Blog

  • Actorul Horia Serbanescu a murit

    Trupul neinsufletit al lui Horia Serbanescu va fi depus luni in
    foaierul Teatrului “Constantin Tanase” din Capitala, actorul urmand
    sa fie inmormantat marti, la ora 12.00, la Cimitirul Bellu.

    Horia Serbanescu (16 martie 1924 – 19 septembrie 2010) a fost un
    popular actor bucurestean, activand atat pe scena teatrului de
    revista si de comedie, cat si in televiziune. A jucat in filme de
    televiziune precum “Directorul nostru” (1955), “Telegrame” (1959),
    “Politica si delicatese” (1963) sau “Mofturi 1900” (1964). In
    teatru a detinut roluri in spectacole precum “Pe aripile Revistei”,
    “Trei Calusari”, “Vitamina M… Muzica!”, “Horia si Radu isi asuma
    riscul”, “Cu muzica e… de glumit!”, “Carnaval la Tanase”,
    “Nepotul domnului prefect”.

    Detalii pe
    www.mediafax.ro
    .

  • “A terminat Princeton, acum e la Harvard”. Unde invata copiii milionarilor sa faca bani


    In Romania,
    o intreaga generatie de “nouveaux riches” isi pune aceasta
    proble­ma. Oamenii de afaceri autohtoni vor sa se asigure ca cei
    care le vor succeda vor avea cunostinte temeinice despre buna
    administrare a capitalului agonisit dupa Revolutie si nu sunt deloc
    zgarciti atunci cand vine vorba despre educatia
    urmasilor.

    George Copos este mandru de
    performantele scolare ale fiicei sale, Alexandra (27 de ani): “A
    terminat facultatea de finante la Princeton. Acum urmeaza un
    masterat de trei ani la Harvard. Categoric, ea va prelua afacerile
    familiei”.

    Ionut Negoita spune ca, pana la
    sfarsitul celor opt clase, cei doi copii ai lui vor continua sa
    invete la o scoala privata bucuresteana, unde nu plateste mai mult
    de 10.000 de euro anual, pentru fiecare. “Pe viitor, intentionez sa
    ii indrum catre o scoala din afara. Un punct de plecare in
    cautarile mele este chiar colegiul de business din Haga, unde
    studiaza nepoata mea.”

    Detalii pe www.gandul.info.

  • Primii doi ani de criza au trecut. Cati mai urmeaza?

    Autoritatile ar trebui sa creasca impozitele si sa reduca
    progresiv datoria guvernamentala, si asta rapid, fiindca “n-avem
    prea mult timp la dispozitie ca sa marim impozitele si sa taiem
    deficitele; inca o scadere cu 10% la pretul caselor ar insemna un
    risc mai mare ca recesiunea sa se reintoarca”. Noua sau 12 luni ar
    fi necesare ca pietele financiare sa-si recapete increderea in
    aceasta tara, dar e nevoie de un efort constant, de la o luna la
    alta, pentru ca “pietele se uita la orice, nu numai la vointa
    politica, ci si la capacitatea societatii de a face efortul”.

    Nu e vorba in cele de mai sus despre Romania, iar cel ce
    vorbeste nu e vreun oficial de la FMI. Prima afirmatie ii apartine
    lui Alan Greenspan, fostul sef al Rezervei Federale, si se refera
    la administratia Obama, iar a doua ii apartine lui Lorenzo Bini
    Smaghi, membru al comitetului director al Bancii Centrale Europene,
    care vorbea, tot saptamana trecuta, despre Grecia. Ambii cu acelasi
    aer al urgentei, al cursei contracronometru, al unui pericol surd
    care planeaza asupra economiilor si impotriva caruia natiunile
    trebuie sa arunce in lupta toate fortele.

    Multi ne-am obisnuit deja, de doi ani incoace, cu acest tip de
    discurs de razboi, pe care il vom gasi, in diverse forme si cu
    diverse recomandari adresate guvernelor sau oamenilor simpli, din
    New York pana la Bruxelles sau Bucuresti. Furtuna financiara
    starnita incepand din 2007 in America si care a trecut apoi Oceanul
    spre noi, dupa caderea bancii Lehman Brothers la 15 septembrie
    2008, a maturat nu numai cresterea economica, milioane de locuri de
    munca ori chiar certitudinea unui acoperis deasupra capului pentru
    milioane de oameni, dar si majoritatea certitudinilor: ca
    tehnologia ne va face imuni la ciclurile economice, ca e posibila
    prosperitatea prin consum pe credit, ca deschiderea granitelor
    rezolva problema somajului si in general ca orice perioada de criza
    nu poate dura decat foarte putin. In doi ani, aproape totul a fost
    pus in discutie si amenintat cu disparitia, de la zona euro la
    ideea de stat social sau cea de stiinta economica.

    “Imi exprim increderea ca va putea fi evitata alunecarea intr-o
    criza de proportiile celei din anii 1929-1933. Este insa dincolo de
    orice indoiala ca aceasta perioada va lasa urme adanci chiar in
    modelul economiei mondiale”, reflecta Mugur Isarescu, guvernatorul
    BNR, intr-o prezentare la Academie, tinuta in octombrie 2008.


    COMEDIA ERORILOR. Pe atunci insa, nici BNR si cu atat mai putin
    politicienii nu credeau ca Romania va intra atat de rapid in
    recesiune si nici macar ca va fi lovita de criza care scotea din
    circuit pe rand bancile americane, pentru simplul motiv ca piata
    noastra n-avea legatura nici cu instrumentele financiare
    sofisticate dezvoltate pe Wall Street si nici cu prabusirea pietei
    lor ipotecare.

    Punctul slab era insa in alta parte. “Nicio persoana prezenta in
    spatiul public nu a anticipat in 2008 o contractie atat de
    puternica a economiei in 2009 si foarte putini au anticipat in 2009
    prelungirea recesiunii in 2010. Criza a fost ‘importata’ in
    Romania, dar persistenta si gravitatea ei au cauze interne”, rezuma
    Dan Bucsa, economist senior in departamentul de cercetare de piata
    al Bancpost. Impactul crizei, sustine el, s-a simtit inca din prima
    jumatate a anului 2008: in luna mai “am anticipat oprirea cresterii
    sectorului constructiilor, din cauza ca preturile mari diminuasera
    cererea solvabila si bancile urmau sa reduca oferta de credite
    ipotecare, ca urmare a incertitudinilor legate de evaluarea
    garantiilor”, iar de la jumatatea anului 2008, prognozele privind
    PIB pentru 2009 au devenit negative.

    Numai ca prognoza de -4% din toamna acelui an a fost primita
    prost de clienti, de media si de politicieni (“reactiile au variat
    de la glume de tipul apelativului ‘economisti emo’ lansat de un
    fost ministru de finante la injurii”, afirma Bucsa).

  • China, Japonia, America

    Vedeti dumneavoastra, personaje de calibru ale politicii
    americane s-au codit in repetate randuri sa faca ceva in legatura
    cu manipularea de catre China a propriei monede, cel putin partial
    din teama ca nu cumva chinezii sa se opreasca din cumparat
    obligatiunile noastre. Si totusi, in actualul climat, achizitiile
    Chinei nu ne fac bine, ci rau. Japonezii inteleg asta. Noi de ce
    nu?

    Putina istorie: daca discutia despre politica monetara chineza
    pare confuza, este doar pentru ca multi nu sunt dispusi sa
    priveasca in fata realitatea bruta si simpla, ca Beijingul
    subevalueaza deliberat moneda nationala.

    Consecintele acestei politici sunt si ele brute si simple: de
    fapt, China suprataxeaza importurile, in vreme ce-si subventioneaza
    exporturile, alimentand un urias excedent comercial. S-ar putea sa
    vedeti teorii cum ca surplusul comercial al Chinei n-are nimic de a
    face cu politica sa monetara; daca ar fi asa, ar fi o premiera in
    istoria lumii. O moneda subevaluata promoveaza intotdeauna
    excedentele comerciale, iar China nu face exceptie.

    Si intr-o economie globala in depresiune, orice tara cu un
    excedent comercial artificial fura altor state mult-necesarele
    vanzari si locuri de munca. Din nou, oricine spune altceva sustine
    ca de fapt China este cumva exceptata de la logica economica
    aplicabila tuturor celorlalti.

    Deci ce-ar trebui sa facem? Oficialii americani au incercat sa
    se inteleaga cu omologii chinezi, sustinand ca o moneda mai
    puternica ar fi in interesul Chinei. Au dreptate: o moneda
    subevaluata promoveaza inflatia, erodeaza salariile reale ale
    muncitorilor si risipeste resursele tarii. Dar in vreme ce
    manipularea monedei este rea pentru China ca atare, ea e buna
    pentru influenta politica a companiilor chinezesti, multe dintre
    ele detinute de stat. Asa ca manipularea monetara merge
    inainte.

    Din vreme in vreme, oficialii americani au tot anuntat progrese
    in problema monedei; de fiecare data s-a dovedit insa ca au fost
    trasi pe sfoara. In iunie, Timothy Geithner, ministrul de finante,
    a laudat anuntul Chinei ca va trece la un curs de schimb mai
    flexibil. De atunci, yuanul a crescut cu un maret 1% (da, ati citit
    bine) fata de dolar – mare parte din crestere petrecandu-se in
    ultimele saptamani, inaintea anuntatelor audieri pe teme monetare
    din Congres. Si de vreme ce dolarul a scazut fata de toate marile
    valute, avantajul artificial de cost al Chinei a crescut, de
    fapt.

    Evident, nimic nu se va intampla pana cand sau daca Statele
    Unite nu vor arata ca sunt dispuse sa ia acele masuri normale
    atunci cand o alta tara isi subventioneaza exporturile: sa impuna
    un impozit suplimentar temporar, care sa anuleze subventia. De ce o
    astfel de masura nu a fost niciodata pusa in discutie?

    Un raspuns, dupa cum am sugerat deja, este teama de ce s-ar
    putea intampla daca Beijingul se opreste din cumpararea de bonduri
    americane. Dar aceasta frica e complet nelalocul ei: intr-o lume ce
    abunda de rezerve si economisiri in exces, n-avem nevoie de banii
    Chinei – in special pentru ca Rezerva Federala ar putea si ar
    trebui sa cumpere orice obligatiune pe care chinezii ar scoate-o la
    vanzare.

    E adevarat ca dolarul ar scadea daca Beijingul ar decide sa
    renunte la unele dintre activele americane pe care le detine. Dar
    asta ar ajuta de fapt economia americana, facandu-ne exporturile
    mai competitive. Intrebati-i pe japonezi, care nu mai vor sa le mai
    cumpere China obligatiunile, pentru ca aceste achizitii intaresc de
    fapt yenul.

    Pe langa nejustificatele temeri financiare, exista si o cauza
    mai sinistra a pasivitatii americane: teama mediului de afaceri de
    represaliile chinezesti.

    Ganditi-va la o chestiune complementara: subventiile evident
    ilegale oferite de statul chinez industriei sale de energie verde.
    Aceste subventii ar fi trebuit sa duca la o plangere formala a
    companiilor americane; in realitate, singura organizatie dispusa sa
    inainteze o plangere a fost sindicatul metalurgistilor. De ce? Dupa
    cum a relatat The New York Times, “companiile multinationale si
    asociatiile comerciale din domeniul energiei verzi, ca si din alte
    domenii, s-au codit sa inainteze plangeri, temandu-se de reputatia
    oficialilor chinezi de a se razbuna pe joint-venture-urile din tara
    lor si de a merge pana la interzicerea accesului pe piata pentru
    orice companie care se pune contra Chinei”.

    Intimidari de acelasi fel au ajutat cu siguranta la descurajarea
    actiunilor de pe frontul valutar. Asa ca e un moment bun sa ne
    aducem aminte ca ceea ce e bun pentru companiile multinationale e
    adesea rau pentru America, in special pentru muncitorii ei.

    Asa ca aceasta e intrebarea: se vor lasa decidentii americani
    speriati de fantomele financiare si pacaliti de actiunile de
    intimidare contra companiilor? Vor continua sa nu faca nimic in
    fata politicilor ce favorizeaza interesele speciale ale Chinei,
    deopotriva pe seama muncitorilor chinezi si a celor americani? Sau
    vor lua masuri in cele din urma? Tineti aproape.

  • Reportaj: Dublin – Spiridusi, case scumpe si o bere

    N-ar trebui sa mai fie nicio surpriza ca in Irlanda masinile
    circula pe dreapta. Totusi, e primul lucru pe care il spune orice
    ghid turistic la plecarea din aeroport, cautand parca sa accentueze
    ca atunci cand traversezi e neaparat necesar sa te asiguri mai
    intai din partea dreapta. Surpriza vine insa cinci minute mai
    tarziu, cand acelasi ghid ne dezvaluie ca trebuie sa fim la fel de
    atenti si la spiridusi. O legenda, bineinteles, cum ca daca ajungi
    la capatul curcubeului si gasesti un “leprechaun”, cum este numit
    spiridusul in traditia irlandeza, n-ar trebui sa-i mai dai drumul
    pana cand nu-ti da in schimb un vas plin cu aur si poate nici macar
    atunci, pentru ca imediat ce isi recapata libertatea va transforma
    aurul in frunze uscate.

    Alaturi de trifoiul cu patru foi, spiridusul este o adevarata
    emblema irlandeza, de care industria turistica profita din plin, nu
    numai sub forma nenumaratelor suveniruri precum pixuri, jucarii de
    plus, magneti de frigider sau cani, ci si ca scuza. “Scuza pentru
    orice lucru necaracteristic pe care il faci in Irlanda, care poate
    fi justificat prin faptul ca spiridusii te-au impins la asta”,
    explica in gluma Lorcan O’Meara, ghidul turistic responsabil de
    incursiunea noastra in inima ex-“tigrului celtic”.


    Irlanda a capatat renumele de “tigru celtic” in ultimul deceniu,
    cand a avut o dezvoltare spectaculoasa, cu crestere economica medie
    anuala de 7% si cu investitii consistente in infrastructura,
    constructii, comert si turism, acestea doua din urma fiind cele ce
    sustin in cea mai mare parte economia tarii. Ca produse specifice,
    dincolo de exportul de lactate, mandria irlandezilor este berea: pe
    teritoriul tarii exista 12 fabrici diferite, cea mai renumita fiind
    Guinness.

    De altfel, irlandezii sunt clasati pe locul al doilea in Europa
    in topul celor mai mari consumatori de bere, cu un volum de 111
    litri de bere pe cap de locuitor in fiecare an, devansati doar de
    Cehia, unde un locuitor consuma intr-un an 117 litri de bere,
    conform unui studiu recent realizat de compania de consultanta
    Ernst & Young. Romania se afla in top pe locul al cincilea, cu
    o medie 81 de litri per capita. Irlandezii nu se lasa mai prejos
    nici in ce priveste whisky-ul. Dincolo de productia unor marci
    precum Jameson sau Powers, plasate in gama whisky-urilor obisnuite,
    una dintre cele mai importante fabrici din Irlanda, aflata intr-un
    orasel numit Midleton, produce sticle de whisky care costa 150 de
    euro, in timp ce marcile produse in Knappogue ajung la preturi
    chiar si de 500 de euro sticla.

    Din turism, incasarile anuale se ridica in total la mai bine de
    cinci miliarde de euro, dintre care aproape un sfert sunt
    incasarile generate chiar de irlandezii care isi petrec vacantele
    in tara. Situatia nu mai este insa la fel de buna ca in vremea de
    boom economic. In 2008, an cand deja recesiunea incepuse, turismul
    a adus Irlandei venituri de 6,3 miliarde de euro, din care mai bine
    de 4,8 miliarde de euro au fost incasari de la turistii din afara
    tarii, iar 1,5 miliarde de euro au provenit din turismul intern. In
    ansamblu, declinul a fost cuprins intre 10 si 12 procente anul
    trecut, conform datelor oficiale, iar 2010 nu se arata nici el mai
    promitator, mai ales daca dolarul american sau lira sterlina s-ar
    deprecia mai departe.


  • Pe o piata in declin, Albalact pariaza pe crestere

    In cladirea de birouri ridicata langa centrul logistic din
    Voluntari, la marginea Capitalei, Raul Ciurtin isi petrece doar
    cateva zile pe luna, restul timpului fiind impartit intre fabricile
    din Alba Iulia si cea de la Campulung. “La sfarsit de saptamana
    insa nu lucrez, ci petrec timpul cu familia sau pescuiesc”, spune
    antreprenorul roman de 38 de ani, care a transformat in unsprezece
    ani o fabrica falimentara de lactate intr-un competitor serios
    pentru multinationalele de pe piata – FrieslandCampina, Danone,
    Lactalis si Hochland.

    Anul acesta, estimeaza Ciurtin, valoarea pietei ar putea scadea
    cu circa zece procente – evolutie ce are efectul unui dus rece
    pentru procesatori, pentru ca intervine dupa 2009, cand vanzarile
    au fost mai degraba liniare, iar pana la criza domeniul s-a bucurat
    de o lunga perioada in care lactatele au fost vedete intre bunurile
    de larg consum, inregistrand plusuri anuale de peste 20%.

    Intr-un astfel de context, Albalact isi propune sa-si majoreze
    insa cotele de piata pana la final de an, in dauna competitorilor.
    Ca urmare a rebrandingului marcii Zuzu, cota de piata ar urma sa
    creasca pentru produsele din aceasta gama cu 1-3% pana la finalul
    anului, iar marca Raraul ar trebui sa-si adjudece, conform
    previziunilor, inca cinci procente din piata. De fapt, anul acesta
    compania a tintit sa creasca vanzarile prin parghii pe care in anii
    anteriori, cand a investit zeci de milioane de euro in capacitati
    de productie, le-a lasat pe plan secund.

    Astfel, Albalact a cheltuit numai pentru proiectul de rebranding
    al marcii Zuzu o jumatate de milion de euro, dupa ce anul trecut
    n-a adus nimic nou in comunicarea acestui brand. Investitiile
    bugetate pentru acest an vizeaza insa si segmentul de distributie,
    pana la sfarsitul anului urmand ca numarul de angajati din acest
    departament sa fie mai mare cu un sfert fata de 2009, cand
    distributia opera cu 200 de oameni. In zona logistica si a parcului
    de masini, investitiile din acest an “depasesc 2 mil. euro”, spune
    Ciurtin.

    Referitor la asteptarile pentru ultima parte a anului, seful
    Albalact nu are o atitudine prea optimista: “Ma astept la o
    crestere usoara fata de anul trecut, dar profitabila”. Anul trecut,
    compania a avut o crestere a cifrei de afaceri de aproape 19%, la
    peste 53 de milioane de euro, iar profitabilitatea a crescut
    spectaculos (cu 330%), ajungand la 600.000 de euro. Cu toate
    acestea, petitorii n-au mai batut anul acesta la usa lui Ciurtin ca
    in alti ani (in 2009 au fost in jur de zece investitori strategici
    si fonduri de investitii); oricum insa, “acesta este cel mai prost
    moment posibil pentru o vanzare”, argumenteaza el.

    Nici in trecut nu s-a gasit o cale de mijloc intre ce ofereau
    petitorii si asteptarile actionarilor majoritari, Raul si Petru
    Ciurtin (“nu era un punct in care ne puteam intalni cu discutiile”,
    spune antreprenorul), astfel incat acum cu atat mai mici sunt
    sansele sa se intample acest lucru. Pe termen lung, se vede tot la
    carma companiei, mai ales ca “avem incredere si in viitor”, vizand
    pentru anul in curs o crestere moderata a cifrei de afaceri. Ce
    l-ar putea convinge sa se retraga din afacere? Doar o oferta
    (“putin probabila”) care ar fi de cateva ori mai mare decat
    capitalizarea bursiera a companiei. In prezent, capitalizarea
    bursiera a companiei este de 38 de milioane de euro, iar familia
    Ciurtin este actionar majoritar, cu un pachet de actiuni de aproape
    48%.


  • UE si-a desemnat ambasadorii oficiali. Printre ei, niciun roman

    Un bulgar, doi polonezi si un lituanian sunt singurii
    ambasadorii UE est-europeni numiti de Ashton: Polonia obtine astfel
    posturile din Coreea de Sud si Iordania, Bulgaria obtine postul din
    Georgia, iar Lituaniei i se confirma postul de ambasador in
    Afganistan. De remarcat ca Romania nu a obtinut nimic deocamdata,
    desi a avansat cinci candidati; daca Ashton va obtine un acord
    bugetar cu statele membre si cu Parlamentul European pentru noul
    sau serviciu european de actiune externa, anul viitor titularii
    posturilor ar putea fi schimbati. Pana acum, reprezentantii externi
    europeni erau de fapt sefi de delegatie ai Comisiei Europene in
    capitalele din afara spatiului comunitar si erau selectionati
    printre inaltii functionari ai Comisiei.

  • Un razboi rafinat. Fiscul vs Rompetrol

    Cu o zi in urma, AGA Rompetrol Rafinare – respectiv proprietarul
    rafinariei Petromidia, KazMunaiGaz – a aprobat conversia in actiuni
    a obligatiunilor nerascumparate pana la 30 septembrie, ceea ce
    inseamna ca statul va deveni principal actionar minoritar, cu mai
    mult de 40% din actiuni. Nedorind un astfel de deznodamant, statul
    incearca in continuare sa forteze KazMunaiGaz sa plateasca datoria,
    de asta data prin intermediul ANAF, care a pus sechestru asigurator
    pe o serie de terenuri si instalatii ale Petromidia, ca ele sa nu
    poata fi vandute. Replica ex-proprietarului Petromidia, Dinu
    Patriciu, a fost ca rafinaria a platit in fiecare an statului taxe
    si impozite de peste un miliard de dolari si ca deci nu are de dat
    niciun ban in contul obligatiunilor, care nici nu ar fi trebuit sa
    fie puse in sarcina companiei, atata vreme cat ele n-ar reprezenta
    decat “datorii ale statului catre el insusi”.

  • Pielea ursului din padure sau ce succes are motiunea de cenzura a opozitiei

    De partea lor, social-democratii au anuntat ca vor veni si ei cu
    o oferta paralela, insa – o mai veche problema a partidului – ea nu
    va contine nume, ci doar principii si masuri pe care PSD le va lua
    atunci cand ar ajunge la guvernare. Doar ca PSD doreste sa
    maximizeze pe cat posibil momentul (fata de liderul PNL, care si-a
    anuntat guvernul in seara eliberarii lui Sorin Ovidiu Vintu) si va
    organiza o lansare cu pompa pe 16 octombrie a programului de
    guvernare paralel.

    Numai ca din calendarul anuntat de PSD rezulta ca motiunea de
    cenzura la adresa guvernului Boc va fi amanata cu o luna fata de
    termenul initial (jumatatea lui septembrie), timp in care se mai
    pot intampla multe. Opozitia spera, fireste, ca anuntatele miscari
    de protest ale diverselor sindicate – cele din ordinea publica au
    fost ultimele intrate in hora amenintarilor – se vor concretiza si
    vor atinge un nivel de unde sa puna o presiune suficienta pe acei
    parlamentari ai puterii care ar putea inclina balanta la vot.

    In acest timp, PDL a aratat ca a depasit perioada dificila de
    dupa remaniere si a reusit sa impuna in Parlament controversata
    lege a pensiilor, desi prevederile sale nu au fost intampinate
    chiar cu bratele deschise de colegii de guvernare de la UDMR si
    UNPR. Daca legea nu va fi invalidata de Curtea Constitutionala,
    guvernul condus de Emil Boc poate arata luna viitoare institutiilor
    financiare internationale ca a reusit sa indeplineasca una dintre
    cele mai sensibile cerinte din acordurile de finantare, avand sanse
    sa obtina astfel o noua transa de imprumut.

  • “Generatia Xpat: dati cate 350 de euro romanilor sa plece din tara”

    Inainte de orice, o poveste: luna noiembrie a anului 1965 nu a
    fost, pe continentul american, mai friguroasa decat de obicei, dar
    reteaua de alimentare ce pleca din hidrocentrala Niagara lucra la
    capacitate maxima – oamenii gateau, se incalzeau, citeau. In ziua
    de 9 noiembrie, la ora 5 dupa-amiaza, un releu de protectie –
    pentru nespecialisti un intrerupator electric care actioneaza in
    momentul in care este alimentat un electromagnet si care elimina
    pericolul supraincarcarii liniilor electrice – a declansat, scotand
    hidrocentrala Niagara din sistem. Sarcina a fost automat preluata
    de alte retele electrice, dar acestea, supraincarcate la randul
    lor, au cazut. Alte sase mari centrale electrice au fost
    deconectate si ele si ceea ce a urmat a fost prima mare pana de
    curent din istorie, care a afectat o suprafata importanta din
    sud-estul Canadei si din nord-estul Statelor Unite, inclusiv o mare
    parte din New York.

    30 de milioane de oameni si peste 200.000 de km patrati au ramas
    fara energie electrica in jur de 12 ore pentru ca un fleac de releu
    de cativa centi a declansat. Si, curios, nu a fost o defectiune: un
    electrician a setat releul sa declanseze astfel, grijuliu fiind cu
    echipamentele firmei la care lucra si cu siguranta clientilor. In
    New Yorkul ramas pe intuneric, ziarul NY Times scotea o editie de
    numai zece pagini, au avut loc doar cinci jafuri – un record pentru
    marele oras si pentru o astfel de situatie si, in cele din urma,
    s-au pus bazele unei legende urbane, a boom-ului “copiilor din pana
    de curent”.

    Sa-i lasam pe copii si sa ne intoarcem la releu, la elementul
    declansator: un fleac de utilaj, menit sa protejeze, manuit de un
    ins bine-intentionat, care a declansat problema.

    Ma intreb care va fi declansatorul pentru schimbarea Romaniei?
    Daca il identificam, atunci vom sti si momentul si poate vom intui
    si directia spre care ne indreptam.

    Schimbarea nu va fi indusa, sunt sigur, de sindicate si nici de
    miscari spontane de protest, cum a fost cea a cadrelor medicale de
    la spitalul din Braila. Nu va fi iscata nici de primele facturi la
    incalzire, care vor nemultumi, desigur, multi oraseni si care vor
    determina, poate, Ferentariul sa se revolte asa cum a mai facut-o
    cu ceva timp in urma. Dar, repet, nu mizez pe o schimbare
    economica/politica indusa de nemultumirea populara si oricum, aceea
    nu va fi schimbare, ci doar o cosmetizare.

    O schimbare este profunda si apare pe nesimtite si destul de
    repede. Pune in miscare mase mari de oameni, iar fenomenul
    capsunarilor este primul care imi vine in minte, pentru ca este
    singurul care a transformat satul romanesc. Acum ne aflam in fata
    urmatorului val migrationist, care nu ii afecteaza numai pe romani,
    ci si pe tinerii greci si americani: New York Times vorbeste de un
    studiu care indica ca sapte din zece tineri greci vor sa isi
    paraseasca tara, Bloomberg vorbeste despre tineri chinezi si
    indieni scoliti in SUA, bine pregatiti profesional, care se intorc
    acasa, iar alte relatari din presa vorbesc de plecari masive din
    micile orase din tihnitul Midwest american, acum prea tihnit, spre
    moarte.

    Retineti un numar: 34 de milioane de oameni. Este numarul celor
    care au ramas fara slujbe din cauza crizei. Numarul total al
    somerilor a ajuns, conform Organizatiei Internationale a Muncii, la
    valoarea record de 210 milioane. 34 de milioane, dintre care doua
    treimi in economii dezvoltate. 210 milioane. Sunt numerele pe care
    le invoca FMI, ipocrit, temandu-se de “explozii sociale” (Dominique
    Strauss-Kahn, 13 septembrie).

    Generatia Xpat suprapusa cu expansiunea BRIC va reloca nu numai
    serviciile, ci si centrii financiari ai planetei din City si de pe
    Wall Street catre Asia si America de Sud.

    De ce spun asta, cand economia Romaniei este in picaj si
    situatia nu pare a avea sorti de schimbare? Pai fie puteti privi in
    continuare la spectacolul jalnic care ne inconjoara, la scaderea
    salariilor si a consumului si la revolte sociale, sperand ca
    palmasii se vor revolta ca in decembrie 1989, fie veti incerca sa
    speculati generatia Xpat si expansiunea BRIC: relocare de afaceri,
    servicii, comert, materii prime, mana de lucru calificata,
    competente nefolosite, constructii.

    In lumea larga zece Romanii nu au de lucru; din cele zece
    Romanii, cinci sunt pe picior de plecare. Oamenii acestia pot fi
    transportati, hraniti, ajutati. E business, e globalizare, e noua
    economie.
    Franta a oferit 300 de euro pentru ca niste oameni sa plece. In
    replica, cea mai buna masura economica a Guvernului Boc ar fi sa
    ofere cate 350 – 500 de euro celor dispusi sa isi incerce norocul
    pe alte meleaguri.