BusinessMagazin

Blog

  • INCEPETI CU UN PC

    Pentru cei care ar vrea sa calce pe urmele lui Vladimir Sterescu, procesul necesar pentru fondarea unui call-center care sa poata rezista pe piata este indelungat, dar nu si complicat.

     

    INVESTITIE: Pentru a pune cat de cat pe picioare un call-center, este nevoie de o investitie minima de 100.000 de euro. Pentru a obtine aceasta suma, exista mai multe variante: fie obtineti finantare de la un investitor, fie faceti un imprumut bancar.

     

    NECESITATI: In primul rand, aveti nevoie de o cladire sau pentru inceput o camera in care sa incapa un birou, un computer si un telefon. Ulterior se incepe investitia in centrale telefonice, in computere si in aplicatii software pentru call-center, respectiv resurse umane si promovare.

     

    STRATEGIE: Pe masura ce numarul de clienti creste, iar businessul se dezvolta, incep si investitiile in cresterea numarului de angajati si in extinderea biroului central sau, de ce nu, la nivel teritorial.

  • CINE A CUMPARAT

    Computer Generated Solutions (CGS) este o companie specializata in integrarea de sisteme, consultanta, dezvoltare software si training. S-a infiintat in 1984, are sediul la New York si este prezenta in SUA, Canada, India si Romania. Nelistata la bursa, CGS avea la nivelul anului 2004 venituri de 113 milioane de dolari (in jur de 90 de milioane de euro) si 1.600 de angajati.

     

    „Achizitia EasyCall face parte din expansiunea noastra mondiala si venirea in Romania este foarte importanta pentru noi“, spune Phil Friedman, presedintele CGS. CGS a anuntat ca ar putea deschide la Bucuresti si un centru de dezvoltare software, precum si un al doilea call-center, in provincie. „Fiind un pas important in strategia noastra de crestere, miscarea ne va extinde prezenta pe piata europeana“, mai spune Friedman.

     

    La inceputul lui noiembrie, imediat dupa achizitia EasyCall in Romania, CGS a anuntat ca in 2007 are intentia sa investeasca in India 10-15 milioane de dolari (8-12 milioane de euro) pentru crestere organica si pentru achizitii. Pana acum, CGS a investit 1 milion de dolari in India, intr-un centru de dezvoltare de soft de la Hyderabad cu 60 de angajati, iar planurile companiei sunt ca pana in martie 2008, personalul indian implicat in dezvoltarea de soft sa ajunga la 500 de oameni.

  • Locuinta de lux, doar un accesoriu

    Nu mai e de mult un secret ca milionarii rusi care vor sa-si cumpere locuinte in strainatate au o predilectie pentru Londra. Numai de la inceputul acestui an, rusii au achizitionat aici peste 240 de proprietati in valoare de peste un miliard de lire sterline.

    Aceasta avalansa de cumparatori a dus la cresterea preturilor in cartierele de lux din Londra cu aproximativ 25%. Conform unui studiu realizat de compania de cercetare in domeniul imobiliar Knight Frank, clientii rusi detin in prezent proprietati in valoare de aproximativ 2,2 miliarde de lire sterline la Londra si in imprejurimi. In 2000, valoarea acestora era de doar 93 de milioane de lire. Gary Hersham, director executiv la agentia imobiliara Beauchamp Estates, a afirmat pentru The Sunday Times ca pentru milionarii rusi achizitionarea unei proprietati nu mai este o problema de pret, ci una de dorinta. El a dat exemplul unei tinere rusoaice care a cumparat o proprietate de 8,5 milioane de lire.

     

    „Si-a ales posetele, apoi hainele, dupa care locuinta. Aceasta era doar un accesoriu“, a comentat Hersham. Multe din agentiile imobiliare de top au inceput sa angajeze vorbitori de rusa care sa stabileasca relatii de afaceri cu milionarii rusi tentati de capitala britanica sau cu aceia care detin deja o proprietate in Londra, dar doresc sa-si mareasca portofoliul. Lulu Egerton, seful biroului din cartierul Chelsea al agentiei Lane Fox, spune ca rusii au un comportament diferit de cel al cumparatorilor de alte nationalitati. Acestia vin sa viziteze locuintele de obicei in grupuri de cate patru, astfel incat niciodata nu se stie cine este cumparatorul. In plus, niciodata nu se tocmesc. Cand o casa de 12 milioane de lire din Ascot a fost scoasa la vanzare in luna iunie, jumatate dintre vizitatori au fost rusi. Daca in urma cu 20 de ani agentiile aveau un vizitator din Rusia pe an, acum au cel putin unul pe saptamana.

  • VREMEA ACHIZITIILOR

    IUNIE 2003: Microsoft cumpara de la GeCAD Software, compania lui Radu Georgescu, antivirusul RAV. Valoarea tranzactiei a fost estimata atunci intre 10 si 20 mil. dolari.

     

    MARTIE 2005: Radix, furnizor de servicii IT detinut de ieseanul Gabriel Mardarasevici, a fost cumparat de compania americana Ness Technologies, intr-o tranzactie cu o valoare totala de circa 5,2 mil. dolari (4 mil. euro).

     

    OCTOMBRIE 2005: Producatorul software Akela a fost preluat de TechTeam, furnizor american de servicii de comunicatii si call-center. Valoarea tranzactiei – circa 4 mil. dolari.

     

    IANUARIE 2006: Microsoft recidiveaza si cumpara, la jumatatea lunii ianuarie, compania UMT New York. De fapt, compania lui Bill Gates era interesata de filiala din Romania a acesteia si de softul de management al portofoliilor de proiecte dezvoltat de compania condusa de tanarul Catalin Olteanu. Tranzactia a fost evaluata la cateva zeci de milioane de dolari.

     

    IULIE 2006: Distribuitorul GSM Dasimpex (60 de magazine, peste 200 de angajati) a fost preluat de fondul de investitii GED Capital, intr-o tranzactie de circa 10 mil. euro.

     

    SEPTEMBRIE 2006: Compania elvetiana furnizoare de servicii de resurse umane Adecco, numarul unu la nivel mondial, a platit in jur de 9 mil. dolari (circa 7 mil. euro) pentru 76% din actiunile firmei romanesti de software IP Devel. Suma a fost incasata de Bogdan Putinica, actionarul majoritar al IP Devel, de Bogdan Daniel, cofondatorul IP Devel, precum si de alti actionari minoritari.

  • Pe muchie de iatagan

    Nu cu mult inainte ca Hezbollah sa porneasca un razboi cu Israelul asta-vara, organizatia siita era presata, in discutiile cu grupuri politice libaneze mai apropiate de viziunea SUA asupra situatiei, sa se dezarmeze si sa puna umarul la schimbarea din post a presedintelui prosirian. Dupa ce grupul militant islamic a ajuns sa fie vazut drept invingator in razboiul cu Israelul, situatia s-a schimbat.

     

    Hezbollah isi joaca acum cartea pentru un control efectiv al guvernului si pentru promovarea unei noi legi electorale, avertizand ca in caz contrar va face tot posibilul sa dea jos guvernul si sa forteze noi alegeri parlamentare. Pe de o parte, e o lupta interna pentru cine conduce Libanul, un stat cu 4 milioane de locuitori. Dar Libanul este de multa vreme o tabla de sah scoasa la inaintare in jocul geopolitic global, a carei situatie conteaza mai mult decat pentru echilibrul dintre puterile regionale.

     

    Mai exact, Hezbollah, un aliat al Iranului si al Siriei, a prins curaj dupa razboiul din vara, in timp ce coalitia sprijinita de americani, care controleaza firavul guvern libanez, este in defensiva, calificand planul Hezbollah drept un pretext pentru o lovitura de stat. Rezultatul tensiunilor de la Damasc ar putea sustine sau submina ascensiunea Iranului in regiune, dupa cum ar putea sa consolideze sau sa destabilizeze actuala conducere a Siriei.

     

    „Militantii Hezbollah beneficiaza de forta lor de gherila, cu care pot sa vina in capitala si sa-si impuna vointa asupra guvernului“, spune Amin Gemayel, fost presedinte si lider al micului Partid al Falangei Crestine, parte a coalitiei de guvernare.

     

    Pentru Liban, cererile Hezbollah, inclusiv cea privind dreptul de veto asupra deciziilor guvernului, sunt ultimul episod dintr-o continua lupta intre grupuri politice organizate in functie de apartenenta religioasa. In vreme ce de-a lungul timpului puterea a trecut de la musulmanii sunniti la crestini si acum catre indelung neglijatii musulmani siiti – adeseori prin aliante politice intre diferite factiuni -, conflictul a subliniat natura instabila a unui sistem care promite fiecareia dintre cele 18 comunitati ale Libanului un cuvant egal in luarea deciziei. Libanul este un stat construit pe promisiunea ca toate sectele vor imparti puterea, ca musulmanii si crestinii vor controla fiecare jumatate din Parlament, presedintele trebuie sa fie un crestin, premierul – un sunit, iar presedintele Parlamentului – un siit.

     

    Este un sistem care n-a reusit sa evite razboiul civil din 1975 pana in 1990. „In principiu este un sistem de coexistenta, de compromis“, spune Walid Sharara, comentator la ziarul Al Akhbar. „Dar este aici si un fel de razboi civil rece. Pentru ca elitele sa-si mentina puterea, trebuie sa incite la sectarism. Aceasta este sursa puterii lor“. Ali Hamdan, membru al partidului siit Amal si consilier al lui Nabih Berri, presedintele Parlamentului, o spune cu alte cuvinte: „In Liban, fiecare comunitate religioasa se gandeste pe sine ca pe o natiune. Si fiecare natiune incearca sa obtina cel mai mare control“. Or, lupta politica ameninta eforturile de reconstructie a aces-tei tari profund afectate de razboi. Pentru ca loialitatea cetatenilor se indreapta catre liderii sectei, nu catre stat.

     

    Hezbollah sustine ca vrea un guvern de uniune nationala, care ar lua din puterea grupului sprijinit de Statele Unite, asa-numita „coalitie de la 14 martie“. Seicul Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah, si-a exprimat dorinta de pe pozitii de forta si intr-un mod amenintator, desi usor paradoxal. „Putem sa instigam la nesupunere civica, sa dam jos guvernul si sa provocam alegeri anticipate“, a spus el intr-o recenta aparitie televizata – „dar nu amenintam ca vom face asta. Asa ca nu ne mai speriati cu discutii despre conflict interetnic sau razboi civil“.

     

    Totusi, este imposibil de spus daca Hezbollah a iesit in mod real mai puternic din razboiul cu Israelul. Sondajele arata ca are cel mai mare suport popular, dar analistii politici libanezi sustin ca e greu de crezut in ele, intr-o tara in care se pare ca nimeni nu e un observator neutru. A castigat putere din alianta cu Michel Aoun, un fost general si lider al unui partid crestin.

     

    „Hezbollah atrage acum sprijin din partea crestinilor. Asa ceva ar fi fost de negandit inainte de razboi“, rezuma Abdo Saad, director al Centrului pentru Cercetare si Informatie din Beirut. Alti comentatori se declara sceptici in privinta sanselor reale de consolidare a puterii Hezbollah prin mijloace democratice. Hilal Khashan, profesor de stiinte politice la Universitatea Americana din Beirut, spune: „Hezbollah crede ca daca ar fi alegeri acum, ei ar castiga majoritatea. Absolut deloc“. Ceea ce nu impiedica insa formatiunea militanta sa se comporte ca si cum ar fi tot mai puternica. Daca exista insa cea mai mica banuiala de optimism ca se poate ajunge la o intelegere pentru a evita un conflict, ea se bazeaza pe convingerea ca nici unul dintre actorii politici interni, nici macar Hezbollah, nu crede ca ar avea de castigat din incercarea de impunere a unei solutii prin violenta. „Capacitatea de a aduce haos nu este un atu – este un pariu“, spune Khashan.

     

    La randu-i, un diplomat arab de la Beirut e de parere ca singura parte care considera ca ar castiga de pe urma unor noi episoade de haos ar fi Siria, care ar fi interesata sa blocheze anume tribunalul international proaspat constituit, care are drept misiune sa-i identifice pe cei implicati in asasinarea fostului premier libanez Rafik Hariri in urma cu aproape doi ani. Or, dupa cum se stie, inalti oficiali sirieni sunt suspectati de SUA si de liderii UE ca ar fi fost implicati in asasinat. Diplomatul arab, care a cerut sa i se pastreze anonimatul, sustine ca Damascul ar fi cerut Hezbollah sa urmareasca destabilizarea situatiei politice din Liban, ca sa impiedice deci iesirea la lumina a vinovatilor in cazul Hariri.

     

    Cealalta teorie asupra motivatiilor Hezbollah tine de intentiile Iranului, presupus finantator al militantilor musulmani libanezi, care nu si-ar dori haos in tara vecina, de frica sa nu submineze capacitatea aceluiasi Hezbollah de a accede la putere. Caci, potrivit diplomatului arab citat, daca oamenii lui Nasrallah obtin dreptul de veto fata de deciziile guvernului, atunci ar impusca doi iepuri dintr-un foc, pentru ca ar implini atat dorinta Teheranului de a influenta politicile de la Beirut, cat si intentia Damascului de a bloca tribunalul international care va cerceta dosarul Hariri.

     

    Acestea ar fi deci resorturile strategiei Hezbollah, de a ameninta cu violenta, dar de fapt de a se abtine de la ea in numele unui obiectiv politic mai rafinat. Sortii de izbanda ai strategiei sunt insa neclari.

     

    Traducere si adaptare de Mihai Mitrica

  • Tribunal pentru cazul Hariri

    Guvernul libanez a aprobat, lunea trecuta, un document elaborat de Natiunile Unite care prevede infiintarea unui tribunal special menit sa ii judece pe cei vinovati de asasinarea fostului premier Rafik Hariri.

     

    Premierul libanez Fuad Siniora, sustinut de tarile occidentale, a insistat ca reuniunea de guvern sa aiba loc, in pofida demisiei a sase ministri prosirieni si a opozitiei presedintelui Emile Lahoud. Surse guvernamentale au declarat ca executivul condus de Fuad Siniora va trimite proiectul de infiintare a tribunalului la sediul ONU, urmand sa astepte versiunea definitiva a documentului. Decizia crearii tribunalului coincide cu o criza guvernamentala care ameninta sa ia forma unor manifestatii de strada. Ministrul mediului, siitul Yacub Sarraf, a demisionat cu putin timp inainte de reuniunea cabinetului, iar alti cinci ministri siiti din cadrul formatiunilor Hezbollah si Amal au demisionat la randul lor. Guvernul de la Beirut devine nefunctional in cazul in care noua din tre cei 24 de membri ai sai demisioneaza.

  • MAFIA ITALIANA: Noua Camorra isi cere locul la masa celor mari

    Marco L. are si acum in minte noaptea tarzie de vara cand el si doi prieteni au fost maturati de o rafala de mitraliera trasa de niste barbati din goana unor scutere, in timp ce ei palavrageau langa poarta San Gennaro din Napoli: un glont i-a ramas si acum in coapsa.

     

    Peretii vopsiti in ocru ai pietei au si ei cicatrici de la gloantele rebele. Grilajul magazinului de jucarii din zona are 80 de urme de gloante, zice proprietarul. „Cred ca ne-au confundat cu altcineva“, spune Marco, un tanar de 22 de ani cu fata de copil, intr-un tricou rosu si jeansi, care a stat atunci 15 zile in spital. „Au tras 12 sau 13 focuri si toti trei am fost loviti.“

     

    Un val de impuscaturi intre mafioti si injunghieri terorizeaza Napoli, cu aproape un asasinat in fiecare zi in ultimele saptamani. Violenta, amplificata de o amnistie care a dus la eliberarea a 2.700 de minori din inchisorile locale, a escaladat intr-atat, incat premierul Romano Prodi a vizitat Napoli, cu intentia de a trimite armata in zona.

     

    Traind intr-un oras al carui nume a fost pentru multa vreme sinonim cu crima organizata, napolitanii s-au invatat cu o masura de violenta. Dar recentele schimbari in mafia bastinasa, Camorra, au facut violenta mai frecventa si impredictibila. Camorra era odata o organizatie disciplinata care se specializase in extorcare de fonduri si contrabanda cu tigari. S-a transformat insa treptat intr-o multime de gasti razboinice, care opereaza in mare parte cu droguri. Asa a ajuns Napoli acum in mijlocul unui razboi al drogurilor in stil mexican: cu mai putini bosi care sa controleze situatia, tot mai multi asasini sa imparta puterea.

     

    „Crimele la care suntem martori in pietele noastre implica membri ai Camorrei care incearca sa mentina controlul distributiei stradale de droguri“, spune Franco Roberti, procuror coordonator pentru activitatea anti-Camorra din Napoli. Zona unde Marco L. a fost impuscat este un „no man’s land“ intre cartiere unde drepturile privind distributia de droguri sunt ferm revendicate. Oamenii care locuiesc in aceasta chinuita zona spun ca au ajuns sa traiasca in teroare.

     

    La sfarsitul lui octombrie, Vincenzo Prestigiacomo, ginerele unui reputat mafiot local, a fost doborat cu focuri de arma cand iesea dintr-un cafe-bar la 7 seara. Proprietarul cafe-barului a refuzat sa-si dea numele, incapatanandu-se sa insiste ca asasinatul a avut loc „departe de aici, un kilometru mai incolo“. Salvatore Arena, care detine un magazin de jucarii in apropiere, isi aminteste foarte clar sunetul celor sase impuscaturi: „Bineinteles ca am auzit – zgomotul e normal acum aici cand se lasa noaptea“, spune Arena. Cine sunt ucigasii? Sotia lui Salvatore, Rosaria, intervine in discutie spunand ca actualii membri ai bandelor si victimele lor sunt adeseori tineri chiar in jur de 20 de ani. Sunt someri si in cautare de bani ca sa-si cumpere ceasuri scumpe si jeansi de firma, spune ea. „Fura pentru bani“, spune Rosaria. „Impusca orice, ca si cum ar fi un joc video.“

     

    In vreme ce guvernul pare nesigur in privinta modului cum sa raspunda valului de violenta, multi oameni de aici spun ca ar putea sa inceapa prin a construi pur si simplu mai multe spatii de detentie. Cu cateva luni in urma, ministerul justitiei a eliberat cateva mii de infractori minori din inchisorile napolitane, ca sa scape de problema cu supraaglomerarea acestora, doar pentru a crea insa o alta problema, mult mai grava, in afara lor. „A fost un cadou frumos de la ministrul justitiei“, spune Armando Petrucci, care detine un magazin de haine pe Via Umberto, cu geamul antiglont crapat in urma unor violente recente petrecute acolo.

     

    Altii spun ca succesul politiei in arestarea mafiotilor a lasat de fapt loc liber de actiune pentru infractorii de mana a doua. Un boss mafiot care controla cu mana de fier zona din jurul Portii San Gennaro a fost arestat in urma cu un an, deschizand batalia pentru succesiune, spune Salvatore Arena. Procurorul Roberti recunoaste dilema autoritatilor: „Cand statul intervine si captureaza un «capo», imediat face loc pentru un nou membru al Camorrei“. Cei care pasesc pe locul eliberat „ori se aliaza, ori se bat“.

     

    Toti cei ce comenteaza situatia sunt insa de acord ca situatia e complicata de economia locala stagnanta, care ofera tinerilor putine posibilitati licite de a castiga, prin comparatie cu infloritorul comert cu droguri, plin de oportunitati. Cei selectati pentru a fi dealeri de droguri – intr-un fel de stagiu de practica – sunt platiti cu 1.500 de euro pe luna, spune procurorul Roberti, o suma mai mare decat cea pe care o castiga insisi politistii. Premierul Prodi a spus ca nu va trimite armata la Napoli, dar ca va trimite cateva mii de alti politisti, dotati si cu scutere, ca sa poata tine pasul cu noua Camorra. Biroul lui Roberti are doar 18 masini, dar cele mai multe vechi si se strica des, spune el. Roberti spune ca o infuzie de resurse financiare ar ajuta, dar nu-i destul. „Trebuie gasita o modalitate de a le oferi tinerilor slujbe“, spune el. „S-ar putea sa fie mai putin profitabile, dar macar ai siguranta, nu mai trebuie sa te temi in privinta salariului.“

     

    Intre timp, Marco L. ramane un fugar in propriul cartier. „Am invatat ca nu mai poti sa stai intr-un singur loc. Si oricum nu mai stau afara cand se lasa noaptea.“

     

    Nada Bakri a contribuit la acest articol

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica

  • Tristul divort dintre PIB si Luminita

    Intai a fost Luminita. Traia undeva departe, la un capat de tunel si era speranta romanilor. Incet – incet, Luminita a intrat in uitare. Locul i-a fost luat de un alt personaj, PIB. PIB era in masura sa asigure romanilor multe din cele ce-si doreau, capatand astfel veleitati mesianice.

     

    In timp, PIB a crescut, nu chiar ca personajele din poveste, dar pe acolo. Nascut din calcule ca zeita din spuma marii si pentru ca a devenit asa de important, PIB nu are nevoie numai de o valoare care sa-l faca adresabil, ci si o identitate vizuala. Chiar asa, cum sa-l ilustrezi? Cel mai usor cu un grafic, si de cele mai multe ori asa se si face; viziunea personala asupra lumii m-a facut sa ma indoiesc de corectitudinea lui PIB exprimat prin suisuri si coborasuri. Ponderandu-l pe domnul PIB cu experienta personala, comentariul care-mi venea era „na-ti-o franta ca ti-am dres-o“, la figurat sau la propriu.

     

    Am exclamat „iote-l pe PIB“ saptamana trecuta, atunci cand televiziunile au prezentat si reluat imaginile din timpul „crizei“ din Ferentari. Si nu se putea o imagine mai buna a PIB romanesc: la o extrema, sclavii Luminitei, aflati inca in aceasta postura, neintelegand nimic din ce se intampla in jurul lor, dar suficient de parsivi ca sa creada ca pot spune una si face alta; la cealalta extrema, povestea de succes a Romaniei, cocotata pe o masina, contempland cu mainile in solduri, multumit, modul fals in care a rezolvat o problema reala; intre extreme, autoritati, popor, gura-casca, linii frante de mijloc, gat sau genunchi, in functie de interes si perceptie.

     

    Descopar prin carti ca dilemele mele asupra PIB le-au incercat si alte persoane; primul exemplu este chiar creatorul PIB, Simon Kuznets, laureat al premiului Nobel pentru acest lucru, care atentiona Congresul american, inca din 1934, ca nivelul de bunastare al unei natiuni poate fi dedus numai cu aproximatie in urma calcularii venitului national. Robert Kennedy, regretatul senator, a fost mai plastic si de aceea recurg la un citat lung: „PIB-ul include contaminarea atmosferei, reclamele pentru tigari si ambulantele folosite pentru carnagiul de pe autostrazi. Numara lacatele speciale pentru usile noastre si inchisorile pentru cei care le sparg. Este indiferent la decenta mediului de lucru si la siguranta de pe strazi. Nu include frumusetea poemelor, trainicia casatoriilor, inteligenta dezbaterilor publice sau integritatea functionarilor publici. Pe scurt, masoara totul, cu exceptia a ceea ce face ca viata sa merite sa fie traita“.

     

    Trei importanti analisti economici, Cobb, Halstead si Rowe, au asemuit PIB cu o masina de calcul care poate aduna, dar nu poate scadea. Productia, de orice fel, a fost si este, si la americani si mai nou si in Romania, elementul indispensabil pentru masurarea bunastarii. Marea greseala, spun criticii PIB, este faptul ca orice activitate economica este socotita buna si valabila pentru averea nationala: consum sporit de carburanti egal bunastare, chipurile, chiar daca asta inseamna epuizare de resurse naturale si poluare; consumul de alcool si tutun e OK, pentru ca trage si sporirea consumului de medicamente si costuri medicale; inarmare inseamna PIB mai mare, dar inseamna oare si o imbunatatire a calitatii vietii?

     

    Carevasazica, PIB e un pic cam nedrept. Si a mai divortat si de Luminita, cea dadatoare de sperante. Si faptul ca avem crestere economica ce depaseste capabilitatile altor state, deja europene, nu ne ajuta foarte mult in schimbari de finete, cum sunt perceptia pozitiva sau acceptarea, necesare chiar si acum cu o luna si un pic inainte de integrarea in Uniune.

     

    O colega recent revenita in tara dupa numai o saptamana petrecuta in Statele Unite mi-a povestit mai mult si mai plastic despre socul regasirii Bucurestiului si mult mai putin despre cele intamplate peste ocean: pare mult mai usor sa accepti si sa te obisnuiesti cu normalitatea pe care unii o au deja si pe care ne-ar placea sa o avem si noi si mult mai greu sa regasesti cotidianul dambovitean, chiar daca in materie de crestere a PIB stam mai bine. Ce traieste colega mea am regasit cu totii, fie personal, fie in povestile amicilor. Este un etalon care n-are a face nici cu procente, nici cu valori pe cap de locuitor.

     

    Sa lasam PIB economistilor si sa o resuscitam pe sarmana Luminita, intr-o forma imbunatatita: sa croim un tunel in care smecherii guralivi din Ferentari sa nu-si gaseasca locul, iar normalitatea sa nu o castigam prin donatii, fie ele si de 400.000 de dolari (apropo, aici omul si-a luat-o zdravan: cand s-a angajat la plata, nu si-a inchipuit ca suma va fi asa de mare; a platit totusi, ceea ce i-a asigurat chiar si un dram de respect din partea mea, nu ca lui i-ar pasa de asta, de altfel nici mie).

     

    Egalitaristul „pe cap de locuitor“ al PIB actual nu ne avantajeaza ca indivizi si individualitati; mi-ar placea sa iesim in evidenta printr-un mai decent si grijuliu si omenesc Prim Indice al Bunastarii, pe care mai degraba l-as lasa sa-mi apese capul.

     

    Si o las si pe Luminita.

  • Raspunsuri pentru toti

    AntiPopulistii sa chiuie, sunt antiPopulist. AntiPetromistii sa se bucure, sunt antiPetromist. AntiBasescienii sa se veseleasca si ei, sunt antiBasescian. Criticii privatizarilor discutabile sa spere, am inceput sa ma gandesc ce si cum.

     

    Cei AntiOriceMergeRauInRomania sa spere si ei, m-am alaturat lor. Cei nemultumiti de rezultate sa stie ca nici mie nu-mi plac rezultatele, ale oricui vor fi ele si oricum vor fi ele.

     

    Toti cei proToataLumeaInsirataPanaAici sa nu dispere, nu voi abandona cauza. Acum, ca tot mi-am dovedit impartialitatea in cel mai bun stil romanesc, trebuie sa spun ca de fapt n-as vrea sa fiu in locul doamnei Mariana Gheorghe, directorul executiv de la Petrom. Dar deloc, si asta nu din cauza rezultatelor companiei care, iata, iarasi nemultumesc pe unii si pe altii, desi ele par a fi in regula; nu din cauza tuturor disputelor din ultima vreme legate de pretul gazelor; ci pur si simplu din cauza raspunsurilor. Trebuie sa le raspunzi celor nemultumiti de rezultate, celor nemultumiti de preturi, populistilor si antipopulistilor, angajatilor si stabilor, optimistilor si pesimistilor, lacomilor si altruistilor.

     

    Sa lasam filozofia pentru moment si sa notam ca Petrom si-a anuntat saptamana trecuta rezultatele din primele noua luni ale anului: profit net de 564 de milioane de euro, in crestere cu 45% fata de perioada similara a anului trecut. In trimestrul al treilea al anului profitul net a fost de 160 de milioane de euro, in scadere cu 29% fata de perioada similara din 2005. In sectorul de rafinare si marketing compania a inregistrat pierderi de 146 de milioane de euro, cauzate de faptul ca preturile carburantilor la pompa nu au tinut pasul cu evolutia titeiului pe plan international. Investitorii de la Bursa si-au manifestat nemultumirea, miercurea trecuta pretul actiunilor scazand cu 3,3%. Aceeasi scadere au inregistrat-o si actiunile OMV, proprietarul Petrom, a raportat o scadere cu 27% a profitului operational in trimestrul al treilea al acestui an, la 542 de milioane de euro, determinata de scaderea marjelor de rafinare.

     

    Analistii anticipau, in medie, un nivel al profitului inainte de impozitare si deducerea dobanzilor (EBIT), excluzand elementele exceptionale, de 571 de milioane de euro. Profitul net inainte de participatiile minoritare a scazut cu 20%, la 433 de milioane de euro. Compania a motivat prin „mediul provocator“ cu care s-a confruntat, „avand in vedere scaderea preturilor petrolului si declinul accentuat al marjelor de rafinare. „Ne asteptam, la finele acestui an, la un rezultat similar celui din 2005, avand in vedere declinul pretului petrolului semnalat din august“, mai spune OMV.

     

    Sa mai adaugam si povestea gazelor din productia interna si a pretului acestora. Majorarea de pret solicitata tot de Petrom, dilemele existentiale ale contractelor de furnizare care ba erau, ba nu erau incheiate cu distribuitorii, relatia intima dintre inflatie si factura, expusa ba chiar dorita public, precum si criticile tot mai inversunate aduse privatizarii Petrom au incalzit o sumedenie de tastaturi de calculatoare. Mai mult, chiar in ziua in care revista apare pe piata, in privinta contractului Petrom, a privatizarilor din energie, a resurselor pentru iarna si a preturilor de achizitie a combustibililor din import se va pronunta chiar Consiliul Suprem de Aparare a Tarii – inteleptul CSAT. Daca a ajuns la CSAT, e groasa, as spune eu populist. Si tot populist, as spune ca e nasol cand cineva dicteaza pretul gazelor mostenite de romani de la Burebista incoace. Antipopulist as spune ca in momentul in care au avut gazele pe mana, romanii nu au stiut a le gestiona corect economic, folosindu-le miza electorala. Probasescian, as spune ca bine le face pentru ca se implica intr-o situatie unde altii au numai scuze. Antibasescian, zic ca totusi n-ar prea avea treaba cu sectorul respectiv, pentru ca exista legi in tara asta si autoritati care ar trebui sa aplice legea, si in legatura cu pretul gazelor si cu protectia intereselor consumatorului, si cu protectia activitatii companiilor si cu respectarea concurentei. Daca cei in cauza nu aplica legea pentru ca nu au suficiente prerogative, putem schimba mai degraba legile decat un contract comercial. In acelasi timp dau cam noua sanse din zece ca in contractul de privatizare a Petrom sa existe clauze suficient de acoperitoare incat sefii companiei sa poata rezista nu numai „atacului“ CSAT, ci si oricarei tentative de renegociere a documentului.

     

    Tuturor criticilor, de o parte si de alta, le reamintesc un lucru esential: ca sa fii un bun critic, trebuie sa anticipezi putin lucrurile si pe urma sa te pronunti; a judeca cu mintea de acum si in conjunctura de acum ce s-a negociat in 2004 este cel putin inutil. Analisti de acest tip se pronunta si asupra rezultatelor Petrom si asupra evolutiei OMV; unii zic ca e naspa de tot, altii ca ar mai exista o sansa de redresare totusi, altii ca nu se mai poate in halul acesta. La un profit net de 564 de milioane de euro in noua luni. Adica un castig net de doua milioane de euro in fiecare zi, lucratoare sau nu, de la inceputul anului.

     

    De asta zic ca e aiurea cu raspunsurile. Asa ca prefer sa notez pur si simplu ca de multe ori capitalismul este confundat, la niveluri importante, cu tunul facil si ca lacomia are de multe ori drept consecinta pantecaraia.

  • I-am luat pe unguri, sa se pregateasca polonezii

    Acum trei ani, un drum cu masina de la sediul ziarului din Casa Presei la hotelul Marriott din centrul orasului unde avea loc un eveniment il faceam in mai putin de un sfert de ora.

     

    Acum, sediul ziarului s-a mutat in centru, dar parcurgerea aceleiasi distante in sens invers (pentru un eveniment la hotelul Sofitel, spre exemplu, care este aproape de Casa Presei) ajunge de cele mai multe ori la jumatate de ora. Sau chiar mai mult, daca este o zi ploioasa.

     

    Dincolo de drumurile tot mai proaste si tot mai desele lucrari din trafic explicatia este reprezentata de explozia numarului de masini vandute.

     

    Cu cele aproape 30.000 de luna trecuta numarul de masini noi vandute in ultimii sase ani pe piata a trecut de un milion de unitati, potrivit statisticilor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).

     

    E mult, e putin? La o populatie de 22 de milioane de locuitori (dintre care 17 milioane au peste 18 ani – varsta minima pentru carnetul de sofer) nu pare foarte mult. Insa daca luam in calcul faptul ca in 1990 pe strazile din Romania alergau putin peste 2 milioane de masini, atunci situatia se schimba.

     

    Cu un pret mediu de 9.000-10.000 de euro, valoarea totala a masinilor vandute in ultimii sase ani ar putea ajunge  la 9-10 miliarde de euro. Adica mai mult decat valoarea de piata a Petrom, cea mai mare companie din Romania.

     

    La peste patru milioane de masini inregistrate (inclusiv autobuze si camioane), Romania ramane insa cea mai slab motorizata tara din Europa, dupa Albania. Tocmai de aici rezulta si potentialul pe care il are in perioada imediat urmatoare. Putine masini inseamna un adevarat El Dorado pentru producatorii auto, care incep sa dezvolte modele de masini special pentru pietele emergente.

     

    Iar acest lucru a inceput deja sa se vada in statistici, Romania ajungand anul trecut a doua tara din regiune ca volum al vanzarilor de masini noi, pe fondul aparitiei modelului Logan dar si al boom-ului inregistrat de importuri.

     

    Ca o ambitie nationala, de anul trecut pe plaiuri mioritice se vand aproape luna de luna mai multe masini noi decat in Ungaria, volumul vanzarilor apropiindu-se usor-usor de cel din Polonia, o tara cu o populatie de aproape doua ori mai mare. Dincolo de volumele aflate in crestere, evolutia structurii vanzarilor este mult mai interesanta.

     

    Dacia, care reprezenta ani la rand mai mult de jumatate din piata auto a ajuns sa contribuie in primele zece luni ale anului cu mai putin de 40% la vanzarile totale, iar Daewoo Craiova (8% cota de piata) se chinuie sa nu piarda lupta cu importatorii. Practic, reducerea dobanzilor si mai ales deprecierea euro au facut foarte atractive masinile de import, al caror volum s-a triplat in ultimii cinci ani. Renault a depasit Daewoo, iar Skoda si Opel anunta an de an rezultate duble.

     

    In plus, modele de masini de 200.000 de euro sau chiar mai mult isi gasesc tot mai des loc in parcarile din fata restaurantelor de lux din Bucuresti sau a hotelurilor de la malul marii, Bentley, Lamborghini, Rolls-Royce sau Ferrari fiind deja un element obisnuit pe strazi, chiar daca pentru multe dintre aceste marci nu exista (inca) un distribuitor autorizat.

     

    Nu in ultimul rand, companii precum Porsche Romania, Renault-Nissan Romania, Trust Motors, adica importatorii unora dintre cele mai bine vandute marci de import de pe piata au ajuns la afaceri de sute de milioane de euro si profituri de zeci de milioane de euro.

     

    Porsche Romania, cel mai mare importator de pe piata, ar putea ajunge, potrivit propriilor estimari, la aproape 660 de milioane de euro, adica mai mult decat au realizat anul trecut fiecare dintre lanturile de magazine Selgros si Carrefour sau toti producatorii de bere la un loc.

     

    Importatorii mai au insa cale lunga pana sa ajunga la nivelul Dacia, care pe fondul cererii foarte mari de masini Logan la export ar putea realiza anul acesta afaceri de 1,5 miliarde de euro.

     

    La polul opus, Daewoo Craiova nu o duce deloc bine (pierderi de 50 mil. euro anul trecut), iar lipsa unei perspective a facut ca tot mai multi potentiali clienti sa ezite sa-si cumpere un Cielo sau Nubira.

     

    Cu toate acestea, saptamana trecuta a adus si o veste buna pentru fabrica de la Craiova – finalizarea tranzactiei prin care a revenit in posesia statului roman.

     

    Altfel spus, Guvernul poate acum incepe procesul de privatizare pentru ca de anul viitor la Craiova sa se realizeze masini americane (Ford, General Motors) sau, de ce nu, chinezesti sau indiene, avand in vedere interesul mai mult sau mai putin ferm al unor producatori precum Chery sau Tata.