BusinessMagazin

Blog

  • INTERNET EN-GROSS

    Retelele de cartier, care furnizeaza in principal abonatilor persoane fizice acces la Internet, primesc la randul lor accesul de la furnizorii wholesale de Internet; unul dintre cei mai importanti, Euroweb, a avut anul trecut o cifra de afaceri de aproape 10 mil. euro (32,2 mil. RON).

     

    CLIENTI: Din numarul total al clientilor, Laurentiu Stan, director general al Euroweb Romania, estimeaza ca 85% din segmentul de wholesale sunt retele de cartier, ajungand la un numar aproximativ de 220 de retele in toata tara.

     

    AVANTAJE: „Este foarte avantajos sa vinzi catre retelele de cartier, pentru ca ele preiau toate costurile legate de furnizarea catre clientul final“, spune Laurentiu Stan.

     

    PRETURI: Odata cu cresterea numarului de abonati, pretul pe care retelele de cartier il obtin de la marii ISP-isti (internet service provideri) care vand Internet wholesale, cu latimi foarte mari de banda, a inceput sa se diminueze. „Daca la inceputul anului Euroweb vindea conexiunea de un megabit cu 85 de euro, acum pretul este deja mai jos. „Daca se respecta tiparul de pana acum, vom avea acest pret la 45 de euro la sfarsitul lui 2007“, estimeaza Laurentiu Stan.

     

    EFECTE: Multumita scaderii preturilor, retelele de cartier mai mari isi permit sa revanda la randul lor, asemeni ISP-urilor, o parte din traficul cumparat, dezvoltandu-si retele satelit care sunt luate in calcul in cazul vanzarii.

     

    DILEME: Scaderea preturilor pe megabit ii pune in dilema pe proprietarii retelelor de cartier, care pot fie sa scada la randul lor tariful abonamentelor, ramanand astfel competitivi si acaparand cota de piata, fie sa pastreze actualele tarife, crescandu-si profiturile.

  • Leacuri antideficit

    Ca masura pentru micsorarea deficitului bugetar, cel mai mare din Europa ca procent in PIB, guvernul ungar vrea sa impuna de anul viitor noi taxe producatorilor de medicamente. Conform unei propuneri legislative ce a fost aprobata de guvern si urmeaza sa fie trimisa parlamentului, acestia va trebui sa achite 10-20% din valoarea vanzarilor de medicamente compensate de la buget, relateaza Reuters.

     

    In plus, daca cheltuielile anuale depasesc suma alocata prin buget, producatorii vor fi nevoiti sa plateasca si o taxa suplimentara. In acest an, cheltuielile cu subventionarea medicamentelor vor atinge 1,5 miliarde de euro. Anuntarea masurii a dus la scaderea actiunilor Gedeon Richter cu 2,9%, in timp ce actiunile Egis, un producator mai expus pe piata interna, si-au diminuat valoarea cu 8,2%. Reprezentantii Richter au afirmat ca profiturile de anul viitor s-ar putea reduce cu 11,2-15 mil. euro. Aceasta in cazul in care compania ar fi nevoita sa achite doar procentul minim de 10% din valoarea medicamentelor compensate de la buget.

     

    Bram Buring, analist pe sectorul farmaceutic la banca de investitii Wood & Company, apreciaza ca va avea loc o scadere a castigului pe actiune cu 7-9% in cazul Richter si una mai mare, de doua cifre, in cel al Egis. Aceasta din urma companie ar putea pierde 13,1 milioane de euro, respectiv 20% din profitul net previzionat pentru anul urmator, estimeaza Peter Tordai, analist la KBC Bank. Lajos Molnar, ministrul sanatatii din Ungaria, a explicat ca producatorii vor putea cere sa fie scutiti de aplicarea taxelor daca se angajeaza sa scada pretul medicamentelor timp de trei ani consecutiv.

  • Olimpiada Coranului

    Cu decorurile costisitoare, generoasele premii in bani si juriul ursuz, care face grimase la orice greseala, competitia din Dubai, Emiratele Arabe Unite, ar putea fi una din multimea de talent-show-uri de televiziune.

     

    Dar concursul transmis prin satelit in toata lumea musulmana cu prilejul ultimului Ramadan nu e deloc un alt „American Idol“. Castigatorii, cei care au recitat cel mai bine pe de rost din Coran, nu vor ajunge subiect de barfe in revistele glossy. In loc de asta, vor ajunge vedete de un alt calibru – vor castiga respectul musulmanilor evlaviosi si vor primi invitatii sa recite textele sfinte in timpul reuniunilor religioase. Competitia, „Dubai International Holy Quran Award“ („Concursul International al Sfantului Coran“, Dubai) este deschisa tinerilor cu varste pana in 21 de ani, iar anul acesta 80 de tineri musulmani s-au infruntat in peste doua saptamani de probe nocturne. Participantii au venit din toata lumea pentru a-si reprezenta tarile, printre care s-au numarat Iran, Irak, Brazilia, Australia si SUA.

     

    Omul care conduce Dubaiul, seicul Mohammed bin Rashid al Maktoum, e cel care a sponsorizat competitia – unul dintre cele mai prestigioase concursuri de recitat versete din Coran din lume -, iar scopul lui e acela de a-i incuraja pe tinerii musulmani sa inteleaga esenta credintei lor. Mohammed bin Rashid al Maktoum ofera echivalentul a aproape 700.000 de dolari in premii; premiul cel mare valoreaza aproximativ 70.000 de dolari.

     

    Concursul, aflat la a zecea editie anuala, este numai bun pentru un loc ca Dubaiul, cu apetitul sau pentru tot ce e sclipitor si ia ochii. Publicitarii din Dubai au inecat orasul cu reclame prin care au promovat competitia intocmai ca pe un show ce nu trebuie ratat; de altfel, „Olimpiada Coranului“ a si fost indeajuns de populara incat ceremonia decernarii premiilor sa atraga demnitari si personalitati proeminente.  

     

    „Aceasta este Olimpiada recitarilor din Coran“, a spus Ahmad al Suwiedi, seful comitetului de organizare al competitiei. „Asa ca oricine urca pe scena aceea trebuie sa ne faca mandri pe noi si pe cei din tara sa.“

     

    Intr-o seara, Khubaib Muhammad – in varsta de zece ani – a pasit pe scena cu tenisii si imbracamintea lui traditionala din Kenya, s-a asezat in scaunul suficient de mare incat sa-i ascunda constitutia firava si s-a pregatit pentru sansa lui la glorie si avere.

     

    In ultimii trei ani, Khubaib a stat zilnic ore intregi memorand Coranul. Ca sa ajunga la concursul din Dubai, a participat mai intai la o serie de calificari locale in Kenya. „A fost o munca grea, dar pana la urma a meritat, pentru ca acum sunt aici“, a spus el chiar inainte de a urca pe scena. „Nu am emotii. Sunt gata si sunt pregatit.“ „A fi pregatit“ inseamna, in acest caz, sa fii gata sa reciti Coranul in araba – sa incepi de oriunde iti indica membrii juriului si sa reciti pana iti spun ei sa te opresti. „Judecatorii“ aleg capitolele la intamplare, recita inceputul si apoi se asteapta de la concurent sa reia exact din locul din care au ramas ei. Concurentii trebuie sa stie textul intr-atat de bine incat sa recunoasca rapid capitolul din care recita cei din juriu.

     

    Dupa ce Khubaib, baiatul de 10 ani din Kenya, si-a ocupat locul pe scena, unul dintre cei cinci membri ai juriului a inceput sa recite textul. La semnalul lui, Khubaib a preluat recitarea, vocea lui ascutita revarsandu-se asupra aglomeratei sali de concurs. Pentru urmatoarele 15 minute, baiatul a continuat sa recite pe de rost, cu ochii inchisi, profund concentrat, leganandu-si picioarele. La un moment dat, unul dintre membrii juriului a sunat din clopotel, avertizandu-l pe Khubaib ca a facut o greseala. Pentru o clipa, baiatul a amutit. Dar s-a corectat repede si si-a reluat recitarea. Pentru musulmani, Coranul e cuvantul lui Dumnezeu revelat Profetului Mahomed – iar in cadrul concursului, textul trebuia recitat intr-o incantatie melodica care respecta o serie de reguli cunoscute ca „tajweed“; acestea stabilesc pe care litere trebuie pus accentul, care trebuie pronuntate domol sau care nu trebuie pronuntate deloc. Cei mai buni recitatori intra in legenda, iar inregistrarile audio cu vocile lor se vand in toata lumea musulmana. In timpul unei vizite a reporterului The New York Times, tinerii au lasat sa se vada o camaraderie construita in jurul credintei si au parut sa lase in afara salii de concurs rivalitatile dintre diversele tari participante.

     

    „Acesta este un lucru pozitiv care se intampla intr-o lume dificila“, a spus Ahmad Nasser Rabbaj, un musulman a carui familie s-a stabilit in Brazilia de trei generatii. Concurentii sunt evaluati mai intai in privinta respectarii textului original, apoi a calitatii recitarii potrivit „tajweed“ si, in fine, in ce ceea priveste calitatea vocilor lor. Unii dintre recitatori, printre care se numara Khubaib, nu vorbesc araba – dar au reusit sa memoreze mecanic tot textul. „Am avut mari emotii cand am urcat pe scena, dar de indata ce m-am asezat, frica a disparut“, a spus Mohammed Lawa Muhammed, un concurent din Nigeria. Totusi, putini dintre concurenti spun ca ar alege o viata in slujba lui Allah. Mohammed vrea sa ajunga doctor, Khubaib spera sa devina pilot pentru Crucea Rosie, iar Ahmed Khorsid din America  jucator de baschet. Castigatorul competitiei a fost Abed al Hamid Abdullah al Gwail, un tanar de 20 de ani din Libia.

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica

     

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un parteneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

  • Principiul binar al deciziei

    Am citit ca Winston Churchill era un maniac al exercitiului sistematic, lucrand zilnic pentru a-si imbunatati capabilitatile oratorice. „Daca nu exersez o zi, imi dau seama. Daca nu exersez doua zile, sotia mea isi da seama. Daca nu exersez trei zile, lumea intreaga isi da seama“, spunea el.

     

    In topul personal de figuri umane ce merita un respect deosebit, Winston Churchill ocupa un loc fruntas nu numai prin ceea ce a fost si a reprezentat in redefinirea lumii secolului al XX-lea, ci si prin natura deciziilor pe care le-a luat. A fost premier al unei natii care ramasese ultimul bastion al lumii libere si a avut de facut alegeri care ar tulbura, cred, mintile unui om normal – in august 1940 a lasat ca locuitorii din Coventry sa fie bombardati, desi serviciile secrete, care sparsesera codurile secrete germane, stiau din vreme despre atac. Intre cateva mii de vieti si secretul codului masinii Enigma e o dilema la care nu vreau sa ma gandesc; ma gandesc numai la ce a fost in sufletul omului care a facut alegerea si cum s-a privit el in oglinda.

     

    Spre deosebire de liderii politici ai vremurilor framantate ale omenirii, cei actuali pasesc intr-un fel pe roze. Avem, e adevarat, oameni politici care au luat decizii grele, dar, poate pentru ca lumea s-a schimbat, devenind mai cinica, mai detasata, ele par a fi eliberate de orice balast emotional. Democratizarea fortata a unor tari, interventiile armate lipsite de un dusman definit, astampararea orgoliilor prin folosirea combatului economic, chiar daca asta inseamna condamnarea la frig si intuneric, sunt grijile mai-marilor acestei lumi care, de cele mai multe ori, par eliberati si de stresul artei oratorice. Asa ca nu se sfiesc sa atenteze la integritatea farfuriei cu fasole cu dezinvoltura.

     

    Ai nostri sunt si mai fericiti. Sa comitem un exercitiu rautacios: analizarea unei saptamani din agenda stabilor Romaniei, comparata cu cea a oficialilor europeni. Exercitiu rautacios pentru ca ruperea din context poate induce rezultate aiuritoare, dar n-are importanta, este o decizie pe care am luat-o. Constatam ca europenii au avut probleme in special cu energia – reies dintr-un summit  pe aceasta tema, in Finlanda, si dintr-o discutie care i-a pus fata in fata pe presedintele rus Vladimir Putin cu liderii celor 25 de state europene. Europenii si-au propus un ansamblu de 75 de masuri ambitioase, incluse intr-un The Energy Efficiency Action Plan: standarde noi pentru masinile electrice, eficientizarea constructiilor, consumuri reduse de carburanti auto, cuantificate in economii anuale de 100 de miliarde de euro si reducerea emisiilor poluante cu opt procente. Despre importanta intalnirii cu „omul cu gazele“, cum ii spune un analist economic lui Vladimir Putin, nici nu mai trebuie discutat, iar deciziile ce stau in fata celor 25 de lideri sunt destul de grele: cum reactionezi si cum discuti cu persoana care a nationalizat cea mai importanta companie petroliera, care devine din ce in ce mai autoritar si care se dovedeste necrutator cu criticii sai, dar care iti acopera nevoile de caldura si lumina?

     

    La Bucuresti, nevoile energetice sunt ignorate, mai importante fiind nevoile energi-ce de discutii despre nimic: asa ca razboiul factiunilor liberale, actiunile grupurilor de interese, jocul numirii unui comisar european si nesfarsita comedie a proiectelor de legi din domeniul sigurantei nationale sunt subiectele principale. Mostre de oratorie necultivata ofera atat premierul Tariceanu, care descopera ca agricultura romaneasca este o fata frumoasa dar care a ramas batrana, cat si presedintele Basescu, care atentioneaza ca „riscurile asimetrice sunt o amenintare la adresa teritoriului si populatiei Romaniei, asadar legislatia trebuie sa reflecte respectarea drepturilor omului si  trebuie sa permita serviciilor de informatii sa-si atinga obiectivul principal, protejarea cetateanului“. Mai mult, „inteligenta parlamentara“ si in mod deosebit a comisiilor de supraveghere a serviciilor de informatii trebuie sa gaseasca „un optim“ intre respectarea drepturilor omului si oferirea catre serviciile de informatii a posibilitatii de a-si atinge obiectivul principal, de a actiona pentru diminuarea riscurilor asimetrice.

     

    Viziunea asimetrica pe care deja am capatat-o ma face sa pun in balanta deciziile grele care a trebuit sa fie luate la un moment dat sau altul de unii oameni de stat cu grijile oamenilor nostri politici. Pentru ca textul sa fie rotund, finalul i-l cedez lui Ioan Petrus, care, la 79 de ani, vrea sa inregistreze la OSIM sloganul „sa traiti bine“. „Acest dicton m-a ajutat sa inteleg principiul binar, prevazut in Constitutie, la articolul 1, alineatul 4. Statul roman este organizat pe principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat (…) Aceasta inventie are module de aplicare in special in agricultura, industrie, medicina, justitie etc. Pentru ca sa traim bine trebuie sa aplicam Constitutia, sa respectam principiul binar. Pe acest principiu am reusit sa trec aceasta idee extraordinara in limbaj de calculator, inlocuind cuvinte de lege cu linii si semne“, spune el. Poti sa nu-i dai dreptate?

  • Extremismul in bucate

    Nu va faceti iluzii: ulciorul nu merge de doua ori la apa, si nici echipa Steaua nu va pierde toate meciurile importante de acum pana la sfarsitul zilelor. Nici o minune nu tine mai mult de trei zile. Si, va implor, nu ridicati din sprancene a mirare.

     

    Nu va prefaceti ca n-ati inteles pana acum un adevar simplu: orice victorie importanta a acestei echipe de fotbal mai adauga cateva procente capitalului de simpatie de care se bucura Gigi Becali si al sau PNG. Stiu, nu toti microbistii sunt fanii lui Becali si nu toti suporterii Stelei sunt, prin definitie, la fel de odihniti la minte precum patronul echipei. Majoritatea – probabil zdrobitoarea majoritate – a milioanelor de oameni care au urmarit saptamana trecuta cu sufletul la gura meciul Stelei au facut-o din patriotism si interes pentru fotbal in general. Majoritatea poate face distinctia intre sport si politica. Din nefericire, cand vorbim de milioane, majoritatea nu mai este indeajuns. 5% dintr-un milion reprezinta 50.000 de voturi. Din doua, 100.000.

     

    Va las dumneavoastra placerea de a face calcule in continuare. Iar 5% e un procent cat se poate de prudent. In plus, oricat s-ar supara pe mine prietenii mei microbisti, nimeni nu ma va putea convinge ca agresivitatea suporterilor de fotbal de-a curmezisul planetei n-are nimic de-a face, intr-un fel sau altul, cu sportul in sine. Veti spune ca tenisul, gimnastica, cricket-ul sau scrima nu sunt niste sporturi suficient de populare pentru a reproduce situatiile si strigaturile de pe stadioanele de fotbal. Dar baschetul? Rugby-ul? Baseball-ul sau fotbalul american? Toate aceste sporturi sunt cel putin la fel de populare in alte parti ale planetei – si, totusi, nimeni n-a auzit de capete sparte, scaune rupte sau tribune scandand obscenitati la unison.

     

    Recunosc: a inceput sa ma obsedeze posibilitatea ca intrarea Romaniei in Uniunea Europeana va avea ca efect imediat o crestere ingrijoratoare in sondaje a celor doua partide antisistem: PNG si PRM. Despre o parte dintre explicatiile „interne“ – mai cu seama despre inmultirea „tarosenilor“ – am mai tot vorbit aici in ultimele saptamani. Fenomenul partidelor antisistem se cuvine sa fie insa cuprins intr-o perspectiva mai larga.

     

    Francezii, austriecii sau belgienii – pentru a da doar cateva exemple – nu mai au de multisor „taroseni“. Cu toate acestea, si la ei, ca si in tarile est-europene, se constata o crestere ingrijoratoare a simpatiilor pentru politicieni ce mananca o paine alba injurand sistemul din care fac parte.

     

    Nu injurand, asadar, actuala configuratie politica, ci sistemul democratic luat in ansamblul (si principiul) sau. Explicatiile fenomenului se cuvin cautate, asadar, mai in profunzime. Indraznesc sa avansez, ca ipoteza de lucru, o parere nu tocmai politically correct: si anume ca inflorirea din ultimii ani a extremismului de-a lungul si de-a latul planetei, isi are radacinile in mult laudata raspandire a asa-numitelor valori postmoderne. Ideea a fost lansata catre sfarsitul anilor ‘80 de catre politologul Ronald Inglehart. Analizand statistici din 43 de tari (peste 70% din populatia planetei), Inglehart a ajuns la concluzia ca, odata trecute dincolo de un anumit prag al dezvoltarii industriale si, implicit, al nivelului de trai, ierarhia valorilor se schimba.

     

    Locul asa-numitelor valori materialiste (in primul rand, bani) este luat de valorile postmaterialiste: un trai mai tihnit, cu mai mult timp liber, chiar daca pe bani mai putini, atentie sporita acordata ecologiei, drepturilor minoritatilor de tot felul etc. Da, spune Inglehart, acompaniat de catre o armata intreaga de politologi, participarea la vot a scazut dramatic in ultimele decenii, dar asta se datoreaza unei implicari in politica „altfel“. Oamenii, spune politologul nostru, nu mai voteaza, dar scriu carti, organizeaza marsuri de protest, scot reviste, infiinteaza asociatii non-guvernamentale etc.

     

    Inclin sa cred ca, din pacate, asta e doar jumatatea (daca e jumatate) plina a paharului. Jumatatea goala, dupa cum constata alti politologi (Katz, Mair, Ignazio etc.) e sastisita atat de discursurile politically correct, cat si de cardasia pidosnica din politica „oficiala“.

     

    Prea multa inclinare spre compromis strica. Drept urmare, o halca zdravana din electorat se indreapa spre acele partide antisistem care, in aparenta cel putin, raman „principiale“ si promit o oaza de „normalitate“ intr-o lume „nebuna“. Fiindca oamenii nu sunt papadii. Au nevoie de cate  o ancora, fie ea religioasa, filosofica, etnica sau de alta natura, asa ca fara de vreuna se simt – iertata-mi fie banalitatea – dezradacinati.

     

    Nu le dai tu „radacina“, si-o cauta in alta parte si, pana la urma, tot o gasesc. Numai ca atunci, lipsiti deopotriva de protectia culturala si de cumsecadenia unei traditii ce si-a pierdut caracterul de „traditie“, iau de „radacina“ buna orice li se iveste in cale. Asa a inceput nazismul. Asa a inceput comunismul. (Daca nu ma credeti pe mine, intrebati-o, printre altii, pe Hannah Arendt.) Asa a inceput Jihadul (in varianta moderna, sa-i zicem becaliana, ma grabesc sa adaug).

     

    Asa au inceput multe organizatii „politically correct“ si tot asa au inceput si manelele – maimutarind o idee buna.

     

    Iata de ce, partid politic „respectabil“ de-as fi, m-as grabi inca de pe acum sa fac precum PD: sa „fur“, adica, putin din mesajul partidelor antisistem. Cuvantul cheie fiind aici „putin“. Cu „masura“. Cam cat sarea in bucate.

     

    P.S. Necuratul, se stie, se cuibareste in detaliii. Nuantele, insa, cruciale (pentru contrabalansare) poate-ntr-un numar viitor.

  • Vorba multa

    Daca ANRC ar fi fost o companie publica, actiunile sale ar fi cunoscut fluctuatii serioase saptamanile trecute. Dupa ce liderul pietei de telefonie fixa a atacat-o dur, ANRC s-a fastacit cand a venit vorba sa aplice o decizie care i-a isterizat pe cei mai importanti operatori de telefonie mobila.

     

    ANRC nu este insa o companie listata la bursa, ci un organism de reglementare aflat in subordinea Guvernului. Si chiar daca greselile sau deciziile sale corecte nu se reflecta in scaderea sau cresterea valorii actiunilor, deciziile ANRC pot insemna pierderi sau – dimpotriva – castiguri pentru operatorii de comunicatii.

     

    In principiu, grija principala a autoritatii, in calitate de arbitru al pietei telecom, este sa-i impiedice pe cei mari sa-i faulteze pe cei mici si neajutorati. Insa ultimele desfasurari de forte ne-au aratat ca operatorii cu putere semnificativa (Romtelecom, Vodafone sau Orange) nu sunt nici pe departe niste jucatori docili, care pleaca sfiosi capul ori de cate ori arbitrul scoate de la piept cartonasul rosu sau galben. Mai mult decat atat, jucatorii au si ei putere asupra arbitrului si il pot face sa revina asupra deciziilor.

     

    Acum aproximativ zece zile, Romtelecom s-a lansat prin vocea directorului juridic si de relatii publice Catalin Dima intr-o lunga si zgomotoasa diatriba, acuzand ca „unii operatori sunt in mod clar favorizati nejustificat de politica ANRC, desi nu au nevoie de un astfel de sprijin“. Operatorii la care se referea Dima sunt nimeni altii decat liderii pietei autohtone, Vodafone si Orange. Pe scurt, el sustinea ca decalajul tarifelor de interconectare in defavoarea Romtelecom a provocat operatorului de telefonie fixa pierderi de peste 3,5 milioane de euro.

     

    In pledoaria sa anti-ANRC, Dima a reusit sa atinga tonalitati profetice. Intr-un sens pe care nu si-l dorea. Cu ocazia conferintei de presa in care a facut cu ou si cu otet conducerea autoritatii, el a creionat un scenariu trist: „daca pasul urmator de reducere a tarifelor de interconectare pentru operatorii mobili, prevazut pentru 2007, s-ar amana, Romtelecom si clientii sai ar pierde inca peste cinci milioane de euro“. Un scenariu profetic, pentru ca, la sfarsitul saptamanii trecute, ANRC a anuntat ca va propune amanarea aplicarii celei de-a doua etape din programul de reducere a tarifelor de interconectare cu operatorii Vodafone si Orange. Adica exact decizia care ar putea costa Romtelecom – au spus-o oficialii companiei – alte cinci milioane de euro.

     

    In definitiv, de ce sunt tarifele de interconectare atat de importante? Aceste tarife reprezinta suma incasata de un operator in momentul in care un apel generat in alta retea este terminat in reteaua proprie. Lasand la o parte definitia tehnica, tarifele de interconectare sunt mijlocul prin care un operator telecom incurajeaza sau descurajeaza utilizatorii concurentilor sa sune proprii clienti. Cu cat aceste tarife sunt mai mici cu atat traficul dinspre retelele concurente creste. In aparenta, acesta este un lucru bun pentru toata lumea: si pentru operatorul in a carui retea sunt finalizate apelurile, si pentru operatorul care le initiaza.

     

    Dar un astfel de rationament se justifica numai in cazul in care toti jucatorii ar fi de dimensiuni apropiate. Insa o companie cu o pozitie dominanta, adica un operator cu un numar mare de clienti (Vodafone si Orange au impreuna aproape 14 milioane de abonati), este constient de faptul ca utilizatorii concurentei vor apela la un moment dat si numere din reteaua sa, astfel ca ideea de a percepe tarife de interconectare mari este o tentatie careia putini i-ar rezista. Desigur, exista si explicatii economice: tarifele ridicate se explica prin nivelul ridicat al costurilor si investitiilor.

     

    Si mai e ceva, apropo de scenariul potrivit caruia toata lumea ar trebui sa fie multumita. Cand esti un jucator mare, a scadea tarifele de interconectare cu concurenta inseamna sa ii ajuti pe ceilalti sa-si creasca baza de abonati si clienti prepay – ceea ce in capitalism este similar cu un nonsens. Revenind la anuntul ANRC de a amana decizia de scadere a tarifelor de interconectare cu operatorii mobili Vodafone si Orange (proces demarat la 1 septembrie si in virtutea caruia cei doi mari mobili urmau sa-si reduca tarifele cu 40 de procente pana in 2009), lucrurile au istoricul lor.

     

    In momentul in care ANRC le-a aratat pisica puternicilor operatori de telefonie mobila, unul dintre cei doi (Vodafone) a contestat in justitie decizia autoritatii. Replica replicii a fost ca autoritatea a amenintat compania cu o amenda de 5% din cifra de afaceri (adica 36 de milioane de euro daca ar fi sa calculam dupa cifra de afaceri de anul trecut a operatorului). Ghidandu-se probabil dupa principiul conform caruia cel mai destept cedeaza primul, ANRC a anuntat ca ia in calcul varianta amanarii cu un an a programului. Justificarea? Autoritatea de reglementare invoca evolutia tarifelor de terminare a apelurilor in retelele mobile in statele UE, precum si faptul ca, in retelele Vodafone si Orange, acestea se afla deja la cel mai mic nivel din Europa.

     

    Tot Europa a fost invocata si atunci cand s-a decis scaderea tarifelor de interconectare. Cand a stiut ANRC ce face? UE, neUE, singurul care ramane cu buza umflata din aceasta poveste este Romtelecom, care a fost aratat cu degetul drept simbolul monopolului in telecom atat de des si atat de mult incat a ajuns sa-si creioneze un discurs de victima. Iar in acest caz, chiar asta este. Romtelecom a redus deja tarifele, iar amanarea acestei decizii ii va aduce noi pierderi.

     

    E clar ca o decizie buna pentru unii este fatalmente paguboasa pentru altii. Acum, zambetul multumit al Vodafone si Orange, inseamna sprancene incruntate pentru  Romtelecom si operatorii alternativi de telefonie (RCS&RDS, UPC-Astral). Insa, ca si in viata, evolutiile sunt ciclice, iar istoria Romtelecom este cea mai buna dovada in acest sens.

     

    Revenind la imaginea de inceput cu ANRC – companie listata, un lucru este sigur: indiferent ce ar face, o autoritate de reglementare trebuie sa supere pe cineva. In consecinta, cursul actiunilor sale ar avea in permanenta de suferit.

  • Totusi, ce vad, citesc, aud romanii?

    Audientele TV sunt in scadere sensibila, dar sigura, de cativa ani incoace. La film nu ne prea ducem. Nici macar la fruntasele box-office-ului nu prea mergem. Doar daca apar productii cu un marketing covarsitor, ne mai urnim catre cinema, fara prea mare tragere de inima.

     

    Muzica nu mai cumparam de foarte mult timp. Zece-douazeci de mii de exemplare vandute de marile vedete sunt deja motiv de lauda. Ce Dumnezeu facem noi romanii, totusi, in timpul liber? O intrebare atat de grea incat nu merita raspuns. Poate doar niste explicatii. Un mare scriitor francez (sau american, sau englez) contemporan se vinde la el in tara in vreun milion de exemplare. In Polonia, atinge tiraje ametitoare de una-doua sute de mii. In Romania? Trei-patru mii de exemplare, bineinteles. Avem, e adevarat, o populatie ceva mai mica, „doar“ vreo 20 de milioane. Tirajele ziarelor, revistelor sunt si ele in continua scadere. Doar un tabloid a avut o crestere oarecum constanta – in medie, pe zi, ceva peste 200.000 de exemplare. Si e considerat fenomen. In alte tari, unele apropiate, un tabloid poate atinge numere ametitoare.

     

    Sa incepem cu raspunsurile clasice. Nu avem bani, cica. Dar vreo patru milioane de romani (conform BUSINESS Magazin) castiga peste 500 de euro / luna. Aia patru milioane ce consuma pentru propria placere? Se mai spune ca internetul e de vina. Downloadam, piratam tot ce prindem. Sa inteleg ca francezii sau englezii n-au internet? Un alt motiv invocat e slaba informare a romanului: deja am intrat intr-un cerc vicios – cum sa te informezi daca abia iti cumperi  un ziar?

     

    Am putea incerca raspunsuri ceva mai putin frecventate. Pentru lectura poate fi considerata de vina si cultura ortodoxa, foarte putin orientata catre text, carte, cu enoriasi incomparabil mai putin preocupati de lectura decat, sa zicem, cei din culturile protestante sau catolice. Dar ne cam oprim aici. Fascinatia filmului tine totusi de perioada moderna. Sau, poate, ar trebui sa sapam si mai adanc. Perioada totalitara postbelica a insemnat mai ales crearea unei schizoidii puternice intre productia buna, „vestica“ (sau cu nuante vestice), consumata pe sest, si o cultura populara oficiala practicata de oamenii regimului.

     

    Filmele propagandistice se urmareau ipocrit, in comun, in vreme ce filmul „adevarat“ era consumat conspirativ, intre prietenii stransi in jurul unui aparat video. Cartile bune se vindeau pe sub mana. Succesul era cu atat mai mare cu cat erau mai greu de procurat sau cu cat rumoarea in jurul cartii era mai mare. La mine in familie, de exemplu, cartile bune nu ajungeau decat printr-o sursa: ni le vindea la suprapret un activist de partid caruia i le pastra vanzatoarea sub tejghea.

     

    Clandestinitatea, furtul din avutul public, tainuirea si divertismentul ipocrit au dominat prea mult timp cetateanul mediu din Romania ca sa nu lase amprente puternice asupra comportamentului sau de consum. Si nu a fost o conditionare directa. Adica romanul nu a pastrat neaparat un obicei solid de lectura, vizionare sau auditie. Ci un reflex, mult mai subtil, al clandestinitatii, al divertismentului pe ascuns. Pirateria nu inseamna neaparat furt. Inseamna mai ales bucurie clandestina. Inseamna ca acel consumator sufera si de o incredibila inhibare, numita cu mandrie „lene“, „blazare“ etc. Nu a fost educat sa consume public, sa se distreze socializand. Adevarata distractie a fost prea mult timp vinovata si a fost retrasa fortat in spatiul intim de acasa. Distractia publica a insemnat prea mult timp Cantarea Romaniei, sedinte plicticoase, filme propagandistice. Poate exagerez deja importanta comunismului in istoria entertainmentului nostru. Dar totalitarismul a reusit sa distruga, in orice caz, traditiile de consum. Pana si ideea de abonament la ziar a fost compromisa de abonarea fortata la „Scinteia“.

     

    Tinerii nascuti cu www-ul la indemana au si ei niste parinti. Au legaturi puternice cu o cultura a clandestinului. In acelasi timp, imprumuta cu sarg avantajele schimbului liber de informatie si de produse culturale. Ar putea parea extrem de avantajati. Singurul lucru care se invata mai greu, extrem de greu, este demnitatea consumului, demnitatea confruntarii cu produsul cultural. Iar acesta nu e un demagogic indemn la cumparare in loc de furt de pe net. Ba chiar am o teorie legata de piraterie, care insa ar putea soca ochii cititorilor nostri business-oriented . Vorbeam despre o aristocratie a consumului care nu inseamna lux neaparat, nu inseamna cheltuiala aiuristica pe DVD-uri si CD-uri. Ea are cateva etape. Lectura unor recenzii de incredere. Depistarea zonelor artistice care te pot defini ca personalitate, ca individ, prin lectura unor reviste, a unor critici care iti sunt aproape prin opiniile si gusturile lor. Si, abia apoi, mersul – „la sigur“ – la cumparaturi.

     

    Consumul exigent inseamna achizitie lucida. Cu alte cuvinte, nu va indemn sa consumati tot ce vor sa va bage pe gat marile companii producatoare de divertisment. Ci sa cumparati in cunostinta de cauza. Cand o astfel de cultura de consum se va consolida, va asigur ca vom avea romane onorabile vandute in sute de mii de exemplare.

  • Autobuzul asteapta

    China si Rusia sunt singurele care ne pot impiedica sa intram in era post-post-Razboi Rece, in care vom avea, pe langa un Irak in degringolada, si o Asie nucleara, si un Orient Mijlociu nuclear.

     

    Epocile vin si trec – iar cea de dupa Razboiul Rece a fost una destul de buna. Caderea comunismului, inmultirea democratiilor cu piata libera si domnia generalizata a stabilitatii, cumparata si platita de puterea americana, au contribuit toate la crearea unei lumi in care China si India au reusit sa creasca in mod pasnic, America sa prospere si Europa sa devina unita si libera. Da, au existat si 11 septembrie, si Bosnia, s-au ridicat petro-dictatorii si am avut razboaiele africane – lucruri peste care cu greu s-ar putea trece. Dar una peste alta, daca o punem fata in fata cu represiunea pe scara larga si cu inclestarea nucleara care au caracterizat Razboiul Rece, era post-Razboi Rece a fost, pentru o mare parte din omenire, mult mai buna. Mare pacat ca, probabil, e pe punctul sa se incheie.

     

    Da, istoricii ar putea spune, intr-o zi, ca era post-Razboiul rece a inceput pe 9 noiembrie si s-a terminat pe 9 octombrie. Zidul Berlinului a cazut pe 9 noiembrie 1989, marcand inceputul erei post-Razboi Rece. Ceea ce e numit testul nuclear nord-coreean s-a produs pe 9 octombrie 2006 – si e posibil ca testul sa fi marcat sfarsitul epocii post-Razboi Rece si inceputul erei post-post-Razboi Rece. 

     

    Aceasta era post-post-Razboi rece va fi definita de trei noi trasaturi – daca lucrurile vor merge ca pana acum. Primul este o Asie nucleara, dezlantuita de o Coree de Nord care-si flutura armele nucleare. Cat timp vor mai ramane non-nucleare Japonia, Taiwanul si Coreea de Sud, cu un Kim Jong-Il alaturi vanturandu-si intr-una arsenalul nuclear? A doua trasatura e data de un Orient Mijlociu nuclear. Iranul va urma aproape sigur calea Coreei de Nord, si odata ce persii siiti din Iran vor avea bomba, cat va mai dura pana cand arabii suniti din Arabia Saudita, Egipt si chiar si Siria vor face rost de una? Iar a treia trasatura va fi data de un Irak in dezintegrare in inima lumii arabe, cu tot impactul lui destabilizator asupra preturilor petrolului si asupra terorismului. Impreuna, toate se vor adauga unei lumi post-post-Razboi Rece si asa volatila si periculoasa. Doar daca…

     

    Doar daca ce? Doar daca Rusia si China nu-si vin in fire si nu inteleg ca lumea post-post-Razboi Rece este o amenintare mai mare pentru prosperitatea lor decat lumea post-Razboi Rece, cea in care puterea SUA e pre-eminenta. M-ati inteles corect – lumea post-Razboi Rece poate fi pastrata doar daca Rusia si China trec peste ambivalenta pe care o au fata de puterea Americii si doar daca echipa Bush trece peste ambivalenta pe care o are fata de Iran si al Coreea de Nord.

     

    Cum asa? SUA au ramas fara alternativa in cazul Iranului si al Coreei de Nord. Nu mai avem sanctiuni unilaterale cu care sa punem presiune pe oricare dintre aceste regimuri, determinandu-le sa-si opreasca aventura nucleara. Si singurele tari care ar putea avea un impact asupra Coreei de Nord si asupra Iranului sunt China si Rusia.

     

    Daca, de exemplu, China i-ar spune Coreei de Nord ca, daca nu renunta la arsenalul nuclear si nu-si pune capacitatile nucleare sub lupa inspectorilor ONU, atunci Beijingul ii va taia portia de energie si alimente, atunci Kim Jong-Il ar da inapoi. Nu e sinucigas. Orice altceva mai putin decat o amenintare explicita din partea Chinei insemna o Coree de Nord nucleara si, in cele din urma, o Asie nucleara – care cu siguranta n-ar fi un lucru bun pentru perspectivele de crestere ale Chinei.

     

    Si daca Rusia si China ar spune Iranului ca vor sprijini cele mai drastice sanctiuni ONU la adresa Teheranului daca se incapataneaza cu programul nuclear, ayatollahii ar da de asemenea inapoi. Pentru ca atunci europenii ar avea coloana vertebrala, s-ar alatura sanctiunilor si Teheranul ar fi pus in fata unui front unit. Fiti siguri, ambele miscari ar primi un sprijin puternic daca echipa Bush ar anunta ca si-a transat dilemele si ca a decis sa urmareasca in Coreea de Nord si Iran o schimbare de comportament, nu una de regim – si ca e pregatita sa ofere garantii de securitate explicite ambelor state, daca acestea isi abandoneaza programele nucleare. Cand o administratie nu se poate hotari daca sa schimbe un regim sau daca sa schimbe un comportament, nu ajunge nicaieri. Cu asta s-a ales echipa Bush.

     

    Asa ca, gratie testului nuclear nord-coreean, am ajuns la un moment al adevarului. Da, trebuie sa ne hotaram, dar la fel trebuie sa faca si Moscova si Beijingul. Au militat intotdeauna pentru solutii „multilaterale“. Ei bine, se vor alatura acestui gen de sanctiuni multilaterale usturatoare, care ar avea efect pentru Iran si Coreea de Nord, facand astfel sa nu mai fie necesare optiunile militare unilaterale ale SUA? Daca Rusia si China vor sa pastreze lumea post-Razboi Rece, nu mai pot fi calatori clandestini – opunandu-se atat unilateralismului SUA, cat si multilateralismului eficient, care le cere sa faca ceva dificil. Trebuie sa inceapa sa plateasca un pret pentru a pastra aceasta lume.

     

    Daca o vor face, aceasta relativ benigna lume post-Razboi Rece ar putea ramane aici. Daca nu, daca o sa fie calatori clandestini in autobuzul nostru, o sa batem pasul pe loc cu totii – pentru ca America nu mai poate mentine singura in miscare autobuzul asta, mai ales ca drumul devine atat de periculos.

    Autobuzul se opreste aici.

     

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un parteneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

  • Estul bate Vestul

    Ronald S. Lauder, fondatorul CME, a facut anul acesta doua afaceri „de pagina unu“: o achizitie de 135 mil. dolari si o vanzare de 190 mil. dolari. Ambele pot fi privite drept rodul unor investitii incepute acum 12 ani intr-o zona in care putini indrazneau atunci sa se incumete.

     

    Cand Ronald S. Lauder, colectionar de arta si mostenitor al unui imperiu de cosmetice, a cumparat in iunie o pictura de 135 mil. dolari – portretul Adelei Bloch-Bauer, de Gustav Klimt -, achizitia fost stire de prima pagina in toata lumea. Dar peste numai doua luni, Lauder a facut o afacere si mai mare: a vandut jumatate din participatia pe care o detinea in Central European Media Enterprises, cunoscuta sub numele de CME, pentru 190 de milioane de dolari. (In Romania, CME este actionar majoritar al posturilor Pro TV, Acasa si Pro Cinema – n.r.)

     

    Compania, care a cumparat statii de televiziune in tot estul Europei, a alimentat apetitul in crestere pentru televiziuni independente in tarile din fostul bloc comunist cu un meniu alcatuit din programe americane si stiri produse local. Vanzarea evalueaza participatia lui Lauder la CME, compania pe care acesta a fondat-o, la 380 de milioane de dolari, o crestere remarcabila de la cele 40 de milioane de dolari investite in urma cu 12 ani. Pentru Lauder, care a facut un numar de pasi gresiti in viata publica, succesul in estul Europei e o victorie binevenita. „Stiam oamenii si locurile“, isi amintea recent Lauder. „Oriunde calatoream, oamenii spuneau ca vor televiziune. Toate televiziunile erau de stat. Oamenii spuneau ca voiau stiri care sa nu fie doar propaganda.“

     

    Nevoia de televiziuni independente a fost punctul esential al cresterii companiilor media. CME, care are o valoare de piata de 2,8 mld. dolari (capitalizarea bursiera), are statii TV in mai multe piete in care tulburarile politice s-au rarit si cheltuielile de publicitate au crescut. Compania arata ca in Europa Occidentala cheltuielile de publicitate ajung la 73,72 de dolari pe cap de locuitor, dar sunt de doar 27,50 dolari pe locuitor in estul Europei in general – si chiar mai mici acolo unde CME detine posturi de televiziune. Asta, spune Michael N. Garin, CEO al CME, lasa loc la multe oportunitati. Succesul CME e intr-o anumita masura o anomalie in ce-l priveste pe Lauder. Chiar daca in Statele Unite e privit drept unul dintre cei mai sofisticati colectionari de arta – a fost presedinte al Muzeului de Arta Moderna vreme de un deceniu, pana in 2005, iar in 2001 si-a deschis propria galerie in New York, Neue Galerie -, nu toate initiativele sale in afaceri ori politica au functionat la fel de bine.

     

    Intr-adevar, unul dintre motivele pentru care Estée Lauder Companies a fost listata in 1995 a fost nevoia lui Lauder de a achita cele 200 de milioane de dolari pe care le datora bancilor si propriei companii. In deceniul care a urmat, Lauder a continuat sa transforme in bani parti din pachetul pe care il detinea la Estée Lauder, vanzand milioane de actiuni. Si chiar si astazi, mare parte din pachetul de 13,54 milioane de actiuni, evaluat la 550 mil. dolari, fie face parte din averea de familie, fie e pus garantie la un consortiu de banci, potrivit celor mai recente raportari ale companiei. In 2001, RLS Communications, o companie internationala de telecomunicatii, a intrat in faliment in timpul crizei dotcom.

     

    Dar norocul lui Lauder pare, cu toate astea, sa se fi intors. Neue Galerie, locul in care e expus acum tabloul lui Klimt, are cronici senzationale. Iar CME a inceput, dupa cativa ani zbuciumati, sa castige frumos. Lauder a inceput sa caute licente TV in Europa de Est la inceputul anilor ‘90, dupa caderea Zidului Berlinului. Compania are acum statii pe profit in Slovacia, Romania, Ucraina si Slovenia. Cel mai important dintre posturile sale, TV Nova din Republica Ceha, domina piata pe care o acopera. In primele sase luni ale acestui an, statia a adus 34% din veniturile CME – 276,3 milioane de dolari – si 44% din cash flow-ul de 96,1 milioane de dolari al tuturor televiziunilor. Iar pentru primele sase luni din acest an, cash flow-ul TV Nova este in crestere cu 49,4%.

     

    Dar piata est-europeana nu e lipsita de riscuri semnificative. CME a cheltuit 20 de milioane de dolari in urma cu doi ani pentru a cumpara Nova TV din Croatia si a investit alte 60 de milioane de dolari pentru a o moderniza. Dar se estimeaza ca televiziunea croata va pierde anul acesta 17 milioane de dolari. Garin invoca atat problemele economice cat si pe cele politice din Croatia, unde sunt in prezent patru retele de televiziune. „Doua sunt detinute de stat si doua sunt televiziuni comerciale“, spune Garin, care s-a alaturat companiei CME in 2004. „Croatia e singura tara din Europa in care televiziunile au trei surse de venit: taxele de abonament, veniturile din publicitate si subventiile directe de la Parlament. Televiziunile detinute de stat isi permit sa cumpere programe, de exemplu pachete de filme, pe care companiile private nu le pot cumpara.“

     

    El adauga ca atunci cand Croatia va intra in Uniunea Europeana – in cativa ani -, nu va mai fi permisa subventionarea posturilor de televiziune, iar asta va egaliza sansele. Dar pana atunci mai este, si intre timp Nova TV va continua sa piarda bani. Cu toate astea, pe ansamblu, cash flow-ul CME pentru cele sase televiziuni luate impreuna e in continua crestere. Nicaieri n-a fost testata mai sever capacitatea companiei de a supravietui decat in Republica Ceha. Postul de televiziune de aici a debutat in 1994 cu o serie de programe de tip occidental, difuzand, printre altele, si „Baywatch“. Dar in 1999 partenerul CME in TV Nova, Vladimir Zelezny, a oprit semnalul si, impreuna cu angajatii televiziunii, a inceput emisia din alta locatie.

     

    Valoarea actiunilor companiei a scazut atat de abrupt incat Frederic T. Klinkhammer, pe atunci CEO al companiei, a marit valoarea nominala a actiunilor CME in incercarea de a impiedica delistarea companiei. N-a reusit si vreme de doi ani actiunile CME au fost delistate de pe NASDAQ. Klinkhammer a avut nevoie de patru ani de batalii, dar in 2002 CME a castigat 29 de milioane de dolari de la Zelezny ca urmare a unei decizii a Curtii Internationale de Arbitraj.

     

    Apoi, in 2003, Republica Ceha a fost fortata sa plateasca 355 de milioane de dolari catre CME, pentru ca nu a reusit sa protejeze actionarii majoritari ai TV Nova. Verdictul a fost dat de o curte suedeza de apel care a mentinut decizia anterioara, pronuntata in favoarea companiei de un comitet international de arbitraj. Pana in momentul in care decizia a fost anuntata, pe 14 mai 2003, actiunile CME urcasera deja cu 50% si au continuat, de-atunci incoace, sa creasca. Cotatiile au mers in sus chiar daca CME a decis in cele din urma sa rascumpere TV Nova de la fondul de investitii PPF si de la un investitor privat contra unei sume totale de 910 milioane de dolari.

     

    Fiasco-ul din Cehia a fost momentul cel mai greu al CME, desi de-a lungul anilor Lauder si compania sa si-au luat partea cuvenita de critici. In Cehia, de exemplu, CME a fost acuzata ca produce programe pentru zona de jos a societatii. „Pentru a castiga licenta, au prezentat un program care trebuia sa fie accesibil dar «luminat», iar in momentul in care au avut postul s-au adresat paturilor de jos“, spune Jan Culik, profesor de studii cehe la Universitatea din Glasgow. „Intr-o democratie te astepti ca un astfel de angajament sa fie onorat.“ In loc de asta, spune el, postul a difuzat jocuri, seriale americane, stiri despre infractiuni si un buletin meteo in care persoana care prezenta „aparea dezbracata in fata camerei si se imbraca in functie de cum urma sa fie vremea a doua zi“, spune el.

     

    Lauder spune ca „stirile postului au fost echilibrate“, adaugand ca nu poate comenta pe marginea calitatii acestora: „Nu inteleg limba“. Zelezny nu e singurul dintre partenerii lui Lauder al carui comportament ridica semne de intrebare. In Ucraina, Lauder a incheiat un parteneriat cu Vadim Rabinovici. Desi Rabinovici era un mogul self-made care avea conexiunile politice si experienta in televiziune de care Lauder avea nevoie, acesta ispasise si 10 ani in inchisoare pentru furt. Lauder spune ca n-a stiut lucrul acesta atunci cand a intrat in afacere.

     

    In mare parte, atmosfera politica din tarile in care CME opereaza s-a linistit. E probabil ca Lauder, cu toate acestea, sa fie nevoit sa faca fata unor noi rivali, de vreme ce competitori sofisticati incearca sa castige si ei bucati dintr-o piata de televiziune care inca se afla in crestere.

     

    CME trebuie sa lupte acum cu RTL, detinuta de Bertelsmann, cu Modern Times Group, un broadcaster suedez, precum si cu News Corporation a lui Rupert Murdoch, care detine in prezent cinci statii TV in estul Europei si in Turcia. Si inca nu exista vreo certitudine ca niste guverne atat de neexperimentate pot promite stabilitate.

     

    Lauder spune ca nu are in plan sa vanda actiunile care i-au mai ramas. Si intr-o lume a investitiilor in care companiile media americane contempla cresteri subtiri, investitorii companiei par dornici sa ramana pe faza.

     

     

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un parteneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

  • Reteaua Mmd, vanduta

    Grupul Huntsworth PLC a achizitionat saptamana trecuta actiuni in compania Mmd, specializata in comunicare corporatista si relatii publice si avand operatiuni in 18 tari din Europa Centrala si de Est, inclusiv Romania.

    Prin aceasta achizitie, Huntsworth isi intareste prezenta in Europa Centrala si de Est, sud-estul Europei, Rusia si CSI, spune un comunicat oficial al companiei.

     

    Mmd a fost cumparat de la Anglo-Irish Trust Company Ltd., pentru o suma initiala de 12 milioane de lire sterline, dintre care 7,2 mil. cash (pentru restul de 4,8 milioane de lire se vor emite actiuni noi), conform aceleiasi surse. Plati ulterioare ar putea fi efectuate in 2007, 2008 si 2009, in functie de mai multe criterii. „In urma acestei achizitii, Mmd isi va pastra identitatea de marca in toata regiunea si independenta operationala“, se arata intr-un comunicat Mmd de saptamana trecuta. „Este neobisnuit pentru o companie privata sa se dezvolte pana la o asemenea dimensiune si totusi sa se bazeze pe un unic actionar. Pe masura ce am continuat sa ne extindem, a devenit firesc sa cautam sa ne alaturam unei organizatii mai mari“, a declarat Alistair McLeish, presedintele Mmd.

     

    Reteaua Mmd a fost dezvoltata din 1993, ajungand la 18 birouri proprii din aceasta zona a Europei. In Romania, Mmd este prezenta din 1998 si deserveste clienti precum Visa International, Intel Corporation, GE, Tenaris, Discovery Netwoks Europe sau BASF. Huntsworth este o organizatie globala care include companii din domeniul comunicarii, care activeaza in 21 de tari. Organizatia ofera consultanta de comunicare pe diverse domenii, cele mai importante fiind finante, afaceri publice, FMCG, tehnologia informatiei, domeniul farmaceutic si sanatate. Veniturile declarate ale companiei la sfarsitul lui 2005 erau de 136,2 mil. euro, 90% dintre acestea fiind reprezentate de business-ul de PR. In Romania, Mmd a avut in 2005 o cifra de afaceri de 367.000 de euro si zero profit.