BusinessMagazin

Blog

  • Ati privit vreodata o criza drept in ochi?

    Sunt jucator, nu din acela de ruleta, masinarii cu manivela sau valeti si dame de pica, ci gamer. Cu calculatorul. Imi place sa pot fi cel mai viteaz/frumos/destept, salvatorul natiilor ciudate ce populeaza lumile virtuale. O fi o doza de orgoliu neimplinit? O fi un soi de infantilism? Nu stiu si nu-mi pasa; in plus, primesc si lectii de viata.

     

    Printre ultimele achizitii se numara o lume in care programatori isteti au introdus o nuanta: lumea jocului este populata cu vreo sase – sapte rase, iar tu, ca jucator, esti pus in fata unor alegeri cumva morale: alegi sa-i ajuti pe unii, asta te transforma in dusmanul altora, dar daca nu-i ajuti pe „altora“, atunci nu poti obtine nu stiu ce obiect fara de care „unii“ vor pieri, indiferent de ajutorul tau. Asa ca faci un soi de echilibristica in alegeri, alergand in toate directiile inaintea vestilor privind comportamentul tau dusmanos, pentru a-i multumi si pe „unii“ si pe „ceilalti“. In timp ce tu alergi in toate directiile, si „unii“ si „ceilalti“ stau frumos in jurul focurilor de tabara si se cinstesc din sticle si trag fripturi la protap. Si ma trimit pe mine in toate directiile, pentru ca, uite, pericolul e cat casa si o sa fie rau pentru imparatie. Pe urma mai trag o dusca, probabil in cinstea pericolului, in niciun caz in cinstea mea care incerc sa le rezolv toate problemele.

     

    Acum cateva zile, am realizat ridicolul situatiei: eu (acela din poza din stanga paginii) aveam niste probleme morale si ma supuneam orbeste in fata unor linii de cod intr-un program, niste siruri de instructiuni care, in loc sa-mi multumeasca ca nu le dau un „delete“, ma trimiteau peste campii, munti si paduri sa le rezolv treburile. M-am infuriat asa de tare pe mine ca am luat cea mai ascutita sabie, am renuntat la moralitate si am hacuit si la „unii“ si la „ceilalti“, fara discernamant si regrete. Am taiat regi, capetenii, sefi de hoarda si prostime, aruncand regatul virtual in cea mai adanca criza.

     

    Si ce credeti? In continuare baietii se cinstesc din sticle si trag la fripturi, asta pana ma apropii suficient de mult incat sa sara la bataie. Evident, nu le-a convenit razvratirea mea si acum mor de curiozitate sa stiu daca programatorii cei isteti au prevazut o atare rascoala si cum vor reactiona „unii“ si „ceilalti“.

     

    Criza pe care am declansat-o in regatul meu virtual (va dau pe mail numele jocului, n-am inventat nimic) m-a facut sa ma gandesc tot mai des, in ultima perioada, la crize in general si la modul in care reactionam in fata acestora. Nu-i vorba, si regatul nostru real, daca ii pot spune asa, geme de crize – politice, economice, in sanatate, in justitie, in orice alt domeniu indexabil si administrat al activitatii umane. Pleaca Saftoiu, e criza!, iese public Udrea, alta criza, zice Tariceanu o vorba, plonjam in criza, vrea Nicolaescu sa schimbe ceva, e criza in sanatate, desigur, Macovei – criza in justitie, oricine altcineva – criza…

    Si stiti care-i teoria mea? Nu avem de-a face cu nicio criza.

     

    N-am avut de-a face cu nicio criza in ultimii 17 ani. Nu stim sa iscam nici macar o criza si n-am sti sa gestionam o criza adevarata.

     

    O criza, spun teoriile, este o situatie in care un ansamblu de circumstante pana la un moment tolerabil devine, prin adaugarea unui alt factor, total intolerabil. Factorul poate fi politic, economic sau stiintific. Crizele incep cu mult timp inainte de momentul in care sunt percepute ca atare si sunt produsul unor oameni ce intra in conflict cu propriile prejudecati, inclinatii si predispozitii, este un amestec de orbire si intuitie, de fapte palpabile si altele ce sunt trecute cu vederea. Crizele sunt previzibile, dar numai privite retrospectiv. Pe de alta parte, majoritatea par inevitabile, cumva predestinate, dar aici parerile sunt impartite, unii spun ca nu este asa.

     

    Crizele adevarate sunt cele in care, Doamne fereste, zboara capitalistii pe geamurile zgarie-norilor, cotatiile monedelor se schimba cu viteza de cronometru electronic, crize adevarate au fost cele din Turcia sau Asia. Cel mai aproape de asa ceva a fost Romania atunci cand in comunitatea internationala s-a vorbit de pericolul incetarii de plati. Si chiar si atunci am avut de-a face cu o doza considerabila de perceptie si cu ceva mai putin calcul economic.

     

    Dupa ce am studiat teoria crizelor, mi-am dat seama ca flacaii din joc cu sticlele si fripturile au reactionat corect, iar programatorii au fost chiar isteti: merita oare sa renunti la placerile vietii, la provocarile cotidiene, simple sau complicate, pentru a-ti bate capul cu crizele iscate de cei suparati pe viata? Nu-i pacat de anii de zile-munca irositi cu analize, dezbateri, tacanit de taste de calculator, frunzarit de ziare cu titluri catastrofale?

     

    Sigur ca demersul meu este pur semantic acum, pana la urma si joaca de-a criza poate fi inclusa in placerile vietii. Problema e ce facem daca ne loveste o criza adevarata si noi nu o sa stim s-o recunoastem.

  • Intre Bulgaria si turismul sindical

    Preturile mici pentru vacantele de confort redus in strainatate, oferta Bulgariei, mentinerea turismului sindical si faptul ca, la o luna distanta de inceputul sezonului la mare, se fac tranzactii cu hoteluri in care abia vor incepe investitiile spun totul despre modul cum se vor cheltui cele mai multe bugete de vacanta in acest an.

     

    Avem foarte putin litoral romanesc, va putem arata insa Bulgaria, daca vreti sa plecati din Bucuresti, sau Croatia, Slovenia si Muntenegru daca plecati dinspre Banat.“ Spuse cu o voce indiferenta de o domnisoara, vorbele de mai sus ar suna cu totul neplacut in urechile unui hotelier de pe litoralul romanesc. Si asta pentru ca, sub asaltul a 300 de agentii de turism (dintre care o treime touroperatori) prezente la Targul de Turism de saptamana trecuta, care s-au intrecut sa vanda Grecia, Tunisia si Spania, aceeasi oferta de ani de zile a litoralului romanesc nu prea mai are cu ce sa atraga. Cu toate ca tarifele sunt la fel ca anul trecut. Dar totul e ca anul trecut!

     

    Investitii s-au facut – dar disparate si prea putine ca sa schimbe imaginea de ansamblu. Iar acum, cu o luna inainte de 1 mai, cand ar trebui sa se deschida sezonul, THR sau SC Neptun au inceput sa vanda hoteluri pe litoral, pentru a investi banii luati in hotelurile pe care le mai detin.

     

    Asta inseamna ca aceste hoteluri vor fi in lucru si ca, in afara a doua-trei statiuni (Mamaia, Costinesti si chiar Vama Veche), care macar se leaga in jurul unui concept, litoralul nostru va arata ca si anul trecut: cateva oaze de nou, renovat, stralucitor, inconjurate de hoteluri vechi si nerenovate. 

     

    Aceasta stratificare a unitatilor de cazare inseamna si o stratificare a turistilor care vor veni la mare: cei cu venituri foarte mari (care isi permit hotelurile de cinci stele din Mamaia sau un sejur de spa la Eforie Nord) si cei cu venituri medii spre mici: studenti sau pensionari si, cel mai mult, sindicalisti. Desi, cel putin teoretic, turismul prin sindicat ar fi trebuit sa nu se mai practice din acest an (conform unor norme UE, care nu il sustin in ideea in care duce la o concurenta neloiala), si in acest an sindicatele au cumparat aproximativ o cincime din capacitatea de cazare de pe litoral. Practic, lipsa investitiilor pe litoral este mai grava decat pare, deoarece atmosfera trista de anul trecut din multe statiuni are si un substrat mai neplacut. Formula aceasta cu 10% turisti bogati, 90% oameni cu venituri mici si in rest turism de weekend face ca tocmai in acesti ani, in care numarul persoanelor care ar putea aloca un buget substantial (peste 400 de euro) pentru petrecerea unui sejur reusit a crescut pana la aproximativ 3 milioane de persoane, profitul sa nu intre in bugetele unor hotelieri care poate l-ar reinvesti si ar dezvolta in continuare turism in Romania, ci va ajunge in bugetele touroperatorilor din turism, din vanzarea de turism extern.

     

    Nimic rau in asta: clasa medie, educata, cu asteptari mari, vrea sa vada lumea, dar nu ar fi rau sa stie ca si la noi la mare ar putea gasi un loc unde sa se odihneasca o saptamana intr-un mod placut. In ultimii ani, la nivelul persoanelor cu venituri medii spre mari, o saptamana de odihna insemna o saptamana intr-o statiune in Turcia: elegant, nu foarte scump, cu piscine imense si servicii fara cusur.  De ce nu a aparut un astfel de proiect si la noi pe litoral? Hotelierii spun ca i-au descurajat sezonul prea scurt si marea murdara, dar mai ales toate disputele legate de plaje si administrarea acestora.

     

    Asta nu inseamna ca persoanele cu venituri medii, care nu gusta din aceste motive litoralul romanesc, nu petrec deloc concediul in Romania. Merg la munte, unde vara vin si mii de turisti straini. Pentru ca, asa cum spune si Organizatia Mondiala a Turismului, muntele si resursele balneo trebuie sa insemne turism pentru Romania.

     

    Pana atunci, vine 1 mai, iar pe litoral se vor deschide cu aceasta ocazie cam cinci-sase hoteluri. In schimb, se vor deschide mai devreme si cateva hoteluri in Bulgaria, unde nu exista aceasta traditie de mers la mare de 1 mai. Dar au cerut multi romani, iar bulgarii s-au executat, venind cu oferte de 100 de euro all inclusive pentru o minivacanta de cinci zile de 1 mai. In aceste conditii, cei 6.000 de turisti asteptati pe litoralul romanesc de 1 mai vor fi depasiti numeric de cei aproximativ 10.000 care vor trece granita spre sud. Iar tendinta va continua si la vara si poate si inca unul-doi ani, pana se va face turism de masa si la Constanta.

  • De ce ne place euro

    In timp ce mai bine de 77% dintre britanici resping chiar si ideea de a adopta moneda unica europeana si 70% dintre greci s-ar intoarce cu mare drag la drahma, doar o treime dintre romani se declara impotriva adoptarii euro. Oare stim noi ceva ce ei nu au aflat?

     

    Se pare ca da, stim: pretul unui apartament cu doua-trei camere in orasele mai marisoare urca vertiginos spre 70.000 de euro, masina parcata in fata casei costa cam 12-13.000 de euro, iar ofertele pentru concediu, fie el intr-o mica pensiune de pe Valea Prahovei sau malul Mediteranei, sunt toate exprimate in euro. Despre credite nici nu mai e vorba, in conditiile in care pana nu de mult singurele imprumuturi mai accesibile erau cele in moneda europeana. Acum, e adevarat, calcaiul apasat pus de banca centrala pe gatlejul bancherilor pentru a-i convinge (cu argumente de cost, nu altfel) pe romani ca si leul e bun s-a dovedit eficient. Ponderea imprumuturilor in moneda straina a scazut, chiar daca nu covarsitor: din cele aproape 93 de miliarde de lei credite la sfarsitul lui 2006, aproape 53% erau in lei. Trecand cu vederea inca firavele credite in monede exotice si din ce in ce mai putinele imprumuturi luate in perdantul dolar american, restul sunt in moneda europeana.

     

    Moneda europeana a ajuns, in aceste conditii, sa echivaleze in mintea multora dintre romani cu un simbol al avutiei, al capacitatii de a avea acces la un bun, la un credit, la un serviciu, la un standard de viata. Iar mult asteptata integrare in Uniunea Europeana, de unde multi par a astepta sa curga mult lapte si miere, a amplificat si mai mult interesul pentru stilul de viata si moneda „lor“. A lor, a celor care traiesc bine, a „europenilor“, sau poate chiar mai mult decat atat, a vest-europenilor. Asa cum, pe vremea cand dolarul american era rege, romanii au aderat la el cu o patima pe care putine alte natii din zona noastra au mai simtit-o. Nu degeaba „atunci cand nu mai are bani, romanul schimba 100 de …“, iar aici, indiferent ce moneda ar fi fost pomenita, cu siguranta nu era leul romanesc. Nici chiar dupa denominarea de anul trecut, promovata in multe discursuri oficiale si ca o modalitate de a-i face pe cetateni sa gandeasca mai mult in moneda nationala. Privita din aceasta perspectiva, disponibilitatea romanilor de a adopta euro ca moneda nationala nu pare deloc de neinteles. Aproximativ 45% dintre respondenti au declarat ca ar vota pentru adoptarea euro, daca ar fi consultati maine, 19% au spus ca nu stiu ce ar face si doar 36% s-ar pronunta impotriva trecerii la moneda europeana, potrivit unui studiu al organizatiei Open Europe. Diferenta pozitiva de 9% este cea mai consistenta la nivelul celor 14 state din afara uniunii monetare care au fost incluse in acest sondaj, pe locul secund situandu-se Danemarca, iar pe al treilea, Malta. Cea mai puternica opozitie in fata adoptarii euro vine din partea britanicilor, unde 77% dintre cei chestionati s-au declarat impotriva. In topul tarilor unde populatia pare sa nu prea aiba la suflet moneda europeana se mai inscriu Letonia (cu 64% voturi negative), Lituania (cu 64%), Cipru (cu 62%).

     

    In lipsa detaliilor calitative, e dificil de ghicit cati dintre cei ce s-au declarat atat de dornici sa imbratiseze euro stiu cu exactitate si cum se ajunge acolo si ce urmeaza dupa adoptare. Indeplinirea criteriilor de convergenta e obligatorie pentru ca un stat sa intre in mecanismul ERM II, antecamera adoptarii euro. Iar criteriile de convergenta (ce privesc nivelul inflatiei, al dobanzilor pe termen lung, al datoriei publice, al deficitului bugetar si al cursului) impun, pana la urma, atingerea unor echilibre economice. Pe care Romania inca nu prea le are.

     

    Despre efecte avem si mai putine certitudini, in conditiile in care informatiile despre ceea ce s-a intamplat de la 1 ianuarie incoace in Slovenia, prima tara din fostul bloc comunist ce a adoptat euro, sunt aproape inexistente. Costurile trecerii la euro se traduc insa in zeci de milioane de euro pentru autoritati, pentru a nu mai pune la socoteala bugetele consistente pe care o companie, o banca, in genere orice institutie trebuie sa le puna deoparte pentru o schimbare de acest fel. Si, daca in cazul denominarii leului (trecuta, de altfel, fara prea multe dureri de cap), teama cea mai mare a fost ca momentul va fi speculat pentru scumpiri nejustificate, poate anticipa cineva cam cum ar putea fi la schimbarea leului cu o moneda cu totul noua?

  • Presedintele, jucator si arbitru

    Desi nu o recunoaste sau o face in mod indirect, aruncand in fata argumentul legitimitatii populare si al increderii de care se bucura in randul electoratului, presedintele Basescu se plaseaza uneori la limita Constitutiei.

     

    Nu este vorba neaparat de incalcari ale legii fundamentale sau de gesturi neconstitutionale, ci mai degraba de atitudini si comportamente care pun la incercare elasticitatea Constitutiei. Cu siguranta se pot spune multe despre Traian Basescu, dar a afirma ca seful statului incalca in mod flagrant Constitutia si a aduce argumente irefutabile in acest sens reprezinta mai degraba un demers politic si mai putin unul juridic. Planurile nu trebuie confundate. In conditiile in care ni se spune in fiecare zi ca presedintele Basescu „a incalcat“, „este vinovat“, „constituie un pericol“, „comite abuzuri“ etc. ajungem sa credem ca lucrurile stau chiar asa, desi, cel putin pentru moment, nu avem argumente juridice pentru a da verdicte. Instanta suprema – Curtea Constitutionala – inca nu s-a pronuntat.

     

    Este adevarat, a fi presedinte jucator presupune mai mult decat un rol de mediator, asa cum prevede legea fundamentala. Dar, in acelasi timp, un astfel de statut este inferior celui de presedinte arbitru, dupa cum este el definit in regimul constitutional francez. Daca se comporta ca un presedinte jucator, Traian Basescu poate fi cel mult un sef de stat aconstitutional. Dar daca vrea sa si arbitreze, atunci intr-adevar problema neconstitutionalitatii poate fi ridicata cu cea mai mare seriozitate si responsabilitate.

     

    Cele mai importante probleme ale presedintelui Basescu nu deriva neaparat din rolul pe care acesta si l-a asumat si care pare a fi acceptat de catre populatie. Conflictul in care seful statului s-a angajat nu doar cu premierul, ci si cu Parlamentul (cu partidele politice) este mai degraba rezultatul unei disponibilitati scazute din partea acestuia de a accepta si responsabilitatile pe care un astfel de statut le implica. Ce-i drept, Constitutia fixeaza responsabilitati pentru un presedinte care mediaza si nu pentru unul care se implica in joc. Astfel, fisa postului de presedinte jucator contine o serie de drepturi si de atributii, dar in acelasi timp, ea implica si asumarea unor riscuri si a unor obligatii. Respectarea regulilor jocului, fair play-ul, riscul de a fi accidentat, suspendat sau sanctionat sunt cateva dintre acestea, iar ele nu pot fi trecute cu vederea doar pentru ca publicul spectator te sustine si te aclama, cu o mai mica sau mai mare frenezie. La toate acestea se adauga tendintele presedintelui de a se transforma din jucator in arbitru, adica de a sanctiona alti actori politici, participanti la joc, de a da cartonase galbene sau rosii, de a indica lovituri de pedeapsa etc.

     

    Sursa actualei crize politice nu este reprezentata de conflictul dintre presedinte si premier. Aceasta este doar o forma de manifestare a ei, care in anumite imprejurari politice, cum ar fi coabitarea, existenta unui guvern de coalitie minoritar, inexistenta in Parlament a unei majoritati prezidentiale, se manifesta acut. In realitate, esenta acestei probleme este reprezentata de arhitectura sistemului institutional. Angrenati in dispute politice sterile si ghidati in actiuni de interese imagologice si electorale, nici unul dintre actorii politici nu este dispus sa abordeze frontal (nu doar discursiv) tema regimului politic si a reformei institutionale. Concentrarea asupra efectelor si nu asupra cauzelor pune in evidenta anumite carente la nivel de competenta sau de expertiza a clasei politice. In egala masura, poate fi adusa in discutie tema responsabilitatii de care da dovada elita politica. Aceasta deoarece amanarea constanta a declansarii procesului de reconfigurare a relatiei dintre autoritatile publice nu face decat sa perpetueze criza sau sa favorizeze aparitia altor situatii tensionate. Stabilirea unei compatibilitati intre tipul de legitimitate cu care este investit presedintele si atributiile sale constitutionale devine un imperativ pentru buna functionare a sistemului politic romanesc.

     

    Increderea cu care institutia Parlamentului este investita de catre populatie (fapt ce exprima fractura existenta intre societate si clasa politica), comparativ cu atitudinea si modul de raportare sociala la institutia prezidentiala constituie variabile ce permit anticiparea deznodamantului unei consultari populare pe aceasta tema. Cu toate acestea, trebuie avut in vedere faptul ca acordarea unor atributii sporite sefului statului atrage dupa sine si responsabilitati mai mari pentru titularul postului de la Cotroceni. In acest sens, indiferent de modelul agreat – cel american sau cel francez – presedintele va fi nevoit sa iasa din registrul imagologic in care evolueaza in prezent. Sporirea atributiilor executive creeaza responsabilitati directe, fapt care il va determina pe seful statului sa-si asume guvernarea si-i va limita posibilitatea de a folosi arma discursului doar pentru a puncta in plan imagologic (ceea ce se intampla in prezent, cand presedintele adopta public pozitii agreate de catre populatie, dar nu raspunde in mod direct de gestionarea domeniilor asupra carora se pronunta, cel mai adesea critic).

  • Spatiul in forma de tirbuson

    Cineva ar putea considera incorect ca eu sa fac o recenzie unei carti careia i-am scris prefata. Numai ca, daca o recenzie trebuie sa fie obiectiva, aceste editoriale sunt expresia unor preferinte personale.

     

    Daca am scris prefata la o carte a fost pentru ca mi-a placut, asadar vorbesc despre ea. Este vorba despre „Elementar, Wittgenstein!“ de Renato Giovannoli, care, in pofida titlului malitios, este o carte foarte serioasa si dificila.

     

    …

     

    Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“. Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in editia BUSINESS Magazin care apare pe 18 aprilie.

     

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

    Cititi continuarea articolului in editia tiparita a revistei

  • Grand Effie: Headvertising

    Headvertising a castigat marele premiu la cea de-a patra editie a festivalului Effie cu campania „Smaller but handier“, realizata pentru Gazeta Sporturillor. Acest premiu este un argument in plus pentru demersul agentiilor de a convinge clientii sa aiba curajul de a paria pe idei indraznete care se dovedesc si eficiente.

     

    „Lasati agentiile sa faca lucrurile pentru care le platiti“, este indemnul  spus de Serban Alexandrescu (director de creatie in cadrul Headvertising) la primirea premiului si una dintre cele mai aplaudate replici spuse la gala. Pe langa Grand Effie, Headvertising si-a mai adaugat in portofoliu doua premii gold, pentru Gazeta Sporturilor si pentru HVB Tiriac Bank  si doua bronzuri, pentru Grania – „Never stops growing“ si pentru Dolce – „When are you dolce?“.

     

    In cursa pentru finala Grand Effie au mai intrat Next Advertising si CAP, pentru campania Salonta, si Graffiti BBDO, pentru campania „The guide“, facuta pentru Banca Romaneasca.

     

    Cele mai eficiente agentii din industrie au fost premiate cu Gold Effie: agentiile Next Advertising, pentru campaniile „Salonta“ (categoria „Food Products I“), Leo Burnett & Target cu campaniile „Super Mame“ pentru Tide (categoria „Non Food Products“), „Equity campaign 2006“ pentru Bergenbier (categoria „Alcoholic Beverages“), „New q-pack shape for smart guys“ tot pentru Bergenbier, aceeasi categorie. La categoria „David vs. Goliath“, aurul a fost castigat de Graffiti BBDO pentru campania „The guide“, pentru Banca Romaneasca. Aur au mai primit agentia GMP cu campaniile „Gabriel has a solution for Rosia Montana“ (categoria „Image, Social Nonprofit Campaigns“), „The towels invasion“ pentru Cocolino (categoria „Promotions FMCG Non Food“) si „Cooked chicken doesn’t harm“ pentru UCPR (categoria „Others“), agentia Cohn & Jansen/ Ashley & Holmes cu campania „Coverage“ pentru Cosmote (categoria „Telecommunications“), agentia Engines Servicii de Comunicare cu campania „Dero summer edition“ pentru Dero Surf (categoria „Promotions FMCG Non Food“), agentia Propaganda cu campania „The bribe on the radio?“ pentru Radio Guerrilla (categoria „Promotions Non FMCG Services“).

     

    Anul acesta, din 71 de campanii inscrise s-au calificat in finala 51. O singura categorie nu a avut inscrieri, „Non Alcoholic Beverages“. La categoriile „Food Products II“, „Retail“, „Durables“, „Promotions FMCG Food“, „Promotions Non FMCG Products“, „New Product and Service Introduction“ si „Renaissance“ nu s-a acordat Gold Effie.

     

    Ajuns la cea de-a patra editie, Effie este un festival destinat industriei de advertising din Romania, care premiaza reusita in atingerea si depasirea obiectivelor de marketing si comunicare. Festivalul Effie 2007 este organizat in Romania de IAA si UAPR, aceasta editie fiind organizata si cu ajutorul agentiei Millenium Communications.

  • IN THE SPOTLIGHT

    IDEEA: Vodafone intelege „necazurile“ tinerilor

    CLIENT: Vodafone

    AGENTIA: McCann Erickson

    CANALE: TV, presa scrisa, web & OOH

     

    Campania Vodafone „Youth“ ruleaza pana la sfarsitul lunii aprilie si isi propune sa comunice o oferta creata pentru tineri.

     

    „Cinci telefoane in buzunar, un mp3 player, 200 de prieteni, doua intalniri in acelasi timp, cursuri de copiat, examene de dat, sala si club, toale si SMS-uri de trimis, interviul pentru un job part time, bani de buzunar care nu ajung si alergat de colo colo…“ sunt „necazurile“ cu care se confrunta tinerii zi de zi, dupa cum spune Bogdana Butnar, senior strategic planner la McCann Erickson.       

  • Lumea dupa standardul lor

    Japonezii au gasit un numitor comun pentru toate electronicele pe care le produc, formatul high definition. E directia in care merg toti ceilalti concurenti, dar Sony o face in stilul propriu.

     

    Sony e HD (high definition, n.red.) si HD inseamna Sony“, isi incepea discursul Fujio Nishido, presedintele corporatiei pentru tarile din Europa, in fata a 400 de jurnalisti si analisti europeni, adunati saptamana trecuta cu ocazia Sony Media Experience, evenimentul bianual de prezentare a directiei in care merge compania. „De la scaunul regizorului pana la fotoliul consumatorului de entertainment, suntem implicati in fiecare pas al acestei calatorii“, a zis Nishido, facand aluzie la faptul ca Sony este producator de electronice, dar si de continut, ca detinator al casei hollywoodiene de filme Sony Pictures.

     

    Nu e o directie neaparat noua; toti marii producatori de electronice au venit cu aceasta noua formula de a atrage consumatorii prin claritatea de detalii a imaginilor statice sau in miscare, de cateva ori mai buna decat cea de pana acum. In spatele acestui standard de imagine, Sony vine cu cateva tehnologii proprii pe care spera sa le impuna. Sony, pana nu de mult regele incoronat al electronicelor, a pierdut teren in fata unor concurenti care au mutat atentia consumatorilor de la hardware-ul avansat tehnologic la usurinta utilizarii, spre online sau la posibilitatea de a folosi produse complementare de la alti producatori. Sony s-a inconjurat de standarde tehnologice proprii – strategie motivata de unii prin aroganta uneia din cele mai vechi organizatii din industrie, dar justificata mai realist de faptul ca in acest fel un consumator prinde o oarecare dependenta de o singura marca sau ca alti producatori trebuie sa plateasca daca se folosesc de proprietatea intelectuala a inventiilor Sony. Fiindca una dintre interpretarile sloganului companiei, „like no other“, este ca Sony inventeaza formate pe care incearca sa le impuna in fata celorlalti producatori. Sony a refuzat formatul mp3, incercand sa impuna Atrac, este in continuare in razboiul noilor DVD-uri dintre HD-DVD si Blu Ray si pana si unitatile de stocare a fotografiilor digitale folosesc un standard mai putin popular fata de universalul SD (secure digital).

     

    Consola de jocuri PlayStation 3, lansata acum doua saptamani in Romania in acelasi timp cu lansarea europeana, este o suma de interpretari proprii ale Sony. Discurile de pe care pot fi citite jocurile in formatul de inalta definitie sunt Blu Ray, formatul concurent al HD-DVD. Una din functiile aparatului este ca se poate conecta la Internet, navigand ca de pe orice alt calculator printr-un browser special, iar biblioteca de productii cinematografice poate fi completata accesand un magazin online de muzica si filme al Sony – o concurenta la mult mai cunoscutul iTunes al celor de la Apple. Utilizatorii din Romania nu pot momentan accesa nici unul dintre aceste doua magazine, unul din oficialii Sony motivand lipsa serviciului in Romania prin penetrarea scazuta a Internetului in banda larga. O alta atractie a consolei o reprezinta „Home“, o lume virtuala similara concurentei „Second Life“, in care orice posesor al consolei poate patrunde. Muzica poate fi ascultata, dar cu conditia ca piesele sa fie in format Atrac3, Sony oferind un software pentru transformarea lor.

     

    La workshop-ul dedicat solutiilor video HD, participantii erau primiti intr-o camera in intuneric complet, in care se auzea doar vocea inregistrata vorbind despre istoria Sony in domeniul tehnologiilor video, in speta VHS si DVD. La finalul celor cateva minute, cortina care acoperea restul salii era data la o parte pentru a deschide accesul la o zona luminata puternic, cu oglinzi pe toata suprafata peretilor, scaune de plastic transparente si cateva produse ale companiei asezate pe socluri. Astfel sugereaza Sony trecerea de la experienta vizionarii de casete sau DVD-uri clasice la cele din zona High Definition. O zona pe care presedintele european al companiei o vede drept cheie in dezvoltarea viitoare a companiei, sprijinind aceasta afirmatie cu cateva cifre. In 2005, 35% dintre produsele vandute de companie ca valoare din cifra totala erau produse care afisau imagini HD. In 2008, compania estimeaza ca va ajunge sa dubleze acest procent. Iar majoritatea produselor Sony prezentate la eveniment afiseaza, ruleaza sau produc imagini HD. PlayStation 3 lansat vine cu jocuri la calitate HD, toata seria Bravia de televizoare LCD a Sony este compatibila cu acest standard, camera video pentru amatori inregistreaza la aceasta calitate, la fel ca si video player-ul cu discuri DVD Blu Ray.

     

    Cu acesta din urma, Sony pretinde ca a castigat prima runda a controversei. Informatiile prezentate de companie spun ca in Japonia 97% dintre video playerele din noua generatie vandute sunt pentru formatul Blu Ray, iar in Statele Unite, cu toate ca au fost lansate doar la sfarsitul anului trecut, au acaparat in decembrie in jur de 20%. O versiune speciala numita BDP S1E va fi lansata in Europa in mai si va ajunge, au spus reprezentantii Sony, simultan si in Romania. 

     

    Tot la acest eveniment a fost prezentat un video player de buzunar, NW A800 Walkman, la un an si jumatate distanta dupa ce Apple a lansat iPod-ul video. Cu gama walkman, Sony are ocazia sa vada insa acum si cum e de partea cealalta, a concurentilor care lupta sa ajunga liderul – in cazul de fata Apple. „Walkman“ insemna in anii ’90 ceea ce reprezinta in zilele noastre numele iPod – un nume generic dat oricarui aparat, indiferent de producator. Un oficial al Sony deplangea insa faptul ca persoanele care aud acest nume se gandesc la aparatele cu caseta sau cel mult la acelea mari si rotunde care ruleaza muzica de pe CD-uri, nicidecum la iPodurile Sony.

  • Replica Sony

    Video player – BDP S1E, primul DVD player Sony destinat pietei europene care foloseste formatul Blu Ray va ajunge in Romania din luna mai. Samsung ofera deja playere cu acest format, iar Panasonic are oferta formatului concurent, HD DVD.

     

    Consola de jocuri – Play Station 3 este principalul concurent al consolei Microsoft Xbox  si Nintendo Wii si vine cu jocuri la o calitate a imaginii de inalta definitie, posibilitatea de a fi folosit ca video player Blu Ray si accesul la o lume virtuala similara Second Life.

     

    Aparat foto – Anul acesta, Sony va lansa doua noi aparate din gama SLR. Unul dintre modele va fi pentru „amatorii pretentiosi“ si unul in zona high-end pentru fotografii profesionisti.

     

    Music player – NW A 800, un concurent pentru iPod cu o capacitate cuprinsa intre 2 GB si 8 GB. Aparatul poate fi folosit si pentru vizionarea filmelor, ecranul cu care este echipat fiind de doua ori mai mare ca acela al modelului Nano de la Apple.

  • Se strang randurile

    Investitiile in tehnologie sunt considerate indispensabile pentru orice afacere din serviciile financiare. Dar sumele investite sunt in scadere, iar investitorii sunt tot mai prudenti cu plasamentele lor.

     

    Daca in anii ‘90, investitiile in diverse proiecte noi din IT erau la ordinea zilei si era de ajuns sa apara un start-up cu o idee pentru ca imediat sa apara si banii necesari pentru ea, acum bancile sau companiile de brokeraj analizeaza mult mai atent lucrurile. Expertii sunt de parere ca euforia in materie de investitii din vremea boom-ului dot-com nu se va mai repeta in viitorul apropiat, intrucat majoritatea companiilor care investesc in tehnologie nu mai sunt dispuse sa se implice financiar in aproape orice proiect IT care le este prezentat, ci cauta sa faca numai investitii sigure, dupa analiza atenta a celor trei conditii de baza – recuperarea investitiei, reglementarile in vigoare si riscurile.

     

    „Institutiile financiare se orienteaza acum catre investitii mai sigure, urmarind sa aloce resurse doar in segmentele din industria IT unde rezultatele proiectelor sunt previzibile si se vad intr-un timp relativ scurt“, constata Gary Curtis, director in cadrul companiei de consultanta si outsourcing IT Accenture.

     

    In primul rand, companiile se axeaza pe dezvoltarea si productia de aplicatii software, segment care presupune o investitie mult mai mica decat in alte sectoare IT. Iar in interiorul acestei zone, cauta nise prin care sa-si recupereze investitia intr-un timp mult mai scurt si sa iasa si pe profit: aceasta explica de ce in ultimul an s-a remarcat tendinta investitiilor de a viza in primul rand aplicatiile software pentru servicii cu clientii. Pana acum s-au investit miliarde de dolari in sisteme de management al relatiei cu clientii (Customer Relationship Management) si investitorii mizeaza pe acest domeniu pentru urmatorii cativa ani.

     

    Totodata, pentru anul acesta se preconizeaza investitii semnificative in virtualizare – tehnica prin care o singura resursa (server, sistem de operare, aplicatie, sistem de stocare) este facuta sa functioneze ca si cand ar fi vorba de mai multe, respectiv mai multe echipamente functioneaza ca si cand ar fi unul singur, accelerand in acelasi timp procesele rulate. Sub aceeasi umbrela poate fi incadrat si procesul prin care mai multe aplicatii permit unui computer sa ruleze virtual mai multe sisteme de operare si aplicatii aferente. Virtualizarea inseamna deci crearea de softuri care permit realizarea unor economii la investitiile necesare pentru echipamente.

     

    „Tendinta catre virtualizare s-a resimtit inca de anul trecut, iar investitiile pe acest segment vor creste foarte mult in urmatoarele 12 luni“, estimeaza Darshan Chandarana, consultant pentru servicii financiare in cadrul grupului de software BEA Systems. Analistii companiei de cercetare IDC estimeaza ca piata mondiala a virtualizarii va ajunge la 15 miliarde de dolari (aproximativ 11,2 miliarde de euro) in 2009, in conditiile in care in prezent investitiile de-abia incep sa se vada, iar pana acum nu s-a putut vorbi despre o piata in sine.

     

    Intel, de exemplu, pregateste pentru anul acesta o serie de microprocesoare dedicate virtualizarii si colaboreaza cu BEA Systems pentru crearea computerului virtual, cu tehologie Java, care sa foloseasca in mod optim resursele hardware, de la consumul zilnic de energie al sistemului si pana la costurile cu mentinerea temperaturii in mediul de lucru. „Toti acesti indicatori conteaza pentru optimizarea utilizarii resurselor. Recuperarea investitiei intr-un astfel de proiect se face in aproximativ sase luni sau chiar mai putin“, a explicat Darshan Chandarana.

     

    O alta destinatie a investitiilor in tehnologie de anul acesta va fi arhitectura datelor, concept care se regaseste tot mai mult printre interesele directorilor din IT. Arhitectura datelor, arhitectura tehnologica si cea a aplicatiilor sustin eforturile companiilor, inclusiv ale celor din sectorul financiar, de a face outsourcing, co-sourcing sau de a dezvolta joint-venture-uri, optimizand astfel serviciile pe care le ofera, a explicat Andy Stewart, managing partner in cadrul companiei de consultanta Morse.

     

    Ingrijorator poate parea insa faptul ca, din totalul cheltuielilor pentru software ale companiilor, numai aproximativ 10% sunt indreptate catre idei inovatoare, care sa schimbe un proces de business, conform companiei de software Arcontech. O parte din ce in ce mai mare a bugetului de investitii pentru IT este alocata pentru conformarea cu standardele impuse de autoritatile de reglementare a pietei, ceea ce nu se intampla in niciun caz acum cativa ani. Pentru institutiile financiare din UE, principala reglementare de care trebuie sa tina cont, introdusa in noiembrie trecut, este directiva MiFID (Markets in Financial Instruments Directive), destinata sa creeze o singura piata si un singur regim de reglementare pentru serviciile financiare pe ansamblul UE.

     

    In fine, o alta destinatie pentru investitii in IT ramane asigurarea securitatii sistemelor – pentru banci, firme de brokeraj sau de asigurari, aceasta inseamna in primul rand protectia datelor si a identitatii in raport cu tentativele de frauda. Deocamdata raman la ordinea zilei tehnologiile de protectie a PIN-ului pentru carduri, dar ceea ce ar trebui sa urmeze ca tendinta in domeniu este legat de tehnologiile biometrice.

     

    Una peste alta, daca investitorii sunt mai atenti cu privire la tehnologiile in care investesc si aleg doar anumite genuri de proiecte IT, in schimb aloca pe ansamblu sume mai mari, pe seama unui numar mai redus de proiecte. „Se merge pe ideea ca se pot investi mai multi bani, dar pentru mai putine proiecte“, considera A.S. Laksminarayanan, seful diviziei din Marea Britanie a companiei de consultanta Tata Consultancy Services, care numara printre clienti si grupuri financiare ca Deutsche Bank sau Merrill Lynch.

     

    „Majoritatea companiilor care investesc in tehnologie mizeaza initial sume mai mici, intre 500.000 si un milion de dolari, si asteapta sa vada primele rezultate inainte sa investeasca din nou, dar la final, bugetul alocat de companie este mai mare“, spune Laksminarayanan. „Nu se mai poate pune problema sa investesti intr-un proiect care se desfasoara pe o perioada de doi ani si apoi sa astepti inca doi ani primele rezultate, asa cum se intampla inainte.“