, despre echidistanta si celelalte. 

    Cand i se pun grauntele dinainte, e mereu cineva care le numara scarbit si gaseste ca sunt prea multe. Se mai retrag doua din portie si se cantareste demonstrativ noua formula nutritionala ecologica si economica, infoind penele jerpelite ale vietatii muribunde. In spatele cotetului, hamali la fel de jerpeliti cara sacii cu ce s-a economisit, intr-o directie intotdeauna misterioasa.  

    Incep sa cred ca problema televiziunii publice – ca si a celorlalte institutii publice, de altfel – se va rezolva fara concursul obosit al incordarii noastre indignate. Nu prin asanare morala, in care nu mai pot sa cred, ci pur si simplu prin schimbarea „filmului“. Se va rezolva partial cand vom vedea cum arata efectul alegerilor prezidentiale decalate de cele parlamentare (atunci sa vezi incurcatura de fire scurte intre cele doua palate!). Se va rezolva cand se va trece, cum-necum, la votul uninominal (printre fotbalistii care se vor regasi in Parlament, vor fi destui care stiu cum se face si cum se inmulteste banul). Se va rezolva cand Europa ne va indopa intensiv cu vitamine financiare ca sa aratam un pic mai bine in fotografia de familie. 

    Atunci, multi dintre cei care calaresc azi martoaga publica in drum spre avionul personal nu vor mai fi siliti la asemenea dureroase ocoluri. Se va face un pic de liniste. Iar la televiziunea publica nu va mai ramane aproape nimeni. Toti vor fi fugit spre o afacere mai banoasa, spre un salariu mai bun, spre o viata mai linistita.  In incaperile goale, in studiourile prea largi vor intra pas-pas tineri stangaci, prost imbracati si hraniti din trei in trei. Vor trece la aparate si vom vedea dintr-o data altceva. Un scenariu tip „Fetita cu chibrituri“, veti spune. Utopic. 

    Sunt totusi cateva lucruri de facut. Televiziunea publica e triplu finantata in Romania: de la buget, din abonamente si din reclama. Trei biberoane la o singura gura! Ce face ea cu banii vedem bine. Daca taiem banii de la buget sau din abonamente, prima consecinta va fi comercializarea absoluta a progamelor. Adio TVR Cultural,  adio carti, nebuni frumosi, suete intelectuale. „Avem nevoie de audienta“ va fi pasaportul pentru vulgarizare ireversibila. 

    Atunci sa taiem reclamele. E ceea ce cer, de ani de zile, televiziunile comerciale, invocand concurenta neloiala a TVR. Chirurgie inevitabila, as zice, dar nu suficienta: nu vom mai putea invoca mediocritatea programelor pentru ca, se va spune, lipseste mediul concurential, batalia pentru audienta. 

    De fapt, daca suntem cinstiti, e o singura iesire: competenta, buna-credinta, omul potrivit la locul potrivit. Proiect de televiziune publica. Programe bune, educative (scuzati cuvantul desuet) pentru ca asta e misia televiziunii publice.  Eficienta financiara masurata in cota de stima a postului, nu in reclama. Profesionisti putini si bine platiti, in loc de tehnicieni obositi care-si petrec timpul liber la serviciu. Adica, din nou, utopie?

  • Remediu pentru Financial Times

    Cotidianul Financial Times nu pare sa fi scapat neatins de „gripa“ care a cuprins ziarele britanice de un an incoace. Desi a mai avut scaderi de-a lungul timpului, influenta publicatie britanica a refuzat remediul tabloidizarii. Pana acum.

    Financial Times face parte din categoria publicatiilor alaturi de care un om de afaceri occidental isi bea cafeaua de dimineata. Poate ca acesta este si motivul pentru care FT a refuzat pana acum sa recurga la nou descoperitul remediu al ziarelor aflate la ananghie: tabloidizarea. Erodarea audientei traditionale si eventual a credibilitatii ar fi fost, au crezut oficialii ziarului, mai mult ca sigura. 

    De curand insa, cotidianul a anuntat ca va tipari o editie de seara gratuita in format tabloid, relateaza editia electronica MediaGuardian. „Este doar un instrument de marketing“, explica un purtator de cuvant al publicatiei la inceputul acestei luni. „Nu este un prim pas in a transforma Financial Times intr-un tabloid“, preciza el, incercand sa contracareze zvonurile conform carora FT – cum i se spune ziarului – urmeaza sa fie tabloidizat. Editia-tabloid va fi plasata in locatii strategice, cel mai probabil la statiile de metrou din Londra. Tirajul editiei tabloid va fi intre 70.000 si 100.000 de exemplare si nu va avea mai mult de 10 pagini, relateaza acelasi site. Oficialii FT au spus ca editia de seara va cuprinde stirile de baza, cifrele relevante si ceva comentarii pe baza acestora, oferind cititorilor o „reactie spontana“, publicatia-mama urmand sa prezinte stirile, comentariile si analizele detaliate „ca de obicei“.

    Specialistii media pun insa acest demers pe seama declinului publicatiei in ultimii doi ani. Este o masura prin care FT incearca sa-si revigoreze veniturile din publicitate, spun acestia. Si pierderile, in general. Conform The Guardian, vanzarile Financial Times in Marea Britanie au scazut cu 5,5% din august 2004 pana in ianuarie 2005. In ce priveste veniturile din publicitate, acestea au scazut la 28,7 milioane de euro in 2004 (fata de 46 de milioane de euro incasari din publicitate in 2003).

    Masurile au venit de la sine. La inceputul acestui an, vestea ca Financial Times a inceput un nou program de reducere a costurilor a facut inconjurul lumii.  Dupa ce a redus personalul comercial cu 15% in 2003, de data aceasta Financial Times avea sa „piarda piesele de rezistenta, seniorii“, dupa cum scria The Guardian in urma cu doua luni. „Jane Fuller, unul dintre asistentii editoriali, va parasi publicatia dupa 18 ani petrecuti la FT“, scria aceeasi publicatie. Fuller s-a numarat printre cei 30 de membri ai echipei redactionale care au parasit FT in lunile ianuarie si februarie ale acestui an. Dintr-un total de 550, cat numara personalul editorial al FT in intreaga lume. „Concedierile au fost voluntare, nimeni nu a fost dat afara impotriva vointei lui“, spune un apropiat al publicatiei. 

    De altfel, cotidianul Financial Times este cunoscut pentru faptul ca „nu trimite oamenii la usa pe nepusa masa“, spune acesta. Realitate confirmata si de oficialii publicatiei. In urma cu o luna, purtatorul de cuvant al FT caracteriza acest proces al reducerii costurilor prin concedieri voluntare ca fiind unul „fara dureri, lin“. „Ne pare rau cand oamenii pleaca, dar acestia sunt oameni care au vrut sa plece“, au spus oficialii Financial Times. Cum a fost posibila o asemenea ruptura „lina“, cum o descria FT?  „Toti oamenii acestia pleaca cu sume frumoase de bani in buzunar“, spune acelasi apropiat al publicatiei, sub acoperirea anonimatului. Sumele mari adunate de-a lungul anilor de vechime creeaza diferenta fata de „concedierile in stil clasic, fara drept de apel“, a mai spus acesta. 

    Insa nici aceste disponibilizari voluntare, nici editia tabloid ce urmeaza sa fie tiparita nu sunt de ajuns. Financial Times a fost nevoit sa gaseasca si alte solutii pentru a-si cosmetiza pierderile. S-au adaugat anumite sectiuni si pagini, s-a facut un redesign radical al ziarului, s-au lansat alte editii. „Deci nu cred ca se poate spune ca FT-ul a recurs numai la reducerea costurilor,“ spune, potrivit presei britanice, acelasi apropiat al publicatiei care nu a dorit sa isi dezvaluie identitatea. Toate aceste eforturi s-au facut intern, fara consultanti. Motivatia? Rareori consultantii externi aduc o contributie „care justifica tarifele pe care le incaseaza si adesea opereaza potrivit motto-ului «If there is no solution, there’s money to be made in prolonging the problem». Majoritatea companiilor care s-au redresat cu succes in urma unor crize au facut-o cu resurse proprii“, a spus el. Eforturile de reducere a costurilor au inclus si reteaua de corespondenti FT si eliminarea unor posturi din retea (de exemplu, Financial Times nu mai are corespondent la Bucuresti, de Romania se ocupa acelasi corespondent care acopera Ungaria – n.r.).

    Financial Times nu este singura publicatie non-tabloidala din Marea Britanie care a inregistrat o scadere a tirajului si a veniturilor din publicitate in ultimii doi ani. Analisti ai mass-media britanice spun ca majoritatea publicatiilor tip „broadsheet“ au avut probleme similare, iar principala cauza a declinului este Internetul. Nu acelasi lucru se poate spune despre publicatiile de tip tabloid, care au avut o „revenire spectaculoasa“, dupa cum scria situl NewsMax in urma cu o luna. Apar tabloide noi pe tot cuprinsul tarii si in intreaga lume, iar multe sunt gratuite. „Pe cititor nu il costa nimic, iar discounturile acordate advertiserilor sunt mai mari decat cele acordate publicatiilor serioase“, relateaza acelasi site. 

    Moda cotidienelor gratuite a aparut mai intai in Europa in 1995, cand media mogulul suedez Jan Stembeck a lansat tabloidul gratuit Metro. Ziarul era subtire si continea stiri de agentie, articole de divertisment si fotografii. A fost „un succes instant“, scrie NewsMax. 

    In curand, Stembeck a mai lansat zeci de alte ziare gratuite in Europa si mai tarziu in Statele Unite si America de Sud. „Cresterea tabloidelor a amenintat pozitia dominanta a ziarelor traditionale, de mari dimensiuni, care au inregistrat un declin constant in ultimii ani“.

    Astfel, pentru a rezista pe piata, publicatiile tip „broadsheet“ au fost nevoite sa se adapteze. Cu audienta instabila, cele mai multe ziare traditional sobre au inceput sa scrie despre celebritati si scandaluri „pe care le evitasera anterior“, explica International Herald Tribune (IHT) in urma cu doua saptamani. IHT se refera la doua dintre publicatiile britanice model, The Times si The Independent, care au trecut de la „broadsheet“ la tabloid. 

    Aceasta miscare a fost urmata de o crestere de 4,51% pentru The Times, respectiv 12,17%, pentru The Independent, conform unui raport de luna trecuta a ABC, biroul de audit al tirajelor.  „Iar The Guardian isi pregateste propria schimbare, la o forma aflata undeva la mijloc“, scria IHT la inceputul acestei luni. 

    Alte ziare investesc in noi echipamente de tiparire, cu intentia de a vinde mai multa publicitate color. Printre acestea se numara si The Times care pierde bani „investind din greu“ pentru a prinde din urma tirajul lui The Daily Telegraph. 

    „Audienta jurnalismului serios este in crestere, dar jurnalismul serios este serios de scump“, spunea Robert Thomson, editor al The Times, citat de IHT. Trecand la format tabloid, The Times si The Independent se reorienteaza catre piata de mijloc, dominata de atata vreme de The Daily Mail, care concureaza cu The Daily Express in lupta pentru cititori.

    Daca Financial Times va urma aceasta tendinta, ramane de vazut. La fel si daca remediul pe care l-a gasit – tabloidul de seara –  este unul temporar. Un simplu „instrument de marketing“. 

  • Carte de vizita

    EDITIA TIPARITA

    Tiraj mediu net: 435.000 exemplare/zi
    Tiparit: 23 de orase
    Vanzari: 140 de tari 
    Audienta: 1,6 milioane cititori/editie
    Tiraj editie tabloid: 70.000 -100.000 exemplare/seara 

    EDITIA ON-LINE FT.COM:

    Vizitatori unici: 3,6 milioane/luna
    Vizionari: 58,2 milioane/luna
    Abonati: peste 76.000 

    GRUPUL FINANCIAL TIMES:

    • Ziarul Les Echos (Franta)
    • IDC (serviciu de date financiare)
    • FT Germania (joint-venture)
    • The Economist (joint-venture)

  • Management nou la ARMAD

    Cu un nou presedinte, Asociatia Romana de Marketing Direct isi propune sa schimbe legislatia referitoare la datele personale intr-una cu prevederi „mai clare si mai favorabile“.

    Asociatia Romana de Marketing Direct (ARMAD) a anuntat noua sa conducere saptamana trecuta. In functia de presedinte a fost ales Marian Seitan, membru fondator al asociatiei si presedinte ale companiei Hit Mail. Seitan a fost ales in aceasta pozitie cu un mandat de un an.  

    In cadrul intrunirii ARMAD a fost ales, de asemenea, si noul Consiliu Director al asociatiei. Acesta reuneste urmatoarele companii: Direct Marketing Group,  Hit Mail, Mailers, MRM, Open Public Services, Reader’s Digest, Rentrop & Straton. 

    Principalele obiective ale noii echipe de conducere sunt promovarea marketingului direct in Romania si cresterea vizibilitatii acestui domeniu. De asemenea, ARMAD isi propune sa transforme legislatia referitoare la datele personale intr-una cu prevederi „mai clare si mai favorabile“. Cresterea numarului de membri ai asociatiei este un alt obiectiv pe care asociatia l-a anuntat saptamana trecuta. Ca actiuni punctuale, noul presedinte ARMAD doreste sa obtina din partea furnizorilor principali „conditii comerciale si procedurale mai bune“. Acestia sunt Posta Romana, RomTelecom, Connex, Orange, Zapp. 

    „In 2004, Posta Romana si Avocatul Poporului ne-au constientizat ca partener de negociere si au inceput sa tina cont de opiniile noastre. Dorim sa continuam acest tip de colaborare, bazat pe o relatie de parteneriat“, a spus Marian Seitan. 

    ARMAD este o asociatie cu caracter nepatrimonial creata cu scopul de a proteja interesele persoanelor fizice si juridice ce isi desfasoara activitatea profesionala in marketing direct. Asociatia a fost infiintata in 2003 de catre sapte companii active pe piata marketingului direct: Hit Mail Romania, Mailers, Mercury Promotions, MRM Partners, Open Public Service, Proximity, Rentrop & Straton.

  • EFICACE, DAR PE TERMEN SCURT

    Bancherii contesta eficienta masurilor administrative pe care le-a luat banca centrala, incepand cu 2003, pentru limitarea consumului pe credit, in special pe credite de consum. In 2005, cele mai dure astfel de masuri administrative au vizat reducerea gradul de indatorare pe venituri (in august) si temperarea creditului in valuta (in septembrie). BNR urmares-te astfel mentinerea sub control a unui deficit comercial care pare sa o fi luat razna, urcand la peste 10 miliarde de euro in 2005, sub presiunea consumului preponderent din importuri.

     

    Trecand insa peste efectul imediat al restrictiilor, care au general un oarecare recul al activitatii de creditare, bancherii si analistii contesta eficacitatea restrictiilor pe termen lung. Deja, „fentand“ cat se poate de legal cerintele bancii centrale, perioadele de creditare au fost extinse la maximum pentru a micsora ratele, gama veniturilor luate in considerare a fost extinsa, garantiile sunt evaluate de acum „cu mai multa blandete“ etc.

     

    Deficitele cu care se confrunta in momentul de fata Romania „sunt generate in primul rand de incapacitatea economiei de a se adapta cererii“, afirma Dragos Cabat, vicepresedintele CFA Romania. De aceea a fost necesara restrangerea cererii de consum prin metode monetare si tot de aici afirmatiile autoritatilor despre sustinerea unei cresteri economice mai rapide. Din pacate, adauga Cabat, cresterea economica se poate realiza in principal in mod inflationist, deoarece structura economiei este deficitara. Iar cum banca centrala nu poate permite o expansiune economica nesanatoasa, singura solutie pentru controlul deficitelor este inhibarea corelata atat a cererii, cat si a ofertei de finantare.

     

    Pe de alta parte insa, adauga Madalina Teodorescu, director executiv credite retail la Raiffeisen Bank, restrictiile impuse in activitatea de creditare pot aduce la stagnare procesul de crestere a nivelului de trai. Achizitia prin credite „a fost si este motorul de crestere a nivelului de trai in toate pietele care sunt mai avansate decat a noastra“, spune Teodorescu.

     

    Reducerea imprumuturilor acordate de banci prin politici de limitare a accesului populatiei la credite „nu poate reprezenta in sine un factor de reglare pe termen mediu si lung“, crede si Manuela Plapcianu de la HVB. De altfel, masurile monetare trebuie intotdeauna corelate cu masuri fiscale si legislative. In plus, afirma Plapcianu, „nu trebuie sa ignoram faptul ca intr-o economie creditul este motorul dezvoltarii“, prin stimularea consumului, cu efect asupra productiei interne de marfuri.

     

    Plapcianu da ca exemplu creditele imobiliare: in conditiile existentei a „extrem de multe industrii orizontale si verticale legate de piata imobiliara“, limitarea accesului populatiei la credite pentru locuinta influenteaza indirect toate subramurile productiei de materiale de constructii si ale productiei bunurilor pentru dotarea locuintei. Iar masurile BNR pentru limitarea creditelor in valuta au efect, mai degraba, asupra creditelor imobiliare, spun bancherii.

     

    Faptul ca anul trecut creditul de consum a crescut mult mai mult decat importul de bunuri de consum (90,8% fata de 25%) inseamna ca doar o parte din cresterea credi-tului de consum se regaseste in cresterea importurilor de bunuri de consum, explica si Ionut Dumitru, seful departamentului de cercetare de la Raiffeisen Bank. Importul de bunuri de consum se mentine la 15% din totalul importurilor in ultimii ani, iar cea mai mare parte a bunurilor importate sunt materii prime si bunuri de investitii, „lucru care este imbucurator“, conchide Dumitru.

  • BRAINSTORMING

    Revista BUSINESS Magazin anticipeaza momentul in care reprezentantii unor domenii foarte diferite vor fi pusi in situatia de a alege o idee centrala prin care Romania sa se poata promova. Cativa lideri de opinie si specialisti au venit cu propriile idei pentru idee. 

    MIRCEA GEOANA, ministru de externe 2000-2004: „Romania: cel mai bine pastrat secret al Europei“. 

    MIRCEA TOMA, Academia Catavencu: „Investiti in Romania si nu va veti plictisi niciodata“. 

    GABRIEL LIICEANU, Editura HUMANITAS: „Tara in care totul este de (re)facut“. 

    STEFAN LIUTE, Grapefruit: „Romania dureaza“.

  • IN LOC DE CONCLUZIE

    Cat anume consuma romanii din nevoie, pentru a-si asigura minimul de confort, sau pur si simplu din placerea de a avea ceva mai bun, asta va trebui sa determine statisticienii si analistii. Certitudinea este insa ca de consumat consuma si o vor face si in continuare. „Am avut in ultimele doua decenii un subconsum cronic“, spune Liviu Voinea, si tocmai din acest motiv mai este mult pana la saturarea acestuia.

     

    La noi nu se verifica inca teza conform careia o crestere a veniturilor duce la o crestere mai inceata a consumului si o crestere mai accelerata a economisirii sau a investitiilor. „Si asta pentru ca noi consumam inca mai putin decat avem nevoie, desi mai mult decat producem“, adauga Voinea. Ca sa nu mai spunem ca alternativa de economisire nu prea exista, atata vreme cat randamentul real al dobanzilor este minimal sau chiar negativ.

     

    Exista insa si o schimbare de mentalitate care alimenteaza consumul pe datorie: oamenii nu se mai tem atat de mult ca in trecut de pierderea locului de munca, adica de pericolul de a nu-si mai putea rambursa creditele. „Romanii s-au obisnuit cu o piata a fortei de munca deschisa“, constata sociologul Mircea Kivu.

     

    Banca centrala a mizat pana la un punct pe faptul ca prudenta traditionala a romanului, bun-platnic si grijuliu cu facturile, va fi mai tare decat impulsul de a lua mai multe credite decat ii permite perspectiva veniturilor. Impulsul se dovedeste insa mai tare. Biroul de Credit a raportat la sfarsitul anului trecut restante la creditele bancare de 162 de milioane de lei (44 de milioane de euro) ale persoanelor fizice, de peste doua ori mai mari decat in decembrie 2004, iar numarul restantierilor a ajuns la 222.417, cu 54% mai mult decat in aceeasi luna.

     

    A crescut si numarul creditelor cu restante (intarzieri la plata mai mari de 30 de zile), la 277.360, ceea ce inseamna o majorare de 60%. De partea cealalta, a ofertei de credite care sustin consumul anticipat, bancile nu au nici un motiv sa vrea sa reduca finantarea, „pentru ca ele din asta traiesc“, spune Liviu Voinea. Mai mult, odata cu reducerea marjelor dintre dobanzile pe care le incaseaza la credite si cele pe care le platesc la depozite, bancherii au chiar nevoie de un volum si mai mare al creditarii. Cum il obtin? Prin oferte din ce in ce mai frumos ambalate, mai ieftine, mai simplu de accesat si mai aproape de nevoile oamenilor. Adica exact ce-i trebuie romanului, care „consuma mai impulsiv ca in alte tari trecute deja prin aceasta etapa in urma cu ani buni“, dupa cum puncteaza sociologul de la IMAS.

     

    In aceste conditii, cum poate banca centrala sa vina sa le spuna oamenilor sa consume mai putin? Intrebarea nu ne apartine (decat partial si prin simpatie), ci, asa cum recunostea chiar guvernatorul BNR la o reuniune din decembrie anul trecut, dinainte de sarbatori, ii apartine chiar sotiei lui.

     

    „Le spun, pentru ca acesta este rolul meu, sa atrag atentia.“ Si, dupa cum admitea tot el, e platit destul de bine pentru a avea aceasta (grea) responsabilitate.