Autobuzul asteapta

China si Rusia sunt singurele care ne pot impiedica sa intram in era post-post-Razboi Rece, in care vom avea, pe langa un Irak in degringolada, si o Asie nucleara, si un Orient Mijlociu nuclear.

 

Epocile vin si trec – iar cea de dupa Razboiul Rece a fost una destul de buna. Caderea comunismului, inmultirea democratiilor cu piata libera si domnia generalizata a stabilitatii, cumparata si platita de puterea americana, au contribuit toate la crearea unei lumi in care China si India au reusit sa creasca in mod pasnic, America sa prospere si Europa sa devina unita si libera. Da, au existat si 11 septembrie, si Bosnia, s-au ridicat petro-dictatorii si am avut razboaiele africane – lucruri peste care cu greu s-ar putea trece. Dar una peste alta, daca o punem fata in fata cu represiunea pe scara larga si cu inclestarea nucleara care au caracterizat Razboiul Rece, era post-Razboi Rece a fost, pentru o mare parte din omenire, mult mai buna. Mare pacat ca, probabil, e pe punctul sa se incheie.

 

Da, istoricii ar putea spune, intr-o zi, ca era post-Razboiul rece a inceput pe 9 noiembrie si s-a terminat pe 9 octombrie. Zidul Berlinului a cazut pe 9 noiembrie 1989, marcand inceputul erei post-Razboi Rece. Ceea ce e numit testul nuclear nord-coreean s-a produs pe 9 octombrie 2006 – si e posibil ca testul sa fi marcat sfarsitul epocii post-Razboi Rece si inceputul erei post-post-Razboi Rece. 

 

Aceasta era post-post-Razboi rece va fi definita de trei noi trasaturi – daca lucrurile vor merge ca pana acum. Primul este o Asie nucleara, dezlantuita de o Coree de Nord care-si flutura armele nucleare. Cat timp vor mai ramane non-nucleare Japonia, Taiwanul si Coreea de Sud, cu un Kim Jong-Il alaturi vanturandu-si intr-una arsenalul nuclear? A doua trasatura e data de un Orient Mijlociu nuclear. Iranul va urma aproape sigur calea Coreei de Nord, si odata ce persii siiti din Iran vor avea bomba, cat va mai dura pana cand arabii suniti din Arabia Saudita, Egipt si chiar si Siria vor face rost de una? Iar a treia trasatura va fi data de un Irak in dezintegrare in inima lumii arabe, cu tot impactul lui destabilizator asupra preturilor petrolului si asupra terorismului. Impreuna, toate se vor adauga unei lumi post-post-Razboi Rece si asa volatila si periculoasa. Doar daca…

 

Doar daca ce? Doar daca Rusia si China nu-si vin in fire si nu inteleg ca lumea post-post-Razboi Rece este o amenintare mai mare pentru prosperitatea lor decat lumea post-Razboi Rece, cea in care puterea SUA e pre-eminenta. M-ati inteles corect – lumea post-Razboi Rece poate fi pastrata doar daca Rusia si China trec peste ambivalenta pe care o au fata de puterea Americii si doar daca echipa Bush trece peste ambivalenta pe care o are fata de Iran si al Coreea de Nord.

 

Cum asa? SUA au ramas fara alternativa in cazul Iranului si al Coreei de Nord. Nu mai avem sanctiuni unilaterale cu care sa punem presiune pe oricare dintre aceste regimuri, determinandu-le sa-si opreasca aventura nucleara. Si singurele tari care ar putea avea un impact asupra Coreei de Nord si asupra Iranului sunt China si Rusia.

 

Daca, de exemplu, China i-ar spune Coreei de Nord ca, daca nu renunta la arsenalul nuclear si nu-si pune capacitatile nucleare sub lupa inspectorilor ONU, atunci Beijingul ii va taia portia de energie si alimente, atunci Kim Jong-Il ar da inapoi. Nu e sinucigas. Orice altceva mai putin decat o amenintare explicita din partea Chinei insemna o Coree de Nord nucleara si, in cele din urma, o Asie nucleara – care cu siguranta n-ar fi un lucru bun pentru perspectivele de crestere ale Chinei.

 

Si daca Rusia si China ar spune Iranului ca vor sprijini cele mai drastice sanctiuni ONU la adresa Teheranului daca se incapataneaza cu programul nuclear, ayatollahii ar da de asemenea inapoi. Pentru ca atunci europenii ar avea coloana vertebrala, s-ar alatura sanctiunilor si Teheranul ar fi pus in fata unui front unit. Fiti siguri, ambele miscari ar primi un sprijin puternic daca echipa Bush ar anunta ca si-a transat dilemele si ca a decis sa urmareasca in Coreea de Nord si Iran o schimbare de comportament, nu una de regim – si ca e pregatita sa ofere garantii de securitate explicite ambelor state, daca acestea isi abandoneaza programele nucleare. Cand o administratie nu se poate hotari daca sa schimbe un regim sau daca sa schimbe un comportament, nu ajunge nicaieri. Cu asta s-a ales echipa Bush.

 

Asa ca, gratie testului nuclear nord-coreean, am ajuns la un moment al adevarului. Da, trebuie sa ne hotaram, dar la fel trebuie sa faca si Moscova si Beijingul. Au militat intotdeauna pentru solutii „multilaterale“. Ei bine, se vor alatura acestui gen de sanctiuni multilaterale usturatoare, care ar avea efect pentru Iran si Coreea de Nord, facand astfel sa nu mai fie necesare optiunile militare unilaterale ale SUA? Daca Rusia si China vor sa pastreze lumea post-Razboi Rece, nu mai pot fi calatori clandestini – opunandu-se atat unilateralismului SUA, cat si multilateralismului eficient, care le cere sa faca ceva dificil. Trebuie sa inceapa sa plateasca un pret pentru a pastra aceasta lume.

 

Daca o vor face, aceasta relativ benigna lume post-Razboi Rece ar putea ramane aici. Daca nu, daca o sa fie calatori clandestini in autobuzul nostru, o sa batem pasul pe loc cu totii – pentru ca America nu mai poate mentine singura in miscare autobuzul asta, mai ales ca drumul devine atat de periculos.

Autobuzul se opreste aici.

 

* Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un parteneriat intre cele doua publicatii

* Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

* Copyright 2006 New York Times News Service